ICCJ. Decizia nr. 4438/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4438/2011
Dosar nr. 38265/3/2007
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 02 noiembrie 2007 la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii P.P., P.V. şi V. au chemat în judecată pârâta A.V.A.S., solicitând anularea Deciziei nr. 292 din 26 septembrie 2007 emisă de intimată, şi obligarea pârâtei să le predea în natură imobilul teren, în suprafaţă de 1800 mp şi moara construită pe teren, precum şi utilajele preluate la momentul naţionalizării, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, să se acorde despăgubiri băneşti în echivalent.
În motivarea acţiunii s-a arătat că au notificat-o pe pârâtă în vederea restituirii bunurilor, în calitate de moştenitori legali ai defunctului P.A., care le-a deţinut în proprietate, însă au fost naţionalizate abuziv, conform Legii nr. 119/1948. Reclamanţii au susţinut că în mod greşit intimata a dispus declinarea competentei de soluţionare a notificării către SC S. SA Alexandria, întrucât competenta de soluţionare îi revenea acesteia în totalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 815 din 11 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat Decizia nr. 292 din 26 septembrie 2007 şi a obligat pârâta să facă propuneri de despăgubiri în cadrul unei decizii motivate cu privire la bunurile în cauză, conform evaluărilor stabilite prin rapoartele de expertiză tehnică întocmite de experţi şi să înainteze aceste propuneri către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumparare de acţiuni încheiat la data de 13 martie 2000, A.V.A.S., fost A.P.A.P.S. a vândut către Asociaţia S.S., un procent de 70% acţiuni din capitalul social ce îl deţinea la SC S. SA Alexandria, însă, prin sentinţa civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Teleorman şi rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 327 din 30 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumparare pe acţiuni, astfel că statul reprezentat de A.V.A.S a redevenit acţionar majoritar la SC S. SA Alexandria, după îndeplinirea formalităţilor efectuate în acest sens fiind reînscris cu un procent de 71,476 din capitalul social al societăţii la data de 24 iulie 2007, aşa după cum atestă actul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din 26 mai 2008.
Tribunalul a considerat că excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă nu este întemeiată, întrucât aceasta a încălcat prevederile legale înscrise în Legea nr. 10/2001 prin adoptarea soluţiei de declinare a competenţei de soluţionare a notificării formulate de reclamanţi către SC S. SA Alexandria.
S-a apreciat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, statul reprezentat de A.V.A.S. nu mai era acţionar majoritar la SC S. SA, întrucât încă din anul 2000, vânduse acţiunile pe care le deţinea la această societate şi care se refereau şi la terenul şi moara revendicate de reclamanţi către S. S., astfel că soluţia de declinare a competenţei în favoarea SC S. SA - ca unitate deţinătoare a imobilului revendicat este eronată, nefiind îndeplinite cerinţele impuse de textul art. 21 alin. (1) din lege, în realitate pârâtei A.V.A.S. revenindu-i obligaţia legală de a soluţiona pe fond notificarea cu care a fost învestită.
Pe de altă parte tribunalul a avut în vedere şi prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată care statuează că "pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2) din lege, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate".
Faţă de incidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 247/2005, tribunalul a dispus ca pârâta să facă propuneri de despăgubiri în cadrul unei decizii motivate în ceea ce priveşte bunurile specificate în notificarea formulată de reclamanţi, ţinându-se cont de evaluările stabilite prin rapoartele de expertize tehnice efectuate şi depuse la dosar, urmând ca aceste propuneri să fie înaintate către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, arătând că au fost interpretate şi aplicate nelegal dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, faţa de situaţia juridică a SC S. SA, creată de constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare de acţiuni din 13 martie 2000, SC S. SA nefiind o societate comercială privatizată integral pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 din lege.
S-a arătat că A.V.A.S. nu avea obligaţia de a restitui în natură imobilele revendicate de foştii proprietari, aceasta revenind exclusiv unităţii deţinătoare a imobilului, iar art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, instituie obligaţia pentru persoana îndreptăţită la restituire ca notificarea să fie adresată unităţii deţinătoare a imobilelor supuse regimului juridic reglementat de această lege, în cauză această obligaţie revine SC S. SA Alexandria. În ceea ce priveşte obligarea A.V.A.S. la propunerea de despăgubiri, se arată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 iar nu art. 29 din Legea nr. 10/2001, faţă de A.V.A.S., deoarece în condiţiile nou create de constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, SC S. SA mai este o societate comercială privatizată integral.
În acest sens, s-a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., apreciind că obligaţiile atât în ceea ce priveşte restituirea în natura a bunurilor cât şi în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, revin SC S. SA Alexandria, în raport de textele legale menţionate şi situaţia de fapt a cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 697/ A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtă şi a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul respingerii contestaţiei, ca nefondată. Instanţa de apel a reţinut drept fondată critica vizând aplicarea greşită în cauză a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât imobilul solicitat a fi retrocedat de către contestatori, în cadrul procedurii stabilite de Legea nr. 10/2001, în prezent face parte din patrimoniul SC S. SA.
Pe de altă parte, deşi la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, această societate comercială fusese privatizată integral, s-a apreciat că, în mod eronat a apreciat prima instanţă ca având relevanţă exclusiv această împrejurare.
Instanţa de apel a avut în vedere faptul că la dosar s-a făcut dovada că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nul absolut contractul de vânzare-cumparare de acţiuni încheiat între A.P.A.P.S. şi Asociaţia S.S., iar, odată constatată nulitatea acestui act juridic, aceasta are ca efect desfiinţarea retroactivă a actului juridic constatat nul şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia. Astfel, consecinţa logică este aceea că la momentul soluţionării cauzei, bunul revendicat se afla în patrimoniul unei societăţi comerciale, la care statul deţine, aşa cum rezultă din certificatul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nr. 78103 din 22 mai 2008, 71,4769% din capitalul social.
Instanţa de apel a reţinut ca, aceasta hotărâre judecătorească se bucură de puterea lucrului judecat, iar în urma soluţionării acestui proces, s-au efectuat formele de publicitate specifice domeniului vizat de actul de vânzare constatat nul, calitatea de acţionar a statului fiind înscrisă la registrul comerţului şi nu în ultimul rând, că principiul consacrat de Legea nr. 10/2001, act normativ pe care contestatorii şi-au întemeiat pretenţia dedusă judecăţii, este acela al prevalentei restituirii în natură a bunurilor pentru care s-au depus notificări, principiu dedus din coroborarea art. 1 cu art. 7 şi 9 din lege.
S-a considerat că, datorită incidenţei în cauză a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 - ceea ce avea drept consecinţă faptul că într-o astfel de situaţie, notificarea se soluţionează de către societatea deţinătoare - soluţionarea în fond a cererii de restituire a bunului, în sensul Deciziei nr. 20/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, se impunea a fi făcută în contradictoriu cu această societate, însă reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată unitatea deţinătoare.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs contestatorii, ale cărui critici de nelegalitate au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se arată că, faptul că abia la data de 24 iulie 2007, pârâta a fost reînscrisă ca acţionar majoritar la SC S. SA, iar ulterior au emis dispoziţia contestată în cauza de faţă, nu justifică încălcarea prevederilor legii speciale, pârâta aflându-se în culpă pentru nerespectarea acesteia.
Se susţine că, chiar dacă s-a invocat o sentinţă civilă prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, aceasta a rămas irevocabilă în anul 2006, astfel că instanţa de apel a nesocotit existenţa normei speciale evidenţiată în Legea nr. 10/2001. Consideră că sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a reţinut instanţa de fond. Precizează că, aşa cum a reieşit din rapoartele de expertiză, în perioada de timp cât bunurile revendicate s-au aflat în proprietatea SC S. SA, au fost distruse şi vandalizate utilajele de morărit, clădirea morii şi anexele, iar parte din teren a fost înstrăinat, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
Arată că sunt aplicabile prevederile art. 13 lit. a) din cap. III titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Arată că soluţia instanţei de apel este contradictorie, întrucât, pe de o parte, a fost admis apelul, în sensul respingerii contestaţiei, iar pe de altă parte, au fost menţinute celelalte dispoziţii referitoare la calitatea procesuală pasivă a pârâtei şi nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 292/2007 emisă de A.V.A.S.
Analizând recursul din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.
Structurând criticile formulate, în ordinea în care analiza motivelor de recurs o impune, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat, despăgubiri care se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) (care trimit la art. 25 alin.(1)) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Prin urmare, în sensul Legii nr. 10/2001, prin unitate învestită cu soluţionarea notificării se înţelege fie unitatea deţinătoare, respectiv entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate cu privire la bunul care face obiectul legii sau care are bunul în patrimoniul său, fie persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze notificarea cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.
În speţă, astfel cum în mod corect a fost stabilită situaţia de fapt, SC S. SA Alexandria este unitatea deţinătoare obligată la soluţionarea notificării.
Prin notificarea nr. 241/2001, reclamanţii au solicitat pârâtei A.V.A.S. restituirea în natură a bunurilor preluate de stat de la autorul lor, iar în măsura în care acest lucru nu este posibil, au solicitat despăgubiri băneşti în echivalent.
Prin contractul de vânzare-cumparare de acţiuni încheiat la data de 13 martie 2000, A.V.A.S., fost A.P.A.P.S. a vândut către Asociaţia S.S., un procent de 70% acţiuni din capitalul social ce îl deţinea la SC S. SA Alexandria, însă, prin sentinţa civilă nr. 2841 din 14 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Teleorman şi rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 327 din 30 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare pe acţiuni, astfel că statul reprezentat de A.V.A.S. a redevenit acţionar majoritar la SC S. Alexandria, după îndeplinirea formalităţilor efectuate în acest sens fiind reînscris cu un procent de 71,476 din capitalul social al societăţii la data de 24 iulie 2007, aşa după cum atestă actul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din 26 mai 2008.
Ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, A.V.A.S. a redevenit acţionară majoritară a SC S. SA Alexandria, astfel că această societate nu era privatizată integral, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, mai sus enunţate.
Prin urmare, în condiţiile nou create de constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pe acţiuni menţionat, în mod corect instanţa de apel a reţinut efectele principiilor ce guvernează nulitatea: principiul retroactivităţii şi acela al repunerii părţilor în situaţia anterioară, şi a constatat că statul, prin A.V.A.S., a redevenit acţionar majoritar al SC S. SA Alexandria.
În noul context conferit de hotărârea judecătorească irevocabilă menţionată, pentru care s-au efectuat formele de publicitate imobiliară, şi care este deci, opozabilă terţilor, inclusiv contestatorilor, competenţa de soluţionare a notificării aparţine, aşadar, unităţii deţinătoare, respectiv SC S. SA Alexandria, care, în situaţia imposibilităţii de restituire, va fi obligată să propună acordarea de despăgubiri către reclamanţi.
Faţă de aceste considerente, se constată că pârâta A.V.A.S. nu a avut nici o culpă în nesoluţionarea notificării, astfel cum susţin recurenţii, ci, în mod just, în respectarea dispoziţiilor art. 21 alin (1). din Legea nr. 10/2001, a declinat competenţa de soluţionare a notificării, în favoarea SC S. SA Alexandria.
Susţinerile referitoare la prejudiciile cauzate de către SC S. SA, prin distrugerea utilajelor de morărit şi a clădirii morii şi înstrăinarea unei părţi din teren nu au făcut obiectul analizei instanţelor anterioare şi, prin urmare, eventualele despăgubiri solicitate de recurenţi nu pot fi analizate în această fază procesuală.
În motivele de recurs, reclamanţii arată că sunt aplicabile prevederile art. 13 lit. a) din cap .III titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Deşi se invocă încălcarea acestor articole, recurenţii nu au arătat argumentele pentru care instanţa de apel ar fi procedat la încălcarea acestor texte de lege, astfel încât prezenta instanţă nu a avut în vedere şi această susţinere, care se circumscrie unui simplu enunţ al textului de lege, iar nu într-o veritabilă critică de nelegalitate.
Nici ultima critică, ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la contradictorialitatea dintre dispozitiv şi considerente, nu poate fi primită.
Astfel, în mod just instanţa de apel a reţinut că pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta este emitentul dispoziţiei atacată în prezentul litigiu, de către contestatori. Insă, faţă de noua situaţie de fapt, reţinută prin decizia atacată, respectiv aceea că unitate deţinătoare a bunurilor revendicate de contestatori, este SC S. SA Alexandria, iar statul prin A.V.A.S. era acţionar majoritar la această societate, în mod just s-a respins acţiunea introductivă, pârâta nefiind entitatea obligată la soluţionarea notificării. Aşadar, nici critica referitoare la menţinerea dispoziţiilor primei instanţe referitoare la anularea Deciziei nr. 292 din 26 septembrie 2007 emisă de pârâtă, nu poate fi reţinută, câtă vreme acţiunea contestatorilor a fost respinsă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.V. şi V.V. personal şi în calitate de moştenitori ai defunctului P.P. împotriva Deciziei civile nr. 697/ A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4352/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4453/2011. Civil Şl DE PROPRIETATE... → |
|---|
