ICCJ. Decizia nr. 4019/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4019/2011
Dosar nr.4140/62/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra cauzei civile de faţă;
Prin cererea înregistrată la sub nr. 4140/62/2010, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia civilă, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului G.N.C., în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza dispoziţiilor art. 3, 38 şi 39 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată, pârâtul G.N.C. a fost expulzat din Italia, la data de 11 februarie 2010, în baza Decretului Prefectului provinciei Milano, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 13 mai 2010, Tribunalul Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondată, acţiunea declarată de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, care prevede că se poate interzice dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români în străinătate dacă prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, cetăţeanul român ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi statul respectiv, şi că nu s-a făcut dovada că pârâtul a desfăşurat o astfel de activitate sau ar urma să desfăşoare o activitate prin care să aducă atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, susţinând că prima instanţă nu a făcut aplicarea obiectivului nr. 2 lit. e) din HG nr. 1347/2007 coroborat cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, care prevăd planul de măsuri pentru sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia şi care impun instanţelor de a pronunţa o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi în Italia pentru o perioadă delimitată de timp. Din materialul probator rezultă că sunt întrunite cerinţele textelor legale sus-citate, precum şi cele ale art. 5 din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificată şi completată, ale art. 27 din Directiva nr. 200/38/CE şi ale art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană ratificat prin Legea nr. 137/1997.
Prin Decizia nr. 84/A din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate, reclamanta a arătat că:
Potrivit art. 5 din Legea nr. 248/2005 pe perioada şederii lor în străinătate, cetăţenii români au următoarele obligaţii:
a) să respecte legislaţia României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale;
b) să respecte legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România;
c) să depună toate diligenţele în vederea acordării de ajutor cetăţenilor români aflaţi în dificultate pe teritoriul statului pe care se află, informând cu privire la astfel de situaţii misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul respectiv;
d) în cazul stabilirii reşedinţei sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României;
e) să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice schimbare intervenită în starea lor civilă.
Restricţionarea călătoriei în străinătate se poate însă face numai în condiţiile impuse de art. 38 lit. b), care este incidentă în cauză şi care se referă la faptul că prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, persoana ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italia privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală este o dispoziţie generală referitoare la readmisia propriilor cetăţeni returnaţi de către celălalt stat. Această dispoziţie nu poate însă să impună o limitare a dreptului la libera circulaţie a persoanelor.
De asemenea, art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, prevede doar obligativitatea structurilor naţionale de a înainta către instanţă „dosarul de îndepărtare", cu respectarea însă a cerinţelor impuse de art. 38 din Legea nr. 248/2005. În consecinţă, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de limitare a liberei circulaţii rămâne în sarcina instanţelor judecătoreşti.
Din documentele de expulzare aflate la dosar rezultă doar că persoana a fost expulzată pentru faptul că nu a făcut dovada unui loc de muncă sau a altor mijloace de subzistenţă, nu are un domiciliu stabil sau o rudă ori o persoană la care să locuiască şi a depăşit termenul de şedere în Italia, fără a fi înregistrat la biroul de stare civilă. Nu rezultă din niciun act al autorităţii italiene faptul că acesta ar fi comis vreo infracţiune pe teritoriul statului italian, simpla sa declaraţie dată cu ocazia readmisiei referitoare la comiterea unei infracţiuni de furt nefiind coroborată cu nicio altă probă din dosar. În măsura în care ar fi comis o infracţiune pe teritoriul statului italian, cu siguranţă că acest lucru ar fi fost evidenţiat în documentele de readmisie.
În aceste condiţii considerentele primei instanţe sunt legale şi temeinice. Prevederile legale naţionale, în materia limitării dreptului la libera circulaţie trebuie interpretate în lumina directivelor CEE şi a practicii Curţii Europene de Justiţie, ceea ce a şi făcut prima instanţă, dispoziţiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE nefiind aplicabile în speţă întrucât nu există motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică care să poată fi invocate.
Din actele de readmisie nu rezultă că persoana în cauză a avut un comportament care să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, reţinându-se doar o „şedere ilegală" din prisma legislaţiei italiene.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în temeiul dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ., arătând că, faţă de prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, coroborate cu art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligaţia să înainteze instanţei competente dosarul de îndepărtare a cetăţenilor români expulzaţi din Italia, iar autorităţile judecătoreşti urmează să pronunţe o decizie vizând interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia pe o perioadă determinată.
Din decretul Prefectului Provinciei Milano, prin care pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei, rezultă că acesta a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE, nerespectarea cerinţei de înregistrare, în trei luni de la data sosirii în statul membru gazdă, de către persoana respectivă, o poate face pe aceasta posibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale.
S-a mai arătat, că art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede că restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi că autorităţile italiene au dispus măsura interzicerii pârâtului de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate, iar, conform art. 1 pct. 1 din acordul de readmisie dintre România şi Republica Italia, ratificat prin Legea nr. 137/1997, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi, fără alte formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante solicitante.
Analizând recursul, în limita susţinerilor recurentului care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.
Prin HG nr. 1347/2007 s-a stabilit pentru Direcţia Generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor obligaţia înaintării către instanţă a dosarului de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie se dispune de către instanţă, în raport de prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi şi obligaţii, iar, faţă de această prevedere, legislaţia comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, deşi calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin decretul emis de Prefectul Provinciei Milano se menţionează faptul că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul Italiei pentru comportamentul de care a dat dovadă pe timpul şederii pe teritoriul italian şi că prezenţa sa poate să constituie motiv de prejudiciu pentru siguranţa publică.
Măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie doar pentru faptul că prezenţa intimatului-pârât pe teritoriul Italiei ar constitui o ameninţare la adresa siguranţei publice a acelui stat, nu ar respecta principiul proporţionalităţii şi nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 84/AP din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4051/2011. Civil. Desene şi modele... | ICCJ. Decizia nr. 4021/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
