ICCJ. Decizia nr. 8184/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8184/2011
Dosar nr.2055/63/2010
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2010 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul P.O.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de bunicul său ca urmare a condamnării cu caracter politic la 5 luni în perioada 06 septembrie 1950 - 21 februarie 1951, pentru instigare publică (art. 327 C. pen.).
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 262 din 25 iunie 2010, Tribunalul Dolj a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale şi la 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj nu are calitate procesuală activă, deoarece subiectul de drept care poate fi obligat la despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 este strict circumstanţiat de lege, acesta fiind Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, aşa cum rezultă din art. 4 alin. (4) din actul normativ menţionat.
Instanţa a reţinut că situaţia de fapt dedusă judecăţii se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi că suferinţele fizice şi psihice suferite de autorul reclamantului rezultă din proba testimonială administrată în cauză, astfel că au fost considerate incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul P.O.I., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi Ministerul Public - Parchetul de pe lână Tribunalul Dolj.
Prin Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantul P.O.I., a admis apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi de Ministerul Public şi a schimbat sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant, menţinând dispoziţiile sentinţei privind respingerea acţiunii faţă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, la data promovării acţiunii, erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiţie.
Dispoziţiile legale arătate au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
La data soluţionării apelurilor, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice.
În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanţa este obligată să aplice dispoziţiile legale în vigoare la data când soluţionează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca Legea nr. veche să ultraactiveze. Aşadar, constatând că la data când s-au soluţionat apelurile nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au constituit temeiul legal al acţiunii, instanţa de apel a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul P.O.I.
Prin motivele de recurs formulate se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Acţiunea promovată trebuia să fie soluţionată raportat la Legea nr. 221/2009 aşa cum aceasta se afla în vigoare la data introducerii acţiunii, dat fiind principiul neretroactivităţii legii. În acest sens sunt şi Decizia LII/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia 830/2008 a Curţii Constituţionale, conform cărora legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot cursul procesului.
Recurentul invocă principiul egalităţii în drepturi şi crearea unor situaţii juridice discriminatorii faţă de persoane ce au obţinut hotărâri definitive în baza Legii nr. 221/2009 şi formulează critici cu privire la fondul litigiului, susţinând că suma acordată de prima instanţă este nejustificat de mică faţă de prejudiciul moral încercat de autorul său.
Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., nr. 789/07.11.2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Prin Decizia în interesul legii menţionată, Înalta Curte a reţinut că prin Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. nr. 761/15.11.2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele Deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Faţă de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleaşi argumente, reclamantul invocă principiul neretroactivităţii legii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 329 - 3307 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei deoarece prin pronunţarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti tocmai în scopul obţinerii unui tratament juridic egal al părţilor.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.O.I. împotriva Deciziei nr. 27 din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 8183/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 8180/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
