ICCJ. Decizia nr. 5817/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5817/2011
Dosar nr. 668/112/2008
Şedinţa publică din 7 iulie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 318/F din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în Dosarul nr. 668/112/2008, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii B.E.S., B.F., B.B., B.G., B.Z.U., B.M.K., în contradictoriu cu pârâţii Primarul comunei M., Primăria comunei M. şi Consiliul local al comunei M., având ca obiect anularea dispoziţiei din 19 februarie 2008 emisă de primarul comunei M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia din 19 februarie 2008 emisă de Primarul comunei M. s-a respins notificarea depusă de numita B.I., moştenitoarea fostului proprietar B.B., actualmente decedată, continuată de moştenitorii acesteia, respectiv B.E.S., B.F., B.B., B.G., B.Z. şi B.M., care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M., identificat în C.F., compus din casă şi teren în suprafaţă de 55.513 m.p.; s-a constatat că imobilul a fost preluat de la fostul proprietar B.B. prin Hotărârea din 20 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, în baza Legii nr. 312 din 24 aprilie 1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război, pentru săvârşirea faptei de complicitate la crime de război, şi că aceasta nu constituie o preluare abuzivă.
Prin reglementarea cuprinsă în art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înţeles să înlăture consecinţele patrimoniale numai ale condamnărilor pentru infracţiuni de natură politică, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist. În acest sens, pentru aplicarea unitară a legii, H.G. nr. 250/2007, în art. 1.3 lit. c) liniuţa a doua, prevede că nu constituie preluare abuzivă, deci nu face obiectul legii, confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada 6 septembrie 1940 – 9 mai 1945, cum ar fi persoanele vinovate de crime de război, gardieni de lagăre sau alte persoane care se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 312/1945.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în sensul admiterii plângerii, anulării dispoziţiei nr. 41 din 19 februarie 2008, restituirii în natură a imobilului evidenţiat în C.F. M. şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, reclamanţii au invocat nelegalitatea dispoziţiei prev. de art. 1.3, lit. c) teza II din H.G. nr. 250/2007, pe considerentul că prin această prevedere din conţinutul Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se face o adăugire care nu este conformă cu art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, la categoria persoanelor care nu sunt îndreptăţite la restituire.
Prin motivele de apel s-a invocat excepţia de nelegalitate a acestei dispoziţii.
Din C.F. M. rezultă fără echivoc că imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Legii nr. 187/1945 şi nu în temeiul sentinţei penale reţinute de prima instanţă.
Această hotărâre a fost anulată printr-o hotărâre de reabilitare a Curţii de Apel Cluj, efectele sale neputând retroactiva.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din 12 decembrie 2008 s-a dispus suspendarea judecării apelului şi sesizarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Cluj, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a disp. art. 1.3 lit. c) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.
În vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate, s-a format Dosarul nr. 15/33/2009 al Curţii de Apel Cluj, iar în faţa instanţei de contencios, la termenul de judecată din 9 februarie 2009 reclamanţii au invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificat prin Legea nr. 262/2007.
Prin Decizia nr. 1163/2009 a Curţii Constituţionale, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, iar prin sentinţa civilă nr. 257 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a prevederilor cuprinse în cap. II, pct. 1.3 lit. c) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.
Cauza a fost repusă pe rol în vederea judecării apelului, iar la termenul de judecată din 15 octombrie 2010 solicitarea de suspendare a judecării apelului în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii înregistrate sub nr. 1613/33/2010 a Curţii de Apel Cluj, a fost respinsă.
În raport de cele statuate prin Hotărârea nr. 6 din 20 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, este indubitabil că antecesorul reclamanţilor a aparţinut categoriei prevăzute de lit. b), astfel încât se încadrează în dispoziţiile art. 1.3 lit. c) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007, care exclude din categoria preluărilor abuzive şi implicit de sub incidenţa Legii nr. 10/2001, confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război în perioada 6 septembrie 1940- 9 mai 1945.
Imobilul fiind expropriat ca urmare a unei condamnări suferite de antecesorul reclamanţilor, care nu conferă dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii cu privire la bunurile preluate în urma condamnării, în mod corect notificarea a fost respinsă, la fel ca şi hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea împotriva dispoziţiei, în sensul respingerii.
Împotriva deciziei nr. 278/2010 a Curţii de Apel Cluj au declarat recurs reclamanţii care au invocat următoarele motive de nelegalitate:
Atât dispoziţia, cât şi hotărârea instanţei de fond, respectiv decizia instanţei de apel sunt nelegale, fiind interpretate în mod eronat dispoziţiile art. 1.3 din H.G. nr. 250/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Aceasta constituie o prevedere care nu este conformă cu art. 1, 2 din această lege, deoarece norma din urmă instituie o singură categorie de persoane care nu sunt îndreptăţite la restituire sau la alte măsuri reparatorii, acei care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie. Astfel, situaţiile enumerate la pct. 1.3 lit. c), liniuţa 2 din H.G. nr. 250/2007, reprezintă o adăugire la categoria persoanelor care nu sunt îndreptăţite la restituire conform art. 5 din lege. Se consideră nelegală această prevedere şi contrară principiilor prevăzute de lege, mai mult şi pentru faptul că în regimul totalitar, o largă categoric de persoane au fost condamnaţi la închisoare şi chiar executaţi fără vină şi care nu au avut la îndemână nicio posibilitate de apărare, metodele de constrângere ale regimului comunist fiind evident antiumane.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 în sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărârii judecătoreşti de condamnare, pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist.
Ca atare, sunt exceptate şi nu fac obiectul acestei legi de reparaţie, astfel cum s-a statuat şi prin dispoziţiile art. 1 pct. 3 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, imobilele care au fost preluate de stat prin confiscarea averii, dispusă ca pedeapsă complementară, prin hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru alte infracţiuni decât cele menţionate la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001. Referitor la această reglementare legală, instanţa civilă este abilitată să verifice şi să constate dacă imobilele pentru care s-ar solicitat măsuri reparatorii au fost preluate prin confiscarea averii în baza unor hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală şi săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist. În caz contrar, când măsura confiscării a fost dispusă pentru săvârşirea altor infracţiuni, instanţa va respinge cererea formulată de persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii, întrucât imobilele confiscate nu cad în sfera de aplicare a acestei legi de reparaţie, fără a analiza, nefiind abilitată în acest sens, legalitatea măsurii confiscării dispusă de instanţa penală.
În speţă, instanţele de judecată au aplicat şi interpretat în mod just dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 pct. 3 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, verificând şi constatând în limitele învestirii, în mod corect că imobilul confiscat prin acea hotărâre de condamnare penală nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001, în sensul art. 2 lit. b).
Criticile formulate de recurenţi în sensul că H.G. nr. 250/2007 pentru aplicarea normelor metodologice a Legii nr. 10/2001 reprezintă o adăugire la Legea nr. 10/2001, pe care instanţele ar fi trebuit să o înlăture, nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate. Normele metodologice vizează aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, precum şi urgentarea aplicării acesteia prin clasificarea unor concepte şi situaţii juridice apărute în Cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor.
În mod just instanţele de judecată au considerat că Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 subzistă că, deşi Legea nr. 312/1945 este un act normativ în temeiul căruia s-au confiscat imobilele ca pedeapsă penală complementară, care a fost emis după 6 martie 1945, măsurile sancţionatorii se referă la fapte anterioare acestei date de referinţă.
De altfel, susţinerile recurentei privind caracterul condamnării dispuse prin hotărârea Tribunalului Popular Cluj nr. 6/1946 presupun exercitarea unui control judiciar cu privire la legalitatea şi întinderea măsurii confiscării dispuse prin hotărârea penală, control care excede competenţelor instanţelor civile în procedura Legii nr. 10/2001.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţele de fond, în raport de limitele învestirii prin contestaţie, au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 în pricina dedusă judecăţii, caz în care criticile recurenţilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, recursul se va respinge şi în baza art. 312 C. proc. civ. şi se va menţine decizia civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.E.S., B.F., B.B., B.G., U.Z., K.B.M. împotriva deciziei civile nr. 278 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5816/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5824/2011. Civil → |
|---|
