ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4297/2011
Dosar nr. 2214/84/2009
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 615 din 26 februarie 2010, Tribunalul Sălaj a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul M.D.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut faptul că prin încheierea şedinţei publice din 28 iulie 2009 i s-a pus în vedere reclamantului să precizeze şi să completeze cererea de chemare în judecată, în acord cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.
Întrucât reclamantul nu s-a conformat acestei cerinţe procedurale, prin încheierea şedinţei publice din 11 august 2009, a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., până la înlăturarea neregulilor constatate.
În data de 11 ianuarie 2010, reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei denumită „Plângere prealabilă".
Ulterior repunerii pe rol, instanţa a explicat reclamantului, în considerarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., obligaţiile care îi revin în proces cu privire la conţinutul cererii introductive, de învestire a instanţei, faţă de dispoziţiile art. 85 şi art. 112 C. proc. civ.
Întrucât reclamantul nu a înţeles să procedeze la completarea cererii introductive, insistând în soluţionarea ei astfel cum a fost formulată, iar din cuprinsul cererii nu pot fi identificate pretenţiile concrete, prin prisma normelor de drept pozitiv în materie civilă, administrativă sau comercială, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., constatând nulitatea cererii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.D.A., iar prin Decizia civilă nr. 171 din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, s-a respins apelul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ., în principiu, cererile adresate instanţelor judecătoreşti trebuie să respecte condiţia formei scrise şi să cuprindă următoarele elemente: indicarea instanţei căreia i se adresează; numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor; numele şi domiciliul reprezentantului părţilor; obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă cu soluţionarea căreia este sesizată instanţa; semnătura titularului cererii.
Lipsa menţiunilor privitoare la numele părţilor, obiectul şi semnătura atrag sancţiunea nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., o nulitate expresă, astfel că cel care o invocă nu trebuie să dovedească vreo vătămare, aceasta prezumându-se, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Alin. (2) al art. 133 permite acoperirea lipsei semnăturii, ceea ce înseamnă că lipsa obiectului sau a numelui reclamantului/pârâtului nu poate fi acoperită pe parcursul judecării cauzei, operând sancţiunea nulităţii absolute, care poate fi invocată şi din oficiu de instanţa de judecată.
Condiţia referitoare la precizarea obiectului cererii şi valoarea lui, atunci când preţuirea este cu putinţă, apare şi în cuprinsul art. 112 C. proc. civ., care indică elementele obligatorii ale unei cererii de chemare în judecată, adresată instanţei de judecată.
Indicarea obiectului cererii introductive de instanţă presupune menţionarea pretenţiei concrete a reclamantului, într-o modalitatea care să facă posibilă calificarea juridică a acţiunii. Precizarea obiectului are importanţă întrucât reprezintă elementul în funcţie de care se determină competenţa instanţei de judecată, se apreciază cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea anumitor mijloace de probă, se analizează excepţii precum: autoritatea de lucru judecat, conexitatea şi litispendenţa, se determină limitele judecăţii.
Cu privire la ceea ce înseamnă limitele judecăţii şi, mai cu seamă, importanţa determinărilor, relevante sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Cadrul procesual, sub aspectul obiectului şi al părţilor între care se derulează litigiul, este cel fixat de părţi în virtutea principiului disponibilităţii, nefiind permis instanţei să se pronunţe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane, din oficiu, ori acordând reclamantului mai mult decât a cerut.
În virtutea rolului activ, instanţa poate şi trebuie să atragă atenţia reclamantului asupra dreptului pe care acesta îl are în proces, de a modifica sau completa acţiunea, de a cere probe în completare, în general de a-şi preciza obiectul cererii, dacă acesta este imprecis.
În cazul în care formulările reclamantului sunt neclare, confuze, de natură să împiedice determinarea cu exactitate a obiectului şi temeiului juridic al cererii, instanţa este obligată să solicite lămuriri şi explicaţii, respectând regula dezbaterii contradictorii, în scopul de a determina obiectul cererii şi temeiul său juridic, aspecte care vor permite ulterior şi exercitarea controlului judiciar.
În raport cu textele normative mai sus evocate, instanţa de apel a constatat că a fost corect aplicată în primă instanţă sancţiunea nulităţii cererii introductive, pentru lipsa obiectului.
În mod evident formulările reclamantului în speţă sunt neclare, confuze, ele fac imposibilă determinarea cu exactitate a pretenţiei concrete şi, mai cu seamă, calificarea juridică a cererii, împrejurarea echivalentă lipsei de obiect.
Exercitându-şi rolul activ, prima instanţă a solicitat reclamantului lămuriri şi explicaţii, i-a cerut în mod repetat să îşi precizeze obiectul cererii de chemare în judecată şi, cu toate acestea, reclamantul a insistat în soluţionarea cererii adresate Tribunalului Sălaj, astfel cum a fost ea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.D.A.
Deşi recurentul îşi exprimă nemulţumirea pe trei pagini, din conţinutul recursului nu rezultă critici propriu-zise care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., situaţie în care instanţa, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului.
Astfel, cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin reportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Or, modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurent, constă practic în redarea istoricului cauzei, fără a fi structurată juridic, nefiind susceptibilă de a fi încadrată în niciunul din cele 9 cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, motiv pentru care urmează ca în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a se constata nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul M.D.A. împotriva deciziei nr. 171A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4302/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4296/2011. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
