ICCJ. Decizia nr. 7954/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7954/2011
Dosar nr.7458/118/2009
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2011
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 august 2000 la Tribunalul Constanţa, secţia civilă, reclamanta S.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa, M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M. şi K.S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi să îi lase în deplină proprietate şi posesie cota de Vi din terenul în suprafaţă de 243 mp situat în Constanţa, str. G.E., fost M.Ş., deţinut în indiviziune cu pârâtul K.S.A., şi imobilul situat în Constanţa, str. I.V., fost G.L., compus din teren în suprafaţă de 384 mp şi construcţie; ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în str. G.E. şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.E.D.P.P. Constanţa şi pârâţii persoane fizice M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.
În subsidiar s-a solicitat ca, în ipoteza imposibilităţii restituirii în natură a celor două imobile, pârâţii Municipiul Constanţa prin primar, Consiliul Local Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să fie obligaţi la plata despăgubirilor constând în contravaloarea bunurilor revendicate.
În drept a invocat dispoziţiile art. 480, 481 şi 728 C. civ.
În fapt a arătat că, potrivit Certificatului de moştenitor din 2000 emis de B.N.P. L.M., este fiica lui T.K., care a avut calitatea de proprietar al imobilelor solicitate. Imobilul din str. G.E. (fost M.Ş.) a fost dobândit în coproprietate şi cote egale cu tatăl pârâtului K.S. prin Actul de vânzare-cumpărare din 1936, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 243 mp. Imobilul din str. I.V. (fost G.L.) a fost achiziţionat cu actele de vânzare-cumpărare din 1934.
Reclamanta a mai arătat că imobilele au intrat în proprietatea statului ca efect al aplicării Decretului nr. 92/1950, fiind o preluare abuzivă, deoarece autorul său nu făcea parte din categoria marilor comercianţi ci deţinea, împreună cu fratele său, o mică manufactură de mărunţişuri.
Referitor la starea de indiviziune privind imobilul din str. G.E. a arătat că aceasta priveşte doar terenul în suprafaţă de 243 mp, nu şi partea construită, pentru că cei doi proprietari au edificat fiecare câte o construcţie distinctă. Faţă de această situaţie a solicitat ieşirea din indiviziune numai cu privire la teren.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M., reclamanta a arătat că imobilul construcţie, edificat pe suprafaţa de Vi din terenul situat în Constanţa, str. G.E., se compune din 5 apartamente ocupate în baza acestor contracte.
S-a invocat nulitatea contractelor cu motivarea că actele de înstrăinare au fost încheiate cu rea-credinţă, după ce reclamanta a solicitat restituirea în natură în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pentru imobilul construcţie situat în Constanţa, str. I.V. s-a solicitat acordarea de despăgubiri ca urmare a faptului că restituirea în natură nu este posibilă, fiind demolat.
Urmare decesului pârâţilor C.B. şi S.A. au fost introduşi în cauză moştenitorii acestora: M.R. şi B.O.
La termenul din 22 decembrie 2005 reclamanta a renunţat la capătul de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S. şi la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.
În şedinţa din 19 ianuarie 2006 reclamanta a precizat obiectul acţiunii în sensul că solicită obligarea pârâţilor Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local Constanţa, R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, respectiv D.G.F.P.C.F.S. Constanţa să-i lase în deplină proprietate şi posesie cota de Vz din imobilul situat în Constanţa, str. G.E. (fost M.Ş.), compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 243 mp şi imobilul situat în Constanţa, str. I.V. (fost G.L.) compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 384 mp şi plata de despăgubiri, în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2006 instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S., precum şi la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.
Pârâţii M.I., M.Ş., B.C., B.O. au formulat cereri de intervenţie în interes propriu, solicitând instanţei să constate că au un drept de folosinţă gratuită asupra terenului în suprafaţă indiviză de 23,37 mp şi respectiv de 24,54 mp, suprafeţe aferente locuinţelor proprietatea lor, situate în Constanţa, str. G.E. (fost M.Ş.) dobândite în baza contractelor de vânzare-cumpărare din 1996 încheiate cu R.A.E.D.P.P. Constanţa, cu folosinţă gratuită atribuită prin cele două contracte.
Prin Încheierea din 27 aprilie 2006 instanţa a admis în principiu cererile de intervenţie în interes propriu formulate de M.I., M.Ş., B.C. şi B.O.
La data de 30 mai 2006 reclamanta a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 - 59 C. proc. civ., cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâţilor M.I., M.Ş., B.C., B.O., M.B.I., S.P., S.E., M.R. şi S.M. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A. şi S.M. şi obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie cota de Vi din imobilul situat în Constanţa, str. G.E. (fost M.Ş.), compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 243 mp, cerere care, prin Încheierea din 25 septembrie 2006, a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin aceeaşi încheiere - s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii având ca obiect revendicarea, invocată de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa şi intervenienţii în interes propriu B.C. şi B.O., întrucât starea de indiviziune cu numitul K.S.A. a încetat şi nu se aplică principiul unanimităţii;
- a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului teren şi construcţie situat în Constanţa, str. I.V. (fost G.L.) cu cererea formulată în subsidiar pentru acordarea contravalorii imobilului, în situaţia imposibilităţii restituirii sale în natură, întrucât, a reţinut instanţa, pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa are numai calitatea de mandatar al pârâtului Municipiului Constanţa prin Primar, care este proprietarul bunurilor aflate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale;
- a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, motivat de faptul că imobilul revendicat se află în domeniul privat al Municipiului Constanţa prin Primar.
La termenul de judecată din 18 ianuarie 2007 reclamanta a precizat acţiunea în sensul că solicită obligarea pârâţilor Municipiului Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa la plata de despăgubiri pentru cota de Vi imobilul situat în Constanţa, str. G.E. (fost M.Ş.) compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 243 mp şi pentru imobilul situat în Constanţa, str. I.V. (fost G.L.), compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 384 mp, motivat de faptul că restituirea acestora în natură nu mai este posibilă.
Faţă de obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizat, pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliului Local Constanţa au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că nu există identitate între persoanele chemate în judecată şi obiectul acţiunii, respectiv plata de despăgubiri pentru cele două imobile, întrucât preluarea imobilelor nu s-a făcut de către autorităţile administraţiei publice locale ci de către Statul Român, astfel încât numai acesta ar putea fi obligat la plata acestor sume de bani.
Din Adresa din 29 ianuarie 2007 emisă de R.A.E.D.P.P. Constanţa rezultă că banii obţinuţi din vânzarea imobilelor situate în Constanţa, str. G.E. au fost viraţi către bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
În primul ciclu procesual Tribunalul Constanţa a pronunţat Sentinţa civilă nr. 536 din 2 martie 2007 prin care a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa în raport de acţiunea civilă având ca obiect plata de despăgubiri.
S-a luat act de renunţarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune, formulat de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul K.S.A.
S-a luat act de renunţarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare formulat de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâţii B.C. şi B.O., M.I.B., M.I. şi M.Ş., S.M. şi M.R., S.P. şi S.E.
A fost admisă acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Au fost obligaţi pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa la plata către reclamanta S.M., cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 434.758,4841 RON (reprezentând echivalentul a 123.757 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea imobilului (teren în suprafaţă de 384 mp şi construcţie demolată, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanţa, str. I.V., precum şi a sumei de 530.833,3192 RON (echivalentul de 151.115 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea imobilului compus din 115 mp şi construcţia situată pe acesta (astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanţa, str. G.E.
Au fost respinse cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii M.I., M.Ş., B.C. şi B.O., ca rămase fără obiect.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanta S.M.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, iar prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul civil nr. 24/118/2000 a fost admis apelul, a fost desfiinţată Sentinţa civilă nr. 536 din 2 martie 2007 şi Încheierea pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 25 septembrie 2006 în Dosarul civil nr. 24/118/2000 (4414/2000), cauza fiind trimisă spre soluţionare pe fond şi în contradictoriu cu Statul Român.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, iar prin Decizia civilă nr. 5920 din 25 mai 2009, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul civil nr. 24/118/2000 a fost respins recursul, ca tardiv.
În rejudecare, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 999 din 1 iunie 2010 prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, pentru capătul de cerere având ca obiect plata de despăgubiri; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa; a luat act de renunţarea la judecată cu privire la capătul de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune, formulat de reclamanta S.M. în contradictoriu cu pârâtul K.S.A. şi a luat act de renunţarea la judecată privind capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
A admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
A fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa la plata către reclamanta S.M., cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 434.758,4841 RON (reprezentând echivalentul a 123.757 euro), ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea imobilului (teren în suprafaţă de 384 mp şi construcţie demolată, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanţa, str. I.V., precum şi suma de 530.833,3192 RON, (echivalentul de 151.115 euro) ce se va actualiza în raport de paritatea leu/euro la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea imobilului compus din 115 mp şi construcţie (astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză) situate în Constanţa, str. G.E.
A fost respinsă, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, acţiunea îndreptată împotriva pârâţilor Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Au fost respinse cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii M.I., M.Ş., B.C. şi B.O., ca rămase fără obiect.
Prin Încheierea din data de 30 august 2010, de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 999 din 1 iunie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă, a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa la plata sumei de 2100 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliului Local Constanţa instanţa a reţinut că aceste autorităţi nu au preluat imobilul de la autorul reclamantei şi nu au dispus de acesta.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a reţinut că această problemă a fost soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunţată în cauză de Curtea de Apel Constanţa, în primul ciclu procesual, în sensul respingerii ei.
Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamanta S.M. este unica moştenitoare a numitului K.T., decedat la data de 2 iulie 1960, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate de moştenitor nr. din 2000 emis de B.N.P. M.L.
Imobilul din str. G.E. (fostă str. M.Ş.) a fost dobândit de autorul reclamantei şi numitul K.H. prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1936 şi transcris de fostul Tribunal Constanţa, ulterior dobândirii terenului fiind edificată o construcţie. Autorul reclamantei a edificat partea din imobil constând în 2 apartamente la etajul I, 2 apartamente la etajul II şi un apartament la etajul III al construcţiei, precum şi subsolul corespunzător acestor spaţii locative, apartamente care au fost vândute de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa, prin contractele de vânzare-cumpărare 1996 şi 1997, numiţilor M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A. şi S.M.
Prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1934 de fostul Tribunal Judeţean Constanţa, autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 180 mp şi construcţiile amplasate pe acesta, imobil situat în Constanţa, str. G.L., actual I.V.
Ulterior, prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat în 1934 de fostul Tribunal Judeţean Constanţa, autorul reclamantei a dobândit dreptul de proprietate privind suprafaţa de aproximativ 204 mp şi construcţiile amplasate pe acesta, imobil situat în Constanţa, str. G.L., actual I.V.
Ambele proprietăţi ale autorului reclamantei au fost trecute în proprietatea statului, în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, autorul reclamantei fiind menţionat la poziţia nr. 359 din anexa la acest decret.
Instanţa a stabilit că naţionalizarea s-a făcut abuziv pentru că autorul reclamantei nu se încadra în nici una din categoriile de persoane cărora actul de naţionalizare le era aplicabil, deoarece acesta era mic comerciant, iar imobilele erau folosite ca locuinţă de către proprietar, nu în scop de exploatare comercială, motiv pentru care a reţinut că titlul statului nu este valabil.
În lipsa unui titlu valabil al statului s-a reţinut că bunul autorului reclamantei nu a ieşit niciodată din patrimoniul acestuia, statul exercitând doar o simplă stăpânire de fapt, materială, asupra celor două imobile, acţiunea în revendicare formulată de reclamantă fiind întemeiată din acest motiv.
Sub aspectul cererii de restituire a imobilelor instanţa a constatat că, în privinţa imobilului din str. G.E., din cauza înstrăinării lui către terţi de bună-credinţă, nu mai poate fi restituit în natură. La fel, în privinţa imobilului din str. I.V., instanţa a constatat că nu mai poate fi restituit în natură deoarece construcţia a fost demolată iar terenul este ocupat de construcţia unui bloc de locuinţe. De aceea, s-a reţinut că, urmare admiterii acţiunii în revendicare, reclamanta are dreptul la plata de despăgubiri la valoarea de circulaţie de la data când bunurile trebuiau restituite.
În raport de această soluţie s-au respins ca rămase fără obiect cererile de intervenţie în interes propriu formulate de numiţii M.I., M.Ş., B.C. şi B.O.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
S-a susţinut că acţiunea în revendicare privind terenul din Constanţa, str. G.E., deţinut în cotă de Vi de către K.S.A., este inadmisibilă pentru că reclamanta nu poate revendica o cotă ideală dintr-un bun. Reclamanta nu are un drept exclusiv asupra bunului astfel că, pentru a putea formula acţiune în revendicare, aceasta trebuia să solicite partajarea imobilului deţinut în indiviziune.
În mod greşit instanţa nu a dispus restituirea în natură a imobilului din str. G.E., reţinând că este vândut către chiriaşi, fără a analiza buna-credinţă a cumpărătorilor.
Greşit instanţa a dispus obligarea la plata de despăgubiri, deşi reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi această lege era aplicabilă în cauză.
Municipiul Constanţa prin Primar, ca unitate deţinătoare notificată în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a răspuns în termenul legal, iar instanţa trebuia să constate că sunt incidente dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa nu are competenţa de a stabili cuantumul despăgubirilor în condiţiile în care, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea imobilului se poate face numai de către experţii autorizaţi din cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin Decizia nr. 14 C din 19 ianuarie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a dispus ca despăgubirile pentru imobilele situate în Constanţa, strada I.V. şi Constanţa, strada G.E., să fie plătite de pârâtul Statul Român în procedura Legii nr. 247/2005, Titlul VII. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în revendicare formulată pentru cota de Vi din terenul situat la adresa din Constanţa, str. G.E., că, prin acţiune s-a solicitat recunoaşterea caracterului abuziv al naţionalizării bunurilor proprietatea autorului reclamantei, recunoaşterea dreptului acesteia de proprietate asupra bunurilor preluate abuziv şi restituirea acestor bunuri, în natură sau în echivalent în măsura în care restituirea în natură nu mai era posibilă.
În privinţa imobilului din Constanţa, str. G.E., s-a reţinut că autorul reclamantei, K.T., a dobândit împreună cu K.H., în coproprietate, terenul în suprafaţă de 243,78 mp, pe care ulterior fiecare dintre coproprietari a construit câte o locuinţă familială, ambele fiind situate în aceeaşi clădire.
Starea de coproprietate nu a fost modificată până în momentul preluării bunului prin naţionalizare astfel că, în patrimoniul statului, s-a transmis prin naţionalizare cota parte din dreptul de proprietate care aparţinea autorului reclamantei.
S-a mai reţinut că nu se poate pretinde, că transferul dreptului de proprietate asupra cotei de Vi din terenul, ce compune imobilul, poate fi admisă univoc, doar într-o singură direcţie, de la fostul proprietar către stat, în timp ce un transfer în sens invers este inadmisibil. Reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la un imobil preluat abuziv.
Regula unanimităţii invocată de apelantul pârât ca temei în susţinerea excepţiei de inadmisibilitate a revendicării unei cote părţi din dreptul de proprietate din imobil nu este aplicabilă în cauză, pentru că acţiunea în revendicare introdusă de unul dintre coproprietari împotriva unui terţ este un act de conservare prin care se urmăreşte readucerea bunului în patrimoniul comun al coproprietarilor şi pentru că cealaltă cotă parte din dreptul de proprietate privind imobilul a fost deja restituită succesorului celuilalt coproprietar, respectiv d-lui K.S.A., prin Sentinţa civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Restituindu-se acestuia atât dreptul cât şi posesia terenului indiviz de 120 mp din Constanţa, str. G.E.
S-a reţinut că, prin această sentinţă rămasă irevocabilă, s-a realizat o partajare, o divizare a elementului intelectual al dreptului de proprietate, chiar dacă bunul corporal (elementul material) care constituie obiectul dreptului de proprietate nu a fost partajat, motiv pentru care K.S.A. nu mai are vreun interes de a promova o cerere de chemare în judecată sub acest aspect.
Cu privire la nerestituirea în natură a imobilului cu motivarea că a fost vândut către chiriaşi, instanţa a reţinut că buna sau reaua-credinţă a chiriaşilor cumpărători la momentul achiziţionării apartamentelor, plasate în imobilul revendicat de reclamantă, ar fi putut face obiectul analizei instanţei în măsura în care, reclamanta, în manifestarea principiului disponibilităţii, ar fi dorit să continue judecata în capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare încheiate de către chiriaşi.
Buna-credinţă a achizitorului cu titlu oneros se discută în cadrul acţiunii prin care se urmăreşte constatarea nulităţii actului de înstrăinare, buna-credinţă a subdobânditorului înlăturând efectele nulităţii actului încheiat de acesta cu un vânzător al cărui titlu a fost considerat nevalabil. Or, în speţă, reclamanta S.M. a renunţat la cererea formulată iniţial prin care tindea la constatarea nulităţii absolute a actelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţii persoane fizice cu autorităţile administrative locale.
De aceea, câtă vreme reclamanta nu a înţeles să supună instanţei analiza bunei-credinţe a pârâţilor cumpărători la achiziţionarea apartamentelor în temeiul Legii nr. 112/1995, validitatea contractelor pârâţilor nu este contestată iar dreptul lor de proprietate este consolidat definitiv, de la data renunţării reclamantei la judecată.
Prin nicio cerere adresată instanţei de fond, a mai reţinut instanţa, pârâtul Statul Român nu a contestat buna-credinţă a chiriaşilor cumpărători, pârâtul limitând critica sa din apel numai la omisiunea instanţei de fond de a face o astfel de analiză. Or, în condiţiile renunţării reclamantei la cererea de constatare a nulităţii vânzărilor, instanţa de fond nu mai era sesizată cu analiza bunei-credinţe în consecinţă nu se mai justifică să se pronunţe cu privire la aceasta. De asemenea, în lipsa unei cereri la instanţa de fond, nici instanţa de apel nu poate proceda la o analiză a bunei-credinţe a chiriaşilor cumpărători, această cerere din apelul pârâtului având caracterul unei cereri noi, inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la obligarea Statului Român la despăgubiri şi aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a reţinut că este real că instanţa a fost învestită cu o acţiune în revendicare formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta invocând ca temei al cererii de restituire art. 480 şi 481 C. civ. În acelaşi timp, instanţa a reţinut că reclamanta a urmat şi procedura Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilelor în litigiu, dar unitatea deţinătoare, Municipiul Constanţa, nu a răspuns Notificărilor din 30 aprilie 2001. Reclamanta nu a primit nici un răspuns la notificările formulate, motiv pentru care a înţeles să continue judecata în cadrul acţiunii formulate pe calea dreptului comun.
Instanţa a mai reţinut că în ambele proceduri reclamanta a urmărit restituirea bunurilor imobile care au aparţinut autorului său, restituirea în echivalent a bunurilor care nu mai pot fi restituite în natură, aceasta a abandonat dreptul comun, respectiv restituirea posesiei imobilelor - specifică acţiunii în revendicare, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor specifice legii speciale de reparaţie care reglementează această modalitate de reparaţie.
Pentru plata despăgubirilor băneşti stabilite în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat instanţa a reţinut incidenţa Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare prin care se urmăreşte redobândirea unui imobil preluat de stat în perioada reglementată de această lege specială, nu poate fi soluţionată potrivit dreptului comun, această abordare fiind în conformitate cu jurisprudenţa română şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.M. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa.
Reclamanta S.M. a criticat Decizia din perspectiva art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În criticile dezvoltate reclamanta învederează faptul că s-a conformat dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dar, deoarece unitatea notificată nu a emis dispoziţie potrivit prevederilor acestei legi, a optat, potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, la acţiunea clasică în revendicare.
Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., respectiv a fost încălcat principiul disponibilităţii.
Instanţa era obligată să se pronunţe în limitele sesizării prin cererea de chemare în judecată, modificată sau completată în termenul legal prevăzut de art. 132 C. proc. civ.
În acest sens recurenta-reclamantă a arătat că instanţa nu poate reforma temeiul juridic al cererii modificate sau completate în termenul legal, decât cu acceptul expres al părţilor adverse, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
S-a mai arătat că optând pentru revendicarea întemeiată pe dreptul comun, instanţa trebuia să procedeze la examinarea comparării de titluri.
Faţă de această împrejurare s-a susţinut că este nelegală soluţia instanţei de apel prin care se stabileşte că în cauză competenţa revine Fondului Proprietatea, recurenta susţinând că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice trebuie să achite despăgubirile la care a fost obligat de instanţa de fond.
În fine, recurenta-reclamantă a mai arătat că nu şi-a pierdut dreptul de proprietate, deoarece preluarea de către stat a imobilului s-a făcut abuziv, în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, învederând şi că pârâtul K.S.A., coindivizarul său, şi-a reconstituit dreptul de proprietate.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a criticat Decizia pentru nelegalitate potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici se susţine stabilirea eronată a cadrului procesual.
În mod eronat instanţa de fond a admis ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Municipiul Constanţa prin primar şi a Consiliului Local al municipiului Constanţa, soluţie menţinută de instanţa de apel.
În mod eronat s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, deoarece imobilele revendicate se află în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, care este Municipiul Constanţa prin primar.
Calitatea procesuală a Municipiului Constanţa prin primar este justificată cu atât mai mult cu cât reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, deci a ales calea acestei legi, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege specială, derogatorie de la dreptul comun.
Având în vedere că unitatea deţinătoare nu a răspuns la notificare în termenul prevăzut de lege, instanţa de judecată poate dispune restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Faţă de situaţia de fapt conform căreia imobilele revendicate au trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 92/1950, în prezent imobilul din str. G.E. este ocupat de foştii chiriaşi, care au cumpărat apartamentele în baza Legii nr. 2/1995, iar imobilul situat în str. I.V. a fost demolat în anul 1975, terenul fiind ocupat de blocul şi accesul pietonal şi auto, recurentul a arătat că prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII se reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură. Instanţa poate constata îndreptăţirea persoanei la măsuri reparatorii, cuantumul despăgubirilor se face de evaluatorul sau societatea de evaluare aflată la dispoziţia Comisiei Centrale, potrivit dispoziţiilor acestei legi.
Instanţa de apel a stabilit în mod corect că plata despăgubirilor băneşti stabilite în cadrul procedurilor de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat a fost reglementat de un sistem unitar de evaluare şi acordare prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În acest context este criticată hotărârea instanţei de apel, care nu a indicat corect şi complet denumirea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de apel a obligat un pârât care nu a fost parte în litigiu - Statul Român, fără să indice dacă este vorba de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice sau de Statul Român prin Comisia Centrală, având în vedere invocarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cunoscut fiind faptul că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu se identifică cu Statul Român prin Comisia Centrală, raportat la dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 şi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Soluţia instanţei de apel prin care a obligat Statul Român la sesizarea Comisiei Centrale este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 30 septembrie 1936 la Tribunalul judeţului Constanţa K.T. şi K.H. au cumpărat terenul în suprafaţă de 243,78 mp. Din această perspectivă Decizia mai este criticată sub aspectul inadmisibilităţii acţiunii în revendicare atâta timp cât starea de indiviziune nu a încetat.
Acţiunea în revendicare nu poate fi promovată de un proprietar aflat în indiviziune, unul din principiile ce caracterizează coproprietatea pe cote părţi fiind acela că nici unul din proprietari nu are dreptul exclusiv asupra unei părţi determinate din bun în materialitatea sa, motiv pentru care acţiunea în revendicare a terenului situat în str. G.E., este inadmisibilă, motivat de faptul că nu s-a făcut ieşirea din indiviziune.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
I. Recursul reclamantei.
Recurenta-reclamantă a invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Acest articol dispune asupra cazurilor când se poate cere modificarea sau casarea hotărârilor „când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
Din criticile reţinute se constată că niciuna nu poate fi încadrată în conţinutul acestui text de lege, întrucât instanţa nu a fost învestită cu analiza vreunui act juridic, în sensul dispoziţiilor art. 969 C. civ., motiv pentru care se constată că textul este invocat formal.
Cu privire la criticile încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., vizând cadrul procesual sunt nefondate.
Reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată în mod repetat.
Astfel, prin Încheierea din 19 ianuarie 2006, Tribunalul Constanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere.
Având ca obiect ieşirea din indiviziune, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul K.S., precum şi la capătul de cerere având ca obiect constarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi M.I., M.Ş., B.C., C.B., M.B.I., S.P., S.E., S.A., S.M.
La termenul din data de 18 ianuarie 2007 reclamanta a precizat acţiunea solicitând obligarea pârâţilor Municipiului Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa la plata de despăgubiri pentru cota de Vi imobilul situat în Constanţa, str. G.E. (fost M.Ş.) compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 243 mp şi pentru imobilul situat în Constanţa, str. I.V. (fost G.L.), compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 384 mp, motivat de faptul că restituirea acestora în natură nu mai este posibilă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a fost soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunţată în cauză de Curtea de Apel Constanţa, în primul ciclu procesual, în sensul respingerii ei.
Aşa fiind, rezultă că instanţele s-au pronunţat corect, în raport de cererile formulate, cum au fost modificate şi de evoluţia procesului raportat la cele două cicluri procesuale, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Sub acest aspect se reţine că judecătorii şi-au exercitat rolul activ în contextul asigurării echilibrului între celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilităţii şi al contradictorialităţii.
Printr-o altă critică reclamanta arată că, optând pentru revendicarea întemeiată pe dreptul comun, instanţa trebuia să procedeze la examinarea comparării titlurilor deţinute de părţi.
Nici această critică nu poate fi primită faţă de precizările făcute de reclamantă la 19 ianuarie 2006 şi la 18 ianuarie 2007, precum şi de faptul că reclamanta a apelat la procedura Legii nr. 10/2001.
Astfel, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel, reclamanta a urmărit, în ambele proceduri restituirea în natură a imobilelor care au aparţinut autorului său ori restituirea în echivalent a bunurilor care nu pot fi restituite în natură.
Drept urmare, faţă de împrejurarea că reclamanta nu a învestit instanţa cu un atare capăt de cerere - compararea titlurilor de proprietate - instanţa de apel, constatând că restituirea în natură nu este posibilă urmare a înstrăinării imobilelor în temeiul Legii nr. 112/1995, a stabilit îndrituirea acesteia la despăgubiri, potrivit cererii subsidiare formulate.
Nici critica referitoare la acordarea despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu este fondată.
Curtea de Apel a aplicat corespunzător legea atunci când a reţinut că pentru plata despăgubirilor băneşti sunt incidente dispoziţiile din legea specială de reparaţie.
Existenţa unei proceduri speciale prin care statul acordă măsurile reparatorii prin echivalent determină în aplicarea regulii specialia generalibus derogant ca şi despăgubirile stabilite de prima instanţă de fond ca echivalent al imobilelor preluate abuziv de la autorul reclamantei şi nerestituite în natură să urmeze aceeaşi procedură instituită prin Legea nr. 247/2005.
În ce priveşte referirile recurentei la faptul că pârâtul K.S.A., coindivizarul său, şi-a reconstituit dreptul de proprietate, se constată că s-a stabilit împrejurarea preluării de către stat a imobilului în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 în mod abuziv, prin Sentinţa civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta reconstituindu-şi propriul drept de proprietate asupra imobilului provenind de la autorul său, în materialitatea lui.
Soluţia pronunţată în cauza de faţă nu este în contradicţie cu soluţia primită de coindivizarul recurentei întrucât se recunoaşte caracterul abuziv al preluării imobilului precum şi îndrituirea acesteia de a primi despăgubiri în condiţiile legii speciale.
II. Recursul pârâtului Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Criticile privind stabilirea eronată a cadrului procesual de către instanţa de fond, ce nu au fost avute în vedere de instanţa de apel nu vor fi analizate întrucât au fost invocate omisso medio, direct în recurs, fără a constitui obiectul motivelor de apel îndreptate împotriva sentinţei primei instanţe.
Astfel, respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părţile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat apel neputând declara recurs, dar şi faptul că partea care a declarat apel, dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs.
Criticile privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului-recurent vor fi înlăturate, ca nefondate.
În cauză, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă, problemă dezlegată irevocabil prin Decizia civilă nr. 305/C din 26 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în primul ciclu procesual.
Prin dispozitivul deciziei recurate se statuează „despăgubirile pentru imobilele situate în Constanţa, strada I.V. şi Constanţa, strada G.E., vor fi plătite de pârâtul Statul Român în procedura Legii nr. 247/2005, Titlul VII".
Aşa fiind nu pot apărea confuzii nici cu privire la pârâtul obligat în raportul juridic dedus judecăţii, nici cu privire la obligaţiile acestuia.
În ce priveşte criticile vizând inadmisibilitatea acţiunii în revendicare a cotei de Vi din terenul în suprafaţă de 243 mp, pretins a fi deţinut în indiviziune cu K.S.A., se constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Problema inadmisibilităţii acţiunii în revendicare având ca obiect o cotă-parte indiviză din dreptul de proprietate a fost dezlegată prin Sentinţa civilă nr. 1324/2002 a Tribunalului Constanţa, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 801/2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a statuat că cele două construcţii constituie bunuri distincte, individual determinate, astfel încât reclamantul K.S.A. în acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 24/118/2000 al Tribunalului Constanţa, cât şi reclamanta S.M. din prezentul dosar nu au solicitat să le fie lăsate în proprietate şi posesie o cotă ideală din dreptul de proprietate, ci imobilul edificat de propriul autor al fiecăruia, în materialitatea sa.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 1 C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.M. şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Deciziei nr. 14 C din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 7952/2011. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7949/2011. Civil. Obligaţie de a face.... → |
|---|
