ICCJ. Decizia nr. 7960/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7960/2011
Dosar nr. 14614/63/2009
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 15 decembrie 2009, reclamanta I.V., a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice – să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri în valoare de 500.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin strămutarea şi stabilirea domiciliului forţat, a părinţilor săi S.M. şi S.E.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că urmare a măsurii administrative abuzive a strămutării, din 18 iunie 1951, părinţilor săi li s-a stabilit domiciliu forţat în comuna Zagna Vădeni, judeţul Brăila, timp de 4 ani, 8 luni şi 6 zile, respectiv până la data de 24 februarie 1956.
Se mai arată că, în toată această perioadă familia deportaţilor a suferit privaţiuni şi condiţii inumane de subzistenţă iar în 1956 când li s-a permis întoarcerea acasă, au găsit gospodăria distrusă şi au fost marginalizaţi, fiind în continuare supuşi presiunilor regimului totalitar.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 300 din 12 iulie 2010, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, şi a constatat că reclamanta a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.
A obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, la plata către reclamantă a sumei de 5000 euro echivalent în lei la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în „consecinţe dăunătoare" neevaluabile în bani, care au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinţa inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influenţează relaţiile sociale, onoarea, reputaţia precum şi cele care se situează în domeniul afectiv al vieţii umane, vătămări care îşi găsesc expresia în durerea morală încercată de reclamantă.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa a avut în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 62/2010, precum şi măsurile reparatorii acordate deja reclamantei, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, pe o perioadă de peste 10 ani.
Apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost admise de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie care, prin Decizia nr. 408 din 18 noiembrie 2010, a schimbat în parte sentinţa şi a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, privind admiterea cererii vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate faţă de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 din Constituţie.
Or, conchide instanţa de apel, caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale decurge şi din principiul înscris în art. 51 din Constituţie, conform căruia respectarea Constituţiei, al supremaţiei sale şi al legilor, este obligatorie. Astfel, prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puţin de instituţiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor şi anume de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României.
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta I.V., care, fără a indica temeiul de drept pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, susţine că acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care legea aplicabilă este cea de la data pronunţării unei soluţii în primă instanţă.
Instanţa trebuia să aplice, mai susţine recurenta, principiul neretroactivităţii legii civile noi, conform căruia o lege civilă se aplică numai situaţiilor juridice ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, regula constituindu-se într-un factor de stabilitate a circuitului civil.
Tot astfel, se mai arată, compensarea materială dată în baza Decretului nr. 118/2001, nu acoperă prejudiciul moral suferit, datorită strămutării şi stabilirii domiciliului forţat, împreună cu restul familiei, respectiv traumele psihice şi fizice la care a fost supusă şi gravele atingeri ale dreptului personal nepatrimonial la libertate.
Se apreciază că aceste critici pot fi circumscrise temeiului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în partea referitoare la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, urmând a fi analizate în consecinţă.
Recursul se priveşte însă ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 147 (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare – în materia controlului constituţionalităţii legilor – a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, în condiţiile în care nu ne aflăm în situaţia unor acte juridice convenţionale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.
În acest context, nu se poate susţine că textul aflat în vigoare la data iniţierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) îşi prelungeşte efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituţional – prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale – şi respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010.
Or, în speţă, Decizia din apel a fost pronunţată la 18 noiembrie 2010, dată la care – urmare a declarării neconformităţii textului cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional care a constatat această neconformitate – norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantei, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs – ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală – a fost de altfel definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 – publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011 – a statuat că în situaţia în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, pe care şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene, nu i le legitimează".
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul - pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.V. împotriva Deciziei nr. 408 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 7990/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7968/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
