ICCJ. Decizia nr. 4122/2011. Civil. Acţiune pauliană / revocatorie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4122/2011
Dosar nr. 1107/35/2010
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 761 din 13 octombrie 2010, Tribunalul Bihor a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes invocate de pârâtele SC A.B.C.V.T. SRL prin lichidatorul judiciar Cabinet de insolvenţă G.I. şi O.A.M.
A respins ca nefondată excepţia prematurităţii invocată de pârâta O.A.M.
A admis cererea formulată de reclamanta SC A.C. S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al SC D.I. SRL Reghin - societate în faliment în contradictoriu cu pârâtele SC A.B.C.V.T. SRL prin lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvenţă G.I. şi O.A.M.
A dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de cele două pârâte şi autentificat la B.N.P. D.I. prin încheierea nr. 4822 din 15 octombrie 2007.
Totodată, a dispus rectificarea înscrierilor de sub B 11 din C.F. 63057 Oradea şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară de sub B 5.
Prin decizia nr. 288 din 5 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis ca fondat recursul declarat de recurenta O.A.M., împotriva sentinţei pe care a casat-o cu trimitere pentru o nouă rejudecare la Judecătoria Oradea.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC D.I. SRL prin lichidator judiciar A.C. S.P.R.L. prin care a învederat următoarele critici:
- Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997, fiind încălcate – totodată mai multe principii fundamentate cu privire la dreptul succesoarei debitoare la apărare şi la un proces echitabil, imparţial şi independent dar şi la soluţionarea procesului într-un termen rezonabil.
Enunţând conţinutul prevederilor art. 2 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) Legea nr. 146/1997, recurenta arată că a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru plătită de recurentă, considerând că prin cuantumul stabilit, prevederile evocate au fost nesocotite.
- SC D.I. SRL a fost reprezentată nelegal de un avocat incompatibil, în condiţiile în care acesta a figurat şi ca asociat al părţii adverse.
Având în vedere că potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi – în condiţiile prevăzute de lege – hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională şi că hotărârea atacată, nu se încadrează în acestea, fiind dată în recurs, ceea ce-i atrage caracterul irevocabil, Înalta Curte va respinge recursul declarat în aceste condiţii, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.I. SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR A.C. S.P.R.L. TÂRGU MUREŞ împotriva deciziei nr. 288/C/2011-R din 5 mai 2011, pronunţată de Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4125/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4121/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|