ICCJ. Decizia nr. 6429/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6429/2011
Dosar nr. 1592/234/2009
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1703 din 14 mai 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a constatat caracterul politic de drept al condamnării reclamantului la pedeapsa de 8 ani închisoare corecţională şi la 5 ani interdicţie corecţională, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzute de art. 209 pct. III C. pen., dispusă prin sentinţa penală nr. 143 din 06 iunie 1961 pronunţată de Tribunalul militar de reg. militară Cluj; a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în sumă de 50.000 euro, în echivalent lei conform cursului B.N.R. de la data plăţii; a obligat pârâtul să plătească reclamantului despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost condamnat în temeiul art. 209 C. pen., în perioada reglementată de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 şi a beneficiat de măsurile dispuse prin Decretul-lege nr. 118/1990, ceea ce nu exclude însă beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
Prin urmare, acţiunea a fost apreciată sub acest aspect ca întemeiată, astfel că prima instanţă a constatat că sancţiunea penală dispusă împotriva reclamantului a avut de drept caracter politic.
În ceea ce priveşte despăgubirile morale şi materiale solicitate de către acesta, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamantul a executat în regim de detenţie o perioadă de 3 ani şi 11 luni, şi că, potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, în perioada de dinaintea condamnării, a fost reţinut într-o clădire a securităţii şi supus unui tratament de tortură fizică şi psihică.
În consecinţă, reţinând durata privării de libertate, gravitatea şi întinderea suferinţelor psihice şi fizice cauzate reclamantului, precum şi impactul social negativ pe care acesta l-a resimţit prin expunerea sa la dispreţul public în urma condamnării, tribunalul a apreciat că, pentru asigurarea proporţionalităţii între despăgubirile solicitate, gradul în care reputaţia reclamantului a fost lezată şi măsura în care compensarea pretinsă poate aduce satisfacţie echitabilă persoanei vătămate, acordarea sumei de 50.000 euro, reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
De asemenea, cu referire la pierderile materiale suferite din cauza condamnării, s-a apreciat că suma solicitată cu titlu de despăgubiri materiale este de natură a acoperi prejudiciul invocat, acesta fiind efectul confiscării bunurilor reclamantului şi a privării de beneficiul veniturilor obţinute din muncă pe perioada a 50 de luni de încarcerare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că simpla afirmare a unui prejudiciu nu îndreptăţeşte satisfacţia prin echivalent bănesc, instanţa fiind obligată a administra probe pentru a stabili cuantumul daunelor solicitate, urmând ca la stabilirea întinderii prejudiciului să se aibă în vedere durata privării de libertate şi consecinţele negative asupra reclamantului.
Raportat la aceste considerente, pârâtul a apreciat că suma de 50.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, nu are corespondent real în prezenta cauză, iar întinderea prejudiciului material în cuantum de 24.120 lei, a fost stabilit şi acordat fără o analiză temeinică şi fără niciun fel de probe care să demonstreze ori să justifice despăgubirile acordate.
Prin Decizia civilă nr. 123/ A din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii pentru despăgubiri materiale în sumă de 24.120 lei şi reducerii cuantumului daunelor morale acordate la suma de 9.400 euro prin echivalent în lei, conform cursului B.N.R. de la data plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a produs nicio dovadă în sprijinul pretenţiilor sale, astfel cum impun prevederile art. 1169 C. civ., situaţie în care prima instanţă a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, referitoare la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
De asemenea, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii având ca obiect repararea prejudiciului moral invocat de reclamant, instanţa de apel a constatat că suma de 50.000 euro, acordată prin hotărârea atacată, este exagerată şi nu răspunde cerinţei proporţionalităţii între valorile morale lezate şi întinderea compensaţiei băneşti acordate, în sensul în care s-a apreciat ca justificată suma de 1.000 euro pentru fiecare lună petrecută în regim de detenţie.
Astfel, sub aspectul menţionat, instanţa de apel a reţinut că recunoaşterea caracterului politic al condamnării este de natură a reprezenta - în planul percepţiei subiective a persoanei aflate într-o atare situaţie, o acoperire cel puţin parţială a prejudiciului moral resimţit, astfel încât acordarea unei sume de bani în acelaşi scop nu se poate constitui decât într-o completare a celei dintâi modalităţi reparatorii şi, întrucât legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de apreciere a întinderii despăgubirii, revine instanţei de judecată sarcina cuantificării acesteia, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze deduse judecăţii.
Cu referire concretă la situaţia reclamantului, instanţa de apel a constatat că, potrivit Biletului de eliberare nr. 19/64/1964 ( fila 3 dosar fond), acesta s-a aflat în executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea în perioada 10 septembrie 1960 - 4 august 1964, prin urmare, un interval de timp de 47 de luni.
Coroborând aceste împrejurări cu informaţiile furnizate de martorii audiaţi în cauză, cu referire la condiţiile de detenţie, (filele 15 - 18 dosar fond), instanţa de apel a apreciat că suma de 9.400 euro este de natură a-i asigura reclamantului o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit (câte 200 euro pentru fiecare lună de detenţie).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, arătând că Legea nr. 221/2009 reglementează în mod concret care sunt acele măsuri administrative care pot fi considerate ca având caracter politic, iar potrivit art. 1169 C. civ.: „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească", simpla afirmare a unui prejudiciu nefiind suficientă în satisfacerea pretenţiilor materiale întemeiate pe actul normativ de reparaţie menţionat.
Pârâtul a mai arătat că prejudiciul moral trebuie sa fie real, cert, iar stabilirea lui se face în urma unei aprecieri multilaterale şi concrete a tuturor consecinţelor negative şi a implicaţiilor intervenite în situaţia dată, pe plan fizic, psihic, social şi familial, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării asupra personalităţii umane.
Pârâtul a invocat practica C.E.D.O. în materia acordării daunelor, care statuează în mod constant că satisfacţia trebuie să fie echitabilă, conform art. 41 din Convenţie, suma de 9.400 de euro, nefiind în concordanţă cu dispoziţiile legale invocate.
Recursul este nefondat, potrivit ceor ce succed.
Înalta Curte constată că recurentul pârât, în debutul motivelor de recurs, face susţineri relative la măsuri administrative cu caracter politic, ceea ce este străin de datele cauzei, întrucât, în speţă, ambele instanţe de fond au reţinut corect condamanarea cu caracter politic a reclamantului, caracterul politic al condamnării decurgând ex lege, infracţiunea pentru care intimatul reclamantul a fost condamnat fiind menţionată expres în enumerarea cuprinsă în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pe baza probatoriilor administrate - care nu pot fi reevaluate în prezenta cale de atac -, instanţa de apel a cuantificat prejudiciul moral cauzat reclamantului în raport de suferinţele fizice şi psihice încercate în perioada încarcerării, dar şi de repercusiunile pe care condamnarea şi detenţia efectivă le-au avut asupra statutului social, familial şi profesional al acestuia.
Criteriile astfel aplicate pentru evaluarea prejudiciului moral, în lipsa unei reglementări exprese prin Legea nr. 221/2009, sunt cele consacrate în doctrină şi jurisprudenţă în materia daunelor morale, presupunând respectarea principiilor echităţii şi proporţionalităţii.
Aşa cum în mod constant a decis şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu trebuie să reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victimă, iar cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte, în mod just şi rezonabil, prejudiciul real suferit, chiar dacă o asemenea apreciere este dificilă şi implică totdeauna o doză de subiectivism şi de aproximare.
Astfel, în raport de suferinţele psihice şi fizice cauzate prin fapta represivă a organelor statului, respectiv condamnarea reclamantului, pentru o perioadă de 8 ani închisoare corecţională din care a executat 3 ani şi 11 luni, de importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, suma de 9.400 euro reprezintă o satisfacţie echitabilă, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul şi finalitatea legii speciale de reparaţie pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantului.
Cuantumul concret al despăgubirilor pe care instanţa europeană l-a stabilit în diferitele cauze soluţionate poate reprezenta doar un reper orientativ în cuantificarea daunelor cuvenite, nu unul absolut, cu valoarea unui criteriu imperativ a cărui ignorare să conducă la nelegalitatea deciziei recurate. Curtea Europeană însăşi ţine cont de principiile echităţii şi proporţionalităţii, determinarea întinderii prejudiciului moral, realizându-se însă în raport de datele particulare ale speţei.
În condiţiile în care aceste principii au fost respectate în prezenta cauză, se constată că Decizia recurată este legală, motiv pentru care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P., prin D.G.F.P. Harghita împotriva deciziei nr. 123/ A din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6430/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6314/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
