ICCJ. Decizia nr. 7932/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7932/2011
Dosar nr.4126/85/2009
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu, aşa cum a fost precizată, reclamanţii B.A.C. şi B.A.A. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei să constate că măsura administrativă la care a fost supus defunctul lor tată, B.I.A., a avut caracter politic, în sensul prevederilor Legii nr. 221/2009 şi să fie obligat Statul Român la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 20.000 euro şi daune morale de 400.000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că în vara anului 1952, tatăl lor era angajat la Combinatul Metalurgic Reşiţa, în funcţia de şef secţie adjunct şi a ajuns în contradicţie cu conducerea bolşevică a combinatului, care a apreciat profesionalismul său drept sabotaj. În noaptea zilei de 9 iulie 1952, în locuinţa familiei au intrat şase militari înarmaţi cu pistoale, pe care le-au îndreptat spre tatăl reclamanţilor, spre ei şi spre mama acestora. După ce au percheziţionat locuinţa, au plecat şi l-au luat şi pe tatăl reclamanţilor. La data de 26 iunie 1954, acesta s-a întors acasă, însă familia nu a avut nicio informaţie despre locul unde s-a aflat în perioada cât a fost plecat, nu a fost judecat şi nici condamnat. Deşi în biletul de eliberare se reţine că a avut activitate legionară, nu este adevărat, el fiind arestat pentru activitate anticomunistă.
Prin Sentinţa civilă nr. 633 din 21 iunie 2010, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi, şi, constatând caracterul politic al măsurii administrative la care a fost supus antecesorul reclamanţilor, B.A., născut la 4 august 1904, fiul lui I. şi I., a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească fiecărui reclamant despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în cuantum de câte 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.
Curtea de Apel Alba Iulia, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de reclamanţi şi pârâte, prin Decizia nr. 126/A din 16 septembrie 2010, a respins apelul reclamanţilor, a admis apelul Statului român şi al Ministerul Public, a schimbat în parte sentinţa, în sensul diminuării sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral de la 100.000 euro sau echivalentul în lei, la 3000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, pentru ambii reclamanţi, pentru considerentele ce urmează:
Prin OUG nr. 62 din 30 iunie 2010, publicată în M. Of. 446/1.07.2010, a fost modificată Legea nr. 221/2009 şi a limitat, la art. 5 lit. a) pct. 2, cuantumul despăgubirilor care pot fi acordate pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la 5000 euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I. Totodată, ordonanţa a precizat că dispoziţiile acesteia se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, până la data de 1 iulie 2010.
Sentinţa civilă atacată în prezentul dosar a fost pronunţată de instanţa de fond la data de 21 iunie 2010, astfel încât, la judecarea apelului, instanţa este ţinută de prevederile OUG nr. 62/2010 de modificare a Legii nr. 221/2009.
În consecinţă, având în vedere suferinţa provocată reclamanţilor, minori la data arestării tatălui lor, şi trauma la care au fost supuşi de modul în care a fost ridicat acesta de către autorităţi, cea provocată de lipsa oricărei informaţii despre părintele lor, scăderea nivelului de trai pe perioada cât acesta a lipsit şi ulterior datorită veniturilor mai reduse, instanţa apreciază că suma de 3000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii reprezintă o compensaţie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit de ambii reclamanţi. La stabilirea acestui cuantum s-au avut în vedere atât prevederile legale sus menţionate, cât şi aspectele de fapt concrete reţinute anterior.
În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor, acesta va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 296 C. proc. civ., faţă de următoarele considerente:
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii săi până la gradul al II-lea, pot solicita, ...
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare ...
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative ...
c) repunerea în drepturi ...
Aşadar, din aceste prevederi rezultă că pot fi acordate despăgubiri morale persoanei condamnate pentru motive politice, sau prin măsuri administrative cu caracter politic, iar, după moartea acestuia, succesorilor în anumite grade, însă despăgubiri cu caracter material şi repunerea în drepturi se pot acorda doar persoanei care a suferit aceste condamnări. De aceea, legea enumeră expres la lit. a) din art. 5 alin. (1) şi urmaşii celui condamnat, cărora li se pot acorda despăgubiri fără a se putea acorda şi despăgubiri materiale acestei categorii de persoane.
Faţă de aceste prevederi legale, în mod corect instanţa a respins cererea de acordare a despăgubirilor materiale formulată de reclamanţi.
Va fi respinsă ca nefondată critica formulată de pârâta D.G.F.P. Sibiu în ceea ce priveşte lipsa hotărârii de condamnare a antecesorului reclamanţilor, întrucât, prin chiar acţiunea formulată, aceştia au arătat că tatăl lor nu a fost condamnat, aspect confirmat şi de biletul de ieşire din penitenciar a domnului B.I.A. nr. 6629/1954, din care rezultă că nu a avut mandat de arestare, şi a prestat pe şantier diferite munci.
Art. 3 din Legea nr. 221/2009 prevede că este măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei Miliţii sau Securităţi, având ca obiect dislocarea sau stabilirea de domiciliul forţat obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. Acest text de lege îi este aplicabil tatălui reclamanţilor, întrucât i s-a impus un loc de muncă forţat şi privare de libertate, fără a fi condamnat.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul.
Reclamanţii, prin recursul întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi acordarea daunelor materiale solicitate, apreciind că şi succesorii au dreptul la acordarea acestora.
Statul român, prin recursul întemeiat pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii formulate, deoarece autorul reclamanţilor nu a fost condamnat pentru o infracţiune cu caracter politic. În subsidiar solicită reducerea despăgubirilor acordate, apreciind că acestea sunt prea mari.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate constată caracterul nefondat al ambelor recursuri pentru argumentele ce succed.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat şi acordarea de daune materiale reprezentând contravaloarea veniturilor nerealizate de autorul lor în perioada 9 iulie 1952 – 18 august 1954.
Ambele instanţe de fond au respins capătul de cerere cu motivarea că despăgubirile reprezentând echivalentul bunurilor confiscate pot fi acordate doar persoanei ale cărei bunuri au fost confiscate nu şi succesorilor acesteia – Curtea de Apel – ori că o astfel de cerere ar fi prescrisă în considerarea Decretului nr. 167/1958 – Tribunal.
Soluţia de respingere adoptată este corectă din perspectiva faptului că drepturile salariale solicitate nu reprezintă un bun în sensul dispoziţiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel, legiuitorul a înţeles să limiteze sfera bunurilor pentru care pot fi acordate despăgubiri doar la cele confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, drepturile salariale solicitate nereprezentând un bun confiscat în temeiul măsurii administrative la care a fost supus antecesorul reclamanţilor.
Pârâtul susţine că dispoziţiile Legii nr. 221/2009 vizează doar categoriile de persoane care au suferit condamnări cu caracter politic.
Potrivit art. 5 alin. (1) în forma în vigoare la data pronunţării deciziei instanţei superioare de fond "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic ... pot solicita instanţei de judecată ... acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral ... .".
Din interpretarea sistematică a legii rezultă că despăgubirile prevăzute de art. 5 se acordă atât celor care au suferit condamnări politice cât şi celor împotriva cărora s-au dispus măsuri asimilate acestora prevăzute de art. 3 din lege.
Recurenta pârâtă susţine ca motiv de ordine publică incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 precum şi Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în soluţionarea recursului în interesul legii.
În cauza de faţă, Decizia Curţii Constituţionale nu produce nici un efect în privinţa solicitărilor reclamanţilor având în vedere că aceasta a intervenit după pronunţarea deciziei la data de 16 septembrie 2010.
Cu alte cuvinte, Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu se poate aplica în etapa procesuală a recursului.
În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 potrivit căreia dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of. Or, în prezenta cauză Decizia pronunţată în calea devolutivă de atac era definitivă conform dispoziţiilor art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Tot recurentul-pârât invocă cuantumul prea mare al despăgubirilor acordate faţă de împrejurarea că autorul reclamanţilor a beneficiat de reparaţii pentru suferinţele avute.
Aspectele învederate rezultă motive de netemeinicie nu de nelegalitate câtă vreme instanţa a stabilit întinderea despăgubirilor având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din legea referitoare la acordarea de despăgubiri în cuantum de până la 5000 RON pentru descendenţii de gradul I cât şi la „aspectele de fapt concrete reţinute anterior".
Înalta Curte, pentru motivele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii B.A.C. şi B.A.A. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a judeţului Sibiu împotriva Deciziei nr. 126/A din 16 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 7933/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7928/2011. Civil → |
|---|
