ICCJ. Decizia nr. 6314/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6314/2011
Dosar nr. 6440/3/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la din 22 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 iunie 2009 reclamanţii M.I., N.A., N.C., N.I., N.M., N.H. şi N.Ş.A. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate ineficienţa procedurilor de despăgubire prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, cu modificările ulterioare, în sensul că Fondul Proprietatea nu este funcţional şi titlurile emise nu pot fi valorificate pe o piaţă reglementată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, să fie obligaţi pârâţii să le plătească sumele solicitate în lei, de îndată, şi nu în rate, să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român să le plătească echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii a sumei de 800.000 euro, ce reprezintă preţul actual la valoarea de piaţă a imobilului din Bucureşti, str. Mihai Bravu, de care au fost deposedaţi în timpul regimului comunist, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii a sumei de 200.000 euro, ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului din anul 1950 şi până la data cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a nereparării prejudiciului cauzat şi a dezinteresului total în soluţionarea cererii formulate încă din anul 2001.
În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor în solidar la plata sumelor mai sus-menţionate.
S-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt beneficiarii „Dispoziţiilor privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent” nr. 10560 din 21 mai 2008 şi nr. 10960 din 27 noiembrie 2008, emise de Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 562 mp şi construcţiile demolate în suprafaţă de 241 mp, situat în Bucureşti, Şoseaua Mihai Bravu, că până în prezent nu au beneficiat de nicio sumă în compensare, astfel că se impune acordarea, cu titlu de prejudiciu material, a sumei corespunzătoare valorii actuale a imobilului.
Reclamanţii au invocat Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –SECŢIILE UNITEîn dosarul nr. 60/2007, practica C.E.D.O. privitoare la disp. art. 6 alin. (1) şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, în cauzele Păduraru vs. România, Elena şi Alexandru Radu vs. România,în care s-a reţinut că Legea nr. 247/2005 şi Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent de o manieră susceptibilă să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri, că nu ia în considerare „prejudiciul rezultat din absenţa prelungită de acordare a unei despăgubiri pentru persoanele care au fost private de bunurile lor”, iar funcţionarea efectivă a Fondului implică parcurgerea prealabilă a unor operaţiuni care nu au fost încă finalizate, în vederea realizării cotării la Bursă.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului din anul 1950 şi până la data introducerii acţiunii, reclamanţii au susţinut că, din momentul naţionalizării şi până la momentul vânzării bunurilor în baza Legii nr. 112/1995, statul a obţinut foloase substanţiale nejustificate din închirierea şi apoi din vânzarea imobilului, sume ce trebuie să le fie restituite.
În privinţa cererii de acordare a daunelor morale, reclamanţii au arătat că au suferit un prejudiciu moral ca urmare a stării de nelinişte a neajunsurilor şi a incertitudinilor, rezultând din încălcarea Convenţiei, prin durata excesivă a procedurii şi a dispreţului faţă de dreptul lor de proprietate.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 480 şi art. 998 C. civ.
La data de 10 decembrie 2009 reclamanţii au precizat acţiunea, în sensul că toate sumele solicitate prin acţiune reprezintă despăgubiri şi daune ca urmare a vătămării unui drept recunoscut de lege.
Totodată, a fost precizat capătul patru al cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata daunelor ce reprezintă dobânda legală/penalizări aferente contravalorii bunului de la pct. 1 al cererii introductive, calculată conform OG nr. 9/2000 sau Codului de procedură fiscală, art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7), de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la data primei notificări: 27 martie 2009 până la momentul plăţii efective.
În şedinţa publică din data de 10 decembrie 2009 instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei, având în vedere că litigiul dedus judecăţii este unul civil, nu de contencios administrativ, în considerarea următoarelor argumente:
Acţiunea promovată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată, are ca obiect constatarea ineficienţei procedurilor de despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 şi, în principal, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor reprezentând valoarea de piaţă a imobilului, lipsa de folosinţă a acestuia din anul 1950 şi până în prezent, daunele constând în dobânda legală/penalizări aferente contravalorii bunului, daunele morale ca urmare a prejudiciului cauzat, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor în solidar la plata acestor sume.
În accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Potrivit art. 2 alin. (2) se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Având în vedere obiectul acţiunii, precum şi dispoziţiile legale enunţate instanţa a apreciat că litigiul nu se circumscrie materiei contenciosului administrativ, ci este unul de natură civilă, evaluabil în bani, ce revine în competenţa de soluţionare a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 5 C. proc. civ.
În consecinţă prin sentinţa nr. 4414 din 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1570 din 29 noiembrie 2010 Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că:
Prin notificarea din 19 iunie 2001, comunicată Primăriei Municipiului Bucureşti prin intermediul executorului judecătoresc,reclamantul N.I. şi autorii celorlalţi reclamanţi, N.G.M. şi N.S. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Bucureşti, Şos. Mihai Bravu.
Prin Dispoziţia nr. 10560 din 21 mai 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 562 mp şi construcţie demolată în suprafaţă de 241 mp situat în Bucureşti, Şos. Mihai Bravu persoanelor îndreptăţite N.G.M., N.I. şi N.S.
Prin Dispoziţia nr. 10960 din 27 noiembrie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a dispus modificarea art. 1 al Dispoziţiei nr. 10560 din 21 mai 2008, în sensul menţionării, în locul notificatorului N.S., decedat ulterior depunerii notificării, a moştenitorilor acestuia, reclamanţii N.M., M.I. şi N.C.
Ulterior emiterii acestei dispoziţii (la data de 07 martie 2009) a decedat şi notificatorul N.G.M., de pe urma acestuia rămânând ca moştenitori reclamanţii N.H., N.A. şi N.Ş.A., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor din 20 martie 2009 emis de Biroul Notarial M.
Potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor:
„(1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.(…)
(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) si (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) si (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsa, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate si va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.(…)
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.(…)”.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Cap. V „ După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora si a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plata vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată”.
Capitolul V¹ din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează modul de valorificare a titlurilor de despăgubire şi regulile de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea.
În conformitate cu art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.(…)”.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile legale citate instanţa a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost scindată în două procedura administrativă de restituire, prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Astfel,într-o primă etapă,reglementată de Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării analizează notificarea, verifică dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptăţită, dacă preluarea imobilului a fost abuzivă şi dacă imobilul poate fi restituit în natură, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă emite decizie sau dispoziţie prin care propune acordarea de despăgubiri persoanei îndreptăţite,Decizia sau dispoziţia putând fi atacată de cel care se consideră îndreptăţit la Secţia Civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.
În cea de-a doua etapă, reglementată de Legea nr. 247/2005-Titlul VII, deciziile sau dispoziţiile emise de unitatea deţinătoare sau de entitatea învestită cu soluţionarea notificării prin care s-a propus acordarea de despăgubiri sunt trimise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care numeşte evaluator, iar după întocmirea raportului de evaluare emite decizie reprezentând titlul de despăgubire, după care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de conversie şi/sau de plată, pe baza opţiunii persoanei îndreptăţite.
În cadrul primei etape a procedurii administrative de restituire, prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanţa competentă să exercite controlul judecătoresc cu privire la deciziile/dispoziţiile emise de unitatea deţinătoare a imobilului sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu este abilitată să verifice decât calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorului, preluarea abuzivă şi natura măsurilor reparatorii propuse. Cuantumul efectiv al despăgubirilor acordate nu poate fi verificat decât de instanţa de contencios administrativ, care potrivit Legii nr. 247/2005 are căderea să exercite controlul asupra modului de desfăşurare al celei de-a doua etape a procedurii administrative.
S-a mai reţinut că prima etapă a procedurii administrative de restituire,prin echivalent a imobilului solicitat de reclamanţi s-a finalizat prin emiterea de către Primarul General a Dispoziţiei nr. 10560 din 21 mai 2008,modificată prin Dispoziţia nr. 10960 din 27 noiembrie 2008, care nu au fost atacate în justiţie de către reclamanţi şi a început a doua etapă a procedurii administrative, dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri fiind trimisă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împreună cu documentaţia aferentă, dosarul de despăgubire fiind înregistrat la această instituţie.
Astfel s-a reţinut că cererea reclamanţilor, prin care aceştia se plâng de faptul că nu au primit despăgubiri, într-un cuantum care să reflecte preţul de piaţă al imobilului şi contravaloarea lipsei de folosinţă a acestuia-capetele principale de cerere – şi solicită daune morale şi dobândă aplicată la suma reprezentând preţul de piaţă al imobilului, ca urmare a faptului că nu fost despăgubiţi o lungă perioadă de timp-capetele de cerere accesorii-este de competenţa instanţei de contencios administrativ, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În raport de împrejurarea că A.N.R.P este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, competenţa conform art. 1 alin. (1) din HG nr. 361/2005, în temeiul dispoziţiilor art. 158 raportat la art. 159 pct. 2 C. proc. civ, revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Competenţa în soluţionarea conflictului negativ de faţă revine Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pentru următoarele considerente.
Legea nr. 247/2005 prin Titlul I a adus modificări şi completări Legii nr. 10/2001, iar prin Titlul VII a reglementat „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată „(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.”(art. 24 alin. (7) din lege înainte de modificare, completare şi republicare)
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 statuează în art. 16 şi următoarele cu privire la mecanismul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în situaţia în care deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire se predau Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În Capitolul VI „Căi de atac în justiţie” la art. 19 se prevede: „Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în contradictoriu cu statul reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”.
În speţă, se constată, sub un prim aspect că urmare notificării din 19 iunie 2001, comunicată Primăriei Municipiului Bucureşti, s-a emis dispoziţia nr. 10560 din 21 mai 2008 (prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul construcţie şi teren din Bucureşti, Şos. M. Bravu), modificată în data de 27 noiembrie 2008 prin dispoziţia nr. 10960.
Aşa cum rezultă de la înscrisul aflat la fila 28 a dosarului nr. 6440/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă dispoziţia prin care a fost soluţionată notificarea a intrat potrivit reglementărilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în competenţa de soluţionare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind întocmit raportul de evaluare.
Aceasta determină, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Capitolul VI al Titlului VII din lege, competenţa instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea contestaţiilor.
Pe de altă parte atât în cererea de chemare în judecată (dosarul nr. 4944/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti) cât şi în cererea precizatoare a fost indicat ca temei juridic Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Prin capătul principal de cerere reclamanţii arată că nu au primit despăgubiri într-un cuantum care să reflecte preţul de piaţă al imobilului, cerere ce este, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de competenţa instanţei de contencios administrativ, potrivit situaţiei de fapt expuse.
În cererea precizatoare reclamanţii invocă explicit că sunt persoane vătămate într-un drept recunoscut de lege.
Or, chiar din primul articol legea contenciosului administrativ statuează: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente/…./”.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, competenţa de soluţionare va fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6429/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6268/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
