ICCJ. Decizia nr. 5911/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5911/2011
Dosar nr. 14073/63/2009
Şedinţa publică din 8 iulie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă, reclamanţii I.C.E. şi I.I. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro, în calitatea lor de moştenitori ai autorului I.I.N., deţinut politic şi strămutat cu domiciliul forţat din judeţul Mehedinţi în judeţul Dolj, conform hotărârii din 24 octombrie 1995.
Prin sentinţa civilă nr. 95 din 5 martie 2010 Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamantul I.I. a sumei de 3.000 euro, echivalent în RON la data plăţii şi la plata către reclamantul I.C.E., a sumei de 1.000 euro echivalent în RON la data plăţii, precum şi la 400 RON cheltuieli de judecată către ambii reclamanţi.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că I.I.N., autorul reclamanţilor, a fost strămutat din localitatea S.C. în Craiova, situaţie în urma căreia familia reclamanţilor a întâmpinat greutăţi sub aspectul spaţiului de locuit şi al cursurilor profesionale, iar apoi a locului de muncă, reclamanţii au avut neplăceri la şcoala din cauza situaţiei tatălui lor, fiind ameninţaţi că vor fi daţi afară din şcoală, măsura abuzivă având un efect negativ asupra vieţii personale, familiale şi sociale a acestora.
În ceea ce priveşte reprezentarea în bani a acestor neplăceri şi greutăţi întâmpinate de reclamanţi, instanţa a apreciat că trebuie avute în vedere vârsta reclamanţilor şi perioada în care aceştia au trăit în regimul anterior, stabilind sume diferenţiate de bani pentru fiecare reclamant.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei doi reclamanţi, pârâtul şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Apelul reclamantului I.I. nu a fost motivat, astfel încât, potrivit prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., a fost analizat în raport de susţinerile făcute de parte în faţa primei instanţe.
Apelul reclamantului I.C.E. a vizat cuantumul despăgubirilor acordate, susţinându-se că suma de bani este prea mică, nu reprezintă o justă despăgubire faţă de suferinţele provocate de strămutarea într-o altă localitate şi că nu are relevanţă faptul că unul dintre reclamanţi era mai mare, impactul negativ al măsurii abuzive fiind acelaşi.
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a vizat faptul că despăgubirile se pot acorda doar în cazul condamnărilor şi sunt echivalentul prejudiciului moral suferit prin condamnare, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, iar autorul reclamanţilor a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul art. 3 din Legea nr. 221/2009.
A arătat că motivarea Tribunalului vizează preponderent suferinţele proprii ale moştenitorilor, iar din interpretarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 rezultă că se pot solicita despăgubiri numai pentru suferinţele avute de autor.
Parchetul a susţinut că în cuprinsul sentinţei s-au săvârşit erori materiale în ce priveşte numele părţilor.
Apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a vizat faptul că reclamanţii nu au precizat motivul pentru care împotriva autorului lor s-a luat măsura strămutării, nu au dovedit ce pregătire profesională avea acesta, în ce mod a fost afectată starea materială a familiei şi sursele de venit, aşa încât nu a fost dovedit prejudiciul moral. S-a făcut referire la declaraţia martorului audiat în cauză, s-a arătat că de la data aplicării măsurii până în prezent a trecut o perioadă mare de timp, reclamanţii nefiind beneficiari în mod direct ai despăgubirilor solicitate în numele autorului.
S-a criticat cuantumul prejudiciului acordat, susţinându-se că suma este prea mare, deşi nu a fost dovedită, s-a arătat că nu s-a făcut raportarea la eventualele despăgubiri primite în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 şi s-au invocat aspecte de practică judiciară.
Prin decizia civilă nr. 260 din 20 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile pârâţilor şi a admis apelul reclamantului, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamanţi a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale şi 500 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea reclamantului I.C.E.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că atât condamnările, cât şi măsurile administrative au avut un caracter politic, sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale şi morale, iar a distinge între cele două categorii, sub aspectul daunelor materiale şi morale, ar însemna negarea raţiunii adoptării actului normativ şi crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele aflate în situaţii similare.
Instanţa de apel a concluzionat că sunt îndreptăţite la repararea prejudiciului moral şi persoanele care au fost victima unor măsuri administrative cu caracter politic, dacă prejudiciul nu a fost satisfăcut adecvat prin legea veche, şi cum art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 stabileşte că printre măsurile administrative cu caracter politic se înscrie şi dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate şi pe decizia nr. 200/1951 a M.A.I., iar în cauză, reclamanţii au făcut dovada că autorul lor a fost dislocat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, timp de 4 ani, în perioada 1951-1955, în temeiul art. 5 aceştia pot solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri morale.
Instanţa de apel a mai reţinut că după pronunţarea sentinţei civile, Legea nr. 221/2009 a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, iar prin art. II din actul normativ modificator s-a prevăzut că dispoziţiile sale se aplică şi proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, astfel încât pretenţiile şi apărările părţilor urmează a fi analizate în raport de dispoziţiile actuale ale legii modificate.
Prin art. I din O.U.G. nr. 62/2010 s-au modificat prevederile art. 5 din lege, în sensul că s-a recunoscut expres dreptul la daune morale, într-un anumit cuantum, pentru persoana care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic sau pentru moştenitorii acesteia, situaţie faţă de care nu se pot reţine criticile formulate de pârât şi de parchet privitoare la netemeinicia acţiunii, la imposibilitatea acordării daunelor morale şi la faptul că reclamanţii nu au dovedit în ce a constatat prejudiciul suferit, care a fost modul în care măsura strămutării a afectat pe autor şi familia sa, deoarece dreptul acestora decurge din lege, fiind suficient a se dovedi că autorul a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, legea prezumând existenţa unui prejudiciu.
Cuantumul despăgubirilor se stabileşte pentru toţi moştenitorii care au formulat cererea, iar nu separat, diferenţiat în raport de vârsta moştenitorilor sau de orice alt criteriu.
Dislocarea din localitatea de domiciliu şi mutarea forţată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiţii materiale precare şi de a munci forţat produce suferinţe pe plan moral, social şi profesional, astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, dar şi libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege şi are drept consecinţe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Întinderea acestei compensaţii se stabileşte pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanţei, cum ar fi durata măsurii abuzive, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei, fără a constitui un preţ al durerii, ci o reparaţie a unor prejudicii greu de cuantificat la nivel material.
Instanţa de apel şi-a raportat soluţia şi la cuantumul stabilit ca indemnizaţie prin Decretul-Lege nr. 118/1990, apreciind că faţă de perioada de timp cât tatăl reclamanţilor a fost strămutat se impune fi acordate daune morale în cuantum de 5.000 euro sau echivalentul în RON.
A înlăturat critica Parchetului privind consemnarea greşită a numelor reclamanţilor, pe care a apreciat-o că nu constituie motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinţei, fiind posibilă îndreptarea erorilor în condiţiile art. 281 C. proc. civ., dacă există interesul părţii în acest sens.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.C.E., arătând că instanţa de apel a acordat suma de 5.000 euro cu titlu de despăgubiri morale ambilor moştenitori ai autorului I.N., deţinut politic şi strămutat forţat din judeţul Mehedinţi în judeţul Dolj, neţinând cont de prejudiciul suferit de fiecare în nume propriu.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, la data promovării recursului se afla pe rolul Curţii Constituţionale sesizarea Avocatului Poporului privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, situaţie ce trebuie avută în vedere la soluţionarea recursului.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei …” obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ori prin măsura administrativă suferită.
Legiuitorul a instituit astfel dreptul la măsuri reparatorii atât în favoarea persoanei ce a fost supusă în mod direct, condamnării penale cu caracter politic sau măsurii abuzive a deportării, cât şi în favoarea soţului supravieţuitor şi descendenţilor până la gradul II inclusiv, în caz de deces a acesteia, fără a distinge între categoriile de moştenitori astfel stabilite, singurul criteriu fiind încadrarea solicitanţilor în clasa de moştenitori arătată.
Prin cererea introductivă de instanţă înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanţii I.C.E. şi I.I. au solicitat, în calitate de moştenitori ai autorului lor, I.N., acordarea de daune morale în cuantum de 150.000 euro, pentru prejudiciul suferit de tatăl lor ca urmare a strămutării forţate din localitatea de domiciliu.
Având în vedere că cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009 nu a fost formulată în nume propriu, ci în considerarea calităţii de moştenitori ai persoanei supusă măsurii abuzive a strămutării, cuantificarea prejudiciului moral se raportează exclusiv la suferinţele autorului şi nu la persoana moştenitorilor, iar sumele de bani acordate cu titlu de despăgubire se vor raporta la toţi moştenitorii care au formulat cerere, şi nu separat, în funcţie de vârstă sau alte criterii, astfel încât sub acest aspect critica recurentului-reclamant nu poate fi primită, hotărârea instanţei de apel fiind conformă legii.
Criteriile de acordare a daunelor morale în cazul deportării forţate a autorului solicitantului se raportează la durata măsurii abuzive, consecinţele produse asupra persoanei sau familiei, afectarea libertăţii individuale prin obligarea de a trăi şi munci forţat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în condiţii materiale precare, afectarea drepturilor personale nepatrimoniale ocrotite de lege, cuantumul eventualelor indemnizaţii acordate în temeiul unor alte acte normative de reparaţie, etc, şi nicidecum la persoana moştenitorului.
Susţinerea recurentului-reclamant conform căreia instanţa de apel a acordat suma de 5.000 euro „…neţinând cont de prejudiciul suferit de fiecare în nume propriu…” nu poate fi primită, întrucât, aşa cum s-a arătat, aceştia nu au formulat cerere de acordare a daunelor morale pentru prejudicii proprii, ci în numele şi pentru prejudiciile suferite de autorul lor, aşa cum rezultă, dealtfel, din acţiunea înregistrată la instanţa de fond.
Nu pot fi primite nici referirile recurentului-reclamant la declararea ca neconstituţionale, prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009.
Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Prin urmare, în situaţia în care puterea legiuitoare sau executivul nu îşi respectă această obligaţie, sancţiunea care intervine este încetarea efectelor juridice ale dispoziţiei constatate ca fiind neconstituţionale, pentru viitor.
În speţă însă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010 nu produce nici un efect în privinţa situaţiei reclamantului, având în vedere că aceasta a intervenit în cursul soluţionării recursului, în condiţiile în care această decizie, prin care au fost declarate ca neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009, a fost pronunţată la data de 20 octombrie 2010 şi publicată în M. Of. al României la data de 15 noiembrie 2010.
Cum în termenul de 45 de zile autorităţile competente nu au intervenit în scopul compatibilizării prevederilor arătate cu dispoziţiile Constituţiei, faţă de efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale, care înseamnă aplicarea lor doar pentru viitor, urmează a se reţine că prezumţia de constituţionalitate a textului de lege atacat este înlăturată numai odată cu publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
Pentru acest motiv, aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare şi constatarea neconstituţionalităţii nu poate fi înlăturată, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, care a intervenit în timpul soluţionării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului I.C.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.C.E. împotriva Deciziei nr. 260 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5908/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5912/2011. Civil → |
|---|
