ICCJ. Decizia nr. 7837/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7837/2011
Dosar nr.2969/113/2008
Şedinţa publică din 03 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 640 din 1 iunie 2010 Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de contestatorii S.I., S.A.A. şi P.C. în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Brăila, a modificat în parte Dispoziţia nr. 40633/9 octombrie 2008 emisă de pârâtă, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 508 mp, conform raportului de expertiză întocmit de expert V.T., situat în Brăila, str. M., menţinând celelalte dispoziţii ale actului atacat. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.600 RON către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că moştenitorii fostului proprietar al imobilului aflat în litigiu au dovedit că sunt persoane îndreptăţite la restituirea terenului în suprafaţă de 508 mp şi că din raportul de expertiză rezultă că acesta poate fi restituit în natură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, apelul fiind respins prin Decizia nr. 287/A din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Instanţa de apel a reţinut că din raportul de expertiză topografică administrat la fond a rezultat că este posibilă restituirea întregii suprafeţe de teren de 508 mp fără a afecta proprietatea privată pe latura de vest, că susţinerea apelantei-pârâte în sensul că între suprafaţa de 400 mp concesionată şi proprietatea privată de pe latura de vest ar exista un lot înregistrat în cartea funciară nu este demonstrată prin niciun mijloc de probă şi că în mod corect instanţa de fond a constatat că există o parcelă de 244,5 mp teren liber, situat între o proprietate privată, intabulată în cartea funciară şi terenul ce face obiectul unui contract de concesiune încheiat între SC A. SRL Brăila şi Primăria Brăila. De asemenea, a considerat ca nefondat şi motivul de apel privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că prin nerezolvarea notificării cu care a fost învestită se află în culpă procesuală, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii. Recursul nu a fost motivat în drept.
În motivarea cererii, recurenta-pârâtă a susţinut că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut calitatea de persoane îndreptăţite a reclamanţilor, însă nu au reţinut faptul că terenul a cărui restituire s-a dispus şi care se situează între proprietatea privată a numitului M. şi suprafaţa de teren deja restituită, este un lot înregistrat în C.F. nr.X. De aceea obligaţia de restituire şi a diferenţei de 108 mp este nelegală. De asemenea, a criticat Decizia atacată sub aspectul greşitei respingeri a apelului cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, susţinând că nu se află în culpă procesuală, întrucât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 implică participarea mai multor instituţii în rezolvarea notificărilor şi are un caracter mai complex.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
În aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-contestatori, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor.
Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizând cele două critici formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că acestea vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 9 şi 14 din Legea nr. 10/2001, respectiv a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile vor fi privite însă ca nefondate.
Prin dispoziţia atacată de contestatori în procedura Legii nr. 10/2001, Primăria Municipiului Brăila a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 400 mp, situat în Brăila, str. M., lăsând nesoluţionată cererea de restituire în natură a diferenţei de 108 mp, deşi în preambulul Dispoziţiei nr. 40633/9 octombrie 2008 a reţinut că autorul contestatorilor a avut în proprietate un teren în suprafaţă de 508 mp, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1954. Instanţele au avut a se pronunţa cu privire la această diferenţă de teren, concluzionând că poate fi restituită în natură.
Decizia pronunţată în apel este legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Raportul de expertiză tehnică judiciară administrat în faţa instanţei de fond şi necontestat de pârâtă stabileşte cu certitudine că întregul teren de 508 mp „este teren al primăriei". Din schiţa de la fila 135 se poate observa că terenul a cărui restituire o solicită reclamanţii, marcat cu roşu şi identificat prin perimetrul format de punctele ABCD, se învecinează pe latura de vest cu terenul proprietatea unui terţ, intabulat în C.F. nr. X. Or, nicio probă nu confirmă că vreo porţiune din terenul ce a aparţinut autorului reclamanţilor s-ar suprapune cu terenul intabulat în această filă de carte funciară. Recurenta-pârâtă nu explică această susţinere a sa, nu depune extrasul de C.F. nr. X şi nici nu contestă în vreun fel susţinerile expertului cu privire la delimitarea terenului în litigiu, ori cu privire la faptul că acesta se află la dispoziţia sa. Acesta deşi, în legătură cu posesia terenului de 108 mp a susţinut prin întâmpinare că nu se poate stabili cine este proprietarul.
Art. 14 din Legea nr. 10/2001 reglementează situaţiile în care imobilul restituit prin procedurile administrative sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de concesiune, dispunând că noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, încheiat potrivit legii.
Recurenta-pârâtă a făcut aplicarea acestei dispoziţii legale când a restituit terenul de 400 mp intimaţilor-contestatori, însă cu privire la diferenţa de 108 mp a făcut susţineri contradictorii, nedovedite prin vreun mijloc de probă.
De aceea, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor amintite din Legea nr. 10/2001, în respectarea principiului prevalenţei restituirii în natură, Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică.
Cât priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., critica va fi privită, de asemenea, ca nefondată. Potrivit alin. (1) al art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Susţinerea recurentei-pârâte cu privire la caracterul complex al procedurii administrative prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv participarea mai multor instituţii în rezolvarea notificărilor, nu poate fi primită.
Prin dispoziţia contestată, pârâta a lăsat nesoluţionată cererea notificatorilor de restituire în natură a unei suprafeţe de teren. În situaţia în care constata că aceasta nu poate fi restituită în natură, persoana deţinătoare avea obligaţia de a propune măsuri reparatorii potrivit dispoziţiilor legale, lucru pe care Primăria Municipiului Brăila nu l-a făcut. Prin atitudinea sa culpabilă, a obligat notificatorii să conteste dispoziţia în instanţă. De aceea obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate.
În aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., constatând că recurenta a căzut în pretenţii, va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-contestatori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-contestatori.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Brăila prin primar împotriva Deciziei nr. 287/A din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.250 RON către intimaţii-contestatori.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 7838/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7826/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
