ICCJ. Decizia nr. 4302/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4302/2011
Dosar nr. 4531/1/2010
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată sub numărul de mai sus, contestatorii V.I.D. şi V.M. au solicitat anularea deciziei civile nr. 436/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în temeiul art. 318 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de recurs a comis o eroare gravă care a înrâurit în mod decisiv dezlegarea dată pricinii în recurs.
Contestatorii susţin că instanţa de recurs a denaturat semnificaţia juridică a conceptului de faptă ilicită.
În speţă, susţin contestatorii că prin refuzul pârâţilor de a-şi da consimţământul la ridicarea unei construcţii pe parcela teren comun, li se creează un prejudiciu important, acest refuz constituind un veritabil abuz de drept în condiţiile în care reclamanţii urmau să-şi ridice construcţia pe partea de teren ce o folosesc în exclusivitate.
Mai susţin contestatorii că instanţa de recurs a omis să se pronunţe pe faptele păgubitoare ce au constat în distrugerea de către pârâţi a gardului proprietatea lor.
Or, susţin contestatorii, această omisiune a instanţei de recurs reprezintă o eroare esenţială ce a influenţat în mod negativ corecta soluţionare a cauzei.
Examinând hotărârea atacată pe calea contestaţiei în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., contestaţia în anulare se utilizează atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., pentru formularea contestaţiei în anulare are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului.
Este vorba de acele greşeli pe care le comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale.
Textul vizează greşeli de fapt involuntare şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor.
Sunt greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării recursului, anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar s-a aflat chitanţa de plată a taxei de timbru.
A da posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu un recurs la recurs.
Ca atare, nu pot fi invocate pe calea contestaţiei în anulare erorile de interpretare a probelor care fac hotărârea netemeinică.
Or, este de reţinut că în motivele contestaţiei în anulare, contestatorii invocă tocmai greşita interpretare şi aplicare a legii, a probelor, a instituţiei răspunderii civile delictuale şi a abuzului de drept, motive ce nu circumscriu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Nefondată este şi susţinerea contestatorului legată de omisiunea cercetării şi analizării faptelor păgubitoare ce au constat în distrugerea de către pârât a gardului proprietatea lor.
Este real că cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. vizează omisiunea cercetării unui motiv de recurs, de casare.
Art. 318 C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte.
Prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi deci neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.
Or, din perspectiva celor expuse, este de reţinut că de fapt contestatorii nu invocă necercetarea unui motiv de casare, ci omisiunea cercetării unor „fapte păgubitoare de distrugere a gardului" ceea ce nu se circumscrie dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii V.I.D. şi V.M. împotriva deciziei nr. 436 din 28 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Obligă contestatorii V.I.D. şi V.M. în solidar la plata sumei de 3.700 RON către intimaţii J.M. şi J.J. cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4300/2011. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
