ICCJ. Decizia nr. 4296/2011. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4296/2011
Dosar nr. 32436/3/2008
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 614 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-pârâţi; a respins cererea principală formulată de reclamanţii-pârâţi, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă; a disjuns cererea reconvenţională privind evacuarea reclamanţilor-pârâţi, cu formarea unui nou dosar; a obligat reclamanţii-pârâţi la cheltuieli de judecată către pârâţii-reclamanţi în sumă de 5.893,5 RON.
Instanţa a găsit întemeiată excepţia, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 iunie 1998, numitul V.I. a înstrăinat pârâţilor-reclamanţi imobilul situat în comuna Afumaţi, jud. Ilfov, format din teren intravilan de 1.500 m.p. şi o casă compusă din trei camere, o bucătărie, un şopron, cu anexe gospodăreşti.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 decembrie 2001, încheiat între aceleaşi părţi, având aceleaşi calităţi, s-a înstrăinat proprietatea a două camere din cărămidă, în suprafaţă de 22,75 m.p., părţi componente ale imobilului înstrăinat prin contractul anterior.
Se menţionează în ambele contracte că vânzătorul V.I. a dobândit proprietatea asupra bunurilor înstrăinate prin moştenire de la tatăl său, V.G., în baza certificatului de moştenitor din 1996.
Prin sentinţa civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 a Judecătoriei Cornetu s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moştenitor sus-menţionat, instanţa reţinând că succesiunea nu s-a dezbătut în prezenţa tuturor moştenitorilor defunctului V.G.
Invocând lipsa calităţii de unic moştenitor al vânzătorului V.I. de pe urma defunctului V.G., reclamanţii solicită a se constata nulitatea absolută a contractelor în discuţie, prin care V.I. a înstrăinat bunuri succesorale pârâţilor-reclamanţi fără a fi proprietar exclusiv (unic moştenitor).
Reclamanţii L.I., L.S. şi L.N. (decedată pe parcursul prezentului proces, fiind introduşi în cauză moştenitorii) pretind a fi moştenitori în calitate de fii ai vânzătorului V.I., decedat în anul 2002.
Se constată din înscrisurile depuse de părţi la dosar că autorul V.G. a decedat în anul 1931, fiind căsătorit cu L.P., decedată în anul 1942, aceasta având o fiică dintr-o căsătorie anterioară, pe numita B.D., decedată la rândul său în anul 1985, fiind moştenită de copii săi, T.V., T.E. şi M.N., reclamanţii din cererea având ca obiect constatarea nulităţii certificatului de moştenitor din 1996. V.G. a avut un fiu, pe V.I., autorul reclamanţilor pârâţi din cauza de faţă.
Calitatea procesuală activă constituie o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile ce presupune identitatea între cel ce promovează acţiunea în justiţie şi titularul dreptului dedus judecăţii, sarcina probei, atât în privinţa calităţii active, cât şi pasive, revenind reclamantului.
În speţa de faţă, ce are ca obiect (cererea principală) constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice, calitatea procesuală activă presupune în mod necesar şi existenţa interesului reclamanţilor în a obţine admiterea acestei cereri, având în vedere că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes; prin urmare, în astfel de cauze cele două cerinţe, privite distinct de exerciţiul acţiunii civile, se întrepătrund.
Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, Tribunalul a constatat că reclamanţii nu justifică legitimare procesuală activă, având în vedere cel puţin două aspecte:
În primul rând, aceştia nu au făcut dovada calităţii de moştenitori de pe urma vânzătorului V.I., nedepunând niciun înscris care să ateste că ar fi succesorii în drepturi ai acestuia (certificat de moştenitor, în cazul în care succesiunea s-a dezbătut, acte de stare civilă din care să rezulte relaţia de rudenie faţă de defunct, dovezi privind acceptarea succesiunii acestuia).
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanţii-pârâţi ar fi administrat dovezi în sensul menţionat, aceştia nu justifică niciun interes (folos practic) în urma promovării prezentei acţiuni, ce ar avea drept consecinţă, în ipoteza admiterii, reîntoarcerea cu efect retroactiv a bunurilor înstrăinate în patrimoniul succesoral al defunctului V.I., în calitate de vânzător şi, ulterior, ca efect al constatării nulităţii certificatului de moştenitor din 1996, prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului V.G., bunurile imobile vor reveni, tot cu efect retroactiv, în masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct; cât priveşte succesiunea lui V.G., deşi nedezbătută, se constată că reclamanţii-pârâţi, în ipoteza în care li s-ar recunoaşte calitatea de succesori ai defunctului V.I., vor culege succesiunea în concurs cu potenţialii moştenitori ai fiicei soţiei supravieţuitoare a lui V.G., numita B.D., conform celor expuse mai sus.
În aceste condiţii, pornind de la premisa că ar avea calitatea de succesibili ai defunctului V.I., nu se justifică interesul reclamanţilor în promovarea prezentei acţiuni, având în vedere că sunt ţinuţi de actele încheiate de autorul lor, fiind avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desfiinţare se solicită, cu atât mai mult cu cât prin primirea preţului, ce se prezumă a fi serios şi a reflecta valoarea de piaţă a bunurilor la acel moment, s-a realizat înlocuirea corespunzătoare a bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului, transmis ulterior decesului, moştenitorilor ce se pretind a fi reclamanţii-pârâţi, aceştia având, aşadar, un potenţial beneficiu în urma respectivelor vânzări.
Faţă de toate considerentele expuse, Tribunalul a reţinut că reclamanţii-pârâţi nu justifică legitimare procesuală activă în raport cu cererea principală, cu referire şi la cerinţa interesului în promovarea acţiunii având ca obiect constatare nulitate absolută; pe cale de consecinţă, faţă de soluţia dată cererii principale, petitul din cererea reconvenţională privind restituirea valorii de circulaţie actuale a imobilului, în ipoteza evicţiunii, nu se mai impune a fi examinat. Întrucât capătul din cererea reconvenţională privind evacuarea reclamanţilor-pârâţi din două camere de locuit nu se afla în stare de judecată, acesta a fost disjuns, cu formarea unui dosar nou.
Reclamanţii-pârâţi au fost obligaţi, în raport de respingerea cererii principale ce determină lipsa de obiect a capătului din cererea reconvenţională privind restituirea valorii de circulaţie a imobilului, rămas necercetat, la plata cheltuielilor de judecată avansate de pârâţii-reclamanţi, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă acestui capăt de cerere, în sumă de 5.893,5 RON.
La data de 28 octombrie 1996 a fost eliberat certificatul de moştenitor de BNP D.G. de pe urma defunctului V.G., decedat la 12 martie 1931, act în cuprinsul căruia se face referire că singurul moştenitor al acestuia este V.I.
Acest înscris a stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate în 12 iunie 1998 de BNP C.M.P., respectiv în 28 decembrie 2001 de BNP G.I.
Ulterior încheierii acestor convenţii, certificatul de moştenitor din 1996 a fost constatat nul absolut prin sentinţa civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Cornetu, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare.
Imobilul înstrăinat de V.I. a aparţinut tatălui acestuia V.G., autorul reclamanţilor L.I., L.S. şi L.N. (fostă L.), în prezent decedată.
Conform înscrisurilor prezentate în apel, V.G., cunoscut şi sub numele de L., a fost căsătorit cu L.P., din căsătoria acestora rezultând V.L.I., vânzătorul din cele două contracte de vânzare-cumpărare ce se solicită a fi anulate în prezenta acţiune.
Anterior căsătoriei încheiată cu V.L.G., L.P. a fost căsătorită cu B.G., din relaţia acestora rezultând B.D., în prezent M.D.
L.I., L.S. şi L.N. (căsătorită L.) sunt copiii vânzătorului V.L.I. şi S.M. (cunoscută şi sub numele de V.M.).
La data de 11 iunie 2008 a decedat reclamanta-pârâtă L.N., în cauză fiind introduşi, în calitate de succesori, G.R., L.M. şi L.T.
Toate aceste legături de rudenie sunt probate prin actele depuse în faţa instanţei de fond şi următoarele înscrisuri prezentate în apel: extras din registrul de naştere pentru L.I., extras pentru uz oficial după actul de naştere din 30 august 1919 al numitului L.I., extras din registrul de căsătorie privind pe V.I. şi S.M., extras pentru uz oficial de pe actul de căsătorie privind pe V.G. şi L.P., certificate de deces pentru L.P., V.G., V.I., V.M., M.D., L.N., certificate de căsătorie pentru M.I. şi B.D., pentru L.T. şi L.N., G.M.G. şi L.R., certificate de naştere pentru B.D., L.S., L.I., L.N., L.T., L.R., L.M., acte de stare civilă pentru L.T., L.S., L.I., G.R., L.M., procesul-verbal din 1939 pentru înfiinţarea cărţilor funciare din comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, de pe lângă Judecătoria IV mixtă Bucureşti, declaraţii de notorietate, certificatul de moştenitor din 31 martie 2004 emis de BNP M.S.P.
În speţă, instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii principale formulată de reclamanţii-pârâţi L.I., L.S., G.R., L.M. şi L.T., având ca obiect constatarea nulităţii absolute pentru lipsa capacităţii de a contracta şi pentru cauză ilicită a vânzării efectuată de V.I. către pârâţii-reclamanţi L.M. şi L.G., realizată prin contractele de vânzare-cumpărare contestate, în sensul constatării lipsei calităţii procesuale active a celor ce au promovat prezenta acţiune, dispunând disjungerea cererii reconvenţionale privind evacuarea reclamanţilor-pârâţi, formulată de pârâţii-reclamanţi L.
Deşi, în speţă, reclamanţii-pârâţi au făcut, în apel, dovada calităţii de moştenitor de pe urma vânzătorului V.I., cum rezultă din actele prezentate anterior, aceştia nu au justificat interesul, respectiv folosul practic urmărit în urma promovării cererii de chemare în judecată.
Astfel, cum a reţinut şi prima instanţă, în cazul admiterii acţiunii, bunul înstrăinat, respectiv imobilul situat în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov (teren de 1.500 m.p. şi construcţie), s-ar reîntoarce, cu efect retroactiv, în patrimoniul succesoral al defunctului V.I., în calitate de vânzător şi, ulterior, deja urmare a constatării nulităţii certificatului de moştenitor din 1996, prin care acesta era declarat unic succesor al defunctului V.G., în masa succesorală rămasă de pe urma bunicului reclamanţilor.
Or, în speţă, succesiunea lui V.G. nu a fost dezbătută şi, în situaţia în care s-ar proceda la deschiderea acesteia, reclamanţii-pârâţi, ca moştenitori ai defunctului V.I., ar culege succesiunea în concurs cu potenţialii succesori ai fiicei soţiei supravieţuitoare a lui V.G., numita B.D.
Pe de altă parte, în calitate de avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desfiinţare se solicită, reclamanţii-pârâţi sunt ţinuţi de actele încheiate de autorul lor, sens în care nu justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată şi, ca atare, calitate procesuală activă.
Interesul nu trebuie analizat în speţă doar prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de V.I. cu pârâţii-reclamanţi L., în sensul că nulitatea poate fi invocată de oricine are interes, ci, mai ales, prin raportare la principiul relativităţii efectelor actului juridic civil, consacrat legal prin art. 973 C. civ.
Acest principiu poate fi definit ca regula potrivit căreia acest act produce efecte numai faţă de autorii sau autorul actului, el neputând să profite ori să dăuneze altor persoane.
Înţelegere conţinutului principiului relativităţii presupune şi înţelegerea noţiunii de având cauză, adică persoana care, deşi nu a participat la încheierea actului, totuşi, suportă efectele acestuia, datorită legăturii sale juridice cu părţile actului.
În calitate de succesori, reclamanţii sunt avânzi cauză în raport cu cele două contracte a căror desfiinţare se solicită; prin primirea preţului în cadrul vânzării, ce se prezumă a fi serios şi a reflecta valoarea de piaţă a bunurilor la acel moment, s-a realizat înlocuirea corespunzătoare a bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului, V.I., transmis ulterior decesului, iar moştenitorii reclamanţii-pârâţi au un potenţial beneficiu în urma respectivelor vânzări, fără a fi vătămaţi şi, ca atare, să justifice un folos practic în promovarea acţiunii.
De altfel, producerea efectelor celor două contracte de vânzare-cumpărare faţă de reclamanţi nu reprezintă o excepţie de la relativitate, deoarece ei sunt continuatori ai autorului lor, fiind, deci, asimilaţi părţilor (persoanele care încheie acte juridice civile şi în patrimoniul cărora se produc efectele actului întrucât au exprimat un interes personal în acel act).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul L.I., solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
O primă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează conţinutul considerentelor, şi existenţa unei motivări necorespunzătoare cu elemente contradictorii.
Se invocă că interesul lor în promovarea acţiunii a fost dovedit şi justificat atât prin faptul că împotriva lor s-a formulat o acţiune în evacuare, cât şi prin faptul că doresc redobândirea în patrimoniul antecesorului lor a imobilului din litigiu.
Se mai susţine că instanţa de apel extinde analiza sferei unor raporturi juridice, deşi nu a fost investită cu acestea, anticipând soluţia ce s-ar da pe problema restituirii preţului.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a ignorat efectele hotărârii judecătoreşti prin care s-a anulat certificatul de moştenitor.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondate.
Prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. au consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare a hotărârii.
Rolul dispoziţiilor legale sus-evocate este acela de a asigura buna administrare a justiţiei şi posibilitatea exercitării controlului judiciar.
Motivarea trebuie să fie în strictă concordanţă cu măsurile luate de instanţă prin dispozitiv, iar scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă.
Obligaţia judecătorului de a demonstra de ce s-a oprit la soluţia dată, de ce a admis susţinerile unei părţi şi de ce le-a respins pe ale celeilalte părţi, este o obligaţie esenţială prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Întrucât legalitatea unei hotărâri se analizează în funcţie de motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de fond la adoptarea soluţiei, motive ce trebuie să fie în concordanţă cu actele existente la dosar şi cu probele administrate, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea hotărârii.
De altfel o motivare clară, concisă şi concretă bazată pe actele şi probele de la dosar se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului.
Motivarea unei hotărâri este o problemă de esenţă de conţinut şi nu de volum şi face posibil controlul judiciar.
Or, raportând cele expuse la considerentele hotărârii instanţei de apel este de reţinut că acesta nu întrunesc cerinţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care sunt reţinute aspecte contradictorii legate de calitatea procesuală activă, de interesul reclamanţilor şi de faptul că prin sentinţa civilă nr. 1983 din 24 octombrie 2007 a Judecătoriei Cornetu, s-a anulat certificatul de moştenitor din 1996, pentru ca, în final, instanţa să reţină că reclamanţii nu şi-au justificat interesul în promovarea acţiunii.
Or, în condiţiile în care reclamanţii şi-au justificat legitimarea procesuală activă, interesul lor în promovarea acţiunii fiind legat şi de cererea reconvenţională (disjunsă), formulată de pârâţi ce are ca obiect evacuarea reclamantului din imobilul la care se referă cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat.
Reclamantul şi-a justificat, prin actele de stare civilă existente la dosar, nu numai legitimarea procesuală activă, ci şi interesul efectiv urmărit prin acţiunea în nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare.
Din perspectiva celor expuse şi a faptului că în cauză nu s-a cercetat fondul cauzei (acţiunea fiind respinsă la fond pe excepţia lipsei legitimării procesuale active, iar în apel pe excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii) urmează ca în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi art. 312 pct. 5 C. proc. civ., a se admite recursul, a se casa Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 614 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, care, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., urmează a dispune administrarea tuturor probelor ce vizează fondul cauzei şi raporturile juridice dintre părţi pentru aflarea adevărului obiectiv în condiţiile în care din actele de la dosar rezultă atât legitimarea procesuală activă a reclamanţilor, cât şi interesul acestora în promovarea acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 235A din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 614 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4293/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
