ICCJ. Decizia nr. 53/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 53/2011
Dosar nr. 39569/3/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2007, reclamantul Z.C. a chemat în judecată pe pârâţii SC A. SA, Z.H., Municipiul Bucureşti prin Primar General solicitând să se dispună anularea dispoziţiei nr. 6062 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, sector 2 către pârâtul Z.H. şi obligarea pârâtelor SC A. SA şi Municipiul Bucureşti să-i încheie contract de închiriere pentru imobilul menţionat.
A arătat reclamantul că a locuit în acest imobil împreună cu familia sa compusă din 8 membri, până în vara anului 2006, când pârâta SC A. SA a refuzat să-i mai încaseze chiria, justificat de împrejurarea că bunul a fost restituit fostului proprietar prin actul administrativ menţionat, atacat prin cererea dedusă judecăţii.
Dispoziţia a fost emisă cu încălcarea legii, întrucât bunul nu a fost preluat abuziv de stat, ci în mod legal, urmare a părăsirii ţării de către pârât, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti.
Mai susţine reclamantul că acest imobil i-a fost repartizat în mod legal, drepturile sale locative fiind prelungite în mod succesiv.
Prin sentinţa nr. 520 din 14 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins cererea reclamantului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul a ocupat bunul litigios împreună cu familia sa până la data de 6 martie 2007 fiind toleraţi în acest spaţiu până la momentul arătat după data emiterii deciziei atacate prin care imobilul a fost restituit în natură fostului proprietar.
În acest context s-a arătat că reclamantul nu este titularul unui drept subiectiv a cărui protecţie să justifice promovarea cererii deduse judecăţii, drepturile sale locative fiind încetate încă de la data arătată, după acest moment spaţiul fiind ocupat de reclamant fără titlu.
Chiar dacă s-ar aprecia că emiterea dispoziţiei s-a făcut în condiţii de nelegalitate, aceasta nu vatămă un drept al reclamantului recunoscut şi protejat de lege, motiv pentru care s-a conchis că acesta nu are legitimare procesuală activă în a solicita anularea actului juridic atacat.
Prin Decizia nr. 80 A din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva susmenţionatei hotărâri, reţinând că datele speţei relevă împrejurarea că începând cu data de 6 martie 2007, raporturile locative dintre apelant şi Primăria municipiului Bucureşti au încetat.
Mai mult, apelantul a pierdut şi folosinţa imobilului, context în care, acesta nu mai deţine nici un drept locativ asupra bunului pretins, astfel încât acesta a devenit persoană străină de imobil şi nu mai beneficiază de vreo protecţie legală.
În această situaţie, apelantul-reclamant a pierdut şi interesul legitim şi actual care condiţiona legitimarea sa activă, de persoană vătămată, printr-un act administrativ, dispoziţia atacată, care având un caracter individual şi producând efecte în patrimoniul pârâtului Z.H., numai acesta din urmă avea legitimarea recunoscută de lege să o atace în justiţie.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut că a ocupat imobilul în calitate de chiriaş, calitate ce-i justifică interesul actual şi personal în promovarea acţiunii.
În mod greşit s-a reţinut că ar fi pierdut folosinţa bunului, întrucât ocupă şi în prezent acest spaţiu, ceea ce-i conferă interesul să atace dispoziţia emisă în favoarea fostului proprietar, în scopul de a redobândi drepturile sale locative.
Atâta vreme cât reprezentanţii locatorului au refuzat să-i prelungească locaţiunea urmare directă a emiterii actului atacat, are interesul legitim de a dovedi fraudarea legii în emiterea acestei dispoziţii.
A solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru rejudecarea fondului.
Recursul nu este fondat.
Este real că în principiu, nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de oricine justifică un interes legitim şi actual, însă recurentul omite faptul că dispoziţia emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001 are un caracter special, de act administrativ cu efecte civile, supus reglementărilor acestei legi, derogatorii de la dreptul comun. Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se stabileşte exclusiv sfera persoanelor ce pot ataca această dispoziţie a autorităţii sau unităţii emitente.
Or, acestea sunt persoanele considerate a fi îndreptăţite, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sau cele care au calitatea de succesori ai persoanelor îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, în sensul art. 4 din aceeaşi lege.
Nici un text din Legea nr. 10/2001, ca lege reparatorie, nu prevede posibilitatea terţilor, fie ei chiriaşi, legitimaţi de un interes actual, de a ataca dispoziţia de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între deţinătorul imobilului şi persoana îndreptăţită la restituire în natură ori la măsuri reparatorii.
Împrejurarea că reclamantul invocă beneficiul locaţiunii, care i-ar legitima speranţa că, în viitor îşi va conserva locaţiunea şi posibilitatea cumpărării imobilului, nu-i conferă calitatea de a solicita în condiţiile legii speciale (dispoziţie devenită irevocabilă urmare a rămânerii definitive a încheierii din 24 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 26164/3/2007 înregistrat pe rolul secţiei de contencios administrativ a tribunalului) anularea dispoziţiei prin care intimatului i-a fost restituit în natură bunul preluat abuziv stat.
Soluţia instanţelor nu înseamnă că reclamantului i-ar fi obstrucţionat accesul liber la justiţie, drept consacrat constituţional, care urmează însă a fi înfăptuit pe calea altor proceduri decât acelea stipulate de Legea nr. 10/2001, temeiul analizei cererii deduse judecăţii.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Z.C. împotriva deciziei nr. 80/A din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 503/2011. Civil. Expropriere. Revizuire -... → |
|---|
