ICCJ. Decizia nr. 7924/2011. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7924/2011

Dosar nr.2083/30/2009

Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 03 aprilie 2009 reclamanta F.B.R. l-a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună modificarea în parte a Dispoziţiei nr. 555 din 03 martie 2009 şi obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziţii prin care să modifice art. 5 din dispoziţia contestată, în sensul restituirii în natură a terenului aferent top X şi top Y situat în imobilul din Timişoara, str. 23 August, înscris în C.F. Timişoara, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că prin dispoziţia criticată s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor 6A, 7 şi 8, cu părţile comune indivize şi cotele-părţi aferente de teren, iar în privinţa apartamentelor 1, 2, 3, 3A, 4, 5 şi 6B din acelaşi imobil, vândute chiriaşilor în baza Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri; aceeaşi măsură reparatorie prin echivalent a fost dispusă şi în privinţa terenului aferent top X şi Y.

Contestatoarea a apreciat că propunerea de despăgubiri în privinţa acestor două numere top încalcă dispoziţiile art. 1, 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 care consacră principiul priorităţii restituirii în natură a imobilului.

Prin Sentinţa civilă nr. 1435 din 4 iunie 2010 tribunalul a admis în parte contestaţia, a dispus anularea parţială a art. 5 din Dispoziţia nr. 555 din 03 martie 2009 emisă de intimat, respectiv în ceea ce priveşte propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru parcela A în suprafaţă de 51 m.p. şi B, în suprafaţă de 238 m.p. (dezmembrate din parcelele top X şi Y din C.F. Timişoara, conform raportului de expertiză topografică întocmit în cauză de expert A.C.), a dispus restituirea în natură către contestatoare a parcelelor top A şi B, a respins cererea de restituire în natură către contestatoare a diferenţei de suprafaţă ce compune numerele top X şi Y (diferenţa identificată de expertul A.C. în raportul de expertiză întocmit în cauză sub numerele top C, D şi E) şi a menţinut prevederile art. 5 din dispoziţia contestată privind propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată prin OUG nr. 81/2007 pentru aceste diferenţe de suprafaţă, a obligat intimatul la plata către contestatoare a sumei de 385 RON, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă - învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, prin Decizia nr. 433 din 11 noiembrie 2010, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu de la 16 decembrie 2010, a respins căile de atac ca nefondate pentru considerentele ce urmează.

Prin notificarea înregistrată de reclamanta F.B.R. în condiţiile Legii nr. 10/2001 la Birou executor Judecătoreşti Asociaţi „J.C.&D.D." din 31 mai 2001, a solicitat cu privire la imobilul situat administrativ în Timişoara, str. 23 August, înscrierea sa în C.F. Timişoara, nr. top. X, F, Y, restituirea în natură a apartamentului care nu au fost vândute în evidenţele Legii nr. 112/1995 şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru apartamentele vândute chiriaşilor, precum şi despăgubirile băneşti pentru curtea şi grădina în care s-a edificat staţia de transformare electrică.

Prin Dispoziţia nr. 555 din 03 martie 2009 emisă de pârât au fost restituite în natură reclamantei - cesionar al drepturilor litigioase privind imobilul conform contractului de cesiune - apartamentele nr. 6A, 7 şi 8, cu părţile comune indivize şi cotele-părţi aferente de teren, iar în privinţa apartamentelor nr. 1, 2, 3, 3A, 4, 5 şi 6B din acelaşi imobil, vândute chiriaşilor în baza Legii nr. 112/1995, au fost acordate despăgubiri; aceeaşi măsură reparatorie prin echivalent a fost dispusă şi în privinţa terenului aferent top X şi Y, aceste numere top făcând obiectul art. 5 din dispoziţia menţionată.

Pentru a emite această dispoziţie, pârâtul a reţinut, în ceea ce priveşte parcelele top X şi Y din C.F. Timişoara, că acestea nu pot fi restituite în natură întrucât asupra lor se află substaţia de transformare-redresare nr. 6.

Reclamanta a criticat această măsură dispusă de pârât, arătând că Societatea E.D. Banat a avizat restituirea în natură a terenului, sub condiţia respectării culoarului de siguranţă de 0,6 m faţă de traseele cablurilor existente.

Expertiza tehnică de specialitate topografică întocmită de expert A.C. în primă instanţă este pe deplin edificatoare sub aspectul situaţiei reale a terenului ce se solicită a fi restituit în natură, ea fiind coroborată cu documentaţia şi fisele tehnice eliberate de R., Regia Autonomă T. Timişoara, A. SA, E.G.B. SA, E.D.B. SA şi C. SA.

Astfel, faţă de constatările la faţa locului şi modificările suferite în situaţia de C.F., Curtea a apreciat că în mod corect s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, în sensul avut în vedere de legiuitor, adică terenul asupra căruia nu sunt edificate construcţii care ar face imposibilă restituirea în natură.

Reclamanta, critică soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a parcelelor cu nr. top X şi Y, susţinând că nu s-a făcut dovada autorizării staţiei de redresare - transformare. Curtea a reţinut că în speţă, nu este vorba de un simplu punct de lucru E., ci de un complex energetic ce se întinde pe o suprafaţa totală de 1351 m.p., compus din construcţii cu echipamente electrice speciale, cât şi reţele electrice subterane de medie şi joasă tensiune care alimentează transportul public de călători din municipiul Timişoara.

În această substaţie se află şi centrul de comandă şi supraveghere a celorlalte substaţii de reducere şi centrul de comandă şi urmărire a circulaţiei mijloacelor de transport, motiv pentru care şi Regia Autonomă T. Timişoara a solicitat restituirea în natură.

Această stare de fapt constatată de expert cu ocazia deplasării în teren, susţinută şi confirmată de avizele emise de regiile autonome, justifică legal legalitatea soluţiei de respingere a cererii reclamantei de restituire în natură, terenul nefiind „liber", în sensul şi spiritul Legii nr. 10/2001.

Pentru aceleaşi argumente, relativ de situaţia concretă din teren, Curtea a apreciat ca nefondat apelul pârâtului, care critică soluţia de restituire în natură a terenului ocupat de staţia de redresare, deşi, în realitate s-a dispus restituirea terenului liber, neafectat de construcţii.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta şi pârâtul.

Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. solicită restituirea în natură a terenurilor aferente nr. top X şi Y, înscrise în C.F. Timişoara.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. se arată că instanţa a apreciat că soluţia de respingere în natură este dată şi de poziţia Regiei Autonome T. Timişoara. Motivarea este contradictorie deoarece poziţia societăţii ar fi trebuit să determine admiterea cererii. Se mai arată că instanţa nu a procedat la o motivare concretă atunci când a respins susţinerile referitoare la absenţa dovezilor privind domenialitatea publică a terenului şi autorizarea staţiei.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 faţă de probele administrate. Se precizează, în esenţă, că terenul poate fi restituit în natură deoarece unitatea emitentă nu a făcut dovada utilităţii publice, a gradului de deservire a regiei respective, care să justifice o eventuală imposibilitate de restituire în natură a terenului ocupat.

Primarul Municipiului Timişoara, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicită respingerea contestaţiei formulate deoarece terenul restituit în natură se află în domeniul public al municipiului Timişoara, imobil scos din circuitul civil şi care este insesizabil, imprescriptibil şi inalienabil.

Se mai arată că suprafaţa celor două parcele este unică, proprietarul neputând construi pe teren faţă de dispoziţiile Legii nr. 50/1991.

De asemenea, pe teren se află edificată staţia de redresare a Regiei Autonome T. Timişoara.

Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate va constata caracterul nefondat al acestora pentru argumentele ce succed:

Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă principiul prevalenţei restituirii în natură a bunului preluat abuziv, înscris în art. 1, art. 7, art. 9, art. 10 şi art. 52 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost corect analizat în raport de art. 11 din lege.

Conform acestui principiu terenurile se restituie în natură persoanei îndreptăţite doar dacă sunt libere, neafectate de servituţi legale sau de amenajări de utilitate publică.

Situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe de fond, în sensul că o parte din teren este ocupată de amenajări de utilitate publică, respectiv un complex energetic compus din construcţii cu echipamente electrice speciale, cât şi reţele electrice subterane de medie şi joasă tensiune care alimentează transportul public de călători din Municipiul Timişoara, unde se află şi centrul de comandă şi urmărire a circulaţiei mijloacelor de transport, nu a fost răsturnată de recurente, aşa încât, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din lege hotărârea este corectă.

Criticile recurentei reclamante întemeiate pe caracterul contradictoriu al motivării ori al absenţei acestuia cu referire la varii argumente folosite sunt nefondate.

Instanţa superioară de fond, ratificând soluţia primei instanţe de restituire în parte în natură a terenului notificat, arată considerentele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei adoptare, cu respectarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, judecătorul nu este obligat pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să răspundă în mod special asupra tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca el să fie examinat în mod real problema esenţială care i-a fost supusă judecăţii.

Cerinţa procesului echitabil - examinarea reală a problemelor esenţiale deduse judecăţii - a fost deplin respectată în cauză câtă vreme instanţa, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a cursului procesului, a arătat care sunt elementele probatorii ce au determinat-o să dispună restituirea în natură doar a unei porţiuni din teren şi anume parcela de teren nr. 5715, astfel cum precizează chiar deţinătorul terenului Regia Autonomă T. Timişoara.

Recurentul-pârât invocă drept motiv al neaplicării principiului restituirii în natură a bunului apartenenţa terenului la domeniul public. Critica este vădit nefondat faţă de prevederile art. 9 din lege conform cărora imobilele se restituie în natură indiferent în posesia cui se află.

Prin normele metodologice adoptate s-a arătat că sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificaţia că incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deţinătorului, în speţă primăria.

De altfel şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 215/1998 privind bunurile proprietate publică prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie, în cauza de faţă fiind vorba de Legea specială de reparaţie nr. 10/2001.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursurile ca nefondate în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că motivele de modificare invocate, pct. 7 şi 9 din art. 304 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta F.B.R. şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 433/A din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7924/2011. Civil