ICCJ. Decizia nr. 4244/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4244/2011
Dosar nr. 584/117/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 163/A din 10 iunie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, precum şi cererea intimatei Universitatea Cluj-Napoca privind cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 22 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj:
- a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Universitatea Cluj-Napoca,
- a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL împotriva pârâtei Universitatea Cluj-Napoca,
- a fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de Universitatea Cluj-Napoca împotriva chemaţilor în garanţie R.O. şi SC I.P. SRL,
- au fost obligaţi reclamanţii să-i plătească în solidar pârâtei suma de 3.039,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se celelalte pretenţii, în considerarea celor ce succed.
Prima instanţă a reţinut următoarele:
Justificarea calităţii procesuale pasive rezultă din dovedirea presupusului acord al pârâtei în folosirea de către chemaţii în garanţie a studiului de prefezabilitate.
Reclamanţii au întocmit un studiu de fezabilitate, iar chemaţii în garanţie un proiect de autorizare construcţie, iar cele două lucrări au o individualitate distinctă.
Din conţinutul concret al celor două lucrări rezultă că acestea sunt lucrări diferite.
Între elementele arhitecturale şi funcţionale ale operelor de arhitectură, respectiv studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate şi proiectul de autorizare - construcţie, nu se regăsesc identităţi, decât la numărul de nivele, adică parter şi două etaje.
Sunt identice, în cazul elementelor funcţionale ale operelor de arhitectură, denumirea şi destinaţia obiectivului, denumirea spaţiilor utile, suprafeţele utile funcţionale, numărul acceselor principale pe verticală. Restul elementelor de arhitectură nu sunt identice.
Plecând de la aceste concluzii, argumentele cuprinse în susţinerea identităţii sau folosirii în proporţie de peste 50%, din studiul de fezabilitate, respectiv concepţie arhitecturală şi amplasarea identică a principalelor funcţiuni nu pot fi primite, în sensul de a se considera că, prin proiectul de autorizare a construcţiei, s-a adus o atingere operei studiului de fezabilitate.
Toate lucrările efectuate în vederea obţinerii autorizaţiei de construire au fost circumscrise anumitor criterii impuse, fie de beneficiari, fie de specificul obiectivului, fie de spaţiul teren avut la dispoziţie.
Important în cauza de faţă este a se determina dacă aspectele ce pot fi considerate specifice acestei opere (studiu de fezabilitate) au fost preluate în proiectul de autorizaţie a construcţiei, iar expertiza a concluzionat că astfel de aspecte nu se regăsesc.
Având în vedere şi un punct de vedere exprimat de o persoană cu o înaltă calificare şi o reputaţie în acest domeniu, aptă să exprime puncte de vedere pertinente în domeniu, respectiv conf. dr. arhitect V.P., nu s-a putut aprecia că prin studiul de fezabilitate întocmit de reclamanţi s-a creat o operă de arhitectură în sensul Legii nr. 8/1996, operă care să fie vătămată, în sensul preluării unora din elementele conţinutului său într-o altă operă.
Concluziile raportului de expertiză duc înspre verificarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 8 /1996, care prevăd că ideile nu sunt supuse dreptului de autor.
În cuprinsul studiului de fezabilitate, aşa cum a rezultat şi din concluziile expertizei la care toţi experţii au achiesat, nu există elemente specifice creatoare, apte de a fi protejate în condiţiile legii, atâta timp cât în proiectul de autorizare a construcţiei nu se găseşte niciun element specific, propriu unei concepţii personale, cuprinse în studiul de fezabilitate şi care să justifice o notă personală a autorului.
Este firesc ca, până la un anumit punct, ţinând cont de condiţiile şi solicitările beneficiarului, dar şi de finalitatea specifică a construcţiei, respectiv spaţiu de învăţământ, să existe anumite similitudini sau apropieri din punct de vedere al elementelor nearhitecturale, care să influenţeze soluţia arhitecturală, însă aceasta nu poate duce la concluzia unei preluări a ideilor din studiului de fezabilitate şi care să aducă atingere operei create prin acesta.
De altfel, în cuprinsul expertizei, în ceea ce priveşte elementele arhitecturale, analiza lor denotă o diferenţă majoră între acestea.
Proiectul de autorizare a unei construcţii este o lucrare mult mai amplă decât un studiu de fezabilitate, iar o astfel de lucrare este, faţă de un studiu de fezabilitate, într-adevăr, o dezvoltare, în sensul oferirii tuturor elementelor arhitecturale şi nearhitecturale, în vederea edificării unei construcţii.
În ceea ce priveşte elementele presupus comune între studiul de fezabilitate şi P.A.C., mai trebuie analizat şi studiul de prefezabilitate, întocmit de către chemaţii în garanţie şi care a fost o lucrare anterioară studiului de fezabilitate.
Elementele generale au fost schiţate pentru prima dată în această lucrare, lucrare care a suferit o dezvoltare prin efectuarea studiului de prefezabilitate, însă nu se poate aprecia că prin acest studiu de fezabilitate au fost preluate elemente originale, nemaiîntâlnite şi care pot constitui obiect al unui drept de autor.
Cu privire la apelul formulat de către reclamanţi s-au reţinut următoarele:
În esenţă, apelul reclamanţilor vizează 3 împrejurări a căror verificare se impune, respectiv:
- proiectul Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Spaţii de învăţământ şi cazare" al Universităţii Cluj-Napoca este sau nu o lucrare originală;
- în măsura în care răspunsul la această întrebare este unul pozitiv, dacă subzistă sau nu condiţiile răspunderii civile delictuale, fiind cauzat un prejudiciu patrimonial şi/sau nepatrimonial autorului operei, respectiv dacă au fost sau nu încălcate dispoziţiile 12, art. 13 lit. f), respectiv ale art. 10 lit. a), b), c) şi d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
- în legătură cu prima împrejurare, aspectele legate de aprecierea probelor, respectiv a expertizei judiciare, inclusiv a motivelor de recuzare a expertului E.G.
În ceea ce priveşte expertiza judiciară, curtea a apreciat că prima instanţă în mod corect a respins cererea de recuzare a expertului numit de instanţă, prin încheierea şedinţei publice din 25 noiembrie 2010, întrucât împrejurarea că o firmă al cărei asociat este expertul a efectuat lucrări de expertiză în favoarea pârâtei, în urma câştigării unor licitaţii, nu înseamnă că expertul ar avea vreun interes în prezenta cauză. Un interes ar fi existat în situaţia în care firma respectivă ar fi fost implicată în realizarea obiectivului ce constituie obiectul prezentului proces.
De altfel, părţile şi-au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanţi, respectiv expertul T.Z., a semnat expertiza alături de ceilalţi experţi, având o opinie discordantă doar în ceea ce priveşte împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obţinerea autorizaţiei de construire de către aceeaşi persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ţine de obiectivele expertizei, care se referă la cunoştinţe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanţei, conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Cu privire la prima problemă, Curtea a apreciat că lucrarea studiu de fezabilitate nu are un caracter de noutate, neprezentând elemente de originalitate, pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură, în sensul art. 7 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.
Aceasta, deoarece, aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, în toate cele trei lucrări invocate în cauză, respectiv studiul de prefezabilitate, cel de fezabilitate, precum şi proiectul realizat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniu învăţământului.
Există chiar o disciplină denumită „Teoria arhitecturii", disciplină care se ocupă de modul de realizare a unor astfel de proiecte în funcţie de nivelul învăţământului (elementar, gimnazial, mediu, universitar), rezultând pentru fiecare grad un nivel de dotare şi funcţiuni (norme spaţiale şi scheme funcţionale). Există un patrimoniu naţional şi universal de modele realizate, unde s-au cristalizat unele principii estetice şi funcţionale legate de gradul de rezistenţă calitativă şi importanţă, utilizate de proiectanţi. Planurile cuprinse în cele 3 proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcţii, neprezentând, aşadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate.
Nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în niciunul dintre cele 3 proiecte. Ce se remarcă este doar o abilitate acceptabilă de încadrare în situl topografic dat, existenţa unor elemente exprimate în certificatele de urbanism şi o tratare mediocră a volumetriei şi faţadelor.
Studiul de fezabilitate, indiferent de asemănările cu (sau deosebirile faţă de) proiectul executat în vederea obţinerii autorizaţiei de construire, nu are caracterul unei opere de arhitectură, lipsindu-i originalitatea, astfel că nu se pune problema vreunei încălcări a drepturilor de autor şi creării unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial, neimpunându-se, astfel, necesitatea verificării încălcării art. 10 lit. a)-d), art. 12 şi art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.
Încălcarea art. 13 lit. a) nu a fost invocată în faţa primei instanţe, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci abia în apel, constituind o cerere nouă, în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum corect au arătat intimaţii în întâmpinare; această împrejurare neprezentând, oricum, relevanţă, faţă de cele reţinute cu privire la lipsa caracterului de originalitate al lucrării pentru a se putea vorbi de o operă de arhitectură.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată pârâtei, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât aceasta nu a dovedit cuantumul lor, nedepunând factura, chitanţa sau contractul de asistenţă juridică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale - art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Doctrina şi practica judiciară sunt unanime în sensul că dispoziţiile în materie de incompatibilitate pot fi invocate şi atunci când s-au încălcat norme referitoare la recuzare, iar partea a făcut o cerere de recuzare care i-a fost respinsă şi astfel cel recuzat a participat la soluţionarea pricinii.
La termenul din data de 10 iunie 2010 au formulat o cerere de recuzare a judecătorilor A.A.C. şi A.I., membri ai completului, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., iar în susţinerea cererii de recuzare au arătat că:
- la termenul respectiv au formulat o cerere de amânare pentru a lua cunoştinţă de întâmpinările depuse la dosar, cerere de amânare a judecăţii până la soluţionarea cererii de strămutare formulate în acelaşi dosar şi cerere de probatoriu (înscrisuri, expertiză, înscriere în fals), toate respinse de către instanţa de apel.
Cererea de amânare a judecaţii a fost motivată de faptul că întâmpinările depuse de către pârât şi chemaţii în garanţie au fost depuse cu o zi înainte de expirarea termenului legal pentru depunerea întâmpinării, neavând timp material de studiu. Au avut aproximativ o oră. În acest context, lăsarea cauzei la a doua strigare a reprezentat doar o măsură superficială prin care instanţa de apel a încercat să acopere lipsirea de un drept fundamental al reclamanţilor dreptul efectiv la apărare.
Fără a contesta faptul că cererea de suspendare a judecaţii apelului până la soluţionarea cererii de strămutare fusese anterior respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în faţa Curţii de Apel Cluj au solicitat amânarea cauzei, pentru a nu se afla în situaţia în care Dosarul nr. 5033/1/2010 să rămână fără obiect, iar demersul lor juridic vidat de orice finalitate. Cu toate acestea, instanţa de apel a considerat că nu se impune suspendare, pentru considerentul ca nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dispus măsura suspendării judecaţii.
Cea mai importantă cerere (de asemenea respinsă) a fost cea de probatorii. Instanţa de apel a considerat că înscrisurile pe care au învederat ca doresc să le depună au fost menţionate şi la termenul din 08 ianuarie 2010 în faţa instanţei de fond şi nu au fost depuse ulterior. Înscrisurile de care fac vorbire nu au mai fost depuse pentru simplul fapt că la termenul din 08 ianuarie 2010 instanţa de fond a respins cererea lor de efectuare a unei noi expertize şi de suplimentare a probei cu înscrisuri şi a rămas în pronunţare. Nu mai exista niciun temei legal în baza căruia ar fi putut depune înscrisurile respective la dosarul instanţei de fond. Nepronunţându-se asupra utilităţii probei solicitate, instanţa de apel a considerat ca nu se impune încuviinţarea probei cu înscrisuri pe considerente străine de criteriile menţionate de dispoziţiile procedurale incidente.
Cât priveşte cererea privind efectuarea unui nou raport de expertiză (fundamentală prin prisma motivelor de apel formulate), instanţa de apel a considerat ca nu se impune, „întrucât o parte din obiecţiunile formulate cu privire la raportul de expertiză se referă tot la cererea de înscriere în fals, obiecţiuni ce au fost formulate şi la instanţa de fond, iar restul sunt critici privind interpretarea acestei probe (subl. ns.)". Chiar dacă ar fi de acord cu aceasta interpretare, rămân totuşi obiecţiunile lor cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză, iar prin motivele de apel au criticat motivarea cu care le-au fost respinse obiecţiunile la expertiză şi interpretarea acestei probe de către instanţa de fond, solicitând pentru aceste motive refacerea expertizei în fata instanţei de apel.
Având în vedere în mod prioritar motivele de apel formulate, respingerea tuturor probelor solicitate în susţinerea apelului, coroborată cu respingerea şi a cererilor formulate în prealabil, echivalau cu o antepronunţare pe fondul cauzei. De remarcat în acest context este şi atitudinea părtinitoare a judecătorilor ce au alcătuit completul de judecată în apel, care şi-au motivat deciziile referitoare la cererile lor şi pe durata „întinsă de timp" a acestui litigiu, în condiţiile în care apelul s-a judecat la al doilea termen, iar judecata în primă instanţă a durat cu puţin peste un an, fiind administrată în acest interval şi o expertiză complexă.
2. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
a) După soluţionarea cererii de recuzare, instanţa trebuia să fixeze un termen şi să citeze părţile, întrucât în acest caz, potrivit art. 153 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., termenul dat în cunoştinţa anterior suspendării nemaiproducând efecte.
Recurenţii nu au mai fost citaţi după soluţionarea cererii de recuzare şi nici nu au fost prezenţi la dezbateri (după cum rezultă din chiar Decizia atacată), astfel încât a fost lipsă de procedură la termenul de dezbateri, ipoteză de natură a atrage casarea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj.
b) În mod greşit a fost respins apelul formulat în privinţa modului de soluţionare de către instanţa de fond a cererii de recuzare a expertului care a elaborat raportul de expertiză în faţa Tribunalului Cluj.
În susţinerea cererii de recuzare au arătat că expertu E.G. este asociat în cadrul SC I.P. SRL, o societate care îşi desfăşoară activitatea în domeniul arhitecturii şi urbanismului, care a realizat în activitatea sa numeroase lucrări de proiectare pentru investiţii în construcţii ce au avut ca beneficiar şi pe intimata-pârâtă în cauză - Universitatea Cluj-Napoca.
Situaţia domnului expert E.G. dă naştere unei prezumţii de parţialitate şi implicare subiectivă a expertului recuzat, prezumţie care nu a fost în niciun moment răsturnată şi care rezultă cu evidenţă, chiar privită dintr-o perspectivă obiectivă, din întregul raport de expertiză efectuat în prezenta cauză.
c) În mod greşit a fost respinsă cererea de înscriere în fals formulată împotriva „Listei de semnături" din studiul de prefezabilitate, înscris care nu doar că a fost avut în vedere de către expert în elaborarea raportului de expertiză în aceasta cauză, ci a reprezentat chiar premisa concluziilor stabilite prin acest raport de expertiză.
Au înţeles să solicite instanţei să cerceteze înscrisurile defăimate potrivit dispoziţiilor art. 184 C. proc. civ., cerere respinsă atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, de această ultimă dată fără niciun fel de motivare în rezonanţă cu dispoziţiile procedurale aplicabile.
Aceste înscrisuri cu privire la care s-a formulat cererea de înscriere în fals nu au fost nicicând aduse la cunoştinţa lor, nu au fost depuse la dosar în cadrul probei cu înscrisuri, însă au stat la baza întocmirii raportului de expertiză în prezenta cauză.
3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii , motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
a) Încălcarea art. 13 lit. a) din lege a fost invocată şi prin cererea introductivă;
b) aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 8/1996.
Protecţia creaţiei intelectuale din domeniul literar, artistic sau ştiinţific este condiţionată de originalitatea acesteia, iar opera este considerată a fi originală în măsura în care ea poartă amprenta personalităţii autorului. Aceasta se poate manifesta atât în forma de expresie, cât şi în elementele de fantezie, alegere, selecţionare a materialului sau prelucrare mintală.
Lipsa de noutate nu lipseşte opera de originalitate şi, deci, în principiu, noţiunea de noutate înţeleasă ca absenţă a anteriorităţii este inoperantă în materia drepturilor de autor.
Instanţa de apel a reţinut, în motivarea lipsei de originalitate, că studiul de fezabilitate nu are un caracter de noutate, neprezentând elemente de originalitate sau de unicitate.
Originalitatea nu se apreciază în funcţie de numărul mai mic sau mai mare de elemente originale care alcătuiesc opera, ci se apreciază în ansamblu, iar lipsa noutăţii unei opere de creaţie intelectuală nu o lipseşte de originalitate.
Faptul că nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, nu are nicio relevanţă în cauză, în raport de faptul că, oricum, ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare, nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor [art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996].
Proiectele de arhitectură sunt protejate în cadrul dreptului de autor în măsura în care prezintă originalitate sub aspectul formei. Cu alte cuvinte, atât timp cât proiectul, pe lângă detaliile pur tehnice folosite pentru arhitectură, conţine şi o notă personală a autorului - desenul general, materiale alese, modul de folosire şi dispunere, proporţiile clădirii etc. - atunci nu se poate considera că opera astfel creată nu este o operă de arhitectură în sensul Legii nr. 8/1996.
Studiul de fezabilitate oferă numeroase elemente arhitecturale de originalitate (amplasarea holului central cu gol spre parter, în axa de compoziţie a întregii clădiri, poziţionarea sălilor de lectură în axul intrării principale cu acces direct din holul central, poziţionarea sălilor de curs şi seminarii, concepţia generală a circulaţiilor, acceselor, care determină şi funcţionalitatea obiectivelor, amplasarea scărilor, accesul principal şi accesele laterale şi din curtea interioară, concepţia arhitecturală simetrică, faţadele, şarpanta) pentru a-l considera o operă de arhitectură protejată de dreptul de autor. Cu ignorarea acestor elemente instanţa de apel a considerat că opera nu se bucură de originalitate, prin urmare nu poate fi protejată de dispoziţiile Legii nr. 8/1996.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel, în considerarea celor ce succed:
1. Nealcătuirea instanţei potrivit dispoziţiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., poate fi primit în cauza de faţă numai dacă se apreciază că cererea de recuzare a fost respinsă în mod greşit de instanţa de apel.
Verificând încheierea de respingere a cererii de recuzare formulată de către reclamanţi, din perspectiva art. 34 alin. (2) C. proc. civ. şi argumentele invocate de către reclamanţii-recurenţi, se constată că aceasta întruneşte cerinţele de legalitate, ceea ce atrage caracterul nefondat al primului motiv de recurs.
Respingerea unor cereri de amânare sau vizând probatoriul nu se circumscrie niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 27 C. proc. civ., nereflectând nicio antepronunţare în cauză.
2. Nu se poate reţine în cauză nici încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce face să nu fie atrasă în cauză nici incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
a) Cererea de recuzare a fost formulată la termenul la care s-a şi judecat cauza, instanţa nesuspendând judecata cauzei şi neacordând termen pentru soluţionarea acesteia, ci a fixat oră în aceeaşi zi, urmând să reia astfel judecata în ipoteza în care cererea ar fi fost respinsă.
În aceste condiţii, nu se mai impunea citarea părţilor, în temeiul art. 153 alin. (2) C. proc. civ., acestea trebuind să rămână pentru o reluare a judecăţii în ipoteza respingerii cererii de recuzare. Astfel a şi procedat apărătorul pârâtului, care a fost prezent la reluarea judecăţii.
b) Văzând dispoziţiile art. 204 alin. (1) coroborate cu art. 27 pct. 1 C. proc. civ., s-a dat o corectă soluţionare motivului de apel vizând modul de soluţionare a cererii de recuzare a expertului.
Aceasta în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut, aspect necontestat în recurs, că părţile şi-au desemnat fiecare câte un expert asistent, iar cel nominalizat de reclamanţi, respectiv expertul T.Z., a semnat expertiza alături de ceilalţi experţi, având o opinie discordantă doar în ceea ce priveşte împrejurarea referitoare la necesitatea întocmirii proiectului pentru obţinerea autorizaţiei de construire de către aceeaşi persoană care a întocmit studiul de fezabilitate, împrejurare ce nu ţine de obiectivele expertizei, care se referă la cunoştinţe de specialitate în domeniul arhitecturii, ci de interpretarea legii, care este atributul exclusiv al instanţei.
c) Modul de soluţionare dispus de instanţa de apel cererii de înscriere în fals nu a fost criticat prin cererea de recurs, reclamanţii reluând argumentele pentru care susţin cererea de înscriere în fals, ceea ce face ca şi această critică să nu fie primită.
3. Cel de-al treilea motiv de recurs este fondat, atrăgând casarea deciziei.
a) Cu privire la încălcarea dreptului protejat de art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996 – dreptul autorului de a autoriza reproducerea integrală sau parţială a operei, instanţa de apel a reţinut că o astfel de cerere nu a fost formulată în faţa primei instanţe, făcând aplicarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În acţiune se reclamă încălcarea şi a dreptului patrimonial de autor reglementat de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996, ceea ce atrage caracterul fondat al acestei critici şi incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
b) Pentru a se putea prevala de protecţia Legii nr. 8/1996, reclamanţii invocă incidenţa în ceea ce priveşte propria lucrare a
- art. 7 lit. h) din această lege, care recunoaşte ca obiect al dreptului de autor operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură,
- art. 84 alin. (2), potrivit căruia construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parţial după un alt proiect, nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect.
Instanţa de apel reţine lipsa de originalitate, cu referire la faptul că:
- în lucrările în comparaţie se regăsesc toate elementele componente primare care alcătuiesc un program arhitectural în domeniul învăţământului, care se regăsesc în literatura de specialitate, în patrimoniul naţional şi universal;
- planurile cuprinse în cele trei proiecte obiect al expertizei se aseamănă cu alte planuri de construcţii, neprezentând, aşadar, elemente deosebite, care să le confere un caracter de originalitate;
- nu există o idee originală, unică în domeniul arhitecturii, în niciunul dintre cele trei proiecte.
Includerea într-o lucrare a elementelor primare care ar alcătui un program arhitectural în domeniul învăţământului nu exclude prin ea însăşi dobândirea de către aceasta a unui caracter de originalitate, trebuind verificat dacă aceasta îmbracă amprenta personală a autorului.
Prin cererea de apel s-a subliniat faptul că studiul de fezabilitate oferă numeroase elemente arhitecturale de originalitate, cu sublinierea acestora, fără ca instanţa să analizeze apărările formulate sub acest aspect.
Raportat la asemănările cu alte planuri de construcţii trebuie să se verifice dacă acestea, din lucrarea imputat a fi copiată, vizau originalitatea celorlalte sau dacă ceea ce nu se aseamănă este original acum.
Originalitatea ideii, unicitatea acesteia în domeniul arhitecturii, nu prezintă relevanţă în analiza originalităţii unei lucrări ca operă care să intre sub domeniul de protecţie al Legii nr. 8/1996, cerinţă impusă de art. 7 din lege, întrucât ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare sunt excluse de la protecţie prin art. 9 lit. a) din lege.
Întrucât aprecierea lucrării ca operă protejabilă în sensul Legii nr. 8/1996 şi, ulterior, verificarea încălcărilor imputate presupun verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, urmează să se caseze Decizia de apel, cu aplicarea art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi a art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi Curte de apel – care va avea în vedere şi înscrisurile administrate în dosarul de recurs.
Cauza nu va fi trimisă spre rejudecare altei instanţe de acelaşi grad, astfel cum au solicitat recurenţii în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motivele invocate nefiind în măsură să atragă aplicarea acestor dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii N.C.I. şi SC P.I. SRL împotriva deciziei nr. 163/A din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4246/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4243/2011. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
