ICCJ. Decizia nr. 8062/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8062/2011
Dosar nr. 3843/117/2009
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta S.C. G.I. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezolvit de drept antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 3 iunie 2008; să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâtei la plata sumei de: 250.000 euro, reprezentând avansul achitat de către reclamantă la data încheierii antecontractul de vânzare-cumpărare; daunelor interese constând în suma de 15.000 euro plătită de către reclamantă pentru efectuarea documentaţiei PUZ, la care se adaugă dobânda legală aferentă ambelor sume.
Tribunalul Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 494 din 27 mai 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. G.I. S.R.L., împotriva pârâtei C.I.C., şi, în consecinţă:
A constatat rezoluţiunea de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 03 iunie 2008 între părţi;
A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 250.000 euro, reprezentând avansul pentru imobilul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 03 iulie 2009 şi până la achitarea integrală a sumei;
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 euro, reprezentând cheltuieli privind efectuarea documentaţiei PUZ.
Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 13.691,52 RON, cheltuielile de judecată.
În justificarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 03 iunie 2008, pârâta C.I.C. s-a obligat să vândă reclamantei terenul intravilan în suprafaţă de 11.900 mp situat în Braşov, tarlaua 153, parcela 1162/1/7, înscris în CF x cu nr. cadastral y, pentru preţul de 1.368.500 euro. S-a stabilit că preţul urmează să fie achitat astfel: 250.000 euro la data semnării antecontractului; suma de 150.000 euro la data obţinerii PUZ; 968.500 euro la data încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, acesta urmând să fie încheiat în termen de 30 de zile calendaristice de la data obţinerii PUZ pentru imobil, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor şi termenelor impuse de acesta.
S-a mai avut în vedere că la art. 4 din antecontract, intitulat „condiţii suspensive", părţile s-au obligat să semneze contractul în formă autentică în 30 de zile calendaristice după obţinerea documentaţiei PUZ, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor suspensive, printre care şi aceea ca PUZ să fie aprobat de autorităţile competente în maxim 90 de zile de la semnarea antecontractului, cheltuielile pentru PUZ urmând să fie suportate în mod egal de ambele părţi, fără ca pârâta să poată fi obligată să plătească mai mult de 10.000 euro.
De asemenea, s-au avut în vedere prevederile art. 6.3 din antecontract, unde părţile au stipulat că în cazul în care PUZ nu este aprobat în termenul specificat la art. 4.1 lit. b), reclamanta ar putea opta, la libera şi exclusiva sa apreciere între: fie să declare promisiunea desfiinţată de drept fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, urmând ca pârâta să-i restituie avansul primit (250.000 de euro) în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data la care promitentul cumpărător declară desfiinţată promisiunea; fie să prelungească termenul de încheiere a contractului până la data la care se obţine PUZ; fie să cumpere imobilul chiar dacă PUZ nu a fost încă aprobat.
S-a mai reţinut că, prin Notificarea din data de 12 ianuarie 2009 reclamanta i-a comunicat pârâtei că în temeiul art. 6.3 lit. i) din antecontract declară desfiinţat de plin drept acest act şi i-a solicitat ca în termen de 3 zile să îi restituie avansul plătit în cuantum de 250.000 euro, precum şi suma de 15.000 euro plătită pentru efectuarea documentaţiei PUZ, având în vedere că până la data notificării PUZ-ul pentru imobil nu a fost aprobat.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi este afectat de o condiţie rezolutorie, respectiv aceea ca PUZ-ul pentru teren să fie aprobat în maxim 90 de zile de la semnarea antecontractului. Cu toate acestea, realizarea condiţiei rezolutorii nu conduce automat la desfiinţarea antecontractului, fiind necesar ca reclamanta să declare promisiunea desfiinţată, aceasta putând opta şi pentru prelungirea termenului de încheiere a contractului sau la cumpărarea imobilului chiar dacă PUZ-ul nu a fost încă aprobat. Aceste aspecte reies din pactul comisoriu de gradul IV inserat de părţi, în temeiul căruia reclamanta este îndreptăţită să declare promisiunea desfiinţată de drept fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, urmând ca pârâta să-i restituie avansul primit (250.000 de euro) în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data la care reclamanta declară desfiinţată promisiunea.
Referitor la obligaţia de a efectua documentaţia în vederea realizării PUZ, instanţa de fond a reţinut că, în antecontract nu s-a stabilit că sarcina revine vreuneia dintre părţi, acestea stabilind doar împărţirea cheltuielilor pentru PUZ în mod egal, fără ca pârâta să poată fi obligată să plătească mai mult de 10.000 euro. Cu toate acestea, prin întâmpinarea formulată pârâta a recunoscut faptul că obligaţia de a depune diligenţele în vederea obţinerii PUZ aparţinea ambelor părţi.
Astfel, instanţa a constatat că în cauză condiţia rezolutorie s-a realizat, atât timp cât PUZ nu a fost aprobat în termenul de 90 de zile de la încheierea antecontractului, iar reclamanta a optat pentru declararea desfiinţării antecontractului.
Totodată, instanţa a considerat ca fiind lipsită de relevanţă pentru soluţionarea cauzei culpa vreuneia dintre părţi pentru neaprobarea PUZ în termenul de 90 de zile, în condiţiile în care părţile contractante nu au stabilit în mod clar cui aparţine obligaţia de a efectua demersurile pentru această aprobare şi nu au stabilit că reclamanta poate solicita rezoluţiunea de drept a antecontractului, fără îndeplinirea vreunei formalităţi prealabile, doar în cazul în care ea îşi îndeplineşte în mod corespunzător obligaţia de a face demersurile menţionate mai sus.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 euro, reprezentând cheltuieli privind efectuarea documentaţiei PUZ, prima instanţa a constatat că reclamanta nu şi-a probat în niciun mod aceste pretenţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ., astfel încât a fost respins şi acest petit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta, care a invocat pe cale de excepţie necompetenţa materială a Tribunalului Cluj să soluţioneze litigiul în primă instanţă, solicitând desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj, iar pe fond, a solicitat schimbarea hotărârii şi respingerea acţiunii.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 369/A din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C.I.C.; a respins, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, formulată de intimata S.C. G.I. S.R.L. şi a dispus darea în debit a reclamantei S.C. G.I. S.R.L. cu suma de 1.961,2 RON, reprezentând diferenţa de taxă judiciară de timbru aferentă judecării cauzei la prima instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Astfel, s-a reţinut cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, invocată de pârâtă ca motiv de apel, că nu este întemeiată întrucât simplul fapt că una din părţile contractante este comerciant, nu atrage automat caracterul comercial al tranzacţiei.
În acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 1 - 20 C. com. care enumeră faptele considerate de lege ca fiind de comerţ, pct. 2 făcând referire expresă la vânzările prezumate ca fiind comerciale: vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere.
De asemenea s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 4 C. com. care prevăd că se socotesc, afară de cele enumerate la art. 3, fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Raportat la situaţia din speţă, din cuprinsul clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că nu rezultă împrejurarea că reclamanta S.C. G.I. S.R.L. a achiziţionat terenul în scopul desfăşurării unei activităţi comerciale sau în scopul revânzării acestuia, în vederea obţinerii unui profit, astfel încât, în aceste condiţii antecontractul îşi păstrează caracterul comun, cel civil.
S-a avut în vedere şi faptul că regula în materia antecontractului sau contractului de vânzare-cumpărare este aceea că natura sa este civilă, eventuala natură comercială trebuind să reiasă explicit, ceea ce în speţă nu rezidă.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că în speţă nu prezintă relevanţă şi, prin urmare, nu se impune a fi analizată nici existenţa culpei în neobţinerea PUZ în termen de 90 de zile de la încheierea antecontractului şi nici partea contractantă căreia i-ar reveni această culpă.
Art. 6.3 din antecontract prevede că promitentul cumpărător poate să aleagă, în cazul în care PUZ-ul nu este aprobat în termenul stipulat în antecontract, fie între rezoluţiunea de drept a antecontractului cu consecinţa restituirii avansului de către promitenta vânzătoare, fie între prelungirea termenului de încheiere a contractului, până la data obţinerii PUZ, fie să cumpere imobilul chiar dacă PUZ nu a fost aprobat.
Faţă de această clauză contractuală, supusă disp. art. 969 alin. (1) C. civ., atât timp cât aceasta este valabilă, invocarea de către pârâtă a faptului că promitenta cumpărătoare este cea care nu a întreprins demersurile necesare pentru obţinerea PUZ în termen de 90 de zile de la încheierea antecontractului, nu este pertinentă în cauză.
S-a reţinut că singurul aspect relevant îl constituie faptul că în antecontract părţile de comun acord au inserat o condiţie rezolutorie care s-a împlinit, iar promitenta cumpărătoare din cele trei alternative pe care le avea la dispoziţie, a optat pentru aceea de a declara rezoluţionat de drept antecontractul, cu consecinţa restituirii avansului încasat de către promitenta vânzătoare, pârâta apelantă.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către intimată, s-a reţinut că acestea nu au fost dovedite nici sub aspectul compunerii lor şi nici sub cel al întinderii lor, astfel încât în baza art. 1169 C. civ., au fost respinse, ca nedovedite.
Întrucât la termenul de judecată din 15 octombrie 2010 în sarcina reclamantei intimate s-a stabilit obligaţia de a achita o diferenţă de taxă judiciară de timbru în sumă de 1961,2 RON, aferentă soluţionării fondului cauzei, iar partea nu şi-a îndeplinit această obligaţie până la finalizarea dezbaterilor, în baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, art. 37 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 760/C/1999, reclamanta a fost dată în debit cu această sumă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.I.C., solicitând în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, Tribunalului Comercial Cluj, iar în subsidiar modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii reclamantei.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta susţine că faţă de obiectul dedus judecăţii ce vizează un antecontract încheiat între un comerciant şi o persoană fizică, competenţa de soluţionare revenea Tribunalului Comercial ca primă instanţă.
Ca atare, faţă de natura comercială a litigiului, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competentă material, Tribunalul Comercial Cluj.
O altă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1007, 1010 şi 1014 C. civ., în condiţiile în care culpa rezolutorie prevăzută la art. 6.3 din contract este o condiţie mixtă şi în condiţiile în care reclamanta a fost cea care a determinat împlinirea condiţiei prin neangajarea efectuării PUZ.
Astfel se susţine că obligaţia de a încheia contractul era afectată pentru ambele părţi de condiţia suspensivă a aprobării PUZ la anumiţi parametri.
În aceeaşi idee, susţine recurenta că în sarcina sa nefiind stabilită obligaţia de a contracta realizarea PUZ-ului, nu poate fi sancţionată exclusiv pentru nerealizarea ei.
Ca atare, susţine recurenta, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 6.3 din antecontractul de vânzare-cumpărare ce în esenţă este de natură comercială întrucât scopul cumpărării terenului a fost unul comercial şi în vederea exercitării obiectului de activitate.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Competenţa jurisdicţiei comerciale nu intervine automat ori de câte ori una din părţile litigante este o societate comercială, ci doar atunci când comercianţii săvârşesc fapte de comerţ (obiective, subiective sau unilaterale).
Art. 4 C. com. prevede când se socotesc, afară de acestea (art. 2 şi 3 C. com.) ca fapte de comerţ, celelalte contracte sau obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăşi actul respectiv.
Prezumţia de comercialitate este înlăturată dacă obligaţia este de natură civilă având un caracter privat, deoarece actul prin structura şi funcţia sa esenţială nu se referă la activitatea comercială, rămânând civil indiferent de persoana care îl săvârşeşte, precum şi dacă necomercialitatea rezultă din însuşi actul săvârşit de comerciant în sensul că prin voinţa sa acesta imprimă actului caracterul necomercial, străin caracterului său.
C. com. român delimita domeniul său de aplicare, respectiv raporturile juridice supuse jurisdicţiei comerciale, consacrând astfel un criteriu obiectiv (art. 3) şi unul subiectiv (art. 4).
Astfel în ipoteza reglementată de art. 3 C. com., comercialitatea faptelor de comerţ rezultă din lege indiferent de persoana care le săvârşeşte, comerciant sau necomerciant, în această categorie fiind menţionată la pct. 1 şi 2 şi vânzarea-cumpărarea de bunuri mobile.
După art. 4 C. com. sunt considerate fapte de comerţ toate obligaţiunile comerciantului dacă nu sunt de natură comercială, sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul încheiat.
În cauză, însă, promisiunea de vânzare-cumpărare, nu a vizat fondul de comerţ al comerciantului, societatea comercială, ca universalitate de bunuri corporale sau incorporale ci obligaţia asumată de o persoană fizică de a vinde societăţii în anumite condiţii o suprafaţă de teren, ceea ce exclude încadrarea raporturilor juridice astfel consimţite în categoria faptelor obiective de comerţ.
Astfel caracterizarea unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părţi.
În speţă, antecontractul de vânzare-cumpărare nu se circumscrie raporturilor din sfera comercialului, din acest contract neizvorând obligaţii comerciale.
Ca atare, din perspectiva celor expuse şi raportat la raporturile juridice dintre părţi stabilite în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, litigiul fiind de natură civilă, şi nu comercială, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În ce priveşte interpretarea clauzelor contractuale inclusiv cele rezultate din art. 4 şi art. 6 pct 3, instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 969 şi 977 C. civ.
Or, faţă de dispoziţiile legale evocate şi de clauzele inserate în art. 6.3 din antecontract, raportat şi la art. 4.1 lit. b), instanţa de apel şi cea de fond au făcut o legală interpretare şi aplicare a legii, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse recursul fiind nefondat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.I.C. împotriva Deciziei nr. 369/A din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 8061/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8059/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
