ICCJ. Decizia nr. 5912/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5912/2011
Dosar nr. 825/96/2010
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1775 din 25 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative abuzive luate faţă de tatăl reclamantului, numitul S.M.I., în perioada iulie 1952-ianuarie 1955;s-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 45.000 RON reprezentând daune morale; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că aşa cum rezultă din extrasul din 24 februarie 2010, eliberat de Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Harghita, tatăl reclamantului, numitul S.M.I., a fost declarat chiabur pentru că a dat pământul în dijmă, şi a fost trecut în tabelul nominal cu chiaburii din raza Raionul Odorhei din data de 3 iulie 1952, iar potrivit extrasului din hotărârea Sfatului Popular al Raionului Odorhei din data de 10 ianuarie 1955, S.M.I. a fost şters de pe lista chiaburilor.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond a rezultat că tatăl reclamantului, a fost declarat chiabur, fiind pe lista chiaburilor din comună, iar din acest motiv membrii familiei, printre care şi reclamantul, nu aveau voie să părăsească localitatea decât cu învoirea specială a autorităţilor, reclamantul nu a fost primit la şcoală, să participe la activităţile sociale şi culturale, fiind puşi sub supraveghere, au fost supuşi tuturor interdicţiilor aplicate chiaburilor, trebuia să plătească dări mai mari decât ceilalţi cetăţeni.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 221/2009, astfel că a dispus admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului, constând în onorariul achitat avocatului angajat.
În ceea ce priveşte cererea privind obligarea la plata daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, la acestea sunt îndreptăţite doar persoanele care au suferit condamnări politice. Prin urmare, instituirea de măsuri administrative nu constituie temei pentru acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta D.G.F.P. Harghita şi reclamantul S.E.
Apelul pârâtei D.G.F.P. Harghita a vizat exonerarea Statului Român de la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că acordarea acestor cheltuieli s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., dat fiindcă pârâtul nu s-a opus în mod categoric admiterii acţiunii.
Apelul reclamantului a vizat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 45.000 RON şi a cheltuielilor de judecată, arătându-se că, deşi prin hotărârea atacată s-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative abuzive luate faţă de tatăl său în perioada iulie 1952 – ianuarie 1955, hotărârea instanţei de fond este nelegală raportat la prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
S-a arătat că reclamantul avea 12 ani când tatăl său a fost declarat chiabur, nu au avut voie să părăsească localitatea, să predea autorităţilor recoltele obţinute şi, raportat la interdicţiile la care a fost supus împreună cu familia sa, daunele morale solicitate, sunt justificate.
Prin decizia civilă nr. 118/A din 16 septembrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului în sensul admiterii cererii de acordare a daunelor morale şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.500 RON cu acest titlu, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.
Referitor la apelul pârâtului, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 275 C. proc. civ., acesta nerecunoscând la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, astfel încât să poată fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la apelul reclamantului, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), pct. 2, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010,fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor morale, în stabilirea cărora instanţa avut în vedere criteriile stabilite cu titlu exemplificativ de art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 62/2010, precum şi de limitele stabilite de art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din acelaşi act normativ, apreciind că suma de 4.500 RON reprezintă o sumă de natură a asigura o reparaţie morală echitabilă pentru suferinţele datorate măsurilor la care a fost supus tatăl său în perioada comunismului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că daunele morale solicitate de reclamant şi acordate de instanţa de apel nu au fost dovedite, iar cuantumul acestora este prea mare, raportat la măsura declarării drept chiabur a tatălui reclamantului şi la practica judiciară comunitară în materie, care statuează că reparaţia prejudiciului moral trebuie să fie echitabilă, fără a fi însă exagerată.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Deşi legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea şi proporţionalitatea.
Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
În termenii C.E.D.O., criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Înalta Curte va constata că, în condiţiile în care instanţa de fond în mod corect a stabilit caracterul politic al măsurii administrative constând în declararea ca chiaburi a reclamantului şi familiei sale, măsură ale cărei consecinţe s-au repercutat în mod negativ asupra vieţii ulterioare a acestora, suma de 4.500 RON acordată de instanţa de apel cu titlu de daune morale reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru suferinţele îndurate.
În menţinerea cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de apel, Înalta Curte are în vedere intervalul de timp în care solicitantul şi familia acestuia au suportat consecinţele măsurii abuzive (iulie 1952-ianuarie 1955), impactul pe care această măsură l-a avut asupra vieţii sociale, onoarei şi reputaţiei persoanelor supuse acestei măsuri, presiunile şi restricţiile exercitate de către autorităţi (interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu fără acordul autorităţilor, interdicţia de a participa la activităţile social-culturale ale comunităţii, etc), aspecte faţă de care instanţa anterioară în mod corect a apreciat că reprezintă o reparaţie morală echitabilă.
Solicitarea recurentului-pârât de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speţă, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Rezultă, astfel, o condiţie expresă de obligarea a uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de către cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul.
Cu alte cuvinte, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală, ce aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însuşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti de finalizare a acestei proceduri.
Or, în speţă, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, chiar dacă sub numai aspectul constatării caracterului politic al măsurii abuzive de declarare drept chiaburi a familiei sale, iar pârâtul a făcut opoziţie la pretenţiile deduse în justiţie.
Instanţa de apel a admis apelul reclamantului şi a acordat acestuia sumele solicitate cu titlu de daune morale, astfel cum au fost precizate în acţiune, solicitare la care pârâtul a făcut, de asemenea, opoziţie, astfel încât în cauză s-au aplicat în mod corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul fiind partea căzută în pretenţii în sensul textului legal arătat.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 118A din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5911/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5914/2011. Civil → |
|---|
