ICCJ. Decizia nr. 7816/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7816/2011
Dosar nr.7996/63/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 7996/63/2009, reclamanta I.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.500.000 RON, echivalentul estimativ al fondului de comerţ (maşini, utilaje, materii prime, materii finite) ce a aparţinut F. - G. Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 202 din 17 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 7996/63/2009, s-a respins cererea formulată de reclamanta I.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, însă, în speţa dedusă judecăţii nu au aplicabilitate aceste dispoziţii legale.
Examinând probatoriul administrat, tribunalul a constatat că preluarea bunurilor pentru care se solicită despăgubiri - fondul industrial şi fondul de comerţ ce au aparţinut F. G. Bucureşti - nu a avut loc în temeiul unei măsuri administrative dispuse într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, ci s-a realizat cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată într-un litigiu civil în temeiul unei legi care, la fel ca Legea nr. 221/2009, a avut caracter reparatoriu - respectiv Legea nr. 607/1945, prin care s-a urmărit, în esenţă, repararea prejudiciilor suferite de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial.
Examinând starea de fapt, tribunalul a concluzionat că bunurile pentru care reclamanta solicită despăgubiri nu au fost preluate abuziv de stat printr-o măsură administrativă care să poată fi calificată cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Cât priveşte fondul de comerţ, respectiv maşini şi alte utilaje, ce se susţine că ar fi fost achiziţionate de autorul reclamantei până la data de 27 august 1946, instanţa reţine că reclamanta, cu înscrisurile depuse, nu a făcut dovada achiziţionării de către autorul său a unor astfel de utilaje şi nici dovada că, cu ocazia sentinţei civile nr. 530 din 12 iulie 1947 a Tribunalului Ilfov, au fost ridicate şi preluate abuziv de către stat şi alte bunuri, decât cele care figurau în inventarele semnate de N. I. şi M. G., conform dispozitivului acestei hotărâri.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta I.S..
Prin Decizia civilă nr. 367 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantei, cu următoarea motivare:
Prin prezentul demers judiciar iniţiat de reclamanta I.S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., aceasta a solicitat despăgubiri în cuantum de 1.500.000 RON ce reprezintă echivalentul estimativ al fondului de comerţ ce a aparţinut F. - G. Bucureşti, soluţia adoptată de tribunal, de respingere a acţiunii, fiind corectă şi justificată de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, preluarea bunurilor pentru care se solicită despăgubiri - fondul industrial şi fondul de comerţ ce au aparţinut F. G. Bucureşti, nu a avut loc în temeiul unei măsuri administrative dispuse într-unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, ci s-a realizat cu prilejul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un litigiu civil care, la fel ca Legea nr. 221/2009, a avut caracter reparatoriu, respectiv Legea nr. 607/1945, prin care s-a urmărit repararea prejudiciilor suferite de evrei în timpul celui de-al doilea război mondial.
Autorul reclamantei E.D., a cumpărat în anul 1943 de la N. I.C. şi S.G., F. din Bucureşti, str. V.. În acelaşi an, E.D. a închiriat întregul fond numitului G. I. G., care a formulat cerere de înmatriculare în registrul de comerţ al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti la 18 noiembrie 1943, specificând la rubrica "sediul principal al aşezământului" - Bucureşti, str. V.
La data de 27 august 1946, fondul industrial al fabricii, constând în maşini, utilaje, semnate de N. I. la "data înstrăinării bunului", au fost predate numitului A.P., în calitate de sechestru judiciar, conform deciziei civile nr. 128/1946 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a.
Prin sentinţa civilă nr. 530 din 12 iulie 1947 a Tribunalului Ilfov, actele de dispoziţie prin care M.G. a transmis fondul său industrial către pârâţii N. I.C., S.V. şi S.G., au fost declarate nule în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 607/1945. Hotărârea a fot declarată cu totul opozabilă şi pârâţilor accesorii din proces - D.E., autorul reclamantei şi G.G..
Din considerentele acestei hotărâri rezultă reaua credinţă a terţului subdobânditor D.E., atunci când a dobândit fondul industrial de la dobânditorii principali, prezumţie instituită de art. 3 din Legea nr. 607/1943 şi de probatoriul administrat în cauză.
Tribunalul a reţinut o stare de fapt corectă şi a apreciat că bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri nu au fost preluate abuziv de stat printr-o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009. Instanţa a interpretat judicios înscrisurile depuse la dosar şi a apreciat că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică, aşa încât critica ce vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, este neîntemeiată.
Nu poate fi primită nici critica ce se referă la lipsa de rol activ a instanţei, reglementată de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt, este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Instanţa nu poate iniţia cereri pe seama părţilor din litigiu, fiind obligată să se pronunţe în limitele învestirii, ceea ce tribunalul a şi făcut, apelanta nedovedind în ce a constat lipsa de rol activ a judecătorului fondului.
Neîntemeiată este şi critica ce priveşte respingerea cererii reclamantei de administrare a probei testimoniale, întrucât admisibilitatea probelor este apreciată de instanţă cu respectarea condiţiilor ca proba să fie utilă, concludentă şi pertinentă, or, în cauză, instanţa a apreciat inutilitatea probei solicitate de reclamantă, astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.S., invocând următoarele aspecte:
Prin Decizia civilă nr. 367 din 3 noiembrie 2010 instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată în cauză de Tribunalul Dolj, cu motivarea că s-a reţinut o stare de fapt corectă, în sensul că bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri nu au fost preluate abuziv de stat printr-o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Soluţia instanţelor are la bază interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, având în vedere datele speţei desprinse din probele administrate în cauză.
Astfel, din înscrisurile depuse rezultă ca autorul E.M.D. a fost deposedat abuziv de fondul industrial şi fondul de comerţ printr-o măsura administrativă - "altele decât cele prevăzute la art. 3." din Legea nr. 221/2009.
Deposedarea nu este rezultatul punerii în executare a sentinţei civile nr. 530 din 12 iulie 1947. În cadrul Dosarului nr. 3566/1945 al Tribunalului Ilfov, D.E., autorul reclamantei a avut calitatea de pârât accesoriu pentru opozabilitate. Obligaţia de restituire accesorie acţiunii principale, având ca obiect constatarea nulităţii actelor de dispoziţie, stabilită prin dispozitivul sentinţei civile menţionate, privea numai fondul industrial nu şi fondul de comerţ.
De asemenea, fondul industrial inventariat la 27 august 1946 a fost dat în posesia unui sechestru judiciar, dar această măsură trebuia limitată numai la tot ce este menţionat în inventarele semnate de pârâtul N. G. I. la data înstrăinării bunului.
F. G. a fost cumpărată în anul 1943 de către E.D. de la N.I. şi S.G..
Ca efect al hotărârii judecătoreşti din 1947, au fost desfiinţate de drept - art. 1 alin. (1) din Legea nr. 607/1945, actele de dispoziţie din anul 1941 şi 1942 perfectate între M.G., în calitate de vânzător şi N.I., S.G. în calitate de cumpărători.
De la data dobândirii F. G. (1943) până la data preluării abuzive (1946) fondul industrial, fondul de comerţ a fost mărit substanţial prin procurarea de utilaje şi instalaţii ce nu fuseseră preluate din patrimoniul vânzătorilor I.N. şi S.G..
Pentru deposedarea de aceste bunuri (fond de comerţ, fond industrial dobândit de autorul D.E. după anul 1943) nu există hotărâre judecătorească, forma de preluare îmbrăcând forma unei măsuri abuzive cu caracter politic, având în vedere conjunctura politică în care s-a dispus măsura. Legea nr. 607/1945 pentru anularea şi revocarea unor acte de dispoziţie încheiate în împrejurări excepţionale avea caracter politic.
La termenul de judecată din 3 noiembrie 2011, în aplicarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Luând în examinare, chestiunea nulităţii recursului, Înalta Curte a constatat că prin motivele de recurs, formulate în termenul legal, recurenta reclamantă nu a arătat, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de către instanţa de apel, pentru a putea fi, astfel, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precizat ca temei de drept al recursului declarat. Din dezvoltarea acestora, însă, Înalta Curte constată că se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia şi tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civilă.
Examinând recursul în limitele criticilor invocate, Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Se critică soluţia instanţelor anterioare, de respingere a acţiunii reclamantei, pentru interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3 pot de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Condiţia acordării acestor despăgubiri este ca bunurile respective să nu fi fost restituite ori să nu fi fost obţinute despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 .
Din datele dosarului reiese că autorul reclamantei E.D. a cumpărat în anul 1943 de la vânzătorii N. I.C. şi S.G., F. G. din Bucureşti, str. V.
La data de 27 august 1946, fondul industrial al fabricii, constând în maşini, utilaje, semnate de N.I. la "data înstrăinării bunului", au fost predate numitului A.P., în calitate de sechestru judiciar, conform deciziei civile nr. 128/1946 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a.
Prin sentinţa civilă nr. 530 din 12 iulie 1947 a Tribunalului Ilfov, actele de dispoziţie prin care reclamantul M.G. a transmis fondul său industrial către pârâţii N. I.C., S.V. şi S.G., au fost declarate nule în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 607/1945. Hotărârea a fost declarată cu totul opozabilă şi pârâţilor accesorii din proces - D.E., autorul reclamantei şi G.G..
Faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţele fondului, Înalta Curte constată că în mod judicios s-a apreciat asupra faptului că bunurile pentru care s-au solicitat despăgubiri estimative în prezenta cauză, nu intră sub incidenţa art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, în sensul că nu au fost confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al unei măsuri administrative.
Preluarea bunurilor pentru care se solicită despăgubiri - fondul de comerţ ce a aparţinut F. G. Bucureşti, nu a avut loc în temeiul unei măsuri administrative, al cărei caracter politic să fi fost constatat în condiţiile Legii nr. 221/2009.
Susţinerile recurentei reclamante în sensul că, de la data dobândirii F. G., în anul 1943, până la data preluării abuzive, în anul 1946, fondul industrial şi de comerţ a fost mărit substanţial prin procurarea de utilaje şi instalaţii ce nu fuseseră preluate din patrimoniul vânzătorilor I. N. şi S.G. şi că, pentru deposedarea de aceste bunuri nu există hotărâre judecătorească, forma de preluare îmbrăcând forma unei măsuri abuzive cu caracter politic, având în vedere conjunctura politică în care s-a dispus măsura (Legea nr. 607/1945 pentru anularea şi revocarea unor acte de dispoziţie încheiate în împrejurări excepţionale având caracter politic), nu pot fi primite, fiind vorba despre simple supoziţii ale părţii, lipsite de orice suport probator în cauză.
Mai mult, reclamanta nu a solicitat, în mod distinct, să se constate caracterul politic al presupusei măsuri administrative al cărei obiect a fost autorul său - E.D. şi nici nu a dovedit că bunurile ar fi fost confiscate de statul comunist, tocmai ca efect al măsurii administrative luate faţă de acesta.
Concluzia care se impune este aceea că, nefiind dovedită măsura administrativă abuzivă, nefiind constatat caracterul politic al acesteia şi nefiind dovedită legătura de cauzalitate dintre măsura administrativă şi confiscarea bunurilor, care să fi aparţinut persoanei ce a făcut obiectul măsurii administrative, nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi art. 5 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate de reclamanta I.S. sunt nefondate, urmând a se respinge recursul în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.S. împotriva deciziei nr. 367 din 03 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 7818/2011. Civil. Pretenţii. Expropriere.... | ICCJ. Decizia nr. 7815/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
