ICCJ. Decizia nr. 4239/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4239/2011
Dosar nr.33822/3/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2009, reclamanţii I.E.M. şi SC RBA D.I.E. SRL au chemat în judecată pe pârâţii S.A.C., SC R. SRL, solicitând instanţei ca, şi în contradictoriu cu U.C.M.R.-A.D.A. (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia pentru Drepturile de Autor), să dispună:
- recunoaşterea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe pentru opera muzicală „S.T." reclamantului I.E.M.;
- recunoaşterea dreptului de editor al operei muzicale „S.T." pentru reclamanta SC RBA D.I.E. SRL;
- constatarea încălcării de către pârâţi a dreptului de autor al reclamantului pentru opera muzicală S.T. şi de editor al operei al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, să se dispună interzicerea oricăror acte sau fapte juridice ale acestora în legătură cu opera muzicală, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 363 din 09 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 33822/3/2009, a fost respinsă acţiunea precizată a reclamanţilor, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, se arată că atât reclamanţii, cât şi pârâţii, s-au înscris la organismul de gestiune colectivă, U.C.M.R.-A.D.A., în calitate de autor (persoană fizică), respectiv de editor (persoană juridică), ai operei muzicale S.T., având în vedere că reclamantul I.E.M. a încheiat un contract de cesiune cu reclamanta SC RBA D.I.E. SRL, cu privire la opera muzicală S.T., iar pârâtul S.A.C. a încheiat cu pârâta SC R. SRL un contract pentru opera muzicală „S.T.". Faptul că este vorba de aceeaşi operă muzicală este confirmat de către pârâta U.C.M.R.-A.D.A., care a stabilit în cadrul Comisiei profesionale, în baza partiturilor anexate declaraţiilor de înscriere, că este vorba de aceeaşi lucrare, având acelaşi titlu, aşa încât a stopat toate plăţile rezultate din utilizările operei muzicale (radiodifuzare, comunicare publică în orice fel etc.), urmând a se stabili cine este autorul.
Tribunalul a constatat că, în raport de data depunerii declaraţiei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A., poate fi considerat drept autor, pârâtul S.A.C., având în vedere că acesta s-a înregistrat la data de 10 aprilie 2009, cu opera muzicală „S.T.", durata 4:00 min., editor SC R. SRL, faţă de data de 08 mai 2009, la care s-a înregistrat reclamantul I.E.M., cu opera muzicală S.T., durata 3:20 min., editor SC RBA D.I.E. SRL. Reclamantul invocă însă faptul că în favoarea sa operează prezumţia relativă cu privire la calitatea de autor, reglementată la art. 4 alin. (1) din Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, prin care se prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică. Tribunalul constată că la alin. (2) se prevede că atunci când opera a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă, sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimţământul autorului, atâta timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile de la alin. (1) şi nici dispoziţiile de la alin. (2) din textul citat. Astfel, cu privire la dispoziţiile de la primul alineat, se reţine din vizionarea CD-ului care conţine fragmentul din emisiunea de din ziua de 03 aprilie 2009 dată anterioară datei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A. de către pârâţi şi care ar putea fi luată în considerare ca fiind data când opera a fost adusă la cunoştinţa publică pentru prima oară că în cadrul emisiunii, înainte de a interpreta melodia S.T., artista K. a menţionat titlul acesteia şi numele compozitorului, dar numele menţionat nu coincide cu numele reclamantului din acţiune. De asemenea, pe ecran au fost menţionate numele operei muzicale şi numele interpretei, dar nu şi numele compozitorului, aşa încât nu se poate stabili vreo legătură cu reclamantul. În plus, reclamanţii nu au făcut nici o dovadă cu privire la eventuala folosire de către acesta a unui pseudonim, care să permită legătura cu numele reclamantului din cauză. Pentru aceste considerente nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de la alin. (2), având în vedere că nu se menţionează nicăieri despre existenţa unui eventual pseudonim artistic al reclamantului, care pretinde că este autorul operei muzicale S.T., aşa cum pretinde şi pârâtul.
În această situaţie, având în vedere că nu s-a făcut dovada că la prima aducere la cunoştinţa publică a operei muzicale aceasta a fost însoţită de numele reclamantului, nu se poate reţine că operează prezumţia legală de la art. 4, ci dimpotrivă, prezumţia este răsturnată de faptul înregistrării la U.C.M.R.-A.D.A., de către pârâţi a operei muzicale, anterior datei la care s-au înregistrat reclamanţii, autorul operei muzicale putând astfel beneficia de toate drepturile exclusive art. 12 la art. 14 prevăzute de legea specială, drepturi pe care acesta le-a cesionat, conform termenilor din contractul încheiat cu editorul său.
Împrejurarea că reclamanţii au înregistrat şi la O.R.D.A. opera muzicală nu este relevantă în ce priveşte naşterea dreptului de autor, aşa cum nu este constitutivă de drepturi nici înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., aceasta având relevanţă doar cu privire la dată şi având drept scop asigurarea exercitării colective, în condiţiile legii, a drepturilor cuvenite pentru operele muzicale, mai ales a acelora pentru care gestiunea colectivă este obligatorie. Înregistrarea este deci facultativă, aşa cum au susţinut reclamanţii, dar susţinerile acestora cu privire la calitatea de autor urmează să fie înlăturate, având în vedere că nu s-a făcut dovada că opera aparţine reclamantului I.E.M., conform prezumţiei legale examinate mai înainte.
Aşa fiind, nu se poate recunoaşte dreptul de autor în favoarea reclamantului şi nici dreptul de editor în favoarea societăţii reclamante, nu se poate constata vreo încălcare a drepturilor de autor sau editor şi nu se poate interzice pârâţilor să dispună de opera muzicală S.T. în orice fel, conform legii.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 169 din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi; a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis cererea.
S-a constatat că reclamantul I.E.M. - cunoscut sub numele de scenă E.M. - este autorul operei muzicale intitulată „S.T.", iar reclamanta SC RBA D.I.E. SRL este titulara dreptului de editare al aceleiaşi opere.
A constatat că pârâţii au încălcat drepturile amintite.
S-a interzis pârâţilor să săvârşească orice acte sau fapte juridice de natură a încălca drepturile mai sus recunoscute.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Printr-un prim motiv de apel, se invocă faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ridicata de pârâtul intimat U.C.M.R.-A.D.A.
Această excepţie a fost invocată de pârâta U.C.M.R.-A.D.A. şi, într-adevăr, excepţia nu a fost soluţionată prin sentinţă în mod explicit, dar prin dispozitiv a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată faţă de toţi pârâţii, deci inclusiv faţă de pârâta U.C.M.R.-A.D.A.
Pe de o parte, se constată că instanţa s-a pronunţat implicit pe excepţie în sensul considerării ca neîntemeiată, cât timp acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată faţă de pârâta U.C.M.R.-A.D.A. (deci, pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză).
Pe de altă parte, reclamanţii nu au interes procesual să invoce nepronunţarea primei instanţei pe excepţie, cât timp pârâta care avea interes să îşi susţină lipsa de calitate procesuală nu a înţeles să formuleze apel pe acest motiv. Astfel, acest prim motiv de apel este nefondat.
Într-un al doilea motiv de apel, apelanţii invocă faptul că instanţa a luat în considerare întâmpinarea depusă la dosar de pârâţii-intimaţi S.A.C. şi SC R. SRL, cu toate că în încheierea de şedinţă din data de 08 decembrie 2009 a considerat înscrisul denumit „întâmpinare" ca note scrise de şedinţă, şedinţa la care pârâţii-intimaţi nu au fost prezenţi şi nici reprezentaţi, deoarece la dosar nu există nicio împuternicire avocaţială care să facă dovada reprezentării pârâţilor, deci înscrisul denumit „întâmpinare" nu poate fi luat în considerare nici chiar ca note scrise de şedinţă, deoarece este semnat şi ştampilat de către avocat, nu de către pârâţi.
Curtea constată că, prin încheierea de şedinţă de la data de 10 noiembrie 2009, Tribunalul a pus în vedere pârâtei SC R. SRL să semneze întâmpinarea, ce va fi avută în vedere ca note scrise.
Deşi pârâta nu a îndeplinit această formalitate în faţa primei instanţe, faţă de faptul că aceste note scrise erau semnate de un avocat, iar în faţa instanţei de apel s-a făcut dovada existenţei mandatului de reprezentare din partea acestui avocat faţă de pârâtă, încă de la data depunerii „întâmpinării" la dosar, Curtea constată acoperită această lipsă şi îndeplinită cerinţa semnării, motivul de apel fiind, astfel, nefondat.
Se mai arată de către apelanţi că prin acţiune au solicitat ca probe: acte, interogatoriu şi martori, din care instanţa a admis numai înscrisuri, respingând interogatoriul şi martorii, cu toate că în dezbateri avocatul apelanţilor-reclamanţii a motivat ca proba cu martori o solicita în dovedirea faptului că apelantul-reclamant I.E.M. este una şi aceeaşi persoană cu E.M. despre care se face vorbire în CD.
Curtea constată că susţinerile reclamanţilor sunt parţial corecte, de vreme ce, prin aceeaşi încheiere de la data de 10 noiembrie 2009, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, fiind prorogate celelalte probe solicitate de apelanţi, iar la ultimul termen de judecată, respectiv 02 martie 2010, nu s-au mai pus în discuţie probele rămase prorogate.
Această omisiunea a instanţei, de a pune în discuţie cererea de probatorii ce fusese prorogată duce la considerarea ca întemeiat a următorului motiv de apel.
Astfel, apelanţii susţin că, potrivit principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., instanţa de fond, după administrarea probei cu CD-ul depus de apelanţii-reclamanţi şi vizionarii acestuia de către instanţa, aceasta nu a pus în dezbatere şi nici nu a solicitat probe suplimentare în vederea lămuririi celor susţinute de artista cunoscută sub numele de K. în cadrul emisiunii „N." cu ocazia aducerii la cunoştinţa publică a compoziţiei muzicale S.T. sub următoarele aspecte: cine este E.M.; artista a menţionat că, compozitorul E.M. este persoana care a participat în calitate de compozitor şi la crearea melodiilor de pe albumul A. – „S.W.M." şi „T.M.N."; susţinerile artistei că, melodia „S.T.", este deja difuzată pe postul de radio V.F.; cu toate că instanţa face vorbire de prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată, nu a pus în vedere apelanţilor-reclamanţi necesitatea unei declaraţii din partea artistei cunoscută sub numele de K. prin care să aducă la cunoştinţă instanţei lămuriri cu privire la numele şi persoana autorului compoziţiei cunoscută sub numele de S.T., probe suplimentare care, dacă ar fi fost solicitate şi administrate în dosar, ar fi făcut dovada fără tăgadă că I.E.M. este unul şi acelaşi cu E.M.
Prin urmare, Curtea reţine o încălcarea principiului rolului activ, raportat la principiul disponibilităţii, cât timp cererea de probatorii fusese formulată de reclamanţi.
Raportat la disp. art. 295 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a procedat la administrarea probei cu un martor, solicitată de apelanţii-reclamanţi, direct în faza procesuală a apelului.
Pârâtul S.A.C. s-a înregistrat la organismul de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. la data de 10 aprilie 2009 cu opera muzicală „S.T.", durata 4:00 min., editor SC R. SRL.
Pe de altă parte, reclamantul I.E.M., s-a înregistrat la organismul de gestiune colectivă U.C.M.R.-A.D.A. cu opera muzicală S.T., durata 3:20 min., editor SC RBA D.I.E. SRL la data de 08 mai 2009.
Faptul că este vorba de aceeaşi operă muzicală este confirmat de către pârâta U.C.M.R.-A.D.A., care a stabilit în cadrul Comisiei profesionale, în baza partiturilor anexate declaraţiilor de înscriere, că este vorba de aceeaşi lucrare, având acelaşi titlu, aşa încât a stopat toate plăţile rezultate din utilizările operei muzicale (radiodifuzare, comunicare publică în orice fel etc.), urmând a se stabili cine este autorul.
Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, înregistrarea are un caracter facultativ, iar împrejurarea că reclamanţii au înregistrat şi la O.R.D.A. opera muzicală nu este relevantă în ce priveşte naşterea dreptului de autor, aşa cum nu este constitutivă de drepturi nici înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., aceasta având relevanţă doar cu privire la dată şi având drept scop asigurarea exercitării colective, în condiţiile legii, a drepturilor cuvenite pentru operele muzicale, mai ales a acelora pentru care gestiunea colectivă este obligatorie.
Prin urmare, pentru soluţionarea problemei de drept deduse judecăţii - cine este titularul dreptului de autor asupra operei muzicale ce face obiectul prezentei cauze - Curtea a primit, asemănător primei instanţe, de la prezumţia relativă cu privire la calitatea de autor, reglementată la art. 4 alin. (1) din Legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, prin care se prevede că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.
La alin. (2) se prevede că, atunci când opera a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă, sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimţământul autorului, atâta timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
Din vizionarea CD-ului care conţine fragmentul din emisiunea din ziua de 03 aprilie 2009 (dată anterioară datei de înregistrare la U.C.M.R.-A.D.A. de către pârâţi şi care ar putea fi luată în considerare ca fiind data când opera a fost adusă la cunoştinţa publică pentru prima oară), reiese că, în cadrul emisiunii, înainte de a interpreta melodia „S.T.", artista K. a menţionat titlul acesteia şi numele compozitorului.
Numele menţionat nu coincide cu numele reclamantului din acţiune, ci artista s-a referit la E.M.
Curtea mai reţine că, împrejurarea că pe ecran au fost menţionate numele operei muzicale şi numele interpretei, dar nu şi numele compozitorului, nu are nicio relevanţă, cât timp înainte de a interpreta melodia S.T., artista K. a menţionat titlul acesteia şi numele compozitorului. Nu era obligatorie şi o menţiune scrisă pe ecran, ca mod de afişaj, cât timp exista un anunţ verbal referitor la compozitor.
Aspectele deduse din înregistrare se coroborează cu declaraţia artistei, ce a fost audiată în faţa procesuală a apelului, care a declarat că în data de 03 aprilie 2009, a adus la cunoştinţă publică o melodie compusă de reclamant, pe care l-a numit în cadrul emisiunii „E.M.", arătând că aşa s-a făcut cunoscut în lumea muzicală.
Declaraţia martorei, cu privire la pseudonim, se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de cesiune din 20 aprilie 2009, în care reclamantul I.E.M. apare ca având numele artistic „E.M.".
Faţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 8/1996, potrivit cu care se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică, Curtea a constatat ca fiind aplicabilă prezumţia legală în favoarea reclamantului, faţă de probele administrate şi faţă de argumentele prezentate anterior.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii S.A.C. şi SC R. SRL, ambii solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
1. Recurentul S.A.C. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
1.1. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurentul susţine următoarele:
Pentru termenul din 10 iunie 2010, recurentul a formulat o cerere de amânare a judecării apelului, pentru a-şi angaja apărător care a fost respinsă de către curtea de apel, în ciuda faptului că partea adversă nu s-a opus amânării.
Deşi cererea a fost respinsă pe considerentul că nu s-a invocat în susţinerea acesteia un motiv temeinic, instanţa trebuia să ţină seama de circumstanţele concrete, respectiv de faptul că era primul termen de judecată şi niciunul dintre intimaţii-pârâţi nu era prezent sau reprezentat, în vederea realizării unei apărări.
Dezbaterile în apel au avut loc, prin urmare, la data de 10 iunie 2010 doar în prezenta reclamanţilor I.E.M. şi SC RBA D.I.E. SRL şi doar pe baza probelor administrate de aceştia, fără ca înscrisurile depuse ca probe să fi fost comunicate intimaţilor-pârâţi.
În acest mod, susţine recurentul, s-a încălcat principiul contradictorialităţii dezbaterilor prevăzut de art. 129 coroborat cu art. 127 şi 146 C. proc. civ., dar şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referindu-se la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – cauza Aenkell contra Suediei, cauza Niderost-Huler contra Suediei – recurentul arată că noţiunea de proces echitabil impune ca fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu adversarul ei şi că judecătorul are sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părţi.
1.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că în cauză au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine, în esenţă, că prezumţia instituită de textul de lege menţionat poate căpăta eficienţă numai în cazul în care persoana care duce prima dată opera la cunoştinţă publică îşi asumă şi calitatea de autor, cu posibilitatea de a fi identificat de către public.
Or, în speţă, P.O.C. (K.), care a fost audiată ca martor de către instanţa de apel, nu cunoştea cu certitudine autorul piesei, calitatea de autor exclusiv fiind abia ulterior revendicată de reclamantul I.E.M., prin înregistrarea la U.C.M.R.-A.D.A., ulterioară înregistrării efectuate de recurentul-pârât S.A.C.
Pe de altă parte, identitatea dintre reclamantul I.E.M. şi E.M. nu poate fi probată, reclamantul asumându-şi acest pseudonim ulterior datei aducerii operei la cunoştinţa publică.
Instanţa de apel nu a verificat dacă în percepţia publicului exista identitate între cele două nume, administrând proba cu un singur martor pentru dovedirea situaţiei de fapt.
Reţinând că prezumţia instituită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 operează în favoarea reclamantului I.E.M., Curtea de apel nu a mai luat în considerare argumentele pârâtului S.A.C. care combăteau această susţinere a reclamantului.
Or, apelul, fiind o cale de tac devolutivă, implică reevaluarea tuturor probelor administrate în ambele faze procesuale, adică inclusiv a actelor depuse la dosar în apărare.
2. Recurenta-pârâtă SC R. SRL şi-a întemeiat recursul pe aceleaşi dispoziţii legale, respectiv art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
2.1. În dezvoltarea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 86 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care comunicarea tuturor actelor de procedură se face din oficiu.
Astfel, recurenta susţine că judecata apelului s-a desfăşurat fără a se comunica tuturor părţilor întâmpinarea formulată de ea, fără a se încuviinţa cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, fără a se comunica înscrisurile depuse la dosar la acel termen de către reclamanţi, deşi au fost depuse la dosar patru exemplare pentru comunicare şi în condiţiile în care instanţa de apel a încuviinţat audierea martorei P.O.C., pe care a audiat-o la acelaşi termen, în lipsa celorlalte părţi, martora aflându-se întâmplător în sală.
În acest mod, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale referitoare la un proces echitabil, nesocotind principiul egalităţii armelor.
2.2. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.C.M.R.-A.D.A. nu putea fi soluţionată implicit, ci instanţa trebuia să se pronunţe în condiţiile art. 137 C. proc. civ.
Pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, conform cărora se prezumă a fi autor până la proba contrară, persoana sub numele căreia operă a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică.
Acest text instituie o prezumţie relativă, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.
Dacă instanţa de apel ar fi fost preocupată de asigurarea administrării probatoriului de către toate părţile litigante, această prezumţie ar fi fost răsturnată.
Chiar şi aşa, prezumţia a fost greşit reţinută, deoarece artista cunoscută sub numele de K., cu ocazia aducerii la cunoştinţa publicului a compoziţiei muzicale „S.T." în cadrul emisiunii „N.", nu a menţionat ca autor pe reclamantul I.E.M.
Intimaţii-reclamanţi şi intimata-pârâtă U.C.M.R.-A.D.A. nu au depus la dosar întâmpinare.
Intimaţii-reclamanţi I.E.M. şi SC RBA D.I.E. SRL, au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Analizând criticile formulate de recurenţi împotriva deciziei, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în parte.
1. Dintre criticile formulate de ambii recurenţi în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu se pot reţine cele referitoare la greşita respingere a cererii de amânare a judecării apelului.
Art. 156 alin. (1) C. proc. civ. prevede că instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Textul nu prevede că instanţa este obligată să amâne judecata pentru simplul fapt că la primul termen stabilit în cauză una din părţi se prezintă fără apărător.
Neexistând o asemenea obligaţie din partea instanţei, ci doar o posibilitate lăsată acesteia de a amâna cauza, pentru motive a căror temeinicie tot instanţa este chemată să aprecieze, nu se poate reţine că în speţă s-au încălcat dispoziţiile art. 156 C. proc. civ.
S-au încălcat, în schimb, prevederile art. 86 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face din oficiu.
Potrivit art. 112 alin. (5) C. proc. civ., ale cărui dispoziţii sunt aplicabile şi în apel conform art. 298 C. proc. civ., cererea adresată instanţei va cuprinde arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
În acelaşi text se arată că atunci când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt şi câte o copie de pe fiecare înscris pentru instanţă.
Art. 287 alin. (4) C. proc. civ., prevede că cererea de apel va cuprinde dovezile invocate în susţinerea apelului, iar în art. 292 alin. (1) C. proc. civ. se arată că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.
Coroborând aceste din urmă dispoziţii cu cele ale art. 112 şi 86 C. proc. civ. rezultă că apelantul este obligat să indice în cererea de apel înscrisurile invocate în dovedirea acesteia şi să depună la dosar un număr suficient de exemplare, pentru instanţă şi pentru celelalte părţi litigante, iar instanţa are obligaţia de a le comunica din oficiu celorlalte părţi.
În ceea ce priveşte proba cu martori, art. 112 pct. 5 teza ultimă C. proc. civ., prevede că atunci când se va cere dovada cu martori, se va arăta numele şi locuinţa martorilor.
Aceste dispoziţii, printr-o corectă aplicare, permit părţilor potrivnice să cunoască probele pe care apelantul doreşte să le administreze în apel şi, în funcţie de acestea, să-şi conceapă propria strategie de apărare.
Or, în speţă, instanţa de apel a soluţionat cauza, schimbând hotărârea primei instanţe, pe baza unor probe indicate direct şi administrate în şedinţa publică ce a constituit singurul termen din apel – 10 iunie 2010 – şi anume înscrisuri, pe care nu le-a comunicat părţilor lipsă şi un martor, al cărui nume a fost dezvăluit în şedinţă.
În acest mod, nu li s-a permis recurenţilor-pârâţi să-şi exercite dreptul la apărare şi nici nu s-a asigurat contradictorialitatea dezbaterilor.
Este de observat că, în recurs, pârâţii nu se plâng de neregularitatea cererilor de apel – respectiv de faptul că acestea nu conţin referiri concrete la probele ce se doreau a fi administrate – ci numai de împrejurarea că nu li s-a dat posibilitatea ca, faţă de probele administrate de apelanţi, să administreze la rândul lor probe în contradovadă.
În aceste limite şi pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite ambele recursuri în temeiul art. 304 pct. 5 şi art. 314 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea corectei administrări a probatoriului în apel.
În ceea ce priveşte necomunicarea întâmpinării, chiar dacă şi acesta este un act de procedură ce se impunea a fi comunicat din oficiu, vătămarea produsă, eventual, de omisiunea comunicării putea fi invocată de partea ori părţile ce nu au primit întâmpinarea, şi nu de cel care a întocmit-o.
2. Critica formulată în temeiulart. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitoare la greşita respingere a motivului de apel referitor la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.C.M.R.-A.D.A., nu poate fi primită, deoarece recurenta pârâtă SC R. SRL nu justifică interesul formulării unei atare critici, în sensul de a arăta care ar fi beneficiul său procesual în eventualitatea admiterii unei atare excepţii. Deşi curtea de apel a reţinut, la rândul său, aceeaşi lipsă de interes, recurenta nu critică soluţia din acest punct de vedere.
Criticile de nelegalitate formulate de ambii recurenţi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 4 din Legea nr. 8/1996, fiind privitoare la fondul cauzei, vor fi avute în vedere de instanţa de trimitere, la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta SC R. SRL şi pârâtul S.A.C. împotriva deciziei nr. 169/A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4237/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
