ICCJ. Decizia nr. 4450/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4450/2011
Dosar nr. 462/101/2010
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 25 ianuarie 2010, reclamanta I.S.I. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând constatarea şi recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a membrilor familiei sale; constatarea şi recunoaşterea publică a holocaustului comunist pentru perioada de deportare în Bărăgan (1951-1955); obligarea pârâtului la plata daunelor materiale şi morale în cuantum de 200.000 euro, ca daune morale, şi 50.000 RON, daune materiale.
În motivarea acţiunii a arătat că în data de 18 iunie 1952 reclamanta, părinţii, fratele şi bunicii acesteia au fost deportaţi din Drobeta Turnu Severin în câmpia Bărăganului, în localitatea Dropia, raion Calaraşi, fiind transportaţi în vagoane pentru animale şi s-au stabilit într-o colibă. A arătat că toţi membrii familiei s-au îmbolnăvit şi că au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, asemănător deţinuţilor politici, fără însă a acoperi prejudiciul material şi moral suferit efectiv în cei cinci ani de deportare şi după reîntoarecere.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Mehedinţi a depus întâmpinare şi completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se pot acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar reclamanta solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral în urma luării unei măsuri cu caracter politic.
La termenul din 08 martie 2010, instanţa a luat act că reclamanta a depus prin serviciul registratură o precizare de acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii de condamnare cu caracter politic a măsurii administrative dispusă prin Decizia nr. 200 din iunie 1951 de deportare cu domiciliul forţat pentru 4 persoane; constatarea de luptător în rezistenţa anticomunistă a membrilor familiei decedaţi şi obligarea Statului Român la plata despăgubirilor materiale şi morale pentru fiecare membru al familiei în cuantum total de 2.000.000 euro.
La termenul din 22 martie 2010 s-a luat act că reclamanta a precizat că renunţă la daunele materiale solicitate în cauză.
Prin sentinţa civilă 135 din 29 martie 2010 a Tribunalului Mehedinţi s-a respins acţiunea, cu motivarea că pretenţiile reclamantei nu se încadrează în niciuna din categoria măsurilor reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 221/2009.
S-a considerat că pentru a putea beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral reclamanta trebuia să facă dovada că ea sau părinţii ei au suferit o condamnare, acesta fiind singurul caz prevăzut de textul legal sus-menţionat pentru a se putea acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral. În plus, pentru sancţiunile cu caracter administrativ aplicate reclamantei şi membrilor familiei sale ca urmare a deportării, aceştia au beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, acte normative care au avut ca obiect de reglementare acordarea de despăgubiri materiale de natură să acopere atât prejudiciul material, cât şi cel moral.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, făcând o expunere a situaţiei de fapt şi a condiţiilor de viaţă ale familiei sale pe perioada deportării şi susţinând că legea stabileşte dreptul oricărei persoane care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic de a solicita obligarea statului român la acordarea unor despăgubiri morale.
La data de 01 iulie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 226 din 01 iulie 2010, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinţi.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.
Legea din 2009 are caracter de complinire, nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunţate în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară; acordarea de despăgubiri morale, dacă reparaţiile obţinute prin efectul Decretul-Lege nr. 118/1990 şi OUG nr. 214/1999, nu sunt suficiente; repararea prejudiciului material produs prin confiscarea unor bunuri prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu s-au obţinut despăgubiri în echivalent.
Prin art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009, se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist şi care pot fi reparate, şi anume condamnările cu caracter politic, definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea şi măsurile administrative cu caracter politic. Acestea din urmă care sunt definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic cu aplicarea concordantă a dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 214/1999.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege. Prin alin. (1) se stabileşte că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanţei de judecată; lit. a) din acest alineat prevede posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar lit. b) stabileşte acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă a obţinut reparaţia în condiţiile legilor anterioare.
În concluzie s-a reţinut că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi că a soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea arătând că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, se constată fondat recursul în considerentele celor ce succed.
Prin demersul judiciar, reclamanta a solicitat constatarea şi recunoaştea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă a membrilor familie sale, arătând că întreaga familie a fost deportată din Drobeta Turnu Severin în raionul Călăraşi.
Instanţa fondului a respins acţiunea cu motivarea că pretenţiile reclamantei nu se încadrează în niciuna din categoriile măsurilor reparatorii prevăzute în mod expres de art. 5 din Legea nr. 211/2009.
Instanţa de apel a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, pe motiv că nu s-a cercetat fondul cauzei.
Aşa cum corect se susţine prin motivele de recurs, în cauză sunt incidente dispoziţiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În cazul admiterii apelului, instanţa poate dispune modificarea sau desfiinţarea hotărârii atacate.
Legea se referă la posibilitatea instanţei de apel de a „schimba în tot sau în parte hotărârea atacată".
La o asemenea soluţie se poate ajunge ca urmare a unei noi evaluări a probelor sau în cazul aplicării greşite a legii la starea de fapt stabilită de instanţă.
Modificarea hotărârii reprezintă regula, iar desfiinţarea acesteia excepţia.
Cazurile în care instanţa de apel poate dispune desfiinţarea hotărârii atacate şi judecarea cauzei sunt strict determinate în art. 297 alin. (1) C. proc. civ., după cum urmează: „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
Prin urmare, textul de lege prevede limitarea a două situaţii în care instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea primei instanţe cu trimiterea spre rejudecare.
Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desfiinţării cu trimitere doar în cele două ipoteze, a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicţie şi ţine de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecinţă ce decurge din principiul constituţional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în alin. (3) art. 21 din Constituţie, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare având în vedere prima teză a textului legal, respectiv necercetarea fondului de către prima instanţă, dar a interpretat greşit norma procedurală.
Instanţa nu cercetează fondul când pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.
În speţă, prima instanţă nu a pronunţat soluţia în temeiul unei excepţii procesuale câtă vreme a analizat susţinerile părţilor implicate în proces prin prisma prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 ce au constituit temeiul de drept al acţiunii.
Faptul că în considerentele sentinţei nu s-au examinat toate susţinerile părţilor, privitoare la îndreptăţirea reclamantei de a primi despăgubiri, nu echivalează cu necercetarea pe fond a litigiului.
Instanţa fondului a concluzionat în mod expres că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate prin acţiune şi a arătat considerentele ce au dus la această concluzie – devenind de prisos analizarea altor aspecte ale speţei.
Drept urmare, este incontestabil că fondul litigiului a fost examinat, astfel că, în speţă nu se regăseşte prima ipoteză a art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cum greşit a concluzionat instanţa de apel.
În situaţia în care Curtea de Apel Craiova aprecia că nu au fost lămurite toate aspectele ce ţin de fondul litigiului, avea posibilitatea să le examineze, în baza caracterului devolutiv al apelului.
Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a împiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel şi a dus la o necercetare a fondului căii de atac.
Aşadar, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Mehedinţi, împotriva deciziei civile nr. 226 din 01 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4454/2011. Civil. Suspendare provizorie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4449/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
