ICCJ. Decizia nr. 7368/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7368/2011
Dosar nr.9002/101/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 134 din 29 martie 2010 Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă a admis în parte cererea reclamantului I.N. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a obligat pârâtul la plata sumei de 300.000 euro (echivalent în lei la data plăţii efective) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea aplicată prin Sentinţa penală 545 din 22 august 1959 a Tribunalului Militar Craiova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală amintită reclamantul a fost condamnat la 20 ani de muncă silnică şi la 8 ani de degradare civică pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, că această condamnare are, de drept, caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a) din Legea 221/2009, iar din probele administrate rezultă că i-au fost cauzate prejudicii materiale şi morale, fiind împiedicat să-şi dezvolte în condiţii corespunzătoare personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp util un statut corespunzător pregătirii sale. De asemenea, a reţinut că după momentul eliberării din penitenciar, reclamantului i-a fost afectată viaţa socială şi familială. De aceea, a apreciat că suma de 300.000 euro ar reprezenta o dezdăunare corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâtul, apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 205 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că Legea nr. 221/2009 are caracter de complinire şi nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, a constatat îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 1 şi 5 din Legea nr. 221/2009 şi a apreciat că faţă de prejudiciile morale suferite în urma condamnării se justifică acordarea unei compensaţii materiale, a cărei întindere se stabileşte pe baza unor criterii aflate la îndemâna instanţei, cum ar fi durata măsurii abuzive, consecinţele produse asupra persoanei şi asupra familiei, dar şi având în vedere practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului, respectiv cuantumul daunelor morale pe care aceasta le acordă în situaţii similare de condamnări pe nedrept, deşi situaţiile juridice nu pot fi echivalente. De aceea, a apreciat justificat cuantumul de 300.000 euro al daunelor morale acordate de instanţa de fond reclamantului.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi, solicitând modificarea deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, în principal, iar în subsidiar admiterea în parte a acesteia în considerarea dispoziţiilor OUG nr. 62/2010.
În motivarea recursului a susţinut că drepturile persoanelor persecutate politic în perioada comunistă sunt stabilite prin OUG nr. 214/1999 şi prin Decretul-Lege nr. 118/1990, că reclamantul beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită în baza acestui ultim act normativ, iar faptul că statul a luat deja măsuri de înlăturare a efectelor hotărârii de condamnare cu caracter politic constituie o reparaţie morală importantă şi conduce la aplicarea Legii nr. 221/2009 numai în cazurile deosebite, în care această reparaţie morală se dovedeşte a fi insuficientă. De asemenea, a susţinut că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit.
În subsidiar, în situaţia în care se va considera întemeiată acţiunea reclamantului, a solicitat redimensionarea daunelor morale, al căror cuantum este exagerat faţă de situaţia de fapt. Totodată, a susţinut că, pentru a se evita situaţia în care pot fi promovate mai multe acţiuni având ca obiect solicitarea aceluiaşi drept, trebuie ca reclamantul să facă dovada calităţii procesuale active unice, având în vedere că aceste despăgubiri se pot solicita o singură dată.
Ulterior, la 20 mai 2011, recurenta-pârâtă a depus o cerere în dezvoltarea motivelor de recurs, susţinând că la data pronunţării hotărârii de condamnare numitul I.N. avea calitatea de informator al organelor fostei securităţi, astfel încât condamnarea acestuia nu mai poate fi considerată ca având caracter politic. De aceea se impune respingerea acţiunii promovate, nemaifiind îndeplinite condiţiile de acordare a compensaţiilor prevăzute de Legea nr. 221/2009.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, analizând cu prioritate cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata că motivele de recurs depuse de recurentul-pârât la 20 mai 2011 nu pot fi cercetate, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) coroborat cu art. 303 C. proc. civ., fiind depuse în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege.
Susţinerea recurentului în sensul că acestea constituie doar o dezvoltare a motivelor formulate în termen, nu poate fi primită. Afirmaţiile făcute constituie, în mod categoric, motive noi de recurs, ce nu se regăsesc în cererea din 9 iulie 2010. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va constata că este legal învestită doar cu soluţionarea motivelor de recurs depuse în termenul legal de 15 zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, astfel încât motivele formulate la 20 mai 2011 nu vor face obiectul analizei.
Cât priveşte prima critică, referitoare la înlăturarea efectelor hotărârii de condamnare prin stabilirea unei indemnizaţii în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, Înalta Curte constată că ea nu poate fi primită.
Astfel, împrejurarea că reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 nu constituie, prin ea însăşi, un motiv de respingere a acţiunii formulate în sistemul Legii nr. 221 /2009.
Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, la stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanţa judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare şi consecinţele negative produse în plan fizic, psihic şi social, precum şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001.
Aşadar, aprecierea instanţelor de fond, în sensul că reclamantului trebuie să i se acorde despăgubiri, chiar dacă beneficiază de măsuri reparatorii acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, este făcută cu respectarea textului enunţat.
O altă critică formulată de pârât este aceea potrivit căreia reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral încercat. Şi această critică se va privi ca nefondată, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultând că instanţa de fond, la cererea reclamantului, a administrat probe în dovedirea susţinerilor din cererea introductivă.
Nefondată este şi critica referitoare la necesitatea dovedirii calităţii procesuale active unice a reclamantului. Pe de o parte, Înalta Curte observă că o asemenea critică nu a fost formulată în apel. Or, părţile nu pot formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-au adresat instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat, pentru că s-ar încălca principiul de drept non omisso medio, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, reclamantul a solicitat daune pentru prejudiciul propriu, iar nu pentru cel produs autorului său, astfel încât ipoteza vizată de recurentul-pârât oricum nu se verifică.
Este întemeiată, însă, critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate. Acest cuantum nu va fi însă stabilit în considerarea dispoziţiilor OUG nr. 62/2010, aşa cum solicită recurentul-pârât. Declararea neconstituţională a prevederilor art. 1 pct. 1 din OUG nr. 62/2010 prin Decizia nr. 1354 din 21 octombrie2010 a Curţii Constituţionale a României înseamnă că, la data judecării recursului, nu se mai poate ţine cont de o dispoziţie declarată neconstituţională ci, în aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantului vor fi avute în vedere criteriile doctrinare şi jurisprudenţiale în materie.
Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cerând daune morale pentru acoperirea suferinţelor încercate de el prin aplicarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani muncă silnică şi la 8 ani de degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, din care a executat efectiv 5 ani, 10 luni şi 18 zile în perioada cuprinsă între 10 septembrie 1958 şi 24 iulie 1964.
În cuantificarea daunelor morale cuvenite reclamantului, Înalta Curte va ţine cont de criteriul echităţii, ce decurge din principiul reparării integrale a prejudiciului, şi de echilibrul care trebuie să existe între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi totuşi înlăturat în întregime şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat o serie de facilităţi de natură să-i atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge la situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
Va avea, de asemenea, în vedere faptul că şi în termenii consacraţi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia daunelor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în egală măsură să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
De aceea, faţă de aceste argumente, de perioada din sentinţa de condamnare efectiv executată, de suferinţele fizice şi psihice încercate de reclamant raportate la vârsta acestuia la momentul condamnării, ţinând seama şi de consecinţele produse ulterior în viaţa reclamantului pe plan social şi profesional, precum şi de măsurile reparatorii obţinute deja în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, Înalta Curte apreciază că suma de 85.000 euro reprezintă o justă despăgubire pentru prejudiciul moral produs.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 raportat la art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica în tot Decizia atacată şi, admiţând apelul pârâtului va schimba în parte sentinţa instanţei de fond, obligând Statul Român la plata sumei de 85.000 euro cu titlul de daune morale către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mehedinţi împotriva Deciziei nr. 205 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot Decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinţei civile nr. 134 din 29 martie 2010 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că obligă pârâtul la plata sumei 85.000 euro - echivalent în lei la data plăţii către reclamant, cu titlu de daune morale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2011.
Procesat de GGC - L.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7370/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 7366/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
