ICCJ. Decizia nr. 5914/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5914/2011
Dosar nr. 5544/2/2010
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă sub nr. 3805/98/2009 reclamantul Z.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, acordarea de despăgubiri civile în sumă de 100.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor cu caracter politic la care a fost supus prin strămutarea din zona frontierei de vest, în localitatea B. şi apoi D., judeţul Călăraşi, stabilindu-i-se totodată şi domiciliul obligatoriu, măsură luată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 şi asimilată condamnării politice.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18 iunie 1951 părinţii săi împreună cu întreaga familie au fost strămutaţi din zona frontierei de vest, în localitatea B. unde s-a născut la data de 14.09.1953,stabilindu-li-se totodată şi domiciliul obligatoriu în aceste localităţi până la data de 20 decembrie 1955 când au fost ridicate restricţiile respective.
Potrivit Deciziei nr. 1608 din 9 august 2007 emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Prin sentinţa civilă nr. 1814/F din 24 noiembrie 2009 Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a respins cererea, reţinând că despăgubirile se acordă doar în cazul condamnărilor, şi sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, conform pct. a) de la art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul Z.S., arătând că instanţa de fond a făcut o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 fără a avea în vedere şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din lege,potrivit cu care legea se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul – Lege nr. 118/1990 republicat din care rezultă că reclamantul nu este exclus de la aplicarea legii.
Prin decizia civilă nr. 592/A din 11 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, reţinând că la data de 30 iunie 2010 a fost adoptată O.U.G.nr. 62 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 prin care la art. 5, după alin. (1) se introduce un nou alin., respectiv alin. (11) în care se dispune ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi în temeiul O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.
Or, reclamantul face parte din categoria persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice, măsuri administrative abuzive, fiindu-i recunoscută calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă cât şi calitatea de persoană persecutată politic.
În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecăţii întrucât aceste dispoziţii legale au fost adoptate după data pronunţării hotărârii judecătoreşti, or, conform dispoziţiilor art. II din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, dispoziţiile Legii nr. 221/2009 astfel cum au fost modificate şi completate prin această ordonanţă de urgenţă,se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării sale în vigoare.
Aşadar în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., şi pentru a nu lipsi partea de un grad de jurisdicţie, instanţa de apel a admis apelul cu consecinţa desfiinţării sentinţei civile şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Ialomiţa, în raport de modificările legislative survenite pe parcursul soluţionării cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii în sensul că în mod greşit a constatat dreptul la acordarea daunelor morale şi a persoanelor care au fost supuse unei măsuri administrative, în condiţiile în care textul de lege modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 nu precizează faptul că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu acelaşi caracter.
Recurentul-pârât mai arată că măsura administrativă a strămutării luată faţă de reclamant nu-l îndreptăţeşte pe acesta la acordarea de daune morale, ci doar la despăgubiri constând în echivalentul valoric al bunurilor confiscate, dacă reclamantul se regăseşte într-o asemenea ipoteză şi dacă bunurile nu au fost restituite ori nu a obţinut despăgubiri în echivalent.
Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 nu prevede posibilitatea acordării de despăgubiri morale pentru măsuri administrative cu caracter politic, astfel încât se impune admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul celor arătate.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „…în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile au solicitat expres luarea acestei măsuri.De asemenea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată…”.
Din economia textului legal anterior citat, rezultă că soluţia de desfiinţare a hotărârii atacate şi trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de fond, este limitată în mod expres, la două situaţii, respectiv, atunci când prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului şi când partea nu a fost legal citată.
În speţă, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legale anterior citate în prima variantă, respectiv, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe motivul necercetării fondului de către prima instanţă, chiar dacă pentru considerente ce se impune a fi completate ori chiar substituite prin prezenta decizie.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că nu numai persoanele condamnate politic pot beneficia de despăgubirile prevăzute cu caracter reparator de Legea nr. 221/2009, pentru prejudiciul moral cauzat prin măsurile cu caracter politic, ci şi persoanele ce au fost supuse unor măsuri administrative abuzive, invocând în acest sens dispoziţiile art. 5 alin. (11) din lege, introdus prin O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare în cursul judecării apelului, ale cărei prevederi ar urma să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei în primă instanţă.
Constatarea instanţei de apel în sensul categoriilor de beneficiari ai măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială este corectă şi are suport în înseşi dispoziţiile Legii nr. 221/2009 în forma anterioară O.U.G. nr. 62/2010, fără a fi necesară raportarea la acest din urmă act normativ.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 în forma iniţială, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare lit. a); acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ce efect al măsurii administrative, dacă acestea nu au fost restituite ori nu s-a obţinut o despăgubire prin echivalent în condiţiile altor acte normative de reparaţie lit. b); repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară lit. c).
Prin O.U.G. nr. 62/2010 de modificare şi completare a Legii nr. 221/2009, s-a introdus la art. 5 din lege, alin. (11), care reglementează, în mod exemplificativ, criteriile pe baza cărora se stabileşte cuantumul despăgubirilor acordate în temeiul actului normativ de reparaţie, respectiv, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare, consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, măsurile reparatorii deja acordate prin intermediul unor alte legi speciale de reparaţie, etc.
Rezultă că art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 62/2010, nu modifică reglementarea iniţială cu privire la categoria persoanelor care pot fi despăgubite în condiţiile acestei legi, respectiv, persoane care au suferit o condamnare politică ori au fost supuse unei măsuri administrative(cum este cazul reclamantului în speţă), ci stabilesc repere de evaluare a cuantumului unor asemenea despăgubiri, modificarea legislativă neavând nici o relevanţă sub aspectul soluţionării cauzei.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a arătat, totodată, că rămân fără obiect, în aceste condiţii, trimiterile făcute prin alin. (11) al aceluiaşi art. la lit. a) din alin. (1) al art. 5 din lege.
Ceea ce este relevant în cauză este faptul că prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza prin neluarea în considerare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, stabilind categoriile de persoane ce se pot prevala de dispoziţiile acestei legi speciale de reparaţie, nu face nici o distincţie, în privinţa măsurilor reparatorii enumerate la lit. a) – c), între persoanele condamnate politic şi cele supuse unei măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
O asemenea modalitate de soluţionare a cauzei echivalează cu necercetarea fondului, din moment ce nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului cu titlu de daune morale, analizându-se criteriile pertinente în acest sens.
Drept urmare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dispunând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Faţă de soluţia adoptată prin decizia recurată, criticile formulate de pârât pe fondul cauzei referitoare la existenţa sau nu a posibilităţii de acordare a daunelor morale persoanelor supuse unor măsuri administrative cu caracter politic urmează a fi analizate cu prilejul soluţionării cauzei în fond, de către prima instanţă, ce va evalua, în primul rând, efectele asupra soluţionării cauzei ale Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1354/2010 şi nr. 1358/2010.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 592A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5912/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5915/2011. Civil. Recalculare pensie. Recurs → |
|---|
