ICCJ. Decizia nr. 8166/2011. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 8166/2011

Dosar nr.43397/1/2004

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 6 octombrie 2004, reclamanţii S.M. şi N.N. au declarat recurs împotriva Deciziei nr. 1952 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

La termenul din 20 octombrie 2005 judecata recursului a fost suspendată în condiţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În 10 octombrie 2011 reclamanţii au comunicat faptul că cererea le-a fost soluţionată pe cale administrativă.

Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Întrucât de la data soluţionării cererii pe cale administrativă niciuna dintre părţi nu a săvârşit acte de procedură pentru continuarea judecăţii, Înalta Curte a constatat că s-au împlinit cerinţele perimării, respectiv, faptul că pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se datorează culpei părţilor; nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială.

Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata perimarea căii de atac, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de reclamanţii S.M. şi N.N. împotriva Deciziei nr. 1952 A din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - GV

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8166/2011. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs