ICCJ. Decizia nr. 4105/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.4105/2011
Dosar nr. 14077/3/2008
Şedinţa publică din 17 mai 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
La data de 11 aprilie 2008, reclamanta SC R. SRL a contestat legalitatea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 2 din 25 februarie 2008, solicitând Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia s-a înregistrat acţiunea, obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., la plata sumei de 1.002.637 RON, (echivalentul a 267.370 euro), reprezentând justa despăgubire pentru exproprierea suprafeţei de teren de 731 m.p. situată în Otopeni, jud. Ilfov, constând în contravaloarea terenului şi daune interese.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că deţine în proprietate imobilul mai sus individualizat, compus din teren în suprafaţă de 4.000 m.p. şi clădiri cu utilităţile aferente, dreptul de proprietate fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 iunie 1997.
Pe această suprafaţă de teren a fost edificat sediul administrativ, depozit şi cabină cu utilităţile aferente, conform autorizaţiei de construire din 09 octombrie 1997, iar ulterior, prin HG nr. 1518/2007 au fost expropriate imobilele proprietate privată aflate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Fluidizare trafic pe DN1 KM 8+100 - KM 17+100 şi centura rutieră în zona de Nord a Bucureştiului cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni".
Urmare exproprierii, prin hotărârea nr. 2/2008 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 Otopeni s-a stabilit acordarea unei despăgubiri de 331.510,6 RON - echivalentul a 90.261 euro - sumă apreciată de reclamantă ca fiind sub valoarea reală, care este de 270 euro/m.p., în loc de 100 euro/m.p. teren, la care a fost iniţial calculată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Prin sentinţa nr. 671 din 13 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia şi a modificat, în parte, hotărârea nr. 2 din 25 februarie 2008 emisă de pârâta C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 731 m.p. aparţinând reclamantei, la 975.163,9 RON reprezentând echivalentul a 234.561 euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este proprietara imobilului, compus din teren în suprafaţă de 4.000 mp şi construcţii (sediu administrativ, depozit, cabină, clădiri cu utilităţile aferente), urmare exproprierii dispusă prin HG nr. 1518 din 12 decembrie 2007, calculându-se în favoarea reclamantei despăgubiri în cuantum de 331.510,60 RON, acestea fiind consemnate în contul reclamantei SC Rompak, deschis la CEC-SA, conform recipisei nr. 2024063/2 din 17.04.2008.
Potrivit expertizei tehnice de evaluare, valoarea despăgubirilor a fost calculată la 234.561 euro, reprezentând 975.163, 9 RON, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 şi art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea.
Nu a fost primită susţinerea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 - în sensul că din valoarea lucrărilor de investiţii, evaluate prin raportul de expertiză trebuia scăzută suma de 1.805 euro, reprezentând contravaloarea unor lucrări: modificare instalaţii gaze, mutare 3 stâlpi curent electric, mutat stâlp telefonic, racorduri energie electrică proiect, avize, mutare transformator electric) deoarece respectivele lucrări de investiţii nu au fost dovedite de către pârâtă.
împotriva sentinţei nr. 671 din 13 mai 2009 a Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat apel pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în conformitate cu prevederile art. 287 C. proc. civ., deoarece soluţia instanţei de fond a fost pronunţată pe baza unui raport de expertiză neconcludent, întocmit de experţi, cu ignorarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Apelantul-pârât a susţinut că acest raport de expertiză vine în contradicţie cu metoda comparaţiei directe, presupunând comparaţia între preţuri efective de tranzacţionare a imobilelor de acelaşi fel, având ca scop, stabilirea valorii de piaţă a imobilului expropriat.
A arătat, în dezvoltarea motivelor sale că, potrivit standardelor internaţionale de evaluare IVS-1, valoarea de piaţă reprezintă „suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la data evaluării între un cumpărător decis şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat în cunoştinţă de cauză".
O altă critică adusă de pârât sentinţei, vizează existenţa unui înscris din conţinutul căruia rezultă că expropriatorul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA s-a obligat prin contractul de execuţie de lucrări încheiat cu constructorul, să realizeze pe cheltuiala sa, toate lucrările pe care le presupune mutarea utilităţilor pentru imobilele racordate la acestea, instanţa omiţând a solicita probatorii cu privire la această situaţie.
La termenul din 31 martie 2010, intimata-reclamantă SC R. SRL, prin avocat G.F., a invocat excepţia tardivităţii apelului, în raport de dispoziţiile art. 284 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 237A din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca tardiv apelul, reţinând că sentinţa Tribunalului a fost comunicată pârâtului, la data de 22 octombrie 2009 (Dosar nr. 14077/3/2008 al Tribunalului Bucureşti), iar apelul a fost înregistrat la 19 noiembrie 2009 (fiind trimis cu plic ce poartă data de 18 noiembrie 2009), fiind astfel declarat peste termenul de 15 zile stabilit de lege, conform dispoziţiilor procedurale mai sus evocate.
Împotriva deciziei nr. 237A. pronunţată la data de 31 martie 2010 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.
Recursul a fost motivat în drept, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 310 C. proc. civ., potrivit cărora „dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen".
O altă critică se referă la întocmirea raportului de expertiză, cu nerespectarea condiţiilor şi criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.
Recurentul-pârât a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Deşi recurentul-pârât a invocat interpretarea greşită dată de instanţa de apel, prevederilor art. 310 C. proc. civ., este de observat că textul procedural indicat ca fiind aplicat eronat, nu este cel care a fost avut în vedere de instanţa de apel.
Astfel, recurentul-pârât face o confuzie a dispoziţiilor legale aplicabile termenului de declarare a apelului şi termenului de declarare a recursului.
Reglementat de dispoziţii procedurale diferite, termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, comun, atât căii de atac ordinare a apelului, cât şi celei extraordinare a recursului se aplică, în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căii de atac, acelei căi de atac cu privire la care se declară.
Faţă de cele menţionate, nu se poate susţine cu temei, nelegalitatea deciziei atacate, invocându-se aplicarea greşită a unui alt text legal, art. 310 în loc de art. 284 C. proc. civ., din considerentele hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, rezultând fără echivoc că instanţa a interpretat corect, cu aplicabilitate concretă la speţă, prevederile art. 284 C. proc. civ.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 284 (1) C. proc. civ. „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune astfel", fiind sub aspectul regimului juridic, caracterizat ca un termen imperativ, astfel încât, în caz de nerespectare, intervine sancţiunea decăderii.
Fiind o chestiune de ordine publică, instanţa de apel a realizat o corectă aplicare a dispoziţiilor reglementate de art. 284 C. proc. civ., judecătorii fiind obligaţi a se pronunţa asupra excepţiei tardivităţii apelului, excepţie invocată de avocatul intimatei-reclamante şi soluţionată legal de instanţa de apel.
Cât priveşte referirea recurentului-pârât la încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 310 din acelaşi cod, critica este deci nefondată, deoarece acest text procedural se referă la declararea recursului în termen, nu la declararea apelului.
Chestiunea supusă controlului legalităţii prin învestirea instanţei supreme cu soluţionarea acestui recurs, vizează declararea apelului în termenul prevăzut de art. 284 (1) C. proc. civ. şi nu excepţia tardivităţii recursului, reglementată de art. 310 din acelaşi cod, care se referă strict la declararea recursului în termen, problemă care precede cercetării nulităţii unui recurs, sub acest aspect, calea ordinară de atac a apelului necuprinzând o astfel de sancţiune, specifică recursului.
În raport de aceste considerente, critica privind nerespectarea criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, invocată de recurentul-pârât este lipsită de relevanţă, faţă de soluţia pronunţată de instanţa de apel, în sensul respingerii ca tardiv a apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.
Concluzionând, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, făcând aplicarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi constatând că nu este incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Decizia pronunţată de instanţa de apel fiind legală, va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 237/A din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4107/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4103/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
