ICCJ. Decizia nr. 6268/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6268/2011
Dosar nr. 2132/86/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 martie 2009 la Tribunalul Suceava reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Suceava prin primar şi Primarul Municipiului Suceava solicitând anularea Dispoziţiei Primarului nr. 4238 din 5 august 2004 prin care i-a fost respinsă notificarea şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură pe vechiul amplasament a suprafeţei de 1800 m.p. teren situat în municipiul Suceava sub sancţiunea unor daune cominatorii de 3000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În subsidiar s-a solicitat acordarea unui teren echivalent în municipiul Suceava sau obligarea pârâţilor la acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru suprafaţa menţionată, stabilite în urma unei evaluări la preţul pieţei, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 3000 lei pentru fiecare zi de întârziere. S-au solicitat cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că a deţinut o serie de suprafeţe de teren în municipiul Suceava preluate abuziv de stat.
După anul 1990, i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului de proprietate din 7 iunie 2002 şi titlului de proprietate din 30 martie 1998 rămânând de restituit o suprafaţă de teren de 0,18 ha.
Pentru această diferenţă a urmat procedura legală în sensul notificării prin executor judecătoresc, primind la 23 februarie 2009 Dispoziţia Primarului nr. 4238 din 05 august 2004 prin care i-a fost respinsă solicitarea.
La termenul de judecată din data de 12 mai 2009 tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii cererii reclamantului, invocată de pârâtul Municipiul Suceava, prin întâmpinare.
Instanţa, la acelaşi termen de judecată a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ca nefondată, reţinând că s-a respectat termenul de 30 de zile, prevăzut în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dat fiind faptul că dispoziţia i-a fost comunicată reclamantului la data de 23 februarie 2009, iar acesta a depus contestaţia la Oficiul poştal la data de 23 martie 2009, deci în termenul legal sus-menţionat, calculat conform art. 101 alin. (1) şi art. 104 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 398 din 22 februarie 2010 Tribunalul Suceava, secţia civilă a admis în parte acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 4238 din 5 august 2004 emisă de către Primarul municipiului Suceava, a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 constând în compensarea cu un alt imobil disponibil la data executării, din domeniul privat sau public al municipiului Suceava, echivalent celui în litigiu, iar, în caz de imposibilitate obiectivă de executare, a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri, ce se vor stabili de Comisia Centrală; au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin notificarea înregistrată la Prefectura Judeţului Suceava sub nr. 593 din 14 august 2001 şi adresată executorului judecătoresc T.I., reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 26 ari teren situat în municipiul Suceava.
Prin Dispoziţia nr. 4238 din 5 august 2004 a Primarului Municipiului Suceava s-a respins cererea reclamantului motivat de faptul că acesta nu a depus acte doveditoare privind proprietatea în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a mai reţinut că terenul în litigiu a reprezentat proprietatea reclamantului, fiind predat de către acesta la C.A.P. Burdujeni, aşa cum rezultă din copia registrului agricol din perioada 1959-1962 în care acesta figurează cu 36 ari în respectiva tarla. Terenul a fost expropriat de la C.A.P. în vederea construirii Î.F.A.S., societate care în temeiul Legii nr. 15/1990 a devenit SC F. SA Suceava.
În anul 1991, conform HG nr. 834/1991 SC F. SA a obţinut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor având în vedere că se aflau în patrimoniul societăţii şi erau necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate. Parte din terenul aflat în această tarla a fost înstrăinată Companiei I.G. în vederea construirii unui centru comercial.
Apărarea pârâţilor potrivit căreia terenul ar face obiectul legilor fondului funciar a fost înlăturată avându-se în vedere că dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 republicată şi modificată, respectiv art. 34 din Legea nr. 1/2000 modificată ar fi fost aplicabile dacă ar fi fost îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de terenuri fără construcţii, adică libere, în tot sau în parte, situate în intravilan, să nu fie afectate de lucrări de investiţii, aprobate potrivit legii sau, chiar dacă sunt afectate, lucrările începute să fi fost deteriorate sau distruse şi să nu mai prezinte nici o valoare de întrebuinţare, terenurile să fi fost preluate cu titlu valabil de către stat sau unităţile deţinătoare prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 712/1966 şi al altor acte normative speciale ori cu titlu de donaţie. Or, în speţă, nu sunt îndeplinite toate aceste cerinţe pentru ca imobilul să fie restituit în procedura prevăzută de legile fondului funciar, nefiind liber. Prin urmare, a reţinut instanţa, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 text care vizează situaţia juridică a terenurilor situate în intravilanul localităţii şi care au devenit proprietate de stat prin expropriere.
S-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 text care vizează situaţia juridică a terenurilor situate în intravilanul localităţii şi care au devenit proprietate de stat prin expropriere, coroborat cu dispoziţiile generale înscrise în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001. Potrivit pct. 1.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deţine şi sunt acceptate de persoana îndreptăţită. Aşadar, în principal, măsurile reparatorii în echivalent trebuie să constea în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent şi numai în subsidiar în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Stabilirea obligaţiei alternative nu încalcă dispoziţiile legale în materie şi are drept scop evitarea pronunţării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat.
Pe de altă parte, identificarea unor astfel de bunuri, aprecierea asupra caracterului lor disponibil (inclusiv posibilitatea dezafectării unor bunuri proprietate publică şi trecerea lor în proprietatea statului) sunt în competenţa entităţii investite cu soluţionarea notificării, în procedura judiciară nefiind necesar de a se administra probe pe acest aspect pentru ca instanţa să aibă putere de apreciere.
Pentru ipoteza în care entitatea obligată la restituire (pârâta) nu poate identifica în patrimoniul său bunuri pe care să le ofere în compensare, imposibilitate care să fie obiectivă şi justificată, hotărârea nu va fi lipsită de eficienţă juridică, subzistând obligaţia de stabilire şi acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale.
Valoarea terenului stabilită de expert nu a fost luată în considerare de instanţă, despăgubirile urmând a fi stabilite de Comisia centrală.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul şi pârâţii.
Reclamantul a arătat că în mod greşit prima instanţă nu a dispus obligarea pârâţilor la compensarea cu un alt imobil echivalent raportat la valoarea stabilită prin expertiză şi la plata daunelor cominatorii de 3000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Pârâţii au arătat că în mod greşit s-a respins de către prima instanţă excepţia tardivităţii contestaţiei.
În ce priveşte fondul cauzei au arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice acte juridice translative de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică, iar reclamantul nu a respectat aceste dispoziţii legale şi nu a depus acte doveditoare. Mai mult, terenul solicitat nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, regimul juridic al acestuia fiind reglementat de legile fondului funciar.
Prin Decizia nr. 37 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apelurile au fost respinse.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede un termen de 30 de zile pentru atacarea deciziei sau dispoziţiei de respingere a notificării de către persoana îndreptăţită. Dispoziţia nr. 4238 din 5 august 2004 a fost comunicată reclamantului la data de 23 februarie 2009 (dosar fond) iar acesta a depus contestaţia la Oficiul poştal la data de 23 martie 2009 deci în termenul prevăzut de lege aşa încât excepţia tardivităţii invocată de pârâtele recurente este neîntemeiată.
S-a mai reţinut că reclamantul a făcut dovada faptului că a avut în proprietate o suprafaţă de 0,36 ha teren fânaţ cu extrasul din registrul agricol pentru anii 1959 – 1961 (dosar fond) şi cu adeverinţa din 11 septembrie 1991 (dosar fond). Pentru o parte din teren i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul de proprietate din 7 iunie 2002 şi Titlul de proprietate din 30 martie 1998.
Dispoziţiile art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 invocate de apelanţii Municipiul Suceava prin Primar şi Primăria municipiului Suceava – prin Primar fac referire la orice acte juridice translative de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 constituie obiect de reglementare al acestui act normativ imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau orice alte persoane juridice în intervalul 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Reclamantul s-a înscris la C.A.P. cu suprafaţa de teren în litigiu. Având în vedere contextul istoric şi modalitatea în care dreptul de proprietate era încălcat este evident că preluarea de către stat nu a avut caracter legitim. Chiar dacă solicitarea reclamantului privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce i-a aparţinut anterior cooperativizării viza şi suprafaţa ce a făcut obiectul notificării, aceasta nu exclude aplicarea Legii nr. 10/2001, art. 8 din acest act normativ vizând situaţia în care era posibilă reparaţia efectivă în temeiul legislaţiei speciale privind fondul funciar.
Potrivit alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ vizează expres situaţia juridică a terenurilor situate în intravilanul localităţilor, care au devenit proprietate de stat prin expropriere şi care sunt ocupate de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, în această situaţie măsurile reparatorii urmând a se stabili prin echivalent.
Textele de lege mai sus enunţate, coroborate şi cu dispoziţiile pct. 1.7. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 duc la concluzia că măsurile reparatorii în echivalent constau în primul rând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, în subsidiar urmând a se acorda despăgubiri.
Stabilirea obligaţiei alternative de către prima instanţă nu încalcă dispoziţiile legale mai sus enunţate având în vedere că, în situaţia în care entitatea obligată la restituire nu va identifica în patrimoniul său bunuri pe care să le restituie în echivalent, executarea va fi posibilă prin acordare de despăgubiri.
De altfel reclamantul a solicitat prin acţiune acordarea de măsuri reparatorii alternative, în subsidiar menţionând şi despăgubirile băneşti aşa încât solicitarea sa de a i se acorda un alt imobil echivalent având în vedere valoare stabilită prin expertiză nu este întemeiată. Identificarea unui imobil disponibil a fi acordat în echivalent este în competenţa entităţii investite aşa încât stabilirea în mod alternativ a despăgubirilor, în situaţia în care nu poate fi identificat un astfel de imobil, nu contravine dispoziţiilor legale. Valoarea stabilită de expert nu a fost luată în calcul de prima instanţă având în vedere că, stabilirea despăgubirilor, în situaţia în care prima alternativă nu este posibilă, cade în sarcina Comisiei centrale potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005
Reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la acordarea de măsuri reparatorii alternative, în principal prin acordarea unui teren alternativ şi în subsidiar prin acordarea de drepturi băneşti, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 3000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Potrivit art. 580 alin. (5) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 459/2006 pentru neexecutarea obligaţiei de a face nu se pot acorda daune cominatorii. Cum Legea nr. 10/2001 nu cuprinde dispoziţii derogatorii în acest sens, cererea nu este întemeiată.
Împotriva deciziei nr. 37 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie pârâtul Municipiul Suceava prin Primar a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub un prim aspect se susţine că în mod nelegal a fost respinsă excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de reclamant.
Pe fondul cauzei s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 4238 din 5 august 2004 a fost respinsă notificarea din 14 august 2001 privind restituirea în natură a imobilului, motivat de lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.
În cauză terenul solicitat nu intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 ci a legilor fondului funciar.
Legea nr. 10/2001 priveşte doar regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Suprafeţele de teren au intrat în proprietatea C.A.P. Burdujeni ca mai apoi să fie expropriate în vederea construirii Î.F.A.S.
Prin urmare, exproprierea, în vederea construirii Î.F.A.S., a privit proprietatea C.A.P. Burdujeni care, potrivit art. 41 din Decretul nr. 346/1977, era persoană juridică.
În măsura în care se poate vorbi despre o preluare abuzivă, aceasta a avut loc din proprietatea unei persoane juridice şi nu, aşa după cum în mod nelegal a apreciat instanţa, din proprietatea unei persoane fizice.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente.
În mod greşit atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au considerat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991/…./”.
Regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de Legea nr. 18/1991, deoarece aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar la data preluării abuzive de către stat acest teren era în extravilanul localităţii (adeverinţa Comisiei comunale – Judeţul Suceava - dosar fond şi extrasul din registrul agricol pentru anii 1959 – 1961, dosar fond).
Mai mult, terenul în litigiu, care a reprezentat proprietatea reclamantului, a fost predat de către acesta la C.A.P. Burdujeni, aşa cum rezultă din copia registrului agricol din perioada 1959-1962, apoi expropriat de la C.A.P. în vederea construirii Î.F.A.S., societate care în temeiul Legii nr. 15/1990 a devenit SC F. SA Suceava( situaţie de fapt ce rezultă din dosarul de fond).
Instanţa de fond reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi incidente dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 şi 34 din Legea nr. 1/2000 a concluzionat greşit că sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, este greşită concluzia instanţei de apel: „Chiar dacă solicitarea reclamantului privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce i-a aparţinut anterior cooperativizării viza şi suprafaţa ce a făcut obiectul notificării, aceasta nu exclude aplicarea Legii nr. 10/2001, art. 8 din acest act normativ vizând situaţia în care era posibilă reparaţia efectivă în temeiul legislaţiei speciale privind fondul funciar”.
Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care în mod explicit exclud de la incidenţa acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Este evident că pentru acelaşi teren nu pot fi incidente două regimuri juridice.
De altfel, reclamantul cunoaşte care este regimul juridic al acestui teren, lucru ce rezultă din cererea de chemare în judecată (dosar fond) şi din conţinutul notificării (dosar fond), urmând procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, obţinând reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul acestei legi aşa cum rezultă de la înscrisurile aflate la filele 35 şi 36 dosar fond, iar pentru restul de teren, pentru care nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate, a urmat procedura Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că nicio dispoziţie din legile fondului funciar nu prevede modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru ipoteza în care terenul se află inclus în patrimoniul unei persoane juridice, dar aceasta nu atrage incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 cum greşit a reţinut instanţa de fond şi de apel.
Faţă de considerentele ce preced şi care fac inutilă analiza celorlalte critici,recursul va fi admis, având în vedere că atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au aplicat greşit dispoziţiile legale şi, în temeiul art. 312 alin. (7) C. proc. civ., Decizia recurată va fi casată, precum şi sentinţa instanţei de fond, şi pe fond va fi respinsă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Suceava, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 37 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava – secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 398 din 22 februarie 2010 a Tribunalului Suceava – secţia civilă şi pe fond respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6314/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6265/2011. Civil → |
|---|
