ICCJ. Decizia nr. 4128/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4128/2011
Dosar nr. 5236/3/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12 februarie 2009, reclamanta SC S. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Bucureşti, solicitând ca aceasta să fie obligată la executarea lucrărilor de finisaje şi instalaţii şi remedierea defecţiunilor de care este ţinută conform art. 7 pct. 3 din contractul de antrepriză nr. 281 din 17 septembrie 2004, constatate prin procesul verbal de predare primire şi minuta din 8 aprilie 2008, şi la constituirea biletului la ordin în favoarea reclamantei în procent de 5 % din valoarea totală a contractului de antrepriză, reprezentând cuantumul garanţiei pentru lucrările privind structura de rezistenţă, finisaje şi instalaţie şi construcţie a imobilului situat în Bucureşti, str. Alexandrina sector 1, conform art. 7.1 din contractul de antrepriză.
La data de 18 iunie 2009, pârâta SC C. SA Bucureşti a formulat cererea reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 312.036,28 lei, reprezentând contravaloare lucrări conform contractului de antrepriză.
Reclamanta SC S. SRL Bucureşti a invocat excepţia de neexecutare a contractului de antrepriză, precum şi dreptul de retenţie asupra sumei de 312.036,28 lei, ca formă de aplicare a excepţiei de neexecutare în baza dispoziţiilor art. 7.1 din contractul de antrepriză.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28 octombrie 2010, instanţa a respins excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale şi disjungerea acesteia.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a comercială, a respins acţiunea reclamantei-pârâte SC S. SRL Bucureşti, a admis în parte cererea reconvenţională, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 102.223,085 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei de 312.036,28 lei, calculate de la 29 august 2008 până la 25 februarie 2010 şi suma de 10.972,34 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind plata debitului în cuantum de 312.036,28 lei, ca rămas fără obiect, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 7763 din 6 iulie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că raportul de expertiză confirmă efectuarea tuturor lucrărilor specificate în anexa nr. l la procesul verbal de recepţie şi în minuta din 8 aprilie 2008, susţinerile reclamantei de la pct. 7 din minută neputând fi verificate din culpa reclamantei, care nu a asigurat accesul expertului în apartamentul de la etajul 4 şi, coroborând aceste concluzii cu efectuarea operaţiunii de achitare a debitului restant de 312.036,28 lei de către reclamantă, dar şi cu faptul că la 28 august 2008 a expirat perioada de garanţie, nemaifiind justificată constituirea garanţiei prin emiterea unui nou bilet la ordin, a apreciat cele două capete de cerere ca fiind nefondate, conform art. 969 C. civ.
Având în vedere că suma datorată de reclamantă a fost achitată abia la data de 25 februarie 2010, tribunalul a reţinut că aceasta urmează să plătească pârâtei, în temeiul art. 8.5 din contract, penalităţi de întârziere în sumă de 102.223,08 lei, pentru perioada 29 august 2008 - 25 februarie 2010 şi că, prin achitarea în timpul soluţionării litigiului a sumei datorate către pârâtă, capătul de cerere referitor la plata debitului în sumă de 312.036,28 lei, a rămas fără obiect.
Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au declarat apel.
Prin decizia nr. 223/2011 din 27 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii şi a lipsei de interes privind apelul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti; a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC S. SRL Bucureşti; a admis apelul reclamantei pârâte a schimbat în parte sentinţa comercială atacată şi a obligat-o pe reclamantă să plătească acesteia suma de 249.990 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 8 mai 2007 - 25 februarie 2010 şi suma de 2.288,17 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că pârâta justifică interes în promovarea apelului, deoarece a urmărit plata penalităţilor de întârziere, iar solicitarea subsidiară a penalităţilor aferente sumei restante de 110.140,30 lei, nu poate fi considerată o cerere nouă în apel, astfel că a respins excepţiile invocate de apelanta-reclamantă privind inadmisibilitatea şi lipsa de interes în promovarea căii de atac a apelului de către apelanta-pârâtă.
De asemenea, a reţinut temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate în raport de motivele invocate de reclamanta SC S. SRL Bucureşti, constatând că în mod legal prima instanţă a interpretat şi aplicat art. 7.1 din contractul de antrepriză, apreciind corect că reclamanta este decăzută din dreptul de a invoca în calea de atac modul de calcul al penalităţilor, având în vedere că nu s-a opus acestora la termenul când au fost depuse precizările pârâtei-reclamante privind obiectul cererii reconvenţionale.
Sub aspectul motivelor pârâtei SC S. SA Bucureşti cu privire la cuantumul penalităţilor a apreciat că raţionamentul primei instanţe nu poate fi menţinut deoarece obligaţiile celor două părţi, respectiv plata facturilor şi emiterea biletului la ordin cu titlu de garanţie de bună execuţie, au naturi diferite şi nu se pot compensa legal şi nici judiciar, neputând fi reţinută nici posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare a contractului de către beneficiar, în condiţiile în care între cele două obligaţii, deşi izvorâte din acelaşi contract, nu există reciprocitate directă şi nici simultaneitate, astfel că reclamanta a efectuat un calcul corect, nemaifiind necesar un raport de expertiză pentru verificarea unei simple operaţiuni matematice.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată este nelegală, instanţa schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecaţii, în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 7.1 din contractul de antrepriză prin neobligarea pârâtei la emiterea şi predarea titlului de valoare privind garanţia de bună execuţie.
Recurenta a susţinut, de asemenea, că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 1169 C. civ., art. 102 şi art. 379 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că a contestat penalităţile de întârziere cerute de intimată prin întâmpinarea de la termenul de judecată din 4 februarie 2010, arătând că modalitatea de calcul este eronată, nefiind corectă aprecierea instanţei în sensul că, prin precizările aduse modului de calcul al penalităţilor după finalizarea debitului principal, reclamanta nu s-a opus la termenul la care acestea au fost depuse şi nici la termenul imediat următor, fiind decăzută din dreptul de a invoca acest aspect în calea de atac.
Intimata pârâtă SC C. SA Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanţa a interpretat greşit actul dedus judecaţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, reglementare care vizează situaţia în care judecătorii procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii, în condiţiile existenţei unor clauze clare şi precise.
Examinând hotărârea atacată se constată că instanţa de apel a apreciat că obligaţia prevăzută de art. 7.1 din contractul de antrepriză nu a fost îndeplinită, nepredarea biletului la ordin echivalând cu neemiterea lui, astfel că reclamanta nu a beneficiat de garanţie, şi cum perioada de garanţie a expirat la 28 august 2008, a considerat că nu se mai justifică constituirea unei garanţii prin emiterea unui alt bilet la ordin, întrucât ar contraveni dispoziţiilor precitatului articol.
Raportând această motivare cerinţelor articolului 304 pct. 8 C. proc. civ., pe care şi-a întemeiat recurenta susţinerea nelegalităţii deciziei atacate, este evident că judecătorii din apel nu s-au substituit părţilor contractante, nu au modificat sau înlocuit dispoziţiile art. 7.1 din contractul de antrepriză şi nu au schimbat natura juridică a contractului, dimpotrivă au aplicat dispoziţiile contractuale conform voinţei exprimate a părţilor, astfel că motivele invocate în susţinerea acestui motiv nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea greşită a art. 1169 C. civ. şi art. 102 şi art. 379 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici critica nelegalităţii deciziei atacate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este de reţinut că în mod legal instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu s-a opus modului de calcul al penalităţilor după finalizarea debitului principal, aşa cum a cerut pârâta-reclamantă prin precizările aduse obiectului cererii reconvenţionale, astfel că această lipsă de diligentă a reclamantei-pârâte nu poate fi acoperită în calea de atac şi că, în mod legal, instanţa a raportat penalităţile la toată perioada reţinerii de către reclamantă a sumei de 312.036,28 lei, respectiv 8 mai 2007 - 25 februarie 2010.
De asemenea, este de apreciat că art. 102 C. proc. civ., care reglementează curgerea termenelor procedurale şi art. 379 C. proc. civ., care reglementează condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanţă pentru a putea fi justificată efectuarea urmăririi silite, nu sunt incidente în cauză deoarece, pe de-o parte, termenul de la care încep să curgă penalităţile este reglementat de art. 4.3 din contractul de antrepriză şi nicidecum de art. 102 C. proc. civ., care vizează doar termenele procedurale, iar, pe de altă parte, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale unei creanţe pentru justificarea efectuării urmăririi silite în condiţiile art. 379 C. proc. civ., aceste dispoziţii nefiind analizate de instanţa de apel şi nici invocate de părţi în soluţionarea acestei căi de atac.
Chiar dacă referirea recurentei la articolul 1169 C. civ. şi articolele 102 şi 379 C. proc. civ., este privită de aceasta ca o consecinţă a stabilirii eronate, în apel, a cuantumului penalităţilor de întârziere raportată la termenul de la care încep să curgă penalităţile precum şi a individualizării de către reclamantă a perioadei pentru care se datorează penalităţile, stabilirea cuantumului penalităţilor nu a fost analizată în apel în raport de aceste dispoziţii legale, iar recursul poate fi exercitat numai pentru motivele ce au făcut analiza instanţei de apel.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 223/2011 din 27 aprilie 2011, pronunţată de Secţia a VI- a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4124/2011. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 83/2011. Civil. Hotarâre care sa tina loc de... → |
|---|
