ICCJ. Decizia nr. 4154/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4154/2011
Dosar nr. 1932/101/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamantele C.D. şi D.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria com. Padina anularea dispoziţiei nr. 63 din 19 februarie 2010 emisă de Primăria com. Padina.
În motivarea cererii au arătat că în baza Legii nr. 10/2001 au formulat notificarea nr. 29/N/2001 prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru următoarele bunuri situate în sat Iablaniţa, comuna Padina: clădire de locuit, spaţiu amplasare moară ţărănească în suprafaţă de 336 m.p. şi utilaje – moară.
Prin dispoziţia nr. 240 din 08 septembrie 2006 emisă de Primarul com. Padina, s-a respins restituirea în natură a imobilului casă de locuit cu 4 camere şi spaţiu cu destinaţie de moară precum şi utilajele şi instalaţiile din localul morii şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate şi utilajele din localul morii.
Respectiva dispoziţie a fost transmisă Prefecturii Mehedinţi, care, la rândul său, a transmis-o Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor unde s-a format Dosarul nr. 28237/CC.
În vederea soluţionării cererii pentru acordarea despăgubirilor, această din urmă instituţie a solicitat Prefecturii Mehedinţi completarea dosarului reclamantelor cu date privind identificarea imobilului.
Primăria Padina a emis o nouă dispoziţie, sub nr. 361 din 21 iulie 2009, prin care a respins restituirea în natură a aceloraşi construcţii şi utilaje din localul morii, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit în suprafaţă de 60 m.p. şi moara construită pe o suprafaţă de 5 m.p., ambele din cărămidă arsă şi a respins acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile din localul morii cu motivarea că acestea nu se încadrează în disp. art. 6 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 240/2006.
Această ultimă dispoziţie a fost atacată în instanţă, iar Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 309 din 27 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 6687/101/2009, a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia.
Ulterior pronunţării acestei sentinţe, Primăria Padina a procedat la emiterea unei noi dispoziţii respectiv nr. 63 din 19 februarie 2010 care are acelaşi conţinut cu dispoziţia nr. 361 din 21 iulie 2009.
Menţionează reclamantele astfel că, şi această ultimă dispoziţie este nelegală, întrucât nu se mai putea reveni asupra dispoziţiei nr. 240/2006, anularea ori modificarea acesteia putând fi făcută numai de instanţă, ceea ce nu s-a întâmplat.
Prin sentinţa civilă 166 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Mehedinţi s-a admis acţiunea şi s-a anulat dispoziţia nr. 63 din 19 februarie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 240 din 08 septembrie 2006 emisă de Primarul com. Padina, s-a soluţionat notificarea nr. 29/N/2001 prin care reclamantele au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul construcţie casă de locuit, moară cu utilaje şi instalaţii situate în com. Padina, constatându-se că acestea au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru aceste bunuri, nefiind posibilă restituirea în natură.
Această dispoziţie nu a fost contestată în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel că a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 16 şi 24 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În condiţiile în care Comisia Centrală a solicitat Prefecturii Mehedinţi, respectiv Primăriei Padina, date suplimentare pentru completarea dosarului de despăgubiri, pârâta trebuia să înainteze relaţiile solicitate şi nicidecum să emită o altă dispoziţie.
Tribunalul a considerat că faptul că prin sentinţa civilă nr. 309 din 27 octombrie 2009 s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 361 din 21 iulie 2009 emisă ulterior primei dispoziţii (nr. 240 din 08 septembrie 2006) care se află la Comisia Centrală pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, nu îndreptăţea pârâta la emiterea dispoziţiei ce face obiectul contestaţiei de faţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, arătând că dispoziţia 63 din 19 februarie 2010 a fost emisă ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 309/2009, prin care a fost anulată dispoziţia nr. 361/2009. Apelanta a susţinut că dispoziţiile anterioare nu au intrat în circuitul civil, nefiind definitivată soluţionarea notificării, aşa încât era posibilă revocarea dispoziţiei, în aceleaşi condiţii în care se revocă hotărârile adoptate de consiliul local. Pe fondul cauzei a arătat că nu era posibilă acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile morii întrucât acestea nu au fost preluate de stat, iar suprafaţa de teren ocupată de moară era de 5 m.p.
Prin Decizia civilă nr. 211 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins apelul.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prin dispoziţia 240 din 08 septembrie 2006 s-a recunoscut calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării.
Dispoziţia respectivă a intrat în circuitul civil, fiind comunicată reclamantelor şi apoi înaintată Comisiei Centrale de Stabilire şi Acordare a măsurilor reparatorii. Anularea dispoziţiei nr. 361/2009 prin sentinţa civilă nr. 309/2009 a avut ca efect rămânerea în vigoare a dispoziţiei nr. 240/2006, act care trebuie pus în executare, fără să dea dreptul unităţii deţinătoare la emiterea unei noi dispoziţii, cum se susţine prin motivele de apel.
După comunicarea dispoziţiei către persoana îndreptăţită, legea nu mai recunoaşte posibilitatea revocării actului emis, care nu este supus controlului de legalitate din partea prefectului. Dispoziţia emisă în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ supus regimului juridic al Legii nr. 554/2004 sau al Legii nr. 215/2001, ci un act jurisdicţional reglementat de o lege specială, cu efecte în planul dreptului civil (al dreptului de proprietate), aşa încât controlul de legalitate este diferit de cel al hotărârilor consiliului local.
În mod greşit unitatea deţinătoare a ignorat aceste prevederi legale şi efectul pe care dispoziţia nr. 240 din 08 septembrie 2006 l-a avut în planul dreptului de proprietate al contestatoarelor, dispoziţie în temeiul căreia acestea au devenit titularele unei valori patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1. Prin emiterea dispoziţiei atacate, reclamantele au fost private de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului lor a fost confirmată într-o procedură administrativă anterioară.
Potrivit art. 25 alin (3) din Legea nr. 10/2001, Decizia se comunică persoanei îndreptăţite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării, după comunicare aceasta intrând în circuitul civil, fără a putea face obiectul unei retractări din partea unităţii emitente. În plus, alin. (4) al aceluiaşi text legal prevede că Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
În mod corespunzător, acelaşi caracter de act autentic şi titlu de proprietate îl are şi dispoziţia prin care s-a constatat îndreptăţirea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Concluzia care se impune este aceea că emiterea dispoziţiei atacate s-a făcut cu încălcarea principiului irevocabilităţii actelor jurisdicţionale ceea ce duce la nelegalitatea dispoziţiei şi menţinerea celei anterioare.
Cum în soluţionarea litigiului de faţă nu s-a pus în discuţie cercetarea pe fond a drepturilor reclamantelor asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării, nu pot fi analizate în apel aspectele ce ţin de întinderea drepturilor stabilite prin dispoziţie.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta Primăria com. Padina, în temeiul art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând că dispoziţia nr. 240/2006 nu a intrat în circuitul civil, astfel că putea fi revocată în urma controlului de legalitate din partea prefectului. Greşit s-a reţinut că nu se poate analiza întinderea dreptului reclamantelor, din moment ce dispoziţiile ulterioare privesc tocmai acest aspect.
Recursul nu este fondat.
Analizând lucrările dosarului s-a constatat că prin dispoziţia nr. 240 din 08 septembrie 2006 emisă de Primarul com. Padina s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate şi utilajele din localul morii.
Ulterior, dispoziţia iniţială s-a revocat şi s-a emis o nouă dispoziţie nr. 361 din 21 iulie 2009, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit în suprafaţă de 60 m.p. şi moara construită pe o suprafaţă de 5 m.p. şi s-a respins acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile din localul morii cu motivarea că acestea nu se încadrează în disp. art. 6 din Legea nr. 10/2001.
Cea de-a doua dispoziţie a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 309/2009 a Tribunalului Mehedinţi, iar după pronunţarea sentinţei pârâta a mai emis o nouă dispoziţie nr. 63 din 19 februarie 2010 având acelaşi conţinut ca dispoziţia anulată de instanţa de judecată.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, unităţile sau entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001 nu acţionează ca reprezentanţi ai puterii publice a statului, ci în calitate de persoane juridice care îndeplinesc acte de dispoziţie cu privire la bunurile din patrimoniul lor.
Se întâmplă astfel şi în situaţia în care deţinător al bunului este unitatea administrativ-teritorială, când primarul emite dispoziţia, nu în calitate de autoritate administrativă, ci de reprezentant al persoanei juridice.
De aceea, dispoziţia primarului nu se poate revoca, întrucât natura actului (act juridic civil, de dispoziţie asupra unui bun din patrimoniu) îl exclude de la incidenţa legii contenciosului administrativ.
În acest sens, prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 statuează că dispoziţia de restituire în natură a imobilului sau de acordare a măsurilor reparatorii are forţa probantă a unui înscris autentic şi, ca atare, o anulare sau o revocare a dispoziţiei nu se mai poate realiza pe cale administrativă, aceasta fiind supusă doar controlului judecătoresc.
Nu poate fi reţinută nici cealaltă critică inserată în motivarea recursului, întrucât contestaţia formulată de reclamante nu priveşte întinderea dreptului, ci anularea celei de-a doua dispoziţii emisă cu încălcarea prevederilor legii speciale de reparaţie.
Faţă de aceste considerente recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria com. Padina împotriva deciziei nr. 211 din 28 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4152/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4151/2011. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
