ICCJ. Decizia nr. 6337/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6337/2011
Dosar nr. 122/212/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1031 din 3 iunie 2010 Tribunalul Constanţa — secţia civilă a respins ca nefondată acţiunea introdusă de reclamantul B.S. împotriva pârâţilor P.V. şi P.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că temeiul despăgubirilor morale şi materiale solicitate de reclamant este o sentinţă penală prin care s-a dispus achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Sentinţa a fost pronunţată ca urmare a depunerii de către pârâţi a unei plângeri penale împotriva reclamantului, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals. Tribunalul a apreciat că introducerea unei plângeri penale nu se transformă, automat, într-o faptă ilicită, ci reprezintă ilustrarea principiului accesului liber la justiţie, cu atât mai mult cu cat procurorul care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. a avut convingerea că există elementele constitutive ale infracţiunilor cercetate. Numai în situaţia în care s-ar fi dovedit că formularea plângerii penale ar reprezenta un abuz de drept, fiind promovată cu scop exclusiv şicanator, ar putea fi atrasă o răspundere civilă delictuală în sarcina pârâţilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul B.S., fără a formula considerentele căii de atac în condiţiile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 235/C din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa - secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Cercetând apelul declarat în raport de dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că în mod corect prin sentinţa atacată s-a stabilit că atragerea răspunderii civile delictuale nu se poate realiza în toate cazurile în care se formulează o plângere penală, cu atât mai mult cu cât în speţă faţă de reclamant a fost pusă în mişcare acţiunea penală, fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen. Inexistenţa caracterului contrar legii al demersului iniţiat de intimaţii-pârâţi face de prisos luarea în considerare a unui pretins prejudiciu produs apelantului, ori a analizării existenţei legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciul invocat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul B.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul a susţinut încălcarea de către instanţe a principiului contradictorialităţii, în sensul că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au administrat probe pentru a se pronunţa asupra fondului cauzei, respectiv asupra existenţei abuzului de drept. În absenţa administrării oricărei probe, acţiunea nu putea fi respinsă ca nefondată.
Un alt motiv de recurs invocat este acela privind nelegala citare a sa la instanţele de fond şi apel. Pretinde că nu i-a fost înmânată citaţia, că nu a semnat niciun document de primire şi nici nu a fost încheiat vreun proces verbal în care să se arate de ce citaţia nu a fost înmânată personal.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Critica referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, ca urmare a neadministrării niciunei dovezi, nu poate fi primită.
Principiul contradictorialităţii presupune că judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanţa, cât şi pe cel care se apără. Fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate susţinerile şi probele celeilalte părţi. În temeiul acestui principiu, părţile au dreptul de a face cereri, de a propune şi administra probe.
Dispoziţiile art. 1169 C. civ. sunt în sensul că "Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
Analizând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel reclamantul nu a fost niciodată prezent.
Având obligaţia probării afirmaţiilor sale, reclamantul era cel ce ar fi trebuit să solicite administrarea de dovezi. Or, acesta nu a formulat niciodată o asemenea cerere, ce putea fi depusă la dosar chiar şi fără ca partea să fie prezentă la termenul stabilit în şedinţă publică. Pentru asigurarea contradictorialităţii nu este obligatoriu să se înfăţişeze ambele părţi. Astfel, potrivit art. 152 C. proc. civ., dacă la orice termen sorocit pentru judecată se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
Aşadar, în condiţiile în care reclamantul nu a fost niciodată prezent în instanţă şi nu a formulat în scris vreo cerere de probatorii, deşi avea în mod legal obligaţia dovedirii cererii sale, nu poate critica hotărârile pronunţate în condiţii de legalitate şi de respectare a principiului contradictorialităţii.
Tot în legătură cu respectarea acestui principiu este şi critica referitoare la nelegala citare a reclamantului la instanţa de fond şi apel, critică ce urmează a fi privită, de asemenea, ca nefondată.
Potrivit art. 85 C. proc. civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea dispune altfel, iar potrivit art. 107 C. proc. civ., atunci când o parte care nu are termenul în cunoştinţă lipseşte, instanţa trebuie să verifice dacă procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită şi, în caz contrar, să amâne judecata, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.
Verificând citarea în faţa instanţei de fond, se constată că pentru primul termen de judecată (6 mai 2010) reclamantul a primit citaţia personal la 14 aprilie 2010 (fila 4 dosar fond), iar pentru termenul la care s-a pronunţat sentinţa nr. 1031/2010 citarea s-a realizat prin afişare.
Potrivit art. 86 C. proc. civ., comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se face din oficiu, prin agenţi proceduralii ai instanţei, ori prin poştă sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii lui.
Art. 92 C. proc. civ. dispune ca în situaţia în care persoana citată este lipsă de la domiciliu, agentul procedural va afişa citaţia pe uşa locuinţei celui citat, încheind în acest sens proces-verbal.
Procesul-verbal prevăzut de textul de lege este cel legal încheiat de agentul procedural, al cărui nume este scris în clar şi aflat la fila 34 dosar fond, unde se arată că actul a fost afişat pe uşa principală a locuinţei destinatarului, deoarece nicio persoană de la punctul 1 nu a fost găsită.
În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, iar recurentul nu a înţeles să se înscrie în fals împotriva acestui act procedural.
Nu în ultimul rând, înalta Curte constată că apelul declarat de reclamant nu a fost motivat, astfel încât curtea de apel l-a cercetat în condiţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, această critică ar putut fi privită şi ca fiind făcută omisso medio şi respinsă fără a fi analizată.
Cât priveşte citarea în faţa instanţei de apel, la fila 6 din acest dosar se găseşte dovada îndeplinirii procedurii de citare, din care rezultă că citaţia a fost primită de soţia apelantului-reclamant, B.S. Aşadar, şi în această fază procesuală procedura a fost legal îndeplinită.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în fond şi apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 235/C din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa - secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6345/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6341/2011. Civil → |
|---|
