ICCJ. Decizia nr. 4118/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4118/2011
Dosar nr. 1784/118/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub numărul 1784/118/2009 – astfel cum a fost modificată la termenul din 19 mai 2010 – reclamanta SC M.O. SA a solicitat – în contradictoriu cu pârâta SC A.G.C. SRL – să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de 9.472 de lei – contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului SC M.O. SA prin restituirea preţului bunurilor adjudecate de către alte persoane decât pârâta, 19.649,69 lei – contravaloarea bunurilor găsite lipsă în incinta activului, 1.206,01 lei – contravaloarea preţului publicaţiilor de vânzare la licitaţie şi 22.000 de lei – contravaloarea cheltuielilor necesare eliberării unor adeverinţe foştilor salariaţi ai societăţii reclamante.
Prin sentinţa civilă nr. 6545/com din 17 noiembrie 2010, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta SC M.O. SA, reprezentată procesual prin lichidator judiciar G.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.G.C. SRL, astfel cum a fost modificată.
A fost obligată pârâta SC A.G.C. SRL la plata sumei de 9.472 de lei – contravaloarea prejudiciului cauzat patrimoniului SC M.O. SA prin restituirea preţului bunurilor adjudecate de C.C. şi SC C.A. SRL – în favoarea reclamantei SC M.O. SA.
Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata sumelor de 19.649,69 lei – contravaloarea bunurilor găsite lipsă în incinta activului, 1.206,01 lei – contravaloarea preţului publicaţiilor de vânzare la licitaţie şi 22.000 de lei – contravaloarea cheltuielilor necesare eliberării unor adeverinţe foştilor salariaţi ai societăţii reclamante.
Pentru a pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut că lichidatorul judiciar al debitorului a organizat – la data de 30 aprilie 2007 – o licitaţie publică cu strigare în vederea valorificării bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, vândute ca un ansamblu funcţional, compus din teren în suprafaţă de 59.866 metri pătraţi, construcţii şi alte bunuri mobile, descrise în regulamentul de vânzare şi că bunurile au fost adjudecate de către SC A.G.C. SRL, care a oferit preţul de pornire, de 5.400.000 de lei, exclusiv T.V.A., în procesul – verbal consemnându-se că celelalte bunuri ale SC M.O. SA care se regăsesc pe proprietatea adjudecată şi care nu fac parte din ansamblul funcţional, aşa cum este descris în regulamentul de vânzare, vor fi păstrate în locul în care se află la momentul preluării ansamblului funcţional, pentru o perioadă de 90 de zile respectiv până la 26 iulie 2007.
De asemenea, instanţa a constatat că pârâta a intrat efectiv în posesia activului adjudecat în cursul lunii iunie 2007, condiţionând şi negociind programul stabilit de lichidatorul judiciar pentru predarea bunurilor aflate în activ – pârâta angajând o firmă proprie de securitate pentru paza bunurilor dobândite prin vânzarea la licitaţie, împiedicând accesul altor doi adjudecatari ai bunurilor (SC C.A. SRL şi C.C.), care se prezentaseră în vederea ridicării lor.
S-a reţinut de asemenea că la 28 mai 2007 a fost redactat un proces-verbal de licitaţie, în baza căruia SC C.A. SRL adjudeca la licitaţie publică mai multe bunuri mobile (strung mecanică fină SP81, pompă de verificat manometre, trusă mase etalon, două mese etalon 20 kg, motopompă incendiu MP70, motostivuitor o tonă, fax Cannon, 5 butelii, ventilator, electrostivuitor, cântar 100 de kg, cântar 500 kg, remorcă), în schimbul unui preţ de 9.028 de lei; prin procesul – verbal din 20 septembrie 2007 lichidatorul judiciar a consemnat restituirea sumei adjudecatarului, întrucât ridicarea de către noul proprietar a bunurilor nu a fost posibilă, datorită refuzului repetat al administratorului SC A.G.C. SRL de a-i permite ridicarea bunurilor – filele 43 şi 182 – 179 – 192 din volumul I.
În baza procesului-verbal de licitaţie datat 16 iulie 2007 – fila 41 – au fost adjudecaţi 200 de paleţi din lemn de către numitul C.C., în schimbul unui preţ de 444 de lei, exclusiv T.V.A.; acest preţ – totalizând 528,36 de lei – a fost încasat efectiv în contul averii debitorului falit – fila 195 din volumul I, fiind restituit plătitorului la 3 decembrie 2007 – filele 196 – 197.
Instanţa a mai avut în vedere fapta societăţii pârâte – de a bloca în mod abuziv şi cu vinovăţie accesul adjudecatarilor SC C.A. SRL şi C.C. în activul situat în Ovidiu, judeţul Constanţa, în perioadele în care îşi asumase explicit obligaţia de a permite acest acces, perioade cuprinse între 4 iunie 2007 (data ocupării activului) şi 26 iulie 2007 (data expirării termenului de 90 de zile stabilit prin procesul – verbal din 30 aprilie 2007), respectiv între 31 august 2007 şi 29 septembrie 2007 (data expirării termenului de 30 de zile stabilit prin procesul – verbal din 31 august 2007) – reprezintă o încălcare gravă a îndatoririlor asumate convenţional în baza celor două procese – verbale, producându-se debitorului falit un prejudiciu egal cu totalul sumelor restituite adjudecatarilor, care s-au văzut puşi în situaţia de a nu putea intra în posesia bunurilor achiziţionate, deşi s-au prezentat în acest scop la adresa menţionată; conduita societăţii pârâte este confirmată atât prin înscrisurile deja menţionate cât şi prin declaraţiile martorilor audiaţi; prin urmare, pârâta va fi ţinută la plata sumei de 9.472 de lei.
Cu privire la existenţa şi valoarea bunurilor mobile descrise la fila 227 din volumul II, ce formează obiect al capătului al doilea al cererii – evaluate de reclamantă la 19.649,69 de lei – s-a reţinut că nu pot fi determinate cu certitudine pe baza probelor administrate, atât timp cât însăşi reclamanta a omis să întocmească – de comun acord cu pârâta – o situaţie clară a bunurilor aflate în activul debitorului falit şi neadjudecate de SC A.G.C. SRL dar şi a suprafeţelor ocupate de către acestea.
Nici răspunderea civilă delictuală nu a putut fi reţinută în măsura în care fapta ilicită producătoare de prejudicii nu este demonstrată probatoriu, lipsind – aşa cum s-a arătat – elemente de natură să identifice cu certitudine acele bunuri a căror contravaloare o reclamă SC M.O. SA, reţinându-se totodată faptul că reclamanta şi-a încălcat la rândul său, în mod culpabil, obligaţia de a ridica în termenul stipulat prin procesul – verbal din 31 august 2007 propriile bunuri, precum şi obligaţia de a achita o chirie în cazul nerespectării lui.
Aceleaşi considerente au fost reţinute şi în privinţa cheltuielilor necesare eliberării adeverinţelor de vechime, pe baza datelor consemnate în arhiva societăţii reclamante, arhivă aflată în posesia pârâtei, reclamanta fiind singura vinovată pentru omisiunea adoptării tuturor măsurilor organizatorice şi administrative necesare respectării termenului de 30 de zile instituit prin procesul – verbal din 31 august 2007, neputându-i-se imputa pârâtei faptul că reclamanta nu a avut capacitatea efectivă de a ridica documentele arhivei până la 29 septembrie 2007.
În egală măsură, publicaţiile de vânzare – al căror preţ de difuzare în presa scrisă s-ar ridica la 1.206,01 lei nu au putut fi raportate la acele bunuri adjudecate societăţii C.A. SRL şi lui C.C., lipsind orice date de identificare a licitaţiilor la care ele se referă. Cu alte cuvinte, faţă de numărul mare de licitaţii organizate pentru înstrăinarea a numeroase bunuri mobile, instanţa a considerat că există o puternică îndoială că publicaţiile vizează cazurile celor doi adjudecatari ori alte situaţii în care adjudecarea nu a fost posibilă datorită conduitei societăţii pârâte, cu atât mai mult cu cât unele facturi fiscale sunt ulterioare datei de 29 septembrie 2007 (dată la care expira termenul de 30 de zile asumat prin procesul – verbal din 31 august 2007).
Prin decizia nr. 34 din 10 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 9.472 lei, ca nefondat, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, pe fondul cauzei, că apelanta a solicitat instanţei de control judiciar să reţină caracterul neîntemeiat al sumei de 9.472 lei, la plata căreia a fost obligată către SC M.O. SA, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta de a bloca în mod abuziv şi cu vinovăţie accesul adjudecatarilor SC C.A. SRL şi C.C. în activul situat în Ovidiu, judeţul Constanţa, în perioada 4 iunie 2007 – 26 iulie 2007, respectiv în perioada 31 august 2007 – 29 septembrie 2007.
S-a avut astfel în vedere că intimata reclamantă a înstrăinat, prin licitaţie publică, bunuri mobile din patrimoniul falitei, către persoana fizică C.C. la data de 16 iulie 2007 şi către persoana juridică SC C.A. SRL la data de 28 mai 2007, fără a se stipula în cadrul proceselor verbale de adjudecare un termen pentru ridicarea acestor bunuri şi că adjudecatarii au pretins restituirea preţului oferit la momentul achiziţionării bunurilor, motivând că nu au putut intra în posesia acestora, fapt pentru care părţile au fost repuse în situaţia anterioară încheierii proceselor verbale de licitaţie din 16 iulie 2007 şi 28 mai 2007, sumele oferite pentru bunurile mobile ale debitoarei SC M.O. SA fiind returnate către C.C. şi SC C.A. SRL.
S-a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, sub un prim aspect nu s-a probat existenţa faptei ilicite, descrise de reclamanta apelantă ca fiind aceea de a interzice accesul lichidatorului şi al adjudecatarilor de bunuri mobile în incinta SC M.O. SA şi că numai cererile de restituire a sumelor achitate de adjudecatari nu sunt însă suficiente pentru a face dovada demersurilor încercate în vederea realizării operaţiunilor de predare primire a bunurilor pentru care s-au încheiat procesele – verbale de adjudecare, mai ales că în cuprinsul acestor procese – verbale nu s-a stipulat nici un termen de predare, iar până la data de 30 septembrie 2007 s-a prevăzut accesul lichidatorului în spaţiul adjudecat de SC A.G.C. SRL fără nicio îngrădire.
Nefiind dovedită această faptă ilicită de împiedicare a lichidatorului să predea bunurile mobile transferate în patrimoniul lui C.C. şi a SC C.A. SRL, Curtea a reţinut că nu putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală asupra apelantei pârâte SC A.G.C. SRL:
Sub un alt aspect, s-a avut în vedere că judecătorul fondului a reţinut că prejudiciul reclamat de SC M.O. SA îl reprezintă suma de bani pe care lichidatorul debitoarei a restituit-o adjudecatarilor ce au renunţat la bunurile mobile pe care le-au cumpărat, însă ceea ce nu s-a observat în cursul primei judecăţi a fost împrejurarea că această sumă restituită reprezintă contravaloarea bunurilor ce au rămas în patrimoniul debitoarei, astfel că nu se poate reţine întinderea acestui prejudiciu, cât timp a operat o repunere în situaţia anterioară vânzării cumpărării la licitaţie publică, astfel că intimata reclamantă nu era îndreptăţită la plata acestei sume ca şi reparaţie a prejudiciului suferit, în măsura în care bunurile valorificate iniţial au rămas în patrimoniul său, putând fi valorificate din nou.
Instanţa de apel a statuat că, obligând apelanta pârâtă la plata contravalorii bunurilor licitate de C.C. şi SC C.A. SRL, instanţa de fond a creat o îmbogăţire fără just temei în patrimoniul intimatei reclamante, aceasta cumulând în averea sa atât bunurile mobile pe care iniţial le înstrăinase, cât şi contravaloarea acestora, ca măsură de reparare a prejudiciului pretins de la apelanta pârâtă.
În consecinţă, curtea a reţinut că nu a fost dovedită fapta ilicită a SC A.G.C. SRL în cauză, că prejudiciul, astfel cum a fost pretins de intimata reclamantă, nu echivalează cu pierderea efectiv suferită de SC M.O. SA în patrimoniul său, întinderea acestei pagube nefiind probată şi, în egală măsură, s-a constatat că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul reclamat de lichidatorul judiciar al debitoarei şi fapta ilicită imputată apelantei SC A.G.C. SRL.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC M.O. SA prin lichidator judiciar G.I. S.P.R.L., care a invocat nelegalitatea acesteia din perspectiva motivului reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
1. Instanţa de apel nu s-a raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, considerând că înscrisurile depuse la dosar cât şi interogatoriile şi declaraţiile martorilor dovedesc următoarele situaţii de fapt.
- lichidatorul a solicitat predarea imediată a bunurilor fără a respecta prevederile procesului – verbal de recepţie, considerându-se proprietar al bunurilor licitate, intrând în incinta firmei şi angajând propria firmă de pază.
- accesul lichidatorului în incinta societăţii a fost împiedicat abuziv de administratorul societăţii pârâte şi de angajaţii SC A.P. SRL Constanţa şi din această cauză nu a putut desfăşura activităţi specifice lichidării judiciare.
- instanţa a făcut aprecieri străine de motivele de apel pentru că în procesele – verbale încheiate cu adjudecatarii nu se prevede un termen, iar până la 30 septembrie 2007 accesul în incintă era permis.
- nu este căderea instanţei să se pronunţe asupra manifestării de voinţă a unor terţi faţă de raportul juridic dedus judecăţii, iar dacă adjudecatarii au apreciat că nu mai doresc bunurile pentru că nu mai subzistă oportunitatea avută în vedere în iunie 2007, voinţa lor este pe deplin justificată.
- în concluzie, fapta ilicită trebuie apreciată strict prin prisma modului în care pârâta a înţeles să preia posesia unui imobil şi prin atitudinea acesteia faţă de ceilalţi proprietari.
2. Consideraţiile instanţei prin care s-a considerat că prin rămânerea bunurilor în patrimoniul debitoarei este atrasă incidenţa prevederilor referitoare la îmbogăţirea fără just temei sunt lipsite de suport atât prin prisma înscrisurilor administrate cât şi prin prisma principiului de drept invocat.
Recurenta face trimitere la declaraţiile martorilor, care au apreciat că bunurile se aflau în stare de funcţionare la data la care nu s-a mai permis accesul, însă din modul impropriu de depozitare acestea şi-au pierdut valoarea economică.
În atare situaţie se consideră că nu se poate reţine îmbogăţirea fără cauză a recurentei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce priveşte prima critică a recurentei prin care se susţine că instanţa nu s-a raportat la tot probatoriul administrat în cauză şi că fapta ilicită transpare din chiar derularea evenimentelor (pe care recurenta le enumără) se constată că argumentele expuse nu pot fi subsumate niciunui motiv de nelegalitate dintre cele reglementate la art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., ele tinzând de fapt la o reapreciere a situaţiei de fapt contrară celei reţinute de instanţa de apel.
Cum, în cadrul controlului de legalitate rolul instanţei de recurs este limitat strict la motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., şi cum niciunul argumentele recurentei, în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite a pârâtei, nu poate fi încadrat în acestea, nu pot face obiectul analizei.
Nici cea de-a doua critica nu poate fi primită, în contextul în care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia – în principal – pe neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii delictuale, iar nu pe dispoziţiile privitoare la îmbogăţirea fără just temei.
Faptul că instanţa de apel a adus în discuţie şi un alt argument al soluţiei pronunţate, în sensul căruia dacă s-ar fi menţinut obligaţia pârâtei la plata contravalorii bunurilor în discuţie s-ar fi ajuns în situaţia cumulării în averea reclamantei atât a bunurilor respective cât şi a contravalorii acestora şi că prin aceasta instanţa de fond ar fi creat o îmbogăţire fără just temei în patrimoniul reclamantei nu este de natură a atrage modificarea deciziei atacate.
În consecinţă, fundamentul ce a stat la baza deciziei a constat în lipsa faptei ilicite a SC G.C. SRL (în sensul că nu a fost dovedită), în aceea că prejudiciul solicitat nu poate fi echivalent cu pierderea efectiv suferită de reclamantă, iar întinderea pagubei nu a fost probată şi în aceea că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul reclamat şi fapta ilicită.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.O. SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR G.I. S.P.R.L. CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 34/com din 10 martie 2011, pronunţată de Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4121/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4115/2011. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
