ICCJ. Decizia nr. 8170/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8170/2011
Dosar nr.3902/117/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2008 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Z.S.I. a chemat în judecată Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 4945 din 05 august 2008 emisă de pârât şi acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul expropriat şi demolat, situat în Municipiul Cluj-Napoca, B-dul L.
Prin Sentinţa civilă nr. 737 din 14 septembrie 2010, Tribunalul Cluj a respins excepţia tardivităţii cererii, a admis în parte acţiunea şi, în consecinţă, a anulat Dispoziţia nr. 4945 din 5 august 2008 emisă de pârât şi a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei raportat la cota de ¼ parte din imobilul înscris iniţial în CF Cluj, casă din cărămidă şi teren în suprafaţă de 2178 mp expropriat şi demolat, fiind scăzută valoarea actualizată a despăgubirilor primite. A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că imobilul înscris iniţial în CF Cluj, „casă din cărămidă acoperită cu ţiglă cu 2 camere, cu o bucătărie şi dependinţe, având separat un grajd din cărămidă, acoperit cu ţiglă, apoi curte şi grădină" în suprafaţă de 303 stj.p., a fost proprietatea tabulară a lui Z.S.N. şi a soţiei sale, S.A., în părţi egale. Ca urmare a decesului acesteia din urmă, cota de ½ din casa şi terenul aferent a revenit cu titlu de moştenire în favoarea lui Z.S.M. în cotă de 5/20 parte şi în favoarea lui Z.S.N., S.Z., H.M., Z.M.S. şi Z.I.S. în cotă de 3/20.
În temeiul Sentinţei civile nr. 77/1979 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, imobilul menţionat anterior s-a alipit cu imobilul cu nr. top X transcris din CF Cluj. În baza aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, asupra construcţiei şi terenului în cotă de 250/2205 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui Z.S.N., S.Z., H.M., Z.M.S. şi Z.I.S., iar asupra cotei de 1955/2205 s-a intabulat dreptul de proprietate cu drept de cooperativizare în favoarea C.A.P. Î. Cluj.
Asupra cotei de 1/5 din construcţie şi din terenul aferent aparţinând lui Z.I.S., ca urmare a decesului acestuia, s-a înscris dreptul de proprietate, în părţi egale, în favoarea celorlalţi coproprietari.
În baza Decretului de expropriere nr. 89/1984 imobilul s-a dezlipit din cartea funciară menţionată şi s-a transcris în CF Y Cluj.
În anexa acestui decret figurează Z.S.N., S.Z., H.M., Z.M.S. cu o suprafaţă de teren ce se expropriază de 2178 mp şi construcţii cu o suprafaţă utilă de 316 mp, situate în Cluj-Napoca B-dul L., jud. Cluj.
În Procesul-verbal din 05 iunie 1984 întocmit de Comisia judeţeană de evaluare din cadrul Consiliului Popular al judeţului Cluj, figurează cele 4 persoane menţionate, în favoarea cărora s-a stabilit o despăgubire totală de 84.901 din care: 4.901 lei pentru suprafaţa de 2178 mp teren şi 80.000 lei plafonul maximal pentru construcţie.
În temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta în calitate de soţie a moştenitorului Z.S.N., decedat în 1991, a solicitat despăgubiri pentru construcţia demolată şi teren înscris în CF Z Cluj.
Prin Dispoziţia nr. 4945 din 05 august 2008 s-a respins notificarea formulată cu motivarea că reclamanta nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Din copia certificatului de deces eliberat de Consiliul Popular al Municipiului Cluj-Napoca rezultă dă Z.S.N., căsătorit cu reclamanta, coproprietar înscris în cartea funciară menţionată anterior, a decedat în data de 18 februarie 1991.
În consecinţă, reclamanta în calitate de soţie supravieţuitoare este îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, doar pentru cota de ¼, nefăcând dovada vreunui partaj între coproprietari sau a dobândirii dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
Din expertiza tehnică topografică administrată în cauză a rezultat că terenul cu nr. top X este ocupat de construcţii definitive sau provizorii.
Expertul I.M., în concluziile raportului, a propus restituirea în natură a porţiunii de teren în suprafaţa de 135 mp, ca fiind liberă de utilităţi publice sau servituţi legale, reprezentând o suprafaţă de teren ocupată de construcţii uşoare şi demontabile, respectiv opt garaje.
Analizând punctele 10.3 şi 10.4 din HG nr. 250/2007, tribunalul a concluzionat că în situaţia în care parcările îmbracă forma garajelor amenajate în scopul de a servi proprietarilor apartamentelor din blocurile învecinate, edificate pe platformele betonate preexistente la momentul anului 1990, nu se impune restituirea în natură a terenului aferent, dată fiind destinaţia acestora.
În atare situaţie, tribunalul a stabilit îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent raportat la cota de ¼ parte din imobilul litigios, condiţionată de restituirea valorii actualizate a despăgubirilor primite, în conformitate cu art. 11 alin. (4) coroborat cu alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta Z.S.I. şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar prin Decizia nr. 340/A din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin notificarea formulată reclamanta apelantă, în calitate de moştenitoare a coproprietarului imobilului înscris în CF Z Cluj, Z.S.N., a solicitat despăgubiri în valoare de 50.000 RON. Din această notificare rezultă fără echivoc că reclamanta a solicitat măsuri reparatorii numai pentru cota-parte deţinută de antecesorul său, nu şi cotele-părţi deţinute de ceilalţi proprietari tabulari.
Apoi, prin plângerea înregistrată la data de 17 septembrie 2008, reclamanta a solicitat să i se recunoască dreptul la despăgubiri, fără a arăta că este unică proprietară asupra imobilului, ca urmare a unui partaj sau că a dobândit dreptul de proprietate de la ceilalţi coproprietari.
Din actul de expropriere rezultă că imobilul a fost preluat de la Z.S.N. (antecesorul reclamantei), Z.M.S., S.S.S. şi H.S.M.. Imobilul în litigiu era coproprietatea persoanelor mai sus enumerate după cum rezultă din extrasul de carte funciară.
Reclamanta a solicitat prin notificare sau plângere numai cota ce-i revine în calitate de moştenitoare a defunctului Z.S.N., respectiv ¼ din imobil şi nu întreg imobilul.
Aşadar, critica formulată în apel potrivit căreia instanţa de fond nu a solicitat reclamantei să facă dovada că a achitat celorlalţi moştenitori 70.000 RON cu titlu de avans pentru imobilul expropriat, nu poate fi primită. Reclamanta nu a invocat în faţa primei instanţei faptul că a achitat vreo sumă de bani celorlalţi coproprietari ai imobilului revendicat, iar tribunalul, aplicând principiul disponibilităţii, a judecat plângerea în limitele învestirii, pentru cota de ¼ din imobil.
Nu este fondată nici critica potrivit căreia putea fi restituit în natură terenul în suprafaţă de 135 mp pe care se află opt garaje, deoarece garajele au fost edificate pe o platformă de parcare existentă în anul 1990, care era prevăzută în planul de sistematizare al zonei respective.
Exproprierea imobilului s-a făcut pentru construirea unor blocuri de locuinţe care, evident, au fost prevăzute şi cu locuri de parcare pentru autoturismele aparţinând proprietarilor apartamentelor construite.
Corect a reţinut instanţa de fond că, faţă de dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, nu pot fi restituite parcările amenajate. Mai mult, din raportul de expertiză rezultă că platforma existentă în jurul garajelor este traversată de o reţea de utilităţi supra şi subterane care servesc blocurile adiacente, perimetrul de acces la intrările în imobilele învecinate, ceea ce constituie un alt impediment pentru restituirea în natură.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit art. 4 lit. b) din Legea nr. 10/2001, de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Pârâtul susţine că reclamanta nu a depus, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acte de stare civilă din care să rezulte că este moştenitoarea vreunui coproprietar.
Această alegaţie este nefondată. Reclamanta a depus la dosar acte de stare civilă, certificatul de căsătorie din care rezultă că a fost căsătorită cu Z.S.N., precum şi certificatul de deces al acestuia, dovedindu-şi calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a apreciat ca nefondată şi critica vizând faptul că instanţa de fond nu a cenzurat cheltuielile de judecată, instanţa de apel reţinând că Decizia nr. 492/2006 a Curţii Constituţionale a declarat constituţionale dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cauză sunt reprezentate de onorariul expertului care a efectuat raportul de expertiză pentru a verifica dacă terenul poate fi restituit în natură, obligaţie ce-i revenea pârâtului în faza administrativă şi care nu a fost îndeplinită.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanta Z.S.I. şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
1. Prin motivele de recurs, reclamanta Z.S.I. formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 135 mp, instanţa de apel aplicând în mod greşit dispoziţiile legale în privinţa acestui imobil.
Se solicită, totodată, modificarea deciziei recurate sub aspectul cotei ce i se cuvine reclamantei, având în vedere şi avansul achitat celorlalţi comoştenitori.
2. Pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca critică Decizia instanţei de apel pentru următoarele considerente întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
La baza emiterii dispoziţiei contestate nu au stat acele acte prin care reclamanta să poată face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, şi anume cele prevăzute de dispoziţiile art. 3, 4, 21 şi 23 din Legea nr. 10/2001.
Se mai arată că recurentul nu este în culpă procesuală în sensul art. 274 C. proc. civ. şi că instanţa de apel nu a cenzurat cheltuielile de judecată. Nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului, având în vedere, în primul rând, că la dosarul constituit în baza notificării nu s-au depus toate înscrisurile necesare pentru stabilirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar în al doilea rând, faptul că efectuarea expertizei a fost solicitată de reclamantă.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Recursul declarat de reclamanta Z.S.I. nu este fondat.
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG 138/2000.
Faţă de natura controlului judiciar efectuat pe calea recursului şi care este exclusiv una de legalitate, instanţa de recurs urmează a verifica dacă, la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi pe care nu o mai poate reaprecia, s-au aplicat şi interpretat corect dispoziţiile legale incidente.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că prin interpretarea materialului probator administrat, instanţa de apel a concluzionat că pe terenul în suprafaţă de 135 mp se află opt garaje edificate pe o platformă de parcare existentă în anul 1990, care era prevăzută în planul de sistematizare al zonei respective şi că această platformă existentă în jurul garajelor este traversată de o reţea de utilităţi supra şi subterane care servesc blocurile adiacente şi perimetrul de acces la intrările în imobilele învecinate.
Prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 consacră, într-adevăr, regula instituită de acest act normativ, şi care se regăseşte şi în cuprinsul art. 1 şi art. 7 din Lege, constând în prevalenţa restituirii în natură a imobilelor al căror regim juridic intră în sfera sa de reglementare.
Însă, de la acest principiu al prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada de referinţă a legii, sunt reglementate situaţii, în care, prin excepţie, restituirea bunului nu poate fi dispusă decât sub forma măsurilor reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale.
Una dintre aceste situaţii de excepţie este cea prevăzută de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Or, faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale, criticile formulate de recurentă sub acest aspect nefiind întemeiate.
Prin motivele de recurs, reclamanta a solicitat şi „modificarea deciziei recurate sub aspectul cotei ce i se cuvine, având în vedere şi avansul achitat celorlalţi comoştenitori".
Înalta Curte constată că aceasta nu este o critică care să poată fi circumscrisă prevederilor art. 304 C. proc. civ. şi care să învestească în mod legal instanţa de recurs cu analiza ei.
Cerinţele art. 3021 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
2. Prin prima critică formulată, pârâtul susţine că în cauză nu au fost depuse „acele acte prin care reclamanta să poată face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, şi anume cele prevăzute de dispoziţiile art. 3, 4, 21 şi 23 din Legea nr. 10/2001".
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Nu se poate considera că simpla indicare şi redare a unor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ.
De aceea, Înalta Curte nu se consideră legal învestită cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva interpretării şi aplicării de către instanţa de apel a prevederilor legale indicate de recurent.
Este însă fondată critica vizând aplicarea în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Prevederile art. 274 C. proc. civ. au ca temei culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, iar Înalta Curte apreciază că, în cauză, o astfel de culpă procesuală nu a existat în sarcina recurentului-pârât.
Obiectul prezentului litigiu l-a constituit pretenţia reclamantei de anulare a Dispoziţiei nr. 4945 din 05 august 2008 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul expropriat şi demolat, situat în Municipiul Cluj-Napoca, B-dul L.
Prin dispoziţia contestată, notificarea reclamantei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că petenta nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că măsura respingerii notificării cuprinsă în dispoziţia emisă a constituit cauza declanşării prezentului litigiu dar, faţă de materialul probator administrat, nu se poate reţine o culpă a entităţii învestite, la data emiterii acestei dispoziţii.
Aşa cum rezultă din Adresa din 30 martie 2007 aflată la dosarul administrativ întocmit ca urmare a notificării formulate, încă de la data de 03 aprilie 2007, entitatea învestită a solicitat notificatoarei să depună actele necesare soluţionării cererii sale, precizând totodată care sunt înscrisurile ce ar fi trebuit anexate notificării pentru dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Reclamanta nu a dat curs acestei solicitării, astfel încât, la data de 05 iunie 2008, pârâtul a emis dispoziţia contestată. Prin această dispoziţie s-a adoptat singura măsură ce putea fi dispusă faţă de conţinutul dosarului administrativ constituit şi care nu cuprindea înscrisurile necesare în dovedirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului solicitat (aceste înscrisuri au fost depuse pe parcursul soluţionării litigiului în faţa primei instanţe).
De aceea, Înalta Curte apreciază că nu există o culpă procesuală a pârâtului în sensul art. 274 C. proc. civ. care să atragă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedura judiciară ulterioară.
Tot astfel, efectuarea unei expertize în faza administrativă a procedurii ar fi fost necesară numai după dovedirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului solicitat.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, va modifica, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia recurată în sensul că, potrivit art. 296 C. proc. civ. va admite apelul pârâtului împotriva Sentinţei civile nr. 737 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj şi va schimba în parte această sentinţă prin respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 340A din 08 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică în parte Decizia atacată în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinţei civile nr. 737 din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Z.S.I.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8178/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 8172/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
