ICCJ. Decizia nr. 4135/2011. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4135/2011
Dosar nr. 5866/1/2011
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Examinând actele şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A.G.S. SA s-a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC E.E. SRL, revizuirea deciziei pronunţată la data de 9 iunie 2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 7767/118/2008, în sensul schimbării în tot a deciziei atacate.
S-a arătat, în cuprinsul cererii de revizuire, că aceasta se întemeiază, în drept, pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Revizuenta a invocat faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale în pretenţii, respectiv prin prisma răspunderii civile delictuale cu tot ce presupune aceasta: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţie.
În opinia revizuentei, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestor aspecte, ci s-a pronunţat prin prisma relaţiei comerciale dintre părţi. Atât timp cât cererea nu a fost soluţionată pe fond cu privire la aspectele ce vizează răspunderea civilă delictuală, este ca şi cum instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii în pretenţii întemeiată pe acest tip de răspundere, ci pe o cerere în pretenţii întemeiată pe răspunderea comercială.
S-a arătat că, din punct de vedere naţional şi internaţional, o navă nu poate fi reţinută decât în condiţiile Convenţiei internaţionale pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurător de nave maritime la care România a aderat prin Legea nr. 91/1995.
S-au invocat prevederile art. 4 din Convenţia internaţională şi s-a învederat că o navă maritimă nu poate fi oprită să părăsească un port, spre a naviga, decât dacă se face aplicarea Convenţiei internaţionale.
În aceeaşi situaţie s-a aflat şi nava în speţă; chiar mai mult, aceasta a terminat toate reparaţiile, obţinând drept dovadă actele de stare tehnică, respectiv certificatul provizoriu de clasificare.
La data de 19 septembrie 2008, când nava a efectuat în totalitate formalităţile de plecare, obţinând toate actele de bord şi deci inclusiv permisul de plecare nr. 33 din 19 septembrie 2008, din nou a fost obstrucţionată în mod ilegal şi abuziv să plece de către intimata - pârâtă, cu încălcarea prevederilor art. 912 C. com.
Intimata a reţinut nava în mod legal abia în data de 22 septembrie 2008, rezultând un număr de 56 de zile de reţine ilegală a navei.
În esenţă, revizuenta a susţinut că afirmaţiile intimatei - pârâte în sensul că reţinerea navei era justificată nefiind plătiţi 300.000 Euro sunt gratuite şi nefondate, dovada fiind faptul că autoritatea vamală a închis din oficiu operaţiunea vamală care era menţinută în mod artificial deschisă pentru a zădărnici astfel plecarea navei.
Întrucât s-a făcut dovada că intimatei - pârâte îi revine culpa reţinerii ilegale a navei, este evident că există o răspundere civilă delictuală a celei din urmă, răspundere asupra căreia instanţa a omis a se pronunţa.
Cererea de revizuire a fost legal timbrată.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, şi menţinerea deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca temeinică şi legală.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de revizuire invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În acest caz, revizuirea este consecinţa nesocotirii principiului disponibilităţii.
În sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin lucrul cerut se înţeleg cererile care au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii şi au fixat cadrul litigiului.
În ceea ce priveşte evocarea fondului, condiţia impusă de textul de legea este îndeplinită întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia atacată, s-a pronunţat asupra recursului declarat de recurenta SC E.E. SRL împotriva deciziei civile nr. 207/ MF din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Curte de Apel Constanţa, pe care l-a admis şi a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul ca nefondat.
Din considerentele deciziei se reţine că Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, a constatat că acestea sunt justificate, pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei a rezultat că nava A.P., sub pavilion P. este proprietatea reclamantei A.G.S. SA şi a acostat în Portul Midia la data de 21 ianuarie 2008 pentru a efectua reparaţii în vederea reconfirmării clasei maritime a navei.
Pârâta SC E.E. SRL a fost nominată ca agent al navei, fiind autorizată în acest sens prin Autorizaţia seria M nr. 0254-CT eliberată de A.N.R.
S-a reţinut că activitatea de agenturare de nave este guvernată de dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval pe căile navigabile inferioare.
Astfel, agenturarea navelor se efectuează numai de operatori economici specializaţi şi autorizaţi, denumiţi agenţi, aşa cum sunt îndeplinite condiţiile şi pentru pârâta SC E.E. SRL.
Actul nominativ în materie precizează că agentul reprezintă nava, precum şi pe comandantul, proprietarul sau operatorul acesteia în faţa autorităţilor publice, a administraţiilor, a tuturor operatorilor economici care prestează servicii pentru navă, echipaj, proprietar sau operator şi acţionează în limitele mandatului de împuternicire dat de aceştia. Tot agentului îi mai revine şi obligaţia să asiste nava şi pe comandantul acesteia în toate acţiunile sale, de la sosirea şi până la plecarea din port.
În continuare, s-a reţinut că agentul are obligaţia sa aducă la cunoştinţă comandantului navei agenturate prevederile legale aplicabile din domeniul transportului naval, activitatea autorităţilor publice şi administraţiilor, precum şi ordinele şi dispoziţiile autorităţilor locale care acţionează în porturi şi pe căile navigabile interioare.
La data de 27 iulie 2008 la navă au fost terminate reparaţiile şi societatea de clasificare B.V. a emis certificatele prin care a reconfirmat clasa navei, context în care s-a cerut pârâtei SC E.E. SRL să întreprindă formalităţile de plecare a navei.
Înalta Curte a reţinut că relevanţă în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi drept o reprezintă înscrisul intitulat „Convenţie” încheiat la data de 24 septembrie 2008 între A.G.S. SA în calitatea de armator, SC H.C.M.S. SA denumită „şantierul” şi SC E.E.S.R. în calitatea de agent, prin care s-a avut în vedere că între „şantier” şi agent a fost încheiat un contract de reparaţii privind nava A.P., că armatorul a achitat o parte din contravaloarea reparaţiilor către agent, că datoria agentului faţa de „şantier” este de 300.000 Euro, că agentul are pretenţii faţă de armator iar armatorul are pretenţii faţă de agent.
Conţinutul corespondenţei dintre A.N.F. – A.N.V. – D.J.A.O.V. Constanţa pe de o parte şi A.G.S. SA pe de altă parte, sub nr. 14149 din 18 septembrie 2008 evidenţiază cu maximă certitudine că situaţia navei A.P. este plasată în regim de perfecţionare activă sistemul cu suspendare cu declaraţia vamala nr. 3/I 4004 din 12 februarie 2008 având titular regim SC H.C.M.S. SA, revenindu-se asupra termenului de încheiere a regimului aprobat, în sensul că acesta s-a modificat din 5 noiembrie 2008 în 16 septembrie 2008.
Din această perspectivă, s-a apreciat ca fiind corectă soluţia instanţei de fond şi a opiniei separate dată în apel şi anume că obligaţia de a închide operaţiunea vamală activă în sistem suspensiv a mărfurilor care au fost folosite la reparaţiile navei revenea SC H.C.M.S. SA, iar obligaţiile paratei SC E.E. SRL pot atrage o eventuală răspundere contractuală care decurge din contractul de mandat încheiat în calitatea de agent.
Din analiza considerentelor deciziei a cărei revizuire se solicită, se reţine că instanţa s-a pronunţat asupra motivelor de recurs invocate, iar împrejurarea că s-a reţinut de către instanţa de recurs că soluţia pronunţată de instanţa de fond este cea corectă nu poate avea semnificaţia unei încălcări a principiului disponibilităţii.
Astfel, instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat în afara limitelor învestirii atunci când, judecând în cadrul criticilor din recurs, a apreciat că acesta este fondat.
Eventuala nepronunţare asupra unor excepţii invocate de părţi în apărare pe parcursul soluţionării unei cauze nu echivalează cu nepronunţarea instanţei asupra unui lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât excepţiile invocate în cursul procesului civil nu reprezintă cereri principale sau accesorii formulate în proces, ci doar mijloace de apărare folosite de pârât pentru a obţine respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecăţii ei, aşa cum în mod constant s-a apreciat în doctrină şi jurisprudenţă.
În consecinţă, constatând că nu subzistă niciuna dintre criticile aduse deciziei de către revizuentă, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011, pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de revizuentă A.G.S. SA CONSTANŢA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. 2270 din 9 iunie 2011, pronunţată de Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de revizuenta A.G.S. SA CONSTANŢA
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4134/2011. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 4070/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
