ICCJ. Decizia nr. 7817/2011. Civil. Pretenţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7817/2011

Dosar nr.1858/100/2010

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 313A din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.V. împotriva Sentinţei civile nr. 1091 din 25 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul a fost legal citat în faţa primei instanţe, el având, de altfel, cunoştinţă despre termenele de judecată fixate.

Pe fond, prima instanţă a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1169 C. civ. Reclamantul avea obligaţia de a face dovada pretenţiilor sale în raport cu pârâtul chemat în judecată, obligaţie circumscrisă condiţiilor de angajare a răspunderii civile delictuale.

Prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de rol activ prin solicitarea repetată adresată reclamantului, de a se prezenta în instanţă pentru a indica mijloacele de probă de care înţelege să uzeze.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamantul a declarat recurs prin care a arătat că niciuna dintre instanţe nu a judecat dosarul începând cu data deschiderii acţiunii, nu au luat în considerare faptul că în mod ilegal a fost internat cu forţa în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Sighetu Marmaţiei, unde a fost constrâns să stea după gratii timp de 49 de zile.

A fost torturat zilnic de miliţienii de la Miliţia Sighet şi aceasta a dus la deshidratarea tălpilor picioarelor, precum şi la afecţiuni cardiace.

Structurile comuniste funcţionează şi în prezent.

2.2. Întâmpinarea

Printr-o amplă întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi „menţinerea ca legală şi temeinică" a deciziei.

2.3. Analiza recursului

Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamant, pentru următoarele considerente:

Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În speţă, criticile formulate de reclamant vizează, cel mult, aspecte privitoare la netemeinicia hotărârii şi, întrucât nu au putut fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate arătate la art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva Deciziei nr. 313A din 12 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7817/2011. Civil. Pretenţii. Recurs