ICCJ. Decizia nr. 4161/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4161/2011
Dosar nr. 1894/90/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 697 din 16 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi s-a constatat inexistenţa garanţiei reale, constând în ipoteca înscrisă conform contractului nr. 538 din 21 februarie 2008. S-a dispus, de asemenea, radierea ipotecii din cartea funciară. Onorariul expertei, G.E. a fost aprobat la suma de 500 lei, iar cel al avocatului la suma de 3950 lei, dispunând să fie achitat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, convenţia celor trei părţi litigante a fost aceea a asigurării garantării creditului acordat prin contractul de credit principal şi a celor acordate prin actele adiţionale nr. 1-3 prin instituirea ipotecii asupra bunurilor reclamantei, aşa cum au fost identificate prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008.
Cu privire la inserarea constituirii ipotecii asupra aceloraşi bunuri pentru acordarea creditului conform ultimului act adiţional nr. 5 din 21 iulie 2008, reclamanta nu şi-a manifestat voinţa, într-o formă exteriorizată, de a constitui ipoteca şi cu privire la ultimul credit acordat.
Prin urmare, reclamanta nu şi-a exprimat consimţământul în vederea instituirii ipotecii referitor la garantarea creditului acordat la data de 21 iulie 2008 în sumă de 750.000 lei.
În aceste condiţii, răspunderea reclamantei - ca garant ipotecar - persistă numai în limitele sumei pentru care a garantat, până la stingerea creditului respectiv.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâta CEC Bank SA Bucureşti, sucursala Râmnicu Vâlcea, şi prin decizia nr. 33/A-C din 25 mai 2011 Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. impun ca soluţionarea litigiului să se facă prin mediere sau conciliere directă doar în cazul proceselor şi cererilor în materie comercială evaluabile în bani (atunci când se pretind anumite sume de bani). Speţa dedusă judecăţii este neevaluabilă în bani şi prin urmare, nu sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, aspectul fiind reţinut în mod corect şi de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte fondul, s-a reţinut că actul adiţional cuprinde o altă valoare a creditului şi alte termene de rambursare şi de aceea, era necesar acordul garantei. Acesta este distinct de contractul la care intimata şi-a dat consimţământul.
Aşa cum este definită, ipoteca este un drept real accesoriu, care însoţeşte obligaţia pe care o are debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte integral, fiind supusă principiului specializării.
Mai concret, ea este determinată atât asupra imobilului afectat de garanţie conform art. 1774 C. civ., cât şi asupra valorii creanţei garantate (conform art. 1776 C. civ.), dar este şi indivizibilă, aşa cum dispune art. 1746 alin. (2) C. civ.
În raport de dispoziţiile art. 1778 şi urm. C. civ., în vederea opozabilităţii faţă de terţi şi, tot astfel, pentru a marca rangul de preferinţă al ipotecii, aceasta este supusă publicităţii, respectiv înscrierii în cartea funciară.
Aceleaşi texte legale prevăd care sunt formalităţile necesare înscrierii ipotecii, inclusiv în cazul reînnoirii acesteia, precum şi sancţiunea în situaţia în care aceste dispoziţii sunt ignorate.
Ca atare, pentru ca inscripţia reînnoită să fie considerată legală, este necesar să se indice inscripţia ce se reînnoieşte, pentru a se putea considera că ea va avea acelaşi rang cu cea iniţial menţionată.
Numai în cazul ipotecilor legale, legea nu prevede necesitatea prezenţei ambelor părţi, creditor şi constituitor al ipotecii, la notariat, pentru înscrierea ipotecii şi, de asemenea, nici nu prevede aplicabilitatea perimării unei asemenea ipoteci, oricât timp ar trece de la efectuarea ei.
S-a reţinut că operează principiul specialităţii, în sensul că, „ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituită, va fi determinată prin act” (art. 1776 C. civ.).
Intimata nu şi-a exprimat consimţământul pentru garantarea creditului acordat la data de 21 iulie 2008, în sumă de 750.000 lei şi de aceea, actul adiţional nr. 5, nu-i este opozabil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta CEC Bank SA Bucureşti, sucursala Râmnicu Vâlcea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii.
În dezvoltarea în fapt a recursului, pârâta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008 considerând că după încheierea actului adiţional nr. 5 la contractul de credit se impunea reînnoirea ipotecii convenţionale.
- Modalităţile de stingere ale ipotecii sunt expres şi limitativ prevăzute de codul civil, art. 1800 C. civ.. În cauză nu se poate reţine niciuna dintre situaţiile menţionate de text, obligaţia principală continuă să existe.
- Soluţia de admitere a acţiunii şi de constatare a inexistenţei ipotecii este total neîntemeiată şi lipsită de orice suport legal. Actul adiţional nr. 5 din 21 iulie 2008 a fost încheiat între părţile contractului de credit cu respectarea clauzelor contractului pentru linia de credit nr. 20214 din 24 iulie 2006, respectiv art. 2 pct. 2.9 din contract, care prevede posibilitatea modificării contractului prin acte adiţionale şi art. 7 pct. 7.8 din contract care prevede posibilitatea prelungirii liniei de credit. Potrivit prevederilor contractului de ipotecă, reclamanta a fost de acord cu constituirea ipotecii asupra imobilului până la rambursarea integrală a creditului acordat de CEC Bank SA Bucureşti, sucursala Râmnicu Vâlcea, a dobânzilor aferente, a comisioanelor şi celorlalte obligaţii ce decurg din contractul de credit, fără a se preciza o anumită perioadă de timp. Reclamanţii sunt ţinuţi să garanteze obligaţia principală până la stingerea ei, în virtutea caracterului de drept accesoriu al ipotecii. Creditul acordat de CEC Bank SA Bucureşti, sucursala Râmnicu Vâlcea, prin contractul pentru linie de credit nr. 20214 din 24 iulie 2006 nu a fost achitat la momentul încheierii actului adiţional nr. 5. Nu există niciun înscris încheiat de părţi ori document contabil care să facă dovada că la încheierea actului adiţional nr. 5 creditul acordat de bancă ar fi fost stins de SC S. SRL prin lichidator BNP C. SPRL Craiova. Clientul nu a rambursat împrumutul acordat de bancă nici până în prezent.
- În mod greşit instanţa de apel a considerat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7201 C. proc. civ.
Intimata C.L. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor legale se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul pârâtei.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.
Instanţa de apel nu a schimbat natura şi înţelesul contractului de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008, reţinând în mod judicios că reclamanta a consimţit la instituirea dreptului de garanţie ipotecară asupra proprietăţii sale numai pentru creditul în sumă de 750.000 lei şi a dobânzilor aferente, acordat debitoarei SC S. SRL în baza contractului de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 completat şi modificat prin actele adiţionale nr. 1 din 2 noiembrie 2006, nr. 2 din 23 iulie 2007, nr. 3 din 25 septembrie 2007 şi nr. 4 din 20 februarie 2008, nu şi pentru modificările aduse contractului iniţial prin actul adiţional nr. 5 din 21 iulie 2008.
Actul adiţional nr. 5 nu poartă semnătura garantei, nefiind posibil astfel să se dispună modificarea contractului iniţial, cu menţinerea contractului de ipotecă, fără acordul garantei.
În mod întemeiat instanţa de apel a considerat că ipoteca nu se întinde şi asupra actului adiţional nr. 5 şi că pentru acoperirea acestui act era necesară reînnoirea ipotecii.
Nici motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, instanţa de apel aplicând şi interpretând corect prevederile art. 7201 C. proc. civ., art. 1746, art. 1774, art. 1776, art. 1800, C. civ.
În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. deoarece obiectul cererii îl constituie constatarea inexistenţei unui drept, obiect ce nu se încadrează în situaţiile reglementate de text.
Scopul instituirii normei conţinută de art. 7201 C. proc. civ. a fost celeritatea valorificării drepturilor printr-o procedură extrajudiciară şi degrevarea instanţelor de judecată.
În cauză scopul urmărit de legiuitor nu se mai justifică faţă de data promovării acţiunii iar obligarea la parcurgerea unei proceduri amiabile ar tergiversa în loc să accelereze rezolvarea situaţiei părţilor şi ar constitui în acelaşi timp o limitare a accesului la justiţie contrară prevederilor art. 6 din CEDO.
Convenţia părţilor a fost aceea a asigurării garantării creditului acordat prin contractul de credit nr. 20214/45 din 24 iulie 2006 completat şi modificat prin actele adiţionale nr. 1 din 2 noiembrie 2006, nr. 2 din 23 iulie 2007, nr. 3 din 25 septembrie 2007 şi nr. 4 din 20 februarie 2008, până la data de 22 iulie 2008 prin instituirea ipotecii asupra proprietăţii reclamantei, aşa cum a fost identificată prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008.
Răspunderea garantei ipotecare este limitată la suma astfel cum a fost garantată prin contractul de credit iniţial modificat prin actele adiţionale nr. 1/2006; 2/2007; 3/2007; 4/2008.
În ce priveşte actul adiţional nr. 5 din 21 iulie 2008 prin care se aduc modificări termenului de rambursare, dobânzii şi comisioanelor, reclamanta nu şi-a exprimat consimţământul în vederea instituirii ipotecii.
Chiar dacă actul adiţional reprezintă o prelungire a contractului de credit iniţial (art. 7 pct. 7.8 din contract), nefiind deci nevoie în principiu de acordul intimatei-reclamante, totuşi prin prelungirea cu încă 12 luni a termenului de rambursare a creditului prin modificarea dobânzii şi comisioanelor, implicit s-a majorat şi suma de restituit, ceea ce presupune implicit şi o majorare a sumei garantate prin ipotecă cu încălcarea principiului specializării ipotecii.
În acest context era necesară manifestarea de voinţă a reclamantei de a constitui ipotecă, consimţământul acesteia, în respectarea principiului specializării ipotecii, cu raportare la suma garantată.
Astfel, plecând de la principiul specializării ipotecii sub aspectul creanţei garantate coroborat cu principiul simetriei actele juridice rezultă că singura ipotecă valabil încheiată şi prin care reclamanta liber consimţit s-a obligat, este cea constituită prin contractul de ipotecă nr. 538 din 21 februarie 2008 şi că se impune constatarea inexistenţei dreptului de ipotecă asupra proprietăţii reclamantei cu privire la actul adiţional nr. 5.
Restul criticilor formulate de pârâtă ţin de netemeinicia hotărârii recurate încât nu pot face obiect de analiză în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta CEC BANK SA, SUCURSALA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 33/A-C din 25 mai 2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4163/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4160/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
