ICCJ. Decizia nr. 4036/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4036/2011
Dosar. nr. 2779/90/2009
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată că:
Prin sentinţa nr. 684/ C din 7 aprilie 2010, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea a admis, în parte, cererea reclamantei, a obligat pârâtele să-şi dea acordul scris în formă autentică pentru executarea lucrărilor de amenajare a imobilului proprietatea reclamantei situat în Băile Olăneşti, str. Băilor, a dispus ca, în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor menţionate, a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii şi a obligat pârâtele la plata sumei de 1.798 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că pârâtele, în mod abuziv, şi-au exercitat dreptul derivat din dreptul de proprietate de a nu-şi exprima acordul în ceea ce priveşte executarea lucrărilor de către reclamantă, îngrădind, astfel, dreptul de proprietate al acesteia garantat de Constituţie şi reglementat de art. 480 C. civ., iar, în ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata daunelor cominatorii, atâta timp cât sentinţa ţine loc de acord scris pentru efectuarea lucrărilor solicitate nu se impune plata de daune cominatorii.
Prin decizia nr. 66/ A-com. din 8 septembrie 2010, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti a admis apelul declarat de pârâte, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, în tot, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că părţile aflate în litigiu sunt proprietare exclusive asupra unor unităţi din aceeaşi construcţie situată în Băile Olăneşti, str. Băilor şi se află în coproprietate forţată asupra terenului şi acoperişului, în certificatul de urbanism fiind prevăzută necesitatea obţinerii acordului celorlalţi coproprietari, avându-se în vedere natura lucrării: demolare acoperiş, supraetajare şi reamenajare interioare.
Aşadar, se impunea acordul celorlalte persoane ce exercită un drept de proprietate comună forţată asupra acoperişului, modul de folosinţă putând să fie transformat numai cu acordul tuturor părţilor implicate.
Prin decizia nr. 427 din 1 februarie 2011, Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de reclamantă, împotriva deciziei Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti nr. 66/A-com. din 8 septembrie 2010, pe care a casat-o şi a trimis cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului, reţinând, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului reclamantei la apărare, pe de o parte, pentru că a trecut la soluţionarea cauzei fără să ia în discuţie şi să se pronunţe pe cererea de amânare pentru lipsă de apărare, depusă de reclamantă, iar, pe de altă parte, pentru că, deşi a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi nu au existat dezbateri pe fondul cauzei, a soluţionat cauza pe fond.
Prin decizia nr. 28/ A-C din 4 mai 2011, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti a admis apelul declarat de apelantele-pârâte SC I. SRL şi SC T. SRL, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, în tot, acţiunea reclamantei şi a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantelor-pârâte suma de 8,3 lei, cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că, SC R. SRL, ulterior dezmembrării imobilului aflat în proprietatea sa, situat în Băile Olăneşti, a vândut fiecărei societăţi, parte în cauză, câte un corp din imobilul dezmembrat, părţile comune ale imobilului fiind subsolul tehnic, terenul şi acoperişul; în scopul demolării acoperişului, reamenajării spaţiilor pe care le deţinea şi supraetajării imobilului de către reclamantă, Primăria oraşului Băile Olăneşti a emis certificatul de urbanism nr. 56 din 11 septembrie 2009 cu privire la reamenajarea interioară a unităţilor 97, 104, în baza proiectului tehnic de reamenajare, precizând că pentru demolare este necesar acordul notarial al coproprietarilor, reclamanta invocând săvârşirea unui abuz din partea pârâtelor prin faptul că refuză să îşi dea acordul în faţa unui notar pentru demolarea acoperişului.
În speţă, demolarea acoperişului fiind exclusiv în interesul reclamantei şi în condiţiile în care reclamanta aduce modificări importante construcţiei prin supraetajare, pârâtele evaluează schimbările prin prisma interesului lor propriu şi pot să le refuze tară a fi acuzate că săvârşesc un abuz.
Abuzul ar putea fi invocat în situaţia în care ar încălca dreptul de proprietate exclusiv al reclamantei ori în situaţia în care pârâtele s-ar opune nejustificat luării unor măsuri de conservare imobilului, utile tuturor proprietarilor pentru exercitarea normală a dreptului lor asupra părţilor comune şi chiar asupra părţilor individuale.
Prin urmare, reclamanta trebuia să respecte regimul bunurilor aflate în coproprietate comună şi interesul coproprietarilor de a păstra neschimbate părţile comune.
Împotriva deciziei Secţiei comerciale, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti nr. 28/ A-C din 4 mai 2011 a formulat recurs reclamanta SC V. SRL, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că:
- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., nesocotind alin. (l), (2), (3) şi (3l) ale menţionatului articol, sub mai multe aspecte, fără ca recurenta-reclamantă să procedeze la o dezvoltare corespunzătoare a acestora spre a permite instanţei de recurs a examina decizia atacată din perspectiva acestor critici;
- instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă, invocată din oficiu, în primul ciclu procesual;
- instanţa de apel nu a făcut trimitere la probe când a stabilit că părţile sunt coproprietare pe teren, subsol tehnic şi acoperiş;
- pe fond, recurenta-reclamantă mai arată că a dovedit că este proprietara exclusivă a acoperişului şi nu poate să fie obligată să accepte să plouă în imobil.
Recursul este nefondat.
Este de observat că, prin decizia de casare nr. 427 din 1 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut a fi încălcat dreptul reclamantei la apărare, întrucât pricina s-a soluţionat cu ignorarea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de reclamantă şi, de asemenea, a reţinut că, deşi a rămas în pronunţare pe excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, fără a exista dezbateri şi pe fondul cauzei, cauza a fost soluţionată pe fond.
În adevăr, în rejudecare, urmare a casării cu trimitere, judecata se desfăşoară în limite precis determinate, în sensul dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., limite ce nu pot fi depăşite ori ignorate prin soluţionarea unui alt obiect al acţiunii care nu exista formulat la data judecăţii primului recurs.
Or, în prezenta pricină, se constată respectarea întocmai de către instanţa de apel, în rejudecare, a menţionatelor reglementări legale, având în vedere precizarea, întru început, a instanţei de apel cu privire la natura comercială a litigiului, a caracterului neevaluabil în bani a obiectului acestuia, pe cale de consecinţă, reţinând, în mod corect, că acesta a fost soluţionat, în primă instanţă, de Secţia comercială a Tribunalului Vâlcea, în aplicarea prevederilor art. 2 pct. l lit. a) C. proc. civ., după care, procedând, cu justeţe, la examinarea sentinţei prin prisma motivelor de apel faţă de apărările formulate şi în raport cu dispoziţiile art. 292 şi ale art. 294 C. proc. civ.
Aşadar, faţă de evocatele împrejurări, criticile ce vizează încălcarea de către instanţa de apel, în rejudecare, a dispoziţiilor art. 315 alin. (1), (2), (3) şi (3l) C. proc. civ., cât şi cele cu privire la eventuala ignorare a excepţiei de necompetenţă materială nu pot fi primite, fiind lipsite de suport legal.
Criticile ce vizează trimiterea la probe şi ignorarea apărărilor nu mai pot constitui motive de nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art. 304 alin. (l) pct. 1 - 9 C. proc. civ., având în vedere că acestea ţin de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la probele administrate şi la apărările formulate nemaiputând permite examinarea deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr. 13 8/2000.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză.
Văzând şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC T. SRL, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită şi să oblige recurenta să plătească intimatei SC T. SRL suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC V. SRL, împotriva deciziei Secţiei comerciale, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti nr. 28/ A-C din 4 mai 2011.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC T. SRL suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4035/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4037/2011. Civil → |
|---|
