ICCJ. Decizia nr. 4153/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4153/2011
Dosar nr.5942/110/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1836 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5942/110/2009 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii B.S. şi B.R. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău prin Primar, constatând că cererea formulată de reclamanta B.R. este neîntemeiată iar reclamantul B.S. nu are calitate procesuală civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul aceste instanţe la data de 08 septembrie 2009, sub nr. 5942/110/2009 reclamanţii B.S. şi B.R. au chemat în judecată pe pârâtul Primăria Municipiului Bacău prin Primar, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la a răspunde notificării din 25 noiembrie 2005, în sensul emiterii dispoziţiei motivate de restituire în natură a terenului de în suprafaţă de 132 mp, situat în intravilanul Municipiului Bacău.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esenţă, că reclamanţii sunt moştenitorii defunctul B.I.. care, în anul 1954, a devenit proprietarul terenului în suprafaţă de 522 mp, pe care a edificat împreună cu reclamanta o locuinţă. Prin Decretul nr. 182/1966, din acea suprafaţă de teren a fost expropriată, în vederea ridicării unui bloc de locuinţe, suprafaţa de 132 mp. Deşi a solicitat Primăriei Bacău restituirea în natură a acelui teren sau acordarea de despăgubiri, pârâtul nu a soluţionat notificarea cu respectarea termenului imperativ prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001. Se solicită instanţei să se pronunţe pe fond cu privire la notificarea formulată, conform Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 02 decembrie 2009, instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.S., pe care a unit-o cu fondul conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.S., instanţa a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin persoană îndreptăţită, în sensul legii, se înţelege persoana care se pretinde proprietar al bunurilor preluate abuziv şi care, evident, a solicitat retrocedarea acestora sau despăgubiri prin formularea unei notificări. Pentru identitate de raţiune, în situaţia în care entitatea deţinătoare nu a emis decizie/dispoziţie de restituire şi se solicită obligarea acesteia pe cale judiciară, inclusiv prin soluţionarea de către instanţă a notificării, în practica judiciară se admite în mod unanim că are calitate procesuală activă tot persoana care a formulat notificarea, deoarece doar ea poate invoca un prejudiciu prin nesoluţionarea la timp a notificării.
În speţă, notificarea a fost formulată doar de către reclamanta B.R., în nume propriu, fără a preciza că acţionează ca mandatar al fiului ei, reclamantul B.S.. Împrejurarea că acesta avea vocaţie la a formula notificare, fiind moştenitorul defunctului B.I., nu-i conferă acestuia calitate procesuală activă în prezenta cauză, aceasta fiind strâns legată şi condiţionată de calitatea de titular al notificării prevăzute de lege.
Pe cale de consecinţă, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.S. şi a respins ca atare cererea formulată de acest reclamant.
În ceea ce priveşte cererea formulată de reclamanta B.R., instanţa a reţinut că. prin notificarea înregistrată sub nr. 214 din 25 noiembrie 2005 la BEJ F.C., reclamanta a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri stabilite conform standardelor internaţionale de evaluare pentru suprafaţa de 132 mp teren, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa de 522 mp teren înscris în actul de vânzare - cumpărare din 20.04.1954 şi suprafaţa de 390 mp deţinuţi în prezent.
Pârâtul nu a soluţionat notificarea prin emiterea unei dispoziţii motivate, însă la solicitarea reclamantei, având în vedere Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, instanţa a analizat notificarea pe fond.
Potrivit art. 22, alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi prin OUG nr. 145/2001, data limită pentru depunerea notificărilor fiind 14 februarie 2002.
În speţă, reclamanta a depus notificarea la executorul judecătoresc la data de 25 noiembrie 2009, depăşind cu mult termenul legal, iar pe de altă parte, prin cerere nu a solicitat repunerea în termen şi nu a invocat împrejurări mai presus de voinţa ei care au împiedicat-o să formuleze notificarea în termenul legal.
În conformitate cu art. 22, alin. (5) din lege, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Ca atare, deşi cererea de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziţii este întemeiată în sine, pârâtul fiind în culpă, fiind îndrituită a se pronunţa pe fond, instanţa a constatat că reclamanta a fost decăzută din dreptul de mai solicita şi de a obţine măsuri reparatorii, astfel încât a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 58 din 12 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău s-a dispus respingerea recursului promovat de reclamanţii B.R. şi B.S. împotriva sentinţei civile nr. 1836 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5942/110/2009, ca nefondat.
În motivare, se arată că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pronunţând decăderea din termenul de depunere a notificării fără a pune în discuţia părţilor această excepţie. Pe fond, susţin apelanţii termenul de depunere a notificării a fost respectat întrucât notificarea a fost depusă după apariţia Legii nr. 247/2005 care a prorogat termenul de depunere a notificării.
Curtea a reţinut că termenul de depunere a notificării prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1999. republicată, este de 6 luni şi curge de la intrarea în vigoare a legii.
Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001.
Legea nr. 247/2005 nu a mai prelungit termenul de depunere a notificării, cum greşit susţin apelanţii.
Este adevărat că unitatea deţinătoare a refuzat să răspundă la notificarea formulată de contestatori, încălcând dispoziţiile art. 215 din Legea 10/2001. Acest refuz însă nu este un impediment legal pentru titularul notificării de a se adresa instanţei de judecată în vederea valorificării drepturilor recunoscute de legea specială de reparaţii.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007.
Analizând pe fond cererea apelanţilor, în mod corect prima instanţă a apreciat că notificarea adresată unităţii deţinătoare după apariţia Legii nr. 247/2005 este tardivă.
Această notificare a fost formulată numai de contestatoarea B.R., care şi-a justificat în speţă calitatea procesuală activă şi nu şi de fiul acesteia B.S. care nu a formulat notificare.
În raport de acestea, soluţia dată de prima instanţă a fost păstrată în tot în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea dispunând respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Instanţa a soluţionat cauza cu încălcarea formelor legale prescrise de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) deoarece cazul de decădere din termenul de depunere a notificării prin executorul judecătoresc nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor.
Practic, tardivitatea nu a fost invocată nici de instanţă din oficiu şi nici de pârât prin întâmpinare, instanţa pronunţându-se asupra ei fără a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor, chestiune necorijată nici de instanţa de apel, care nici măcar nu a făcut referire la această problemă.
Instanţa de apel nu a arătat motivele pe care şi-a sprijinit Decizia în privinţa tardivităţii reţinute de instanţa de fond şi nici în privinţa lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.S. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Instanţa de apel nu a motivat în nici un mod excepţia de tardivitate şi nici excepţia lipsei de calitate procesuală activă invocată din oficiu, care nu este aplicabilă în cauză din moment ce între titularul dreptului şi reclamant există o perfectă identitate, calitatea sa de moştenitor fiind atestată prin certificatul de moştenitor, aşa cum dispune art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (7) din cuprinsul Legii nr. 10/2001.
De altfel, coindivizarii se reprezintă unii pe alţii în materie de acte de conservare, cererea formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv, având un astfel de caracter aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia civilă nr. 6185 din 23 iunie 2006.
Termenul de depunere a notificării a fost reţinut greşit de instanţa de apel (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece conform Legii nr. 247/2005 termenul de depunere a notificării s-a prorogat succesiv.
Solicită judecarea în lipsă.
Examinând recursul declarat de reclamanţi instanţa reţine următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.S. a fost pusă în discuţia părţilor şi a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, instanţa reţinând că acesta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, neputând fi considerat a avea vreo îndreptăţire deoarece nu a formulat notificare, situaţie în care neemiterea deciziei de restituire nu este de natură a-l prejudicia în absenţa demersurilor iniţiale de restituire.
Faptul că este succesorul defunctului B.I. şi faptul că acţiunea în acordarea măsurilor reparatorii are un caracter conservator, nu este de natură a acoperi nevalorificarea dreptului la restituire prin formularea cererii de restituite, deoarece conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III (din lege care reglementează procedura de restituire) profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
În consecinţă, din moment ce notificarea a fost formulată doar de reclamanta B.R. în nume propriu, reclamantul B.S. nu şi-a valorificat vocaţia la restituire, nefiind posibilă în afara dispoziţiilor legale reprezentarea coindivizarilor, instituţie care operează în această materie numai în condiţiile în care aceştia şi-au valorificat dreptul la restituire prin formularea notificării.
Sub acest aspect Decizia instanţei de apel reţine în esenţă că reclamantul B.S. nu are calitate procesuală activă în absenţa notificării.
Prin urmare Decizia recurată în această privinţă este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, motivul de recurs cu acest obiect fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.
În schimb, procedeul instanţei de fond, omologat prin Decizia recurată de a se pronunţa direct în hotărârea judecătorească asupra excepţiei de tardivitate, fără a fi fost invocată din oficiu de instanţă ori incidental de partea adversă şi fără a fi fost pusă în discuţia părţilor este de natură a afecta grav regulile de esenţă ale procesului civil constând în oralitatea dezbaterilor şi contradictorialitatea lor, inserate în dispoziţiile art. 85, art. 127, art. 129 alin. (4) şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de natură a-i produce recurentei B.R. o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., aceasta neputându-şi formula apărările şi a-şi prezenta observaţiile în legătură cu excepţia reţinută în pronunţare de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel în aceeaşi manieră.
Faţă de cele reţinute, instanţa reţine că motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizând modalitatea de invocare şi soluţionare a excepţiei de tardivitate este întemeiat, instanţa urmând a admite recursul în temeiul art. 312 C. proc. civ., în aceste limite şi a casa în parte Decizia recurată, în sensul admiterii apelului reclamantei, desfiinţarea în parte a sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru judecata contestaţiei formulate de aceasta.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi se vor păstra restul dispoziţiilor sentinţei apelate, consecinţă a respingerii recursului formulat de reclamantul B.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva deciziei nr. 58 din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale pe care o casează în parte în sensul admiterii apelului reclamantei B.R. împotriva sentinţei civile nr. 1386 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia civilă pe care o desfiinţează în parte şi trimite cauza primei instanţe pentru rejudecarea contestaţiei formulată de B.R.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi păstrează restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Respinge recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4160/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4104/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
