ICCJ. Decizia nr. 4059/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4059/2011
Dosar nr. 3774/108/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, reclamanta F.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Administraţia Financiară Arad, să se stabilească caracterul politic al condamnării soţului său, decedat la data de 28 octombrie 1988, care a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 209, partea II lit. b) şi c) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a graniţei, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 367 alin. (IV) C. pen. precum şi la amendă corecţională de 6.000 lei, cu aplicarea dispoziţiilor art. 101 C. pen., în baza sentinţei penale nr. 900 din 20 octombrie 1951 pronunţată în dosarul nr. 786/1951 de către Tribunalul Militar Galaţi; a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă şi familia sa în cuantum de 200.000 RON.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a absolvit Facultatea de drept din Cluj, promoţia 1959 şi a fost repartizată procuror, iar ulterior judecător, fiind înlăturată din justiţie pe considerente politice, datorită faptului că soţul său avea în antecedente o condamnare de 3 ani cu caracter politic, lucru necunoscut de aceasta.
Reclamanta a mai arătat că organele din Ministerul Justiţiei au dovedit clemenţă şi au transferat-o la notariatul de Stat Arad, unde a rămas până la pensionare, însă viaţa sa, a fost mai mult decât o condamnare, fiind permanent supravegheată.
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 25 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, în dosarul nr. 3774/108/2009, a fost admisă acţiunea reclamantei şi a fost obligat pârâtul să achite acesteia suma de 200.000 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că soţul reclamantei, defunctul F.I., decedat la data de 28 octombrie 1988, a fost condamnat politic (administrativ) pentru opiniile sale prin sentinţa penală nr. 900 din 20 octombrie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi, la pedeapsa de 3 ani închisoare corecţională pentru uneltire contra ordinei sociale prev. de art. 209 partea II lit. b) şi c) C. pen., 3 ani interdicţie corecţională şi amendă de 2000 lei, fiind deţinut în Penitenciarul Gherla, iar din anul 1952 până la data de 5 mai 1954 a fost transferat în Penitenciarul Galaţi, de unde a fost eliberat la expirarea pedepsei.
Prima instanţă a mai reţinut că reclamanta, absolventă a Facultăţii de Drept, a avut de suferit de pe urma condamnării soţului său, în sensul că, după ce a fost repartizată ca procuror, i-a fost schimbată repartiţia în funcţia de judecător la Tribunalul Moldova Nouă Regiunea Banat, apoi la Tribunalul Oraviţa, ulterior fiind transferată în funcţia de notar, ca urmare a căsătoriei cu F.I., suferind un prejudiciu material ce a constat în diferenţa de valoare dintre pensia la care ar fi avut dreptul în calitate de magistrat şi cea pe care o are în prezent, singura reparaţie materială de care beneficiază fiind indemnizaţia de 200 lei lunar acordată conform Decretului lege nr. 118/1990 din data de 1 noiembrie 1993.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta a suferit si un prejudiciu moral incomensurabil, fiind supravegheată tot timpul şi umilită, a fost judecată pentru Legea nr. 18/1968 pentru justificarea averii, cu toate că nu avea decât o casă la ţară, iar proprietara imobilului în care locuia familia acesteia a fost tot timpul interogată cu privire la modul de viaţă al familiei reclamantei şi al relaţiilor de prietenie.
Tribunalul a constatat că prin condamnarea politică suferită de către soţul reclamantei, i s-a cauzat acesteia şi un prejudiciu nepatrimonial, constând în excluderea din corpul judecătoresc şi trecerea, aproape forţată, în funcţia de notar, l-au fost afectate activitatea profesională şi relaţiile sociale, fiind umilită şi spunându-i-se că „este ţinută din milă pentru că are doi copii de crescut", împrejurări care i-au creat un profund disconfort psihic.
Tribunalul a constatat că dispoziţiile prev. de art. 1 şi art. 6 din Decretul nr. 199/1950 pentru care a fost condamnat soţul reclamantei la pedeapsa de 3 ani închisoare se regăsesc în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi că, dat fiind caracterul politic al măsurii administrative la care acesta a fost supus, rezultă din însăşi actul normativ în baza căruia a fost condamnat şi încarcerat, că nu mai este necesară procedura instituită de art. 4 din acelaşi act normativ mai sus amintit, reclamanta putându-se adresa instanţei de judecată în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009.
In atare condiţii, instanţa de fond a constatat îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., impunându-se repararea de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, a pagubei suferită de către reclamantă, cu luarea în considerare a criteriilor de stabilire a prejudiciului statuate de practica CEDO în materie şi a daunelor morale de care au beneficiat alte persoane în situaţii similare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad — în reprezentarea Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, ca reprezentant al Statului Român, solicitând admiterea lui, schimbare în tot a sentinţei civile în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanta F.S., ca neîntemeiată şi nedovedită.
In subsidiar, pârâta a solicitat reducerea despăgubirilor stabilite şi acordate reclamantei, care sunt exagerat de mari şi nu presupun o cuantificare rezonabilă raportat la prejudiciul suferit şi la starea de fapt reţinută în cauză.
Pârâta a mai arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de împrejurarea că reclamanta a beneficiat şi dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, fiind încălcate prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prin Decizia civilă nr. 163/A. din 20 mai 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul pârâtei şi a recuantificat daunele morale acordate reclamantei la suma de 70.000 RON, reţinând, în esenţă, că raportat la criteriile în echitate în stabilirea prejudiciului moral stabilite de practica CEDO, de probatoriul administrat în cauză şi de faptul că reclamanta nu a fost privată de posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea conform pregătirii de specialitate, aceasta beneficiind şi de o indemnizaţie acordată în baza Decretului nr. 118/1990, suma de 200.000 lei este nejustificat de mare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţele nu au pus în vedere reclamantei să depună sentinţele de condamnare cu menţiunea „caracterului politic", obligaţie ce revenea potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009, la dosarul cauzei regăsindu-se doar extrase din hotărârile arătate şi nu au dispus reconstituirea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009;
II. Cercetarea aspectelor de fapt ale cauzei şi acordarea daunelor morale exclusiv pe baza afirmaţiilor nedovedite ale reclamantei;
III. Neluarea în considerare, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei, a drepturilor de care a beneficiat aceasta în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, respectiv, nu s-a procedat la stabilirea exactă a sumelor acordate în baza acestui act normativ;
IV. Greşita apreciere asupra cuantumului despăgubirilor, exagerat în raport de prejudiciul suferit şi de facilităţile de care beneficiază reclamanta în temeiul unui alt act normativ de reparaţie, respectiv, Decretul nr. 118/1990, de plafonarea introdusă prin OUG nr. 62/2010 şi de atenuarea adusă suferinţei reclamantei prin trecerea timpului/aproximativ 50 de ani), suma acordată transformând procedura reparatorie într-o îmbogăţire fără justă cauză.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru argumentele ce se vor arăta:
I. Ca situaţie de fapt stabilită pe bază de probe, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., s-a reţinut în etapele procesuale anterioare că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009, în sensul că în urma condamnării soţului său, F.I., prin sentinţa penală nr. 900 din 20 octombrie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi, la pedeapsa de 3 ani închisoare corecţională pentru uneltire contra ordinei sociale, infracţiune prevăzută de art. 209 partea II lit. b) şi c) C. pen., 3 ani interdicţie corecţională şi amendă de 2000 lei, despre care reclamanta nu a avut cunoştinţă anterior căsătoriei, aceasta a fost transferată politic din funcţia de judecător, în cea de notar, suferind un prejudiciu material constând în diferenţa dintre pensia corespunzătoare profesiei de notar, raportat la cea aferentă profesiei de magistrat, precum şi un prejudiciu moral constând în excluderea din corpul judecătoresc, permanenta supraveghere de către organele de securitate, aspecte ce i-au afectat în mod grav viaţa socială, onoarea şi reputaţia.
In acest sens, reclamanta a depus la dosarul cauzei atât dovezile din care a rezultat caracterul politic de drept al condamnării defunctului său soţ (copia sentinţei penale de condamnare - fila 3 dosar fond, copia fişei matricole a acestuia-fila 55 dosar fond), cât şi dovezile privind natura politică a schimbării sale din funcţie (copie carnet de muncă-filele39-49 dosar fond, adresa nr. 22279/2000 emisă de Direcţia Organizare şi Resurse Umane pentru Instanţele Judecătoreşti - fila 32 dosar fond), fiind de necontestat că aceasta a suferit prejudicii materiale şi morale care i-au afectat în mod negativ viaţa socială, profesională şi familială.
Instanţa de fond a statuat în mod corect că, dat fiind că natura politică a condamnării la care a fost supus soţul reclamantei rezultă din însăşi actul normativ în baza căruia acesta a fost condamnat şi încarcerat [dispoziţiile art. 1 şi art. 6 din Decretul nr. 199/1950 regăsindu-se în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009], nu a mai fost necesară procedura instituită prin art. 4 din lege, astfel încât critica recurentului-pârât vizând obligaţia instanţei de a lua toate măsurile pentru obţinerea sau, după caz, reconstituirea dosarului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, nu poate fi primită.
De altfel prin neîndeplinirea acestei obligaţii de către instanţele anterioare nu s-ar fi produs nici o vătămare recurentului-pârât, în condiţiile în care la dosar a fost depusă hotărârea de condamnare a soţului reclamantei, pe care recurentul-pârât nu o contestă.
In aceste circumstanţe, încălcarea dispoziţiilor legale menţionate este irelevantă în pronunţarea soluţiei în cauză şi nu poate conduce la modificarea hotărârii recurate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. Criticile legate de modalitatea de administrare şi evaluare a probatoriilor reprezintă chestiuni de fapt ce nu pot fi analizate prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, în cadrul căruia instanţa de control judiciar analizează exclusiv chestiuni de nelegalitate ale hotărârilor anterioare şi nu chestiuni de netemeinicie.
III. Drepturile prevăzute şi acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă ele însele măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au fost persecutate din motive politice, ce trebuie avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, dar a căror acordare nu determină de plano respingerea acţiunii reclamantei.
Art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 221 /2009 prevede că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare se va ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 şi al OUG nr. 214/1999.
Cât timp instanţele anterioare au reţinut că reclamanta beneficiază de o compensaţie pentru condamnarea cu caracter politic suferită de defunctul său soţ în perioada regimului comunist, acordată în baza Decretului-lege nr. 118/1990, faţă de care s-au administrat probatorii în cauză, nu se poate reţine că la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în prezenta cauză nu s-a avut în vedere criteriul legal prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 221/2009.
IV. Critica referitoare la cuantumul sumei acordate drept despăgubire este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât în respectarea principiilor proporţionalităţii şi echităţii, deşi reclamanta a investit instanţa cu o solicitare având ca obiect suma de 200.000 Ron, cerere admisă de prima instanţă astfel cum a fost formulată, instanţa de apel a operat o ajustare a acestor pretenţii, acordând suma de 70.000 de Ron, reprezentând o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, fără a se constitui într-un venit nejustificat pentru aceasta.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată solicitantului pentru considerente pur formale, respectiv, pentru imposibilitatea stabilirii unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere reclamantului o anumită satisfacţie pentru suferinţele îndurate.
Prejudiciile morale nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani întrucât viaţa, onoarea, reputaţia, etc., nu pot fi evaluate în bani, existând practic, o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Jurisprudenţa instanţei de contencios european a statuat că reparaţia trebuie să fie una echitabilă, respectiv, pe de o parte să nu constituie un temei al îmbogăţirii, întrucât în caz contrar s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, iar pe de altă parte, în stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avută în vedere natura drepturilor subiective nepatrimoniale afectate care, strâns legate de personalitatea umană, dau dimensiune acesteia.
Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să fie exagerate, pentru că ele vin să asigure nu o reparaţie materială, ci o compensaţie morală pentru o suferinţă morală, iar din această perspectivă instanţa de apel a statuat în mod corect atunci când a redimensionat cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei de la 200.000 Ron, astfel cum se solicitase prin cererea introductivă de instanţă, la 70.000 Ron sumă ce reprezintă o satisfacţie echitabilă în raport de prejudiciul suferit de reclamantă.
Obiectul judecăţii în prezenta cauză îl constituie afectarea unor valori de ordin moral, iar faptul că reclamanta a fost transferată din funcţia de magistrat în cea de notar, fiind exclusă forţat din corpul judecătoresc, ca urmare a condamnării politice suferite de soţul său anterior căsătoriei, reprezintă o împrejurare de natură să creeze un profund disconfort psihic, influenţând în mod negativ onoarea şi reputaţia acesteia, relaţiile sociale şi profesionale, vătămare ce atrage reparaţia reglementată prin Legea nr. 221/2009 şi faţă de care cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de apel este unul just.
Referitor la afirmaţiile recurentului-pârât potrivit cărora instanţele ar fi trebuit să ţină seama de limitările sumelor stabilite cu titlu de daune morale introduse prin OUG nr. 62/2010, această reglementare este în contradicţie cu principiul egalităţii şi interzicerii discriminării aşa cum este prevăzut în Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană care, în art. 1 statuează că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie".
In special, sfera suplimentară de protecţie stabilită de art. 1 se referă la cazurile când o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat acesteia în temeiul legislaţiei naţionale sau în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligaţie clară a unei autorităţi publice în conformitate cu legislaţia naţională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislaţiei naţionale, are obligaţia de a se comporta de o anumită manieră (a se vedea cauza Thorne vs. The United Kingdom, adoptată în 2009).
Având în vedere că atunci când există contradicţie între legea română şi Convenţie prioritatea se acordă celei din urmă, şi că tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit printr-o condamnare politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţă privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează dreptul persoanelor ce s-au adresat instanţelor ulterior acestui moment, critica recurentului-pârât nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, împotriva deciziei nr. 163/A din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4060/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4056/2011. Civil → |
|---|
