ICCJ. Decizia nr. 6329/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6329/2011
Dosar nr. 157/99/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1172 din 26 mai 2010 Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, a constatat caracterul politic al condamnării suferite de L.V., autorul reclamantei, decedat la 27 aprilie 1983 şi a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum, de 15.000 euro — echivalent în lei la cursul B.N.R. la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta L.M. este fiica lui L.V., decedat la 27 aprilie 1983 şi care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2820 din 13 noiembrie 1951 a Tribunalului Iaşi la 2 luni închisoare corecţională pentru săvârşirea infracţiunii de sabotaj, constând în aceea că nu a predat cota trimestrială de lapte impusă. Ulterior, prin sentinţa penală nr. 705 din 11 august 1958 a Tribunalului Popular al raionului Târgu Frumos a fost condamnat din nou la 3 ani închisoare corecţională deoarece a lucrat parte dintr-o suprafaţă de teren care-i aparţinuse, dar care intrase în perimetrul întovărăşirii „23 August". Instanţa de fond a reţinut caracterul politic al celor două condamnări, precum şi îndreptăţirea reclamantei la măsurile reparatorii stabilite de Legea nr. 221/2009, ca urmare a prejudiciului suferit de autor. A reţinut, de asemenea, că încă din momentul primei condamnări L.V. avea 7 copii în întreţinere, iar condamnarea şi privarea sa de libertate nu au implicat doar lezarea onoarei şi reputaţiei cu consecinţe pe termen lung, ci au echivalat, practic, cu lipsirea reclamantului de o etapă importantă a vieţii sale. De aceea, a apreciat că suma de 15.000 euro reprezintă o satisfacţie echitabilă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând desfiinţarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 147 din 27 octombrie 2010 Curtea de Apel Iaşi a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa şi a obligat Statul Român la plata sumei de 5000 euro către reclamantă, cu titlu de daune morale.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a arătat în petitul cererii în ce constă prejudiciul moral suferit de autorul său, însă, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv existenţa celor două condamnări şi privarea de libertate, este cert că pentru perioada respectivă i s-a adus un prejudiciu moral prin vătămarea onoarei, demnităţii, libertăţii. În raport de aceste împrejurări şi pentru respectarea principiului satisfacţiei echitabile, curtea de apel a stabilit acordarea unei sume de 5000 euro ca reparaţie pentru prejudiciul moral incontestabil suferit de L.V. ca urmare a restrângerii sale de libertate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea acesteia şi reducerea cuantumului despăgubirilor stabilite în mod greşit de instanţa de apel. A invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului a susţinut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, în mod greşit instanţa de apel a acordat maximul de 5.000 euro prevăzut de dispoziţiile legale, în loc să stabilească dacă reclamanta a beneficiat sau nu de drepturile recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990.
Cât priveşte solicitarea de acordare a daunelor morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, solicită a fi avut în vedere faptul că aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a României.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, înalta Curte observă că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză.
Textul de lege invocat vizează ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii", al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic" a fost schimbat, priveşte încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce în speţă nu se verifică.
Cât priveşte prima critică promovată de pârât, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate prin decizia recurată, respectiv la lipsa verificărilor cu privire la beneficiul drepturilor recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990, înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.
În precizările pe care reclamanta le-a făcut succesiv în faţa instanţei de fond figurează explicit şi aceea în sensul că, deşi s-a adresat organelor competente ale statului încă de la apariţia Decretului-lege nr. 118/1990, a primit doar răspunsuri nefavorabile (fila 32 dosar fond), până la momentul emiterii hotărârii nr. 2374 din 18 decembrie 2008 a Casei Judeţene de Pensii Iaşi (fila 36 dosar fond), în temeiul Legii nr. 189/2000. Instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a solicitat probe cu privire la conţinutul drepturilor de care beneficiază reclamanta, iar prin adresa din 29 aprilie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Iaşi (fila 63 dosar fond) aceste drepturi au fost individualizate, referindu-se la o indemnizaţie lunară de 100 lei pentru fiecare an de detenţie, asistenţă medicală gratuită, transport urban gratuit, etc.
De observat că recutentul-pârât nu a produs probe contrare în sensul că reclamanta ar fi beneficiat şi de alte drepturi decât cele rezultate din actele depuse la dosarul cauzei.
Nu se poate susţine nici faptul că daunele morale acordate, în cuantum de 5.000 euro, ar fi supradimensionate faţă de prejudiciul moral încercat de autorul intimatei-reclamante.
Caracterul politic al condamnărilor suferite de L.V. nu este contestat. În temeiul Legii nr. 221/2009 instanţele au obligaţia de a aprecia asupra tuturor consecinţelor negative ale acestor condamnări şi a implicaţiilor pe toate planurile vieţii sociale a condamnatului. Prin urmare, ceea ce se pune în discuţie nu este determinarea preţului durerii fizice şi psihice, ci evaluarea prejudiciului moral încercat în funcţie de vârsta, profesia, funcţia, nivelul de pregătire şi de cultură generală al persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că individul acordă valorilor o preţuire diferită în funcţie de aspiraţiile sale, precum şi repercursiunile asupra posibilităţii persoanei de a se realiza deplin pe plan social, profesional şi familial.
Aşa fiind, condamnările succesive suferite de autorul intimatei-reclamante, faptul că la momentul condamnării avea şapte copii în întreţinere, că la acel moment se bucura de o stare materială bună şi de respectul comunităţii, sunt elemente care au condus la stabilirea în mod corect, de către instanţa de apel, a cuantumului daunelor morale.
Cea de-a doua critică, vizând declararea neconstituţională a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, este, de asemenea, nefondată.
Prin decizia nr. 1358/2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a admis, într-adevăr, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Art. 147 alin. (4) din Constituţia României prevede caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi că efectele acestora se produc numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut. împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Or, decizia instanţei de apel, ce are caracter definitiv, prin care i s-a recunoscut intimatei-reclamante dreptul la daune morale în cuantum de 5000 euro, pronunţată la 27 octombrie 2010, este anterioară deciziei nr. 1358/2010.
În acest sens este şi decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative cu caracter politic şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi împotriva deciziei civile nr. 147 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6327/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6333/2011. Civil → |
|---|
