ICCJ. Decizia nr. 4039/2011. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4039/2011
Dosar nr. 683/114/2010
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată că:
Prin sentinţa nr. 390 din 9 februarie 2011, Tribunalul Buzău a respins acţiunea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâţii SC T.A. SRL, O.N.R.C. prin O.R.C. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU şi P.R., reţinând, în esenţă, că reclamanta a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 151 din 29 ianuarie 2002, prin care a vândut liber de sarcini şi fără nici o rezervă societăţii comerciale T.A. SRL, proprietatea exclusivă a acesteia situată în intravilanul comunei G.S., satul Văcărească, jud. Buzău, cu număr cadastral 165 constând în două corpuri CI şi C2, construcţii din cărămidă acoperite cu tablă în suprafaţă construită de 242 m.p. şi respectiv 26 m.p., precum şi suprafaţa de teren aferentă construcţiilor de 1.716 m.p, la momentul încheierii contractului, asociatul unic şi administratorul SC T.A. SRL era numitul P.F., societatea comercială fiind ulterior dizolvată.
Prima instanţă a apreciat că nu există un motiv de nulitate absolută care să afecteze înscrisul autentic pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului,.
Neplata preţului vânzării în cuantum de 232.417.600 lei ROL, având în vedere relaţiile de concubinaj dintre reclamantă şi P.F., nu poate constitui o cauză de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, această sancţiune intervenind numai atunci când actul este lipsit cu desăvârşire de un element esenţial, cum sunt voinţa, obiectul, cauza, când emană de la o persoană lipsită de capacitate de folosinţă, când încalcă o prohibiţie legală sau când s-a încheiat fără respectarea formei solemne prevăzută de lege pentru însăşi validitatea lui.
Contractul de vânzare-cumpărare a intervenit între reclamantă şi SC T.A. SRL al cărei administrator era defunctul P.F., neexistând astfel o identitate între persoana fizică P.F. şi administratorul societăţii comerciale parte în contract, aspectele invocate conducând numai la o nulitate relativă a actului, o astfel de acţiune fiind prescrisă faţă de momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Prin decizia nr. 60 din 7 iunie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta M.V., împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat apelanta-reclamantă M.V. să plătească intimatului-pârât P.R. suma de 1.488 lei, cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, prima instanţă a fost învestită cu o acţiune prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 151 din 29 ianuarie 2002 precum şi să se dispună lichidarea judiciară a SC T.A. SRL conform art. 223 din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de apel, respingând cererea privind recalificarea căii de atac din apel în recurs, s-a pronunţat, implicit, şi asupra competenţei, apreciind că aceasta a revenit tribunalului potrivit art. 2 C. proc. civ., iar calea de atac împotriva sentinţei atacate este cea a apelului potrivit art. 282 C. proc. civ. şi a reţinut că nu există un motiv de nulitate absolută care să afecteze pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii actului, înscrisul autentic atacat, contrar susţinerilor reclamantei potrivit cărora cauza de nulitate absolută constă în faptul că preţul vânzării, stabilit la 232.417.600 ROL, nu a fost niciodată încasat, fapt recunoscut şi de pârât, iar imobilul nu a ieşit niciodată din posesia sa, efectuând asupra acestuia lucrări de investiţii.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs reclamanta M.V., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 3 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că:
- sunt incidente prevederile art. 2 lit. b) C. proc. civ., contractul de vânzare-cumpărare fiind de natură civilă, iar valoarea litigiului fiind sub 100.000 lei;
- ambele hotărâri sunt lipsite de temei legal şi în contradicţie cu probele administrate în cauză. Instanţa nu a luat în considerare recunoaşterea defunctului P.F., faptul că transferul proprietăţii nu s-a produs în fapt şi că intimatul nu a făcut dovada plăţii cu acte din contabilitatea societăţii;
- instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea, în sensul stabilirii considerentelor hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor.
- instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 1308, ale art. 1304 pct. 1-4 C. civ.
Intimatul P.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Este de observat că nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 2 alin. (l) pct. l lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, având în vedere că una dintre părţile contractante, SC T.A. SRL, în calitate de cumpărătoare, este, aşadar, o societate comercială, deci, un comerciant, litigiul cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 151 din 29 ianuarie 2002 vizând, deopotrivă, menţionata persoană juridică ce înfăptuieşte acte şi fapte de comerţ, în calitatea sa de comerciant, pe cale de consecinţă, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (l) pct. l lit. a) C. proc. civ., cum, în mod corect, a considerat şi instanţa de apel.
Cu privire la celelalte critici este de subliniat că acestea vizează, în primul rând, sentinţa pronunţată de instanţa de fond, nicidecum decizia dată în apel, singura ce poate constitui obiect al recursului şi, deopotrivă, este de, precizat că susţinerile recurentei ce vizează probele administrate nu mai pot constitui motive de nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art. 304 alin. l pct. 1-9 C. proc. civ., având în vedere că ţin, exclusiv, de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la fondul pricinii şi la probele administrate nemaiputând permite examinarea deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G. nr. 13 8/2000.
Este de subliniat, deopotrivă, că nici neexecutarea obligaţiei de plată a preţului sau de predare a bunului nu atrage sancţiunea nulităţii absolute a contractului, cum, în mod eronat, a apreciat recurenta.
În consecinţă, constatând, raportat la starea de fapt stabilită, că nu există motive de nulitate absolută şi, de asemenea, că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1308 şi ale art. 1304 pct. 1-4 C. civ., invocate de recurentă pentru prima dată în recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefundat, recursul formulat în cauză.
Văzând şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul P.R., Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să o admită şi să oblige recurenta să plătească intimatului suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul formulat de reclamanta M.V., împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 60 din 7 iunie 2011.
Obligă recurenta să plătească intimatului P.R. suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4041/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4044/2011. Civil → |
|---|
