ICCJ. Decizia nr. 4124/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4124/2011
Dosar nr. 6598/1/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 10 noiembrie 2010, reclamantul C.M.B. a chemat în judecată pe pârâtele B.C.R. SA Bucureşti, SC S.C. Bucureşti şi C.T., solicitând nulitatea parţială a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 855/PF, încheiat la data de 29 iunie 2007, nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă nr. J962 din 27 octombrie 2010 şi obligarea pârâtei B.C.R. SA Bucureşti la plata prejudiciului provocat ca urmare a nerespectării clauzelor contractului de credit şi al contractului de cesiune.
Tribunalul Alba, secţia comercială şi contencios administrativ, având în vedere că temeiul de drept al acţiunii îl constituie dispoziţii ale Legii nr. 193/2000, a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, pe care a admis-o şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, cu motivarea că, în conformitate cu art. 12 din precitata lege, voinţa legiuitorului a fost de a stabili în competenţa judecătoriei analizarea şi desfiinţarea contractelor pe motivul existenţei unei clauze abuzive, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 44/ COM/2011 din 22 martie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 3232/2011 din 23 iunie 2011, Judecătoria Alba Iulia a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, pe care a admis-o şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Alba, după care, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul la Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că acţiunea formulată de reclamant este o acţiune de drept comun, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 pct. l C. proc. civ., care instituie competenţa tribunalului în procesele şi cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 lei, or, în speţă, Cum valoarea nominală a creanţei depăşeşte 200.000 euro, iar valoarea contractului de credit a fost de 143.000 euro.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, soluţionând conflictul negativ de competenţă, a pronunţat decizia comercială nr. 11/2011 din 18 iulie 2011, prin care a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Alba.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. l lit. a) C. proc. civ. şi nu cele ale art. 14 coroborat cu art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000, aşa cum greşit a reţinut tribunalul.
Împotriva acestei decizii pârâta C.T. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate şi în urma rejudecării stabilirea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Recurenta a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., susţinând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 12, 13 şi 14 din Legea nr. 193/2000, deoarece acţiunea reclamantului, în ansamblul ei, este guvernată de această lege.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., reglementează modificarea hotărârii atacate cu referire la situaţiile când hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii (pct. 7), când instanţa interpretând actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8), când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9).
Analizând motivele invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează ipoteza aplicării greşite a dispoziţiilor art. 2 pct. l C. proc. civ., raportate la art. 12, 14 din Legea nr. 193/2000, pct. 7 şi 8 ale art. 304 C. proc. civ., neavând suport în susţinerile recurentei.
Conflictul de competenţă dintre Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia s-a ivit ca urmare a interpretării diferite cu privire la aplicarea dispoziţiilor procedurale generale şi ale celor prevăzute de legi speciale, respectiv prevederile Codului de procedură civilă şi cele ale Legii nr. 193/2000.
Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, normele de competenţă fiind stabilite atât sub aspect funcţional cât şi sub aspect procesual în codul de procedură civilă precum şi în acte normative speciale.
Este de reţinut că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii contractului de credit bancar nr. 855/PF încheiat la data de 29 iunie 2007 şi nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă nr. J962 din 27 octombrie 2010, invocând calitatea sa de consumator în contractul de credit bancar, calitate pe care, a susţinut, că şi-a pierdut-o în raporturile cu cesionarul-colector de creanţă, astfel că i-a fost înlăturat dreptul de a se folosi de prerogativele şi normele de protecţie a consumatorilor faţă de cesionar, contra clauzelor abuzive, înţelegând să-şi întemeieze cererea în drept pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.
Capitolul III din legea precitată reglementează organele abilitate pentru constatarea contravenţiilor şi soluţionarea litigiilor, instituind controlul respectării dispoziţiilor legii, în sarcina reprezentanţilor împuterniciţi ai A.N.P.C., precum şi sancţiunile aplicabile şi constatarea acestora.
Art. 12 din Legea nr. 193/2000 prevede că procesul verbal de constatare a contravenţiei, încheiat de organele abilitate să efectueze controlul, se transmite după caz judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, care va dispune asupra rămânerii în fiinţă a contractului sau desfiinţării lui. Se constată deci că numai organul abilitat să efectueze controlul poate să trimită procesul verbal de constatare a contravenţiei judecătoriei, competenţa judecătoriei fiind strict legată de calitatea organului care efectuează controlul.
Art. 14 din aceeaşi lege, reglementează dreptul consumatorului prejudiciat prin contractul încheiat cu încălcarea prevederilor legii de a se adresa direct organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Este de necontestat că normele de competenţă sunt de strictă interpretare, iar în măsura în care legea specială prevede în mod expres competenţa materială a instanţei de drept comun pentru acţiunile formulate direct de consumatorul nemulţumit, competenţa revine, în speţă, instanţei prevăzută de normele generale în materie, respectiv tribunalului, aşa cum corect s-a stabilit prin hotărârea atacată.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.T. împotriva deciziei comerciale nr. 11/2011 din 18 iulie 2011, pronunţată de Secţia comercială a Curţii de Apel Alba lulia, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4112/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4128/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
