ICCJ. Decizia nr. 4146/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4146/2011
Dosar nr. 1662/102/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11 din 05 ianuarie 2010, Tribunalul Mureş a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul L.L.S., în contradictoriu cu Municipiul Târgu Mureş; a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru o cotă de 1/2 părţi din imobilul-apartament situat în Târgu Mureş, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a cotei de 1/2 parte din imobil şi contravaloarea cotei de 1/2 parte din despăgubirea primită în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul, în calitatea de fiu al foştilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, ce a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/12974; că în notificare reclamantul a indicat calitatea de moştenitor al tatălui său decedat, însă nu a putut dovedi că demersul său este făcut şi în numele mamei sale şi astfel măsurile reparatorii vizează doar cota de 1/2 părţi din imobilul naţionalizat, şi că măsurile reparatorii pot fi acordate doar prin echivalent în condiţiile în care imobilul naţionalizat a fost vândut chiriaşilor, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia nr. 82/A din 27 mai 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, cu opinie separată, a respins apelul formulat de reclamantul L.L.S., reţinând, în esenţă, că pentru a fi incidente în speţă dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul de a beneficia de drepturile celorlalţi coproprietari ai imobilului, trebuia ca şi mama reclamantului să fie decedată, iar reclamantul să vină în concurs cu un alt moştenitor care nu a făcut demersurile necesare pentru acordarea măsurilor reparatorii; că mandatul tacit, la care face trimitere reclamantul atunci când invocă faptul că cererea sa reprezintă un act de conservare a dreptului de proprietate, nu poate fi aplicabil în speţă în condiţiile în care reglementează acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul naţionalizat şi că nu pot fi reţinute ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 30, respectiv art. 36 C. fam., privind dreptul de proprietate în devălmăşie, deoarece acestea sunt aplicabile doar în timpul căsătoriei, ori în cauză, prin decesul unuia din soţi, căsătoria a încetat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul L.L.S. arătând că, aşa cum s-a reţinut prin motivarea opiniei separate, demersurile întreprinde de unul dintre coproprietari pentru restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat au drept scop conservarea patrimoniului comunitar, având caracterul unui act de administrare util, conform gestiunii de afaceri, urmând ca, ulterior, coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun sau pe cale amiabilă; că, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se stabilească dreptul de proprietate pe cote-părţi ideale numai când restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil solicitat; că în aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula unanimităţii ca în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acestuia, şi că, potrivit dispoziţiilor art. 30 şi 36 C. fam., trebuie să se ţină seama şi de consecinţele dreptului de proprietate comună în devălmăşie.
Examinând Decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţele de fond şi apel, se constată că imobilul în litigiu, proprietatea autorilor reclamantului, a trecut în proprietatea statului, potrivit deciziei nr. 11 din 24 ianuarie 1989, în baza Decretului nr. 223/1974; că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul reclamantului a decedat; şi că la data formulării notificării, mama reclamantului era în viaţă, iar, prin notificarea înregistrată în 08 septembrie 2001 la BEJ S.P., reclamantul a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri băneşti, reprezentând diferenţa dintre aşa-zisa „justă" despăgubire şi contravaloarea reală a apartamentului în litigiu, potrivit art. 1 alin. (2), art. 2 lit. g), art. 22, art. 24 alin. (2) şi art. 36 din Legea nr. 10/2001, şi că dreptul de proprietate în devălmăşie al autorilor reclamantului, potrivit art. 30 şi art. 36 C. fam., nu mai subzistă, deoarece aceste dispoziţii sunt aplicabile în timpul căsătoriei, ori, în cauză, căsătoria a încetat prin decesul unuia dintre soţi.
Reclamantul susţine că, în speţă, este incidentă instituirea gestiunii de afaceri şi, prin urmare, este îndreptăţit la despăgubiri pentru întregul imobil şi că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 şi art. 36 C. fam., privind proprietatea codevălmaşă, precum şi că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile când „restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat".
Or, proprietatea devălmaşă asupra bunului în litigiu, potrivit art. 30 şi art. 36 C. fam., a încetat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin decesul autorului reclamantului, iar în măsura în care nu s-au făcut dovezi în sensul că aportul unuia din soţi la dobândirea bunului comun a fost mai mare decât al celuilalt, legal instanţele de fond şi apel au constatat că autorii reclamantului au dobândit, în cote egale, apartamentul în litigiu, respectiv în cotă de 1/2 fiecare.
Prin urmare, reclamantul şi mama sa se aflau în indiviziune asupra cotei de 1/2 din imobil, ce a aparţinut tatălui său, respectiv soţului predecedat, situaţie în care reclamantul, în măsura în care celălalt comoştenitor, respectiv mama sa, nu a urmat procedura prevăzută la Capitolul III din lege, a profitat de cota acestuia, ca moştenitor al persoanei îndreptăţite ce a formulat cererea de restituire în termen, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Cu alte cuvinte, reclamantul a beneficiat de dreptul de acrescământ, reglementat de art. 697 C. civ., asupra cotei de 1/4 din 1/2 din imobilul în litigiu, ce îi revenea mamei sale din succesiunea autorului reclamantului, ca soţie supravieţuitoare, întrucât, deşi acesta avea dreptul succesoral doar de 3/4 din cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu, instanţele de fond şi apel i-au recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru o cotă de 1/2 parte din imobilul în litigiu.
Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 30 şi art. 36 C. fam., privind proprietatea codevălmaşă, iar în privinţa cotei de 1/2 parte din imobilul în litigiu ce a aparţinut autorului L.L., instanţele de fond şi apel au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Critica potrivit căreia, în speţă, este incidentă instituţia gestiunii de afaceri, deoarece demersurile întreprinde de reclamant, în calitate de coproprietar, au drept scop conservarea patrimoniului comunitar este, de asemenea, nefondată.
Aşa cum s-a arătat, reclamantul a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în nume propriu nu şi în interesul mamei sale.
Pentru a fi în prezenţa gestiunii de afaceri trebuie ca garantul să facă un act juridic, în speţă notificarea, atât în interes propriu, cât şi în interesul mamei sale.
Or, câtă vreme din conţinutul notificării nu rezultă că între reclamant şi mama sa a operat gestiunea de afaceri, în sensul că notificarea, ca act juridic, a fost făcută şi în interesul mamei sale, în mod legal au reţinut instanţele de fond şi apel că în speţă nu este incidentă instituţia gestiunii de afaceri.
Pe de altă parte, chiar dacă între reclamant şi mama sa ar fi operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptăţită să solicite măsurile reparatorii pentru cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu şi nu reclamantul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. pen., va respinge recursul declarat de reclamantul L.L.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul L.L.S. împotriva deciziei nr. 82/A din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4116/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
