ICCJ. Decizia nr. 4016/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4016/2011
Dosar nr. 4072/98/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2011
La 13 noiembrie 2009 s-a înregistrat la Tribunalul Ialomiţa Dosarul nr. 4072/98/2009 privind pe reclamanta L.T. care a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Ialomiţa, pentru a fi obligat la despăgubiri în sumă de 100.000 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic prin strămutarea din zona de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi ridicată prin Decizia M.A.I. nr. 6200/1955.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5 şi urm. din Legea nr. 221/2009.
Reclamanta precizează în acţiune că a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 întrucât prin hotărârea nr. 19 din 19 iulie 1990 emisă de Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Ialomiţa, s-a stabilit o indemnizaţie lunară de 1.000 ROL, iar prin Decizia nr. 668 din 10 mai 2007, i s-a recunoscut şi calitatea de „Luptător în Rezistenţa Anticomunistă" eliberată în baza OUG nr. 214/1999.
Prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Ialomiţa, în nume propriu, invocă lipsa calităţii sale de reprezentant pentru Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului Român, întrucât, potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 221/2009, „cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice".
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicită prin întâmpinare respingerea cererii ca nefondată, întrucât, potrivit Legii nr. 221/2009, reclamanta poate beneficia de despăgubiri cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), iar reclamanta nu a făcut dovada în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 215 F din 02 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 4072/98/2009 cererea a fost respinsă în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, deoarece petenta nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind îndeplinite condiţiile legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta L.T.
În motivarea apelului, reclamanta a învederat următoarele:
S-a făcut dovada prin probele administrate în cauză a prejudiciului moral şi a suferinţelor reclamantei ca urmare a strămutării şi stabilirii domiciliului obligatoriu.
Instanţa de fond deşi recunoaşte caracterul abuziv al măsurii şi consecinţele acesteia, respinge acţiunea neîntemeiat, hotărârea fiind nelegală şi netemeinică întrucât a interpretat restrictiv art. 5 din lege, limitând aplicabilitatea textului numai la cei ce au suferit „condamnări", însă, susţine apelanta, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă evident la „prejudiciul moral", suferit de cei persecutaţi din punct de vedere politic, categorie în care intră nu numai cei condamnaţi, dar şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative, cei din urmă fiind asimilaţi persoanelor ce au suferit condamnări politice.
Soluţia este nelegală pentru că nu au fost avute în vedere prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, reclamanta făcând dovada că se încadrează în dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din lege.
Măsura administrativă a strămutării şi stabilirii domiciliului obligatoriu enumerată la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 dovedeşte că împotriva reclamantei s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic, astfel că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale enunţate.
Prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicită respingerea apelului, ca nefondat, având în vedere dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care pentru prejudiciile suferite ca urmare a măsurilor administrative legiuitorul a prevăzut alte forme de despăgubire conform art. 5 alin. (1) lit. b) şi c).
În apel nu s-au administrat probe.
Prin Decizia civilă nr. 471/A din 29 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta L.T., reţinând, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond nu a interpretat restrictiv dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 care în alin. (1) lit. a) dispune „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (...) pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (...)".
Este evident din interpretarea dispoziţiei enunţate că persoana îndreptăţită poate solicita despăgubiri în condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Pentru ipoteza măsurii administrative cu caracter politic - cazul în speţă - reclamanta beneficiază de prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) conform cărora „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 (...), sau ale Legii nr. 247/2005 (...)".
Aşadar, hotărârea pronunţată la fond a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile reclamantei întrucât potrivit art. 3 din Lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei Miliţii (...) având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu (...)".
Aşadar, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) ci în ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b), iar conform petitului cererii aceasta nu a solicitat despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, suma de 100.000 euro reprezentând conform cererii reclamantei despăgubiri reprezentând prejudiciul moral, ca urmare a măsurilor administrative.
De precizat că în baza deciziei nr. 668 din 10 mai 2007, reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii, aceasta invocând în acţiune şi hotărârea nr. 19 din 19 iulie 1990 a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Ialomiţa.
Împotriva deciziei menţionate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta L.T., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanta a arătat următoarele:
Decizia Curţii de Apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii - art. 304 C. proc. civ.
În fapt, în temeiul Legii nr. 221/2009, a chemat în judecată Statul Român pentru a fi obligat la despăgubiri civile cu titlu de daune reprezentând prejudiciu moral suferit ca urmare măsurilor administrative cu caracter politic la care a fost supusă prin strămutarea sa din frontierei de vest şi stabilirea domiciliului obligatoriu în Bărăgan, localitatea Perieţi, jud. Ialomiţa, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 10/1951 şi ridicată prin Decizia nr. 6100/1955.
Prin sentinţa civilă nr. 215 F din 02 februarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa cererea sa a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că despăgubirile se acordă doar în cazul persoanelor au suferit o condamnare în sensul legii menţionate mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, care i-a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 471 A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, soluţia având aceeaşi motivare, adică se susţine că numai cei condamnaţi prin hotărâre judecătorească, beneficiază de despăgubiri, şi că legea ar fi fost interpretată corect de prima instanţă.
Se susţine, de asemenea, că, pentru ipoteza măsurii administrative cu caracter politic, ar putea beneficia doar de prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) conform cu care „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 (...) sau ale Legii nr. 247/2005 (...)."
Ambele hotărâri sunt netemeinice şi nelegale pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanţa de apel nu a analizat al doilea motiv de apel prin care a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanţe în privinţa ingnorării dispoziţiilor art, 5 alin. (4) din lege, text potrivit căruia: „Prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit OUG nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi completări, şi Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare. În măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3, 4, precum şi persoanelor care au fost condamnate (...)."
Cu alte cuvinte, interpretarea corectă a acestui text este aceea că, atât ea, cât şi multe persoane aflate în aceeaşi situaţie, nu sunt excluse de la aplicarea legii, cum greşit au reţinut cele două instanţe. După cum a demonstrat, împotriva sa s-a luat măsura administrativă cu caracter politic şi evident abuzivă, aceea a strămutării şi stabilirii domiciliului obligatoriu, prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I., măsură enumerată între altele de fel la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, deci este îndeplinită şi condiţia enunţată mai sus.
Este adevărat, în prezent va trebui să se ţină seama în privinţa cuantumului despăgubirilor acordate, de noul act normativ – OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, textul art. 5 lit. a) fiind modificat, în sensul că, legiuitorul a stabilit limita maximă a daunelor soplicitate la suma de „10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic", iar pentru situaţia în care despăgubirile sunt solicitate de descendenţi gradul I, precum şi descendenţi de gradul II, sumele sunt de până 5.000 euro şi respectiv 2.500 euro. În toate situaţiile, instanţa de judecată va trebui să ţină seama la stabilirea cuantumului despăgubirilor de cerinţele enunţate de legiuitor prin dispoziţiile art. 5 alin. (11) introdus prin ordonanţa de mai sus, care se regăseau şi în art. 5 lit. a) teza a II-a, nemodificat: măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretul-Lege nr. 118/1990. O.U.G nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi de dispoziţiile Legii nr. 568/2001.
În al doilea rând, este de observat că cele două instanţe au făcut o interpretare restrictivă a textului de lege pe care şi-au fundamentat soluţia dată pe art. 5 din lege, în sensul această normă se referă la prejudiciul moral suferit de cei care au fost persecutaţi din punct vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnaţi, dar şi cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilaţi persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă din definirea legii, precum şi din conţinutul ei, inclusiv din modificările aduse prin OUG nr. 2 din 30 iunie 2010.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor atacate şi potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (5), se impune trimiterea spre rejudecare pe fond a cauzei la Tribunalul Ialomiţa.
Examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei referitoare la faptul că potrivit dispoziţiilor prevăzut la art. 5 din Legea nr. 221/2009 despăgubirile morale nu se acordă doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci şi în cazul aplicării unor măsuri administrative cu caracter politic, aşa cum este şi măsura strămutării.
Înalta Curte reţine că din interpretarea disp. art. 5 alin. (1) din lege rezultă că persoana care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are dreptul la două categorii de despăgubiri: a) pentru prejudiciul moral produs prin condamnare; b) reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Prima categorie de despăgubiri se acordă pentru prejudiciul moral, iar a doua categorie se acordă pentru prejudiciul material.
Împrejurarea că la art. 5 alin. (1) lit. a) se folosea sintagma prejudiciul moral suferit prin condamnare, nu înseamnă că legiuitorul a exclus de la acest beneficiu persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5 priveşte toate persoanele întrucât condamnările şi măsurile administrative au avut caracter politic fiind măsuri abuzive şi au produs prejudicii materiale şi morale persoanelor persecutate politic. A distinge între cele două categorii, ar însemna negarea raţiunii adoptării actului şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele supuse unor măsuri abuzive cu caracter politic.
Sintagma - prin condamnare - trebuie interpretată în sens larg, ca fiind o sancţiune aplicată celor care au fost persecuţi politic, fie în baza unor hotărâri judecătoreşti, fie în baza unor măsuri administrative.
Un argument în susţinerea acestui punct de vedere este faptul că, în redactarea sa art. 5 alin. (1) are în vedere şi persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, iar la lit. a) din lege se menţionează că la stabilirea despăgubirilor se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Acest act normativ a recunoscut acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic, beneficiare ale acestor drepturi fiind atât persoanele condamnate în baza unei hotărâri judecătoreşti, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative .
Cu alte cuvinte, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, întrucât au făcut parte din categoria persoanelor persecutate din motive politice vizate de Decretul-Lege nr. 118/1990, beneficiază de drepturile prev. la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, întrucât raţiunea adoptării acestei legi, a fost tocmai aceea de a repara prejudiciul moral suferit de toate persoanele persecutate din motive politice .
Un alt argument îl constituie şi faptul că, prin OUG nr. 62/2010 care a modificat, printre altele, art. 5 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a menţinut integral cuprinsul art. 5 alin. (1), iar Ia lit. a) se folosea aceeaşi sintagmă - acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare - precizând doar cuantumul sumei care i se cuvine persoanei care a suferit condamnarea sau a făcut obiectul unor măsuri administrative în cazul în care aceasta este titulara cererii, soţului/soţiei şi descendenţilor de gradul I şi II , în cazul în care aceştia sunt titularii cererii.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Înalta Curte, constatând că a fost soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 297 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei şi va casa Decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 215 F din 02 februarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, pe care o desfiinţează, trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta L.T. împotriva deciziei nr. 471/A din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 215 F din 02 februarie 2010 a Tribunalului Ialomiţa, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4021/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4015/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
