ICCJ. Decizia nr. 7819/2011. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7819/2011
Dosar nr.51183/3/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul L.I. a chemat în judecată pe pârâţii C.C., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 100 RON cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 15 RON cu titlu de daune materiale, actualizată cu coeficientul de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data introducerii acţiunii şi momentul executării efective a obligaţiei de plată, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 426 din 29 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia de netimbrare şi a anulat cererea ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rezoluţia de primire a cererii de chemare în judecată, s-a dispus ca reclamantul să timbreze cererea de chemare în judecată cu suma de 14.111 RON taxă judiciară de timbru şi cu timbru judiciar în sumă de 5 RON, iar reclamantul, deşi a fost citat cu această menţiune, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
Prin urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până la primul termen de judecată, tribunalul a admis excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată şi a dispus anularea acesteia ca netimbrată.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel reclamantul L.I., iar prin Decizia nr. 713/A din 06 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale.
Sub aspectele criticate ulterior în calea de atac a recursului, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere, respectiv unul prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor daune morale în cuantum de 100 RON şi cel de-al doilea având ca obiect plata sumei de 15 RON, cu titlu de daune materiale. În motivare, reclamantul a arătat că fapta ilicită constă în trimiterea sa în judecată, printr-un rechizitoriu întocmit de pârâta C.C., pentru fapte penale imaginare, ceea ce i-a cauzat imense prejudicii de ordin material şi moral, imaginea şi reputaţia sa având mult de suferit, probitatea sa morală şi profesională fiind puse sub semnul întrebării, ceea ce a antrenat şi o serioasă diminuare a clientelei şi a activităţii sale profesionale de avocat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997: „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege".
Excepţiile sunt prevăzute, printre altele, în art. 15 din Legea nr. 146/1997, care, în forma în vigoare şi la data sesizării instanţei, prevedea la lit. f1) că: „Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice". De asemenea, conform art. 1 alin. (2) din OG nr. 32/1995: „Timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percepe taxa de timbru".
Încadrându-se în această categorie, primul capăt de cerere este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Potrivit art. 14 din acelaşi act normativ: „Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel".
De aceea, şi verificarea îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru trebuie făcută în raport de fiecare capăt de cerere şi numai în situaţii excepţionale, cum ar fi aceea că, achitându-se doar o parte din suma stabilită de către instanţă, nu se poate determina cărui capăt de cerere îi este aferentă, acţiunea ar putea fi anulată în integralitatea ei.
Temeiul de drept al acţiunii, respectiv răspunderea civilă delictuală, nu exclude scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, care operează în raport cu natura prejudiciului invocat, ca element al acestei forme de răspundere civilă.
Pe de altă parte, de vreme ce pentru cel de-al doilea capăt de cerere, în privinţa căruia nu este prevăzută nicio scutire de la plată, reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, soluţia primei instanţe este corectă sub acest aspect.
Faţă de aceste considerente, reţinând că în mod greşit prima instanţă nu a aplicat în privinţa primului capăt de cerere dispoziţiile art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997, precum şi faptul că, procedând astfel, nu a intrat în cercetarea fondului acestui petit, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc civ., Curtea de Apel a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa civilă şi a trimis cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind daunele morale, menţinând totodată celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
1. În temeiul art. 304 pct. 9 C. proc civ., pârâta Direcţia Generală a Finanţelor susţine că Decizia recurată este nelegală deoarece instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 20 alin. (3) şi ale art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997.
În situaţia în care o cerere de chemare în judecată are mai multe capete de cerere care se timbrează diferit, netimbrarea unui capăt de cerere atrage anularea cererii ca netimbrată.
2. Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice critică Decizia pronunţată de instanţa de apel pentru următoarele motive de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc civ.:
Cererea introductivă are un singur capăt de cerere, prin care se solicită, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri al căror cuantum urmează a fi dovedit de reclamant, în temeiul art. 1169 C. civ., cu titlu de pretenţii.
Or, potrivit dreptului comun, reclamantul avea obligaţia de a timbra cererea sa de chemare în judecată, cel mai târziu, până la data stabilită de instanţă pentru primul termen de judecată, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Indivizibilitatea pretenţiilor reclamantului rezultă din însăşi indicarea aceleiaşi cauze pentru ambele forme de despăgubire.
Legea nr. 146/1997 nu instituie nicio altă derogare de la obligativitatea plăţii taxei de timbru, decât în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice [art. 15 lit. f1)].
Or, în cauză, raportat la temeiul acţiunii introductive, pretenţiile reclamantului nu se pot identifica cu dispoziţiile invocate ale art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 şi astfel să rezulte că reclamantul nu datorează taxa de timbru stabilită de instanţa de fond, întrucât prin temeiul indicat, reclamantul urmăreşte atragerea răspunderii civile a pârâţilor nominalizaţi prin acţiune.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat eronat natura pretenţiilor solicitate de reclamant, modificând de fapt, cererea de chemare în judecată, prin identificarea a două petite ale acţiunii, deşi reclamantul nu a indicat o atare separare şi nici nu a formulat nicio cerere precizatoare în acest sens.
3. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc civ.:
În mod nelegal, instanţa de apel a considerat că acţiunea apelantului este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, făcând aplicabilitatea prevederilor art. 15 lit. f1), înlăturând prevederile art. 15 lit. o) care precizează faptul că „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile sau cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea", coroborate cu respectarea prevederilor art. 504 C. proc. pen.
Or, reclamantul nu se găseşte în situaţia prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen.
4. Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine în recursul declarat că Decizia instanţei de apel este nelegală, formulând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc civ. următoarele critici de nelegalitate:
Obiectul cererii reclamantului îl constituie o acţiune în pretenţii cu caracter patrimonial. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997, republicată, acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti peste 250.000 RON se timbrează cu 6.611 RON + 7% pentru ce depăşeşte 250.000 RON.
Dacă intimatul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia de a timbra la valoare acţiunea sa, instanţa, în mod corect, a procedat la anularea acţiunii acestuia ca netimbrată, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că intimatul-reclamant nu era obligat să achite taxa de timbru pentru cel de-al doilea capăt de cerere, este nereală, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea privind taxele judiciare de timbru potrivit căruia taxele de timbru se plătesc anticipat.
Instanţa de apel, în mod neîntemeiat, invocă dispoziţiile art. 297 pct. 1 C. proc civ., fără însă a le respecta.
Curtea de Apel a anulat hotărârea fără a se conforma textului de lege, întrucât a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, deşi singura situaţie în care ar fi putut să procedeze în această manieră, fără să încalce dispoziţiile legale exprese ale art. 297 alin. (1) C. proc civ., ar fi fost aceea în care părţile ar fi solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare, ceea ce nu este cazul în speţă.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
O parte din criticile formulate prin cererile de recurs sunt identice, astfel încât instanţa de recurs va răspunde acestora prin considerente comune.
Este necontestat în cauză că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 100 RON daune morale şi de 1.500.000 RON daune materiale.
Deşi daunele solicitate sunt rezultatul aceloraşi fapte pretins ilicite, finalitatea urmărită de reclamant prin cererea de obligare a pârâţilor la plata celor două sume menţionate este diferită: în cazul primei sume se urmăreşte repararea unui prejudiciu moral, pe când în cazul celei de-a doua, se pretinde acoperirea unui prejudiciu material.
De aceea, este corectă aplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 14 din Legea nr. 146/1997 în raport cu care: „când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel".
În aplicarea acestor dispoziţii legale, se impunea analizarea normelor referitoare la timbraj pentru fiecare dintre cele două capete de cerere.
În ceea ce priveşte pretenţia de reparare, prin plata unei despăgubiri de 100 RON, a prejudiciului moral produs, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 146/1997 în forma în vigoare la data sesizării primei instanţe - 30 decembrie 2009 şi a stabilit că, pentru acest capăt de cerere, reclamantul nu datora taxă judiciară de timbru şi, faţă de prevederile art. 1 alin. (2) din OG nr. 32/1995, nici timbru judiciar. La acea dată, dispoziţiile art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 prevedeau că: „sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la (…) stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice".
Pe de altă parte, întrucât cererea de chemare în judecată a avut două capete de cerere cu finalitate diferită, dintre care numai pentru unul dintre ele exista obligaţia achitării taxelor judiciare, faţă de prevederile art. 14 din Legea nr. 146/1995, neplata acestora nu poate fi sancţionată cu anularea întregii cereri de chemare în judecată, aşa cum se susţine prin recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Nu poate fi primită nici susţinerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara vizând aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 15 lit. f1) din Legea nr. 146/1997 în concurs cu lit. o) a aceluiaşi articol.
Prevederile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 reglementează regimul taxelor judiciare de timbru în cazul despăgubirilor civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din cauze penale. Or, în cauză, temeiul juridic al daunelor pretinse a fost răspunderea civilă delictuală, cauzele vizând repararea prejudiciului rezultat din această formă de răspundere civilă fiind supuse, sub aspectul regimului taxelor judiciare de timbru, prevederilor art. 15 lit. lit. f1).
În ceea ce priveşte critica formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Anterior adoptării Legii nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) C. proc civ. prevedea că: „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe."
Aceasta este forma avută în vedere de Curtea de Apel care, constatând că prima instanţa nu a intrat în cercetarea fondului cererii de obligare a pârâţilor la plata de daune morale, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe în privinţa acestui capăt de cerere.
În forma modificată prin art. 27 din Legea nr. 202/2010, art. 297 alin. (1) C. proc civ. are următorul conţinut: „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul (..)".
Susţinerea formulată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul că instanţa de apel trebuia să aplica prevederile art. 297 alin. (1) C. proc civ. în forma modificată prin Legea nr. 202/2010 nu sunt întemeiate.
Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 interpretate gramatical, din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea ca art. 297 alin. (1) C. proc civ. în forma modificată să se aplice cererilor de apel înregistrate după data de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, de vreme ce textul menţionat face referire la „procesele şi cererile formulate".
Prin urmare, în cadrul unui litigiu pornit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, noile reguli de procedură vor fi aplicabile acelor cereri, formulate în cadrul litigiului, după intrarea în vigoare a noii legi. Cum cererea de apel este o cerere formulată în derularea unui litigiu, prevederile art. 297 alin. (1) C. proc civ. în noua redactare se vor aplica numai dacă calea de atac a apelului a fost exercitată după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Or, în cauză apelul formulat de reclamantul a fost promovat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel încât aplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc civ. în forma dinaintea modificării intervenite prin Legea nr. 202/2010, este legală.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Deciziei nr. 713A din 06 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 7825/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7817/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
