ICCJ. Decizia nr. 4249/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4249/2011
Dosar nr. 2800/54/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 160 din 17 mai 2010, a admis apelul declarat de reclamantul V.M. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în contradictoriu cu pârâţii Primăria Oraşului Strehaia, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, D.G.F.P. Mehedinţi, dispunând după cum urmează:
- s-a schimbat în tot sentinţa civilă şi s-a admis contestaţia;
- s-a anulat în parte dispoziţia nr. 65/2006, respectiv art. 1 şi art. 2, în sensul că s-a admis solicitarea şi s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 912 m.p., situat în oraşul Strehaia, pe care sunt edificate construcţiile neautorizate C1 şi C2, parte din C3 - aşa cum au fost identificate în raportul de expertiză ing. M.A., completat, şi schiţa anexă la acesta;
- au fost menţinute restul dispoziţiilor actului atacat cuprinse în art. 2 cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţiile demolate, precum şi cele cuprinse în art. 3 privind înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
- s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2947.3/101/2006:
- s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de Primăria Oraşului Strehaia;
- s-a respins contestaţia formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Oraşului Strehaia şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 383 din 28 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2947.3/101/2006 s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul V.M. împotriva sentinţei civile nr. 73 din 08 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2947.3/101/2006.
Prin Decizia civilă nr. 6716 din 17 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei nr. 383 din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând următoarele:
Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că două din cele 3 construcţii, respectiv C1 şi C2, nu mai sunt folosite scopului pentru care au fost realizate, fiind într-o stare agravată de degradare, iar construcţia C3 este destinată activităţilor de sport şi judo. De asemenea, cele 3 construcţii ocupă 28% din suprafaţa terenului, iar terenul neafectat de acestea, de 657 m.p., poate fi restituit proprietarului. S-a observat că terenul liber constituie cale de acces la construcţii, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Din probatoriul administrat nu a rezultat nici dacă aceste construcţii au fost autorizate, motiv ce va necesita un supliment de probatorii, din care dacă va rezulta că cele 3 construcţii au fost autorizate, trebuie verificat dacă acestea mai sunt necesare unităţii deţinătoare, iar în situaţia în care ele nu îi mai sunt de folos, să se analizeze posibilitatea aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Aceste prevederi legale sancţionează lipsa de interes a unităţii deţinătoare faţă de construcţiile autorizate şi finalizate, edificate ulterior preluării abuzive a terenurilor şi motivează restituirea în natură a imobilelor faţă de persoana îndreptăţită, ţinută însă de obligaţia achitării despăgubirilor reprezentând valoarea pe piaţă a construcţiilor respective.
În rejudecarea cauzei în apel s-a pronunţat Decizia atacată prin prezentul recurs, susţinută pe următoarele motive:
De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, restituirea în natură fiind măsura reparatorie principală, aşa cum rezultă din întreaga economie a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1), imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură, în condiţiile acestei legi. Numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (2).
De asemenea, potrivit art. 9 din lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Totodată , dispoziţiile art. 21 alin. (1) prevăd că imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură.
Iar, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean, potrivit art. 21 alin. (4) din lege.
În aplicarea consecventă a principiului restituirii în natură, dispoziţiile art. 10 din lege prevăd reglementări clare şi cu privire la situaţia imobilelor preluate abuziv ale căror construcţii au fost demolate total sau parţial şi pe care, după caz, au fost edificate construcţii autorizate sau nu.
Astfel, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total restituirea în natură se dispune pentru terenul liber, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, potrivit art. 10 alin. (1).
În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art. 10 alin. (2).
Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 01 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile, potrivit art. 10 alin. (3) din lege.
Mai mult, se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate - art. 10 alin. (4).
De asemenea, se restituie în natură şi terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare, dacă persoana îndreptăţită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare - art. 10 alin. (5).
Având în vedere principiul de bază al restituirii în natură şi interpretarea tuturor acestor dispoziţii legale, rezultă concluzia potrivit căreia legiuitorul a înţeles să extindă regula restituirii în natură şi a terenurilor preluate abuziv ale căror construcţii au fost total demolate, deţinute de unităţile administrativ-teritoriale şi pe care au fost edificate construcţii neautorizate şi în perioada 06 martie 1945-01 ianuarie 1990.
Aceasta cu atât mai mult cu cât se restituie în natură terenurile şi în situaţiile în care construcţiile edificate ulterior preluării şi demolării - chiar autorizate, dar uşoare sau demontabile, sau care nu sunt necesare unităţii deţinătoare, ori care sunt afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate şi neîncepute sau începute şi abandonate.
Pe terenul în litigiu sunt trei construcţii: C1, C2 - compun imobilul Grădina de vară Strehaia, edificat în 1962, şi C3 – sala de judo a oraşului, edificată în 1970.
Potrivit susţinerilor intimatei C1 şi C2 au fost autorizate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, iar pentru C3 nu s-au identificat documente de autorizare. Intimata a făcut şi demersuri la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Mehedinţi pentru verificări în acest sens.
Până la data pronunţării, intimata – singura în măsură să producă dovezi directe ale autorizării celor trei construcţii, nu a depus la dosar asemenea probe. Prin urmare, construcţiile vor fi privite ca fiind edificate fără autorizaţie.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că C1 şi C2 nu funcţionează nici în scopul pentru care au fost construite (activităţi culturale, prezentări de filme), astfel că în C1 funcţionează un birou parlamentar şi sediul unui partid, C2 se află într-o stare avansată de degradare, iar în C3 se desfăşoară activităţi sportive.
În condiţiile în care nu s-a făcut dovada autorizării, este nerelevantă apartenenţa în prezent, respectiv împrejurarea că imobilul construcţie C3 este inventariat ca bun în al domeniului public evidenţiat ca atare în anexa 4 a HG nr. 968/2002, ca şi C1 şi C2 în anexa 4 a HG nr. 678bis, astfel că aceste aspecte de drept nu reprezintă o piedică legală şi nu pot înlătura exigenţa cu privire la autorizarea construcţiilor, cu toate consecinţele ce decurg de aici în ceea ce priveşte restituirea terenului pe care sunt edificate asemenea construcţii.
În acelaşi context, este nerelevantă şi împrejurarea că imobilul Grădină de vară C1 şi C2, ar urma, potrivit unor măsuri dispuse de Consiliul Local Strehaia, să fie reabilitate şi folosite în viitor potrivit destinaţiei sale iniţiale.
De asemenea, faptul că intimata prin hotărârea Consiliului Local nr. 48/2009 a hotărât închirierea unei părţi din imobilul C1 este nerelevant şi nu este de natură să facă inoperabilă exigenţa legală a autorizării construcţiei, aşa cum s-a arătat în precedent.
Nu este obligatoriu a se verifica în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (5) din lege dacă cele trei construcţii din cauză mai sunt necesare unităţii deţinătoare, condiţionat de plata unei despăgubiri stabilită potrivit standardelor internaţionale de către persoana îndreptăţită, întrucât aceste reguli sunt aplicabile numai în situaţia construcţiilor autorizate.
În aceste condiţii, în cazul de faţă sunt aplicabile regulile accesiunii imobiliare artificiale prevăzute în art. 492 şi 494 C. civ., urmând ca părţile să se desocotească într-un litigiu pe dreptul comun.
Faţă de împrejurarea că se impune restituirea întregului teren identificat, cu acces direct la întregul imobil din stradă – schiţa la raport expertiză, nu mai apare necesară analizarea accesului la drumul public pentru fiecare construcţie în parte, întrucât această examinare s-ar fi impus numai în cazul restituirii în parte a terenului în litigiu ce ar fi fost stabilit ca fiind liber în sensul legii.
De asemenea, faţă de restituirea în natură a întregului teren ce a făcut obiectul notificării, nu se mai impune analizarea vreunei modalităţi de stabilire a unei măsuri reparatorii în echivalent prin compensare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria Strehaia, criticând-o pentru următoarele motive:
1. Nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are personalitate juridică, fiind un simplu aparat tehnic; conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, Oraşul Strehaia, ca unitate administrativ teritorială, trebuia chemat în judecată, aşa cum prevede şi art. 20 şi 21 alin. (1) din aceeaşi lege.
2. S-au încălcat dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi cele aferente din Normele metodologice adoptate prin HG nr. 250/2007, întrucât se face referire la construcţiile neautorizate în condiţiile legii după data de 01 ianuarie 1990. Or, Grădina de vară a oraşului Strehaia a fot edificată în anii dictaturii comuniste.
3. Nu pot fi încălcate exigenţele art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, pentru că altfel restituirea unui teren ocupat de un imobil proprietate a oraşului Strehaia ar însemna o încălcare a altui drept de proprietate, soluţionându-se o nedreptate printr-o altă nedreptate.
4. Există posibilitatea de a dispune de anumite terenuri ce ţin de domeniul public, care se află în intravilanul oraşului, recurenta având disponibilitatea de a face câteva oferte reclamantului.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată:
În cadrul primului motiv se invocă dispoziţiile Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, însă litigiul de faţă este guvernat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care, în forma de la data intrării în vigoare, se referea în art. 20 alin. (3) la primării.
Faţă de cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., în considerarea celor ce succed:
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu consecinţe asupra analizei celorlalte apărări formulate în cauză, instanţa de apel a reţinut că se impune restituirea terenului întrucât cele trei construcţii - C1, C2 (ce compun imobilul Grădina de vară Strehaia) edificate în 1962, şi C3 (reprezentat de sala de judo a oraşului) edificată în 1970, s-au realizat fără autorizaţie de construcţie.
Cerinţa autorizării construcţiilor este impusă însă imobilelor edificate după data de 01 ianuarie 1990 de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Or, în decizie se reţine că cele trei construcţii au fost edificate în anii 1963 şi, respectiv 1970, deci anterior datei de 01 ianuarie 1990 cerută de norma legală apreciată ca fiind incidentă în cauză.
Întrucât celelalte apărări nu s-au mai analizat, reţinându-se prevalenţa lipsei autorizaţiei de construire, acestea presupunând şi verificări de fapt incompatibile cu judecata în recurs, urmează să se facă aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va avea în vedere şi celelalte apărări formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Strehaia împotriva deciziei nr. 160 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4250/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4247/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
