ICCJ. Decizia nr. 539/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 539/2011
Dosar nr. 1274/117/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 254 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea civilă intentată de reclamantul W.I., împotrivii pârâtei SC T.S. SA Cluj-Napoca, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a înţeles să formuleze în contradictoriu cu pârâta, o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în scopul obţinerii măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate abuziv şi care s-ar afla în patrimoniul pârâtei.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare.
Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, astfel încât persoanele îndreptăţite puteau înregistra notificări prin care să solicite măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, până la data de 14 februarie 2002.
Iniţial, reclamantul a indicat ca temei de drept al acţiunii, dispoziţiile Legii nr. 247/2005, prin care însă nu a fost prelungit termenul iniţial pentru depunerea notificării.
Întrucât reclamantul nu a fost în măsură să probeze că a înregistrat o notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, acţiunea acestuia întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, este inadmisibilă.
Prin Decizia civilă nr. 228 din 7 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul W.I., împotriva sentinţei civile nr. 254 din 23 aprilie2009 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 1274/117/2009 care a fost schimbată în sensul că a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii. S-a dispus admiterea excepţiei tardivităţii şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamantul W.I., împotriva pârâtei SC T.S. SA Cluj-Napoca, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001, ca tardivă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 23 noiembrie 2005, reclamantul W.I. i-a trimis pârâtei SC T.S. SA CIuj-Napoca, o notificare formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor privind maşinile de tricotat circulare manuale şi accesoriile preluate în mod abuziv de F.T.H. Cluj (f. 10 dos. tribunal.).
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Termenul iniţial de 6 luni pentru înregistrarea notificării, a fost prelungit cu 6 luni prin OUG nr. 109/2001 şi cu încă 6 luni prin OUG nr. 145/2001.
Legea nr. 247/2005, respectiv Titlul I din acest act normativ nu a mai prevăzut un nou termen înăuntrul căruia persoanele îndreptăţite să aibă posibilitatea de a formula notificări pentru restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, sau pentru acordarea de măsuri reparatorii.
Este adevărat că reclamantul nu solicită restituirea vreunui imobil în natură sau prin echivalent, ci acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea utilajelor preluate abuziv, dar dacă este îndreptăţit sau nu, aceasta reprezintă o problemă de fond, or acţiunea introductivă de instanţă a fost respinsă în baza excepţiei inadmisibilităţii.
Câtă vreme reclamantul a formulat o notificare comunicată pârâtei, prin care a solicitat să i se acorde despăgubiri pentru utilajele preluate abuziv, indicând Legea nr. 247/2005, din care se subînţelege că incident în speţă nu poate fi decât Titlul I, acţiunea reclamantului nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece i s-ar încălca dreptul reclamantului de acces la un tribunal, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, în mod greşit tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.
Întrucât reclamantul nu a formulat notificarea în termenul imperativ, de decădere, de un an de zile începând cu data de 14 februarie 2001, în temeiul art. 296 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 alin. (1) acelaşi cod şi cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, curtea a admis în parte apelul reclamantului împotriva sentinţei tribunalului, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă excepţia tardivităţii privind înregistrarea notificării şi în consecinţă, s-a dispus respingerea acţiunii civile, formulată de reclamant împotriva pârâtei, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
Adresa comunicată de pârâtă ou nr. 34156 din 05 martie 2008 (f. 41 dosar tribunal către reclamant, nu reprezintă o „decizie" în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, de la primirea căreia să curgă termenul de 30 de zile pentru atacarea ei la secţia civilă a tribunalului.
Excepţiile lipsei calităţii active a reclamantului în formularea acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, au fost reţinute ca fiind nefondate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părţi.
Recursul pârâtei vizează caracterul fondat al excepţiilor invocate, privind lipsa calităţii procesuale active (reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, deoarece doar dovada calităţii sale de moştenitor al numitei K.E. născută O.E., nu este suficientă în condiţiile în care nu a dovedit calitatea de asociat al antecesoarei sale în cadrul societăţii O.E. şi nici că O.E. care a semnat procesul verbal de rechiziţionare la 28 februarie 1949 este una şi aceeaşi persoană cu numita K.E., nume cu care ar fi trebuit să fi semnat procesul verbal datorită faptului că aceasta era căsătorită anterior rechiziţionării) şi a lipsei calităţii procesuale pasive (recurenta este o societate cu capital integral privat, prin contractele de vânzare – cumpărare de acţiuni, executate integral şi nu există în patrimoniul său niciunul din bunurile enumerate de intimat, nefiind nici succesoarea fabricii H. şi nici entitate implicată în privatizare).
Solicită admiterea recursului, menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii. Solicită judecata în lipsă.
Recursul reclamantului vizează împrejurarea potrivit cu care deşi nu a putut dovedi că a formulat notificare, recurenta intimată nu a infirmat că nu s-ar fi adresat acesteia atât în anii 1991 – 1992 (antecesoarea sa) şi după apariţia Legii nr. 247/2001, cerere care realizează condiţiile art. 518 şi 19 din Legea nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, situaţie în care greşit s-a respins plângerea chiar dacă nu a fost prelungit termenul de depunere a notificării.
Examinând recursurile părţilor instanţa reţine următoarele:
Din moment ce instanţa a reţinut că reclamantul nu a formulat notificare în formele şi termenele prevăzute de lege, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sens în care s-a dispus admiterea excepţiei privind tardivitatea notificării şi respingerea plângerii formulate de reclamant, ambele recursuri sunt nefondate.
Recursul pârâtei vizează nevalorificarea de către instanţa de judecată a două dintre excepţiile pe care le-a invocat, care ar fi condus la aceeaşi finalitate ca şi soluţia prezentă, aceea de respingere a acţiunii.
Sub acest aspect, instanţa reţine că ordinea soluţionării excepţiilor este fixată de dispoziţiile art. 137(1) C. proc. civ., potrivit cu care instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Or, din moment ce instanţa a soluţionat cauza în baza unei excepţii procesuale privind termenul procedural în care partea ar fi trebuit să-şi valorifice dreptul, prin formularea unei notificări, în mod corect instanţa nu a mai examinat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece fiecare dintre ele, dată fiind materia în care au fost invocate, configurată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, implică de fapt analiza în fond a dreptului reclamantului şi a calităţii sale de entitate deţinătoare, excepţii devenite de prisos a fi analizate, consecinţă a valorificării excepţiei privind tardivitatea formulării notificării.
Recursul reclamantului vizează lipsa notificării, adică a manifestării sale în formele procedurale prevăzute expres de Legea nr. 10/2001, de a beneficia de dispoziţiile de restituire ori de măsurile reparatorii statuate prin această lege.
Or, din moment ce partea nu a iniţiat procedura statuată de dispoziţiile legii reparatorii în mod corect instanţa a reţinut că nu a formulat notificare în temeiul prevăzut de lege, fiind irelevantă împrejurarea potrivit cu care s-ar putea deduce existenţa notificării din poziţia de necontestare ori de neinvocare a acestui aspect de către pârâta recurentă, în absenţa realizării condiţiilor stabilite de lege pentru valorificarea dreptului pretins.
În aceste condiţii, recursurile părţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate şi urmează a fi respinse în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul W.I. şi pârâta SC T.S. SA împotriva deciziei nr. 228A din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 542/2011. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 536/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
