ICCJ. Decizia nr. 4203/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4203/2011
Dosar nr.699/117/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 699/117/2008, s-au respins excepţiile lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxa Stolna împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA şi, în consecinţă, s-a dispus modificarea parţială a Hotărârii nr. 58/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în comuna Săvădisla, sat Stolna, număr cadastral 3025, teren în suprafaţă de 10.974 mp, la suma de 369.823,80 lei şi a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă. De asemenea, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, să achite reclamantei suma de 1200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin Hotărârea nr. 58 din 12 noiembrie 2007 a C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 190.915,99 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 55.967,40 euro, pentru imobilul expropriat situat în comuna Săvădisla, sat Stolna, păşune, tarlaua Podurile de Jos, în suprafaţă de 10.974 mp, identificat prin numărul cadastral 3025, în favoarea reclamantei Parohia Ortodoxă Română Stolna, persoana aparent îndreptăţită să primească despăgubiri.
La dosar s-a depus extrasul C.F. 232 Stolna în care reclamanta figurează în calitate de proprietar tabular asupra cotei părţi de 650/1748 din terenurile cu nr.topo. 259/1, 259/3, în suprafaţă de 61.059 mp, ceea ce reprezintă suprafaţa de 22.705 mp.
În consecinţă, instanţa a considerat că reclamanta şi-a justificat calitatea procesuală şi interesul în cauză, aceasta fiind proprietara tabulară a terenului în litigiu, motiv pentru care a respins excepţiile invocate de pârât.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat şi completat în cauză, s-a stabilit că despăgubirile la care este îndreptăţită reclamanta sunt în cuantum 33,70 lei/mp sau 8 euro/mp, rezultând pentru terenul în suprafaţă de 10.974 mp valoarea de 369.823,80 lei sau 88.000 euro.
S-a mai reţinut, că potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Totodată, art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoana interesata.
S-a conchis, că experţii au stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptăţită reclamanta ca urmare a exproprierii, acestea fiind stabilite raportat la data întocmirii raportului de expertiză.
Prin Decizia civilă nr. 177/A din 11 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R., reţinând, în esenţă, următoarele:
Critica vizând greşita modificare parţială a hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007, ceea ce echivalează în opinia pârâtei cu pronunţarea instanţei asupra a ceea ce nu s-a cerut şi analizarea legalităţii măsurii exproprierii, aspect ce nu poate face obiectul controlului judiciar, este nefondată, întrucât, deşi prin acţiunea promovată reclamanta a solicitat doar majorarea cuantumului despăgubirilor, este evident că în urma administrării probatoriului, în condiţiile în care instanţa a constatat că, într-adevăr, cuantumul despăgubirilor nu corespunde celui care ar fi trebuit să fie acordat, potrivit prevederilor legale, modificarea cuantumului a vizat practic modificarea hotărârii prin care s-au acordat despăgubirile.
Obiectul hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007 îl constituie aprobarea acordării despăgubirii pentru imobilul expropriat în cuantum de 190.915,99 lei.
Majorarea cuantumului despăgubirii propusă a fi acordată de către instanţă atrage implicit o modificare a hotărârii sub aspectul său esenţial - acela de stabilire şi aprobare a acordării despăgubirii, astfel că, modificarea parţială a hotărârii nr. 58/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, nu constituie nicio acordare a ceea ce nu s-a cerut, întrucât prin modificarea cuantumului despăgubirii hotărârea este evident modificată, chiar dacă termenul „modificare" nu ar fi explicit menţionat, şi, mai mult, prin modificarea făcută nu s-a analizat legalitatea măsurii exproprierii care evident că nu formează obiectul litigiului.
Reiterarea în cadrul motivelor de apel a excepţiilor lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, la rândul său, a fost apreciată ca nefondată, întrucât reclamanta este proprietar tabular asupra cotei de 650/1748 parte din terenul ce a fost expropriat parţial şi însăşi pârâta-apelantă a emis Hotărârea nr. 58 din 28 noiembrie 2007, în cuprinsul căreia s-a menţionat expres că reclamanta este persoana aparent îndreptăţită să primească despăgubiri.
Faptul că în cuprinsul hotărârii contestate se stabileşte calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri, statuare ce a avut la bază o întreagă documentaţie, atrage netemeinicia pretenţiei actuale a pârâtei, potrivit căreia ar fi posibil ca terenul expropriat să nu fie cel deţinut de reclamantă.
În baza prevederilor Legii nr. 198/2004 şi a Normelor metodologice din 10 iunie 2004 de aplicare a acestei legi, expropriatorul, anterior luării măsurii exproprierii, are obligaţia de a identifica terenul ce urmează a fi expropriat din punct de vedere cadastral şi evident persoana care deţine acest teren, iar neîndeplinirea acestor obligaţii nu poate fi invocată ulterior exproprierii pentru a contesta identitatea persoanei expropriate.
Şi criticile vizând legalitatea raportului de expertiză, ce a stat la baza stabilirii de către instanţă a despăgubirilor cuvenite reclamantei, au fost apreciat ca nefondate, deoarece toate aceste critici au format obiectul obiecţiunilor depuse în faţa primei instanţe (f. 98 -102), fiind încuviinţate în totalitate de către instanţă la termenul de judecată din 27 februarie 2009.
Experţii desemnaţi au răspuns acestor obiecţiuni punctual (f. 122 dosar fond), dar întrucât pârâta a formulat noi obiecţiuni (f. 126-127), acestea au fost din nou încuviinţate, la termenul de judecată din 1 octombrie 2009 (f. 143 dosar fond), fiind comunicate experţilor.
Din cel de al doilea răspuns comunicat de comisia formată din trei experţi, reiese că la efectuarea expertizei s-au respectat normele de evaluare A.N.E.V.A.R., care impun prezentarea mai multor metode de evaluare, iar cu ocazia soluţionării acestor obiecţiuni, în cursul lunii noiembrie 2009, experţii au concluzionat că, faţă de evaluarea făcută în luna ianuarie 2009, valoarea terenului a scăzut de la aproximativ 45,5 lei/mp la aproximativ 33,70 lei/mp, iar această din urmă valoare a fost luată în considerare de către instanţă la momentul soluţionării litigiului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestor motive de recurs a arătat că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, deşi intimata-reclamantă a solicitat exclusiv stabilirea cuantumului real al despăgubirilor, instanţa de fond a dispus modificarea parţială a Hotărârii nr. 58 din 12 noiembrie 2007, iar instanţa de control judiciar a menţinut în mod greşit această soluţie.
Or, instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 198/2004, respectiv prevederile art. 9 din lege, întrucât, contrar voinţei legiuitorului, aceasta a interpretat într-un mod propriu dispoziţiile legale menţionate, omiţând să surprindă însăşi esenţa legii speciale în materia exproprierii, potrivit căreia instanţa are posibilitatea doar să stabilească, în temeiul unui raport de expertiză judiciară, justeţea cuantumului despăgubirii aprobate prin HG nr. 1123/2007.
Cu alte cuvinte, instanţa învestită cu stabilirea cuantumului despăgubirii poate interveni doar în sensul obligării Statului Român la plata despăgubirii stabilite în temeiul probelor administrate, însă nu poate dispune modificarea sau anularea actului juridic unilateral.
Or, faptul că, ulterior administrării şi analizării probatoriului, instanţa a concluzionat în sensul că intimatei-reclamante i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 58 din 12 noiembrie 2007, nu implică modificarea hotărârii de stabilire a cuantum ului despăgubirii.
În plus, prin modificarea parţială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, instanţa de judecată s-a pronunţat implicit şi asupra temeiului de drept în baza căruia a fost consemnat acest cuantum.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.
Întrucât transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnării despăgubirii, în temeiul hotărârii mai sus-menţionate, în lipsa acestui act, părţile sunt practic puse în situaţia anterioară, consecinţa directă fiind aceea că exproprierea nu a operat, întrucât a fost anulat chiar temeiul legal al consemnării acestui cuantum.
In consecinţă, prin dispoziţia modificării parţiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, instanţa de apel a menţinut o hotărâre criticabilă sub aspectul legalităţii şi cu încălcarea vădită a dispoziţiilor legale, respectiv art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi s-a pronunţat inclusiv asupra măsurii exproprierii, aspect cu care nu a fost şi nici nu ar fi putut să fie legal învestită, întrucât exproprierea este un act al puterii de stat.
S-a mai arătat, că Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ. şi art. 201 şi urm. C. proc. civ.
Astfel, art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează cele două ipoteze în care persoana expropriată se poate adresa instanţei de judecată. Dintre acestea, în speţă, regăsim cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către expropriator, sens în care legiuitorul a prevăzut faptul că sunt aplicabile prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, exclusiv în ceea ce priveşte modalitatea stabilirii despăgubirii.
Articolul 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării despăgubirilor pe cale judiciară, potrivit căruia „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
În speţă, experţii judiciari au întocmit raportul exclusiv prin prisma unor oferte de vânzare identificate pe internet şi mica publicitate, iar instanţa de apel, prin refuzul de a încuviinţa o contraexpertiză, a încălcat la rândul său prevederea legală sus-menţionată şi, mai mult decât atât, prin respingerea tuturor cererilor referitoare la probatoriu, instanţa de control judiciar a afectat în mod decisiv dreptul recurentului la apărare.
Articolul 129 C. proc. civ. reglementează câteva dintre ipotezele rolului activ al judecătorului, iar în condiţiile în care rolul activ al instanţei este o garanţie a exercitării drepturilor părţilor, rezultă implicit faptul că neîndeplinirea acestuia este sancţionată cu desfiinţarea hotărârii pentru nelegalitate, iar în cazul dedus judecăţii, încălcarea rolului activ constă în faptul că hotărârea pronunţată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere „dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
În speţă, recurentul invocă plus petita în sensul că prin modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, instanţa de apel s-a pronunţat inclusiv asupra măsurii exproprierii, aspect cu care nu a fost investită şi care nu ar fi putut fi supus controlului jurisdicţional.
Această critică este nefondată, deoarece cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirilor pentru exproprierea imobilului teren, în măsura în care este întemeiată, nu se poate realiza decât prin modificarea hotărârii comisiei sub acest aspect.
Controlul legalităţii hotărârii contestate s-a făcut în privinţa „cuantumului despăgubirii" şi nu în privinţa însăşi a măsurii exproprierii, aşa cum corect au procedat instanţele de fond şi apel.
Prin urmare, instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, păstrată prin Decizia recurată, nu s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurentul-pârât, în sensul că Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 9 din Legea nr. 198/2004, se constată următoarele:
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a despăgubirilor."
Prin urmare, acţiunea formulată în condiţiile acestui text de lege se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz. altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia……".
Or, în speţă, instanţele de fond şi apel, prin hotărârile pronunţate, au omologat raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, în privinţa cuantumului stabilirii despăgubirii şi, respectiv, au respins apelul pârâtului prin care se formulau critici de nelegalitate împotriva hotărârii primei instanţe privind pronunţarea acesteia cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nelegal, deoarece la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prin raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, s-a avut în vedere metoda comparaţiilor de piaţă, iar estimarea valorii de piaţă s-a făcut prin analizarea pieţei pentru a găsi proprietăţi similare şi prin compararea acestora cu proprietatea care trebuia evaluată.
Mai mult, prin răspunsul la obiecţiuni, experţii au arătat că „valorile exprimate au rezultat în urma utilizării regulilor de evaluare elaborate de A.N.E.V.A.R. şi se bazează pe metode şi informaţii utilizate curent în procesul de evaluare, fără a avea vreo legătură cu pârâtul sau reclamantul", însă nu au ţinut seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel cu cel expropriat în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor în raport de art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care să ţină seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel cu cel expropriat în unitatea administrativ-teritorială, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit art. 305 C. proc. civ.
De aceea, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va administra probatoriul în sensul celor mai sus expuse şi va ţine seama de mijloacele de apărare invocate de părţi.
Celelalte critici formulate de recurentul-pârât în sensul că instanţa de apel a soluţionat litigiul cu încălcarea rolului activ, întrucât hotărârea pronunţată se întemeiază pe o gravă eroare de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, vizează critici de netemeinicie a deciziei recurate şi nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 177/A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4209/2011. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4202/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
