ICCJ. Decizia nr. 7818/2011. Civil. Pretenţii. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7818/2011
Dosar nr.2164/62/2010
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 179/S din 1 iunie 2010 Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cum şi cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţia nr. 10057/12 aprilie 2007 emisă de Municipiul Braşov a fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul proprietatea sa, expropriat de Statul Român în baza Decretelor fostului Consiliu de Stat nr. 278/1987 şi 434/1972, propunându-se acordarea de titluri de despăgubire la valoarea reală a imobilului, ce va fi stabilită de comisia de evaluare, pe baza criteriilor şi standardelor internaţionale de evaluare. Dispoziţia a fost contestată de reclamant, contestaţia fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. 208 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Braşov. Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 şi a obţinut măsuri reparatorii. Cum aceste măsuri se vor stabili pe baza unui raport de evaluare, în condiţiile legii, numai după efectuarea acestei evaluări reclamantul o va putea contesta în instanţă, dacă o va considera nemulţumitoare. De aceea, procedura de drept comun aleasă de reclamant în prezenta cauză nu poate conduce la obţinerea de despăgubiri, acesta fiind obligat să urmeze calea procedurii speciale instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Cererea pârâtului Municipiul Braşov de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea salariului consilierului juridic, a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu se circumscrie noţiunii de cheltuieli de judecată efectuate în legătură cu procesul.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul. Apelul a fost respins prin Decizia civilă nr. 160/Ap din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul va beneficia de despăgubiri pentru imobilul expropriat numai după parcurgerea etapei administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, finalizată printr-o decizie pe care acesta o va putea contesta în cazul în care apreciază că nu i-a fost acordată o reparaţie echitabilă, că era de prisos analiza petitului referitor la constatarea nevalabilităţii titlului statului, întrucât prin procedura specială parcursă a fost examinată implicit şi această chestiune, din moment ce i-au fost acordate măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în tot şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă. A invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
A susţinut că în mod greşit au fost respinse criticile referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra primului capăt de cerere, cât şi raportat la schimbarea cauzei juridice a acţiunii şi a respingerii acesteia ca inadmisibilă faţă de prevederile Legii nr. 10/2001, ceea ce echivalează cu o încălcarea principiului disponibilităţii.
De asemenea, a criticat Decizia instanţei de apel susţinând că în mod greşit s-a reţinut că reclamantului i s-au acordat despăgubiri prin Dispoziţia nr. 10057/2007 a Primarului Municipiului Braşov, deşi municipiul avea doar competenţa de a propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, iar dispoziţia nu a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. O altă critică priveşte respingerea cererii de efectuare a unei expertize judiciare de evaluare a imobilului, încălcându-i-se, astfel, dreptul de proprietate privată. A mai susţinut că în mod greşit nu a fost analizat capătul de cerere privind nevalabilitatea titlului statului, că privarea de bun constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie şi că acţiunea în revendicare este o acţiune reală care se converteşte într-o acţiune în despăgubiri, dacă bunul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, Înalta Curte observă că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de pct. 7 şi 8 C. proc. civ., pe care recurentul-reclamant le indică în mod generic.
Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Trecând peste faptul că recurentul-reclamant nu a indicat la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă, analizând Decizia recurată în funcţie de argumentele expuse în dezvoltarea criticilor, instanţa apreciază că nu se poate reţine nici nemotivarea hotărârii, dar nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispoziţiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză.
Nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, textul de lege prevăzând posibilitatea de a cere modificarea ori casarea unei hotărâri „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia." Referirea legiuitorului la „actul juridic dedus judecăţii", al cărui înţeles „lămurit şi vădit neîndoielnic" priveşte încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ceea ce în speţă nu se verifică.
Critica referitoare la nesoluţionarea capătului de cerere în constatarea nevalabilităţii titlului statului nu poate fi primită. În mod corect instanţa de apel a reţinut că analiza acestui petit era de prisos, întrucât prin procedura specială urmată de reclamant a fost examinată implicit şi această chestiune, din moment ce i s-au acordat măsuri reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Dreptul reclamantului de a obţine măsuri reparatorii, consolidat prin emiterea Dispoziţiei nr. 10057/2007 a Primarului Municipiului Braşov, nu mai poate fi pus în discuţie. În cauză nu se pune problema competenţei instanţei în stabilirea nevalabilităţii titlului statului, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, aşa cum susţine recurentul-reclamant, ci împrejurarea că valabilitatea acestui titlu a fost deja analizată în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001.
În cauză, instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii şi nici nu a schimbat cauza juridică a acţiunii atunci când a constatat că Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate cu titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie.
Instanţa nu a făcut altceva decât să analizeze cererea dedusă judecăţii şi să constate că dispoziţiile legale invocate de reclamant nu pot fi aplicate.
Ceea ce interesează în speţă este împrejurarea că în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a fost emisă Dispoziţia nr. 10057/2007, prin care Primarul Municipiului Braşov a propus acordarea de titluri de despăgubire la valoarea reală a imobilului. Această dispoziţie a fost contestată de reclamant, contestaţia sa fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. 208/S din 12 iunie 2008 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului.
Aşadar, reclamantul a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 pentru a valorifica drepturile pe care, în calitate de proprietar iniţial al imobilului în litigiu, le are asupra acestuia şi a obţinut, în conformitate cu prevederile acestui act normativ, măsuri reparatorii. În raport de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Cuantumul despăgubirilor poate face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de Curtea Europeană ale dreptului de acces la o instanţă, aspect reamintit în cauza pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.
Prin urmare, exigenţele coerenţei şi certitudinii statuate de Curtea Europeană în jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv, impun autorităţilor statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
Pe cale de consecinţă, în mod corect instanţa de apel a stabilit că reclamantul nu mai poate solicita pe calea unei acţiuni separate o altă reparaţie, fără ca prin aceasta să se poată considera că ar fi privat de un bun.
Cât priveşte critica referitoare greşita respingere a cererii de efectuare a unei expertize judiciare pentru evaluarea imobilului, Înalta Curte constată că nu poate fi încadrată în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât nu va fi analizată.
Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva Deciziei nr. 160 Ap din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 7817/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7816/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
