ICCJ. Decizia nr. 8284/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8284/2011
Dosar nr.1512/115/2010
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă reţine următoarele;
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 1512/115/2010 la data de 09 aprilie 2010, reclamanta M.A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva sa, conform art. 2 lit. f), art. 3 lit. e) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009; obligarea pârâtului la plata sumei de 650.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinţele suportate în perioada regimului comunist.
În fapt, reclamanta a arătat că printr-o decizie a Ministerului Afacerilor Interne, în data de 16 ianuarie 1945, a fost ridicată cu forţa de la domiciliul său din Dognecea şi sub paza armatei române şi ruseşti, a fost strămutată în U.R.S.S. la „muncă de reconstruire", transportul efectuându-se în condiţii josnice în trenuri care în mod obişnuit transportau animale. După mai multe zile de mers cu trenul în condiţii josnice a fost coborâtă din tren în regiunea Rostov unde a fost cazată în lagăr, acolo urmând să fie domiciliul său până în luna martie a anului 1949. În toată acea perioadă a fost sub paza armatei, închisă în lagăr împreună cu alte mii de suflete şi obligată să muncească într-o mină. Condiţiile erau vitrege, nu aveau hrană sau apă, hainele erau doar cele de pe ei, iar paznicii lagărului îi păzeau cu armele, nu aveau voie să vorbească, sau să se întâlnească cu alte persoane, iar norma de muncă în mină era inumană, cum inumane erau tratamentele aplicate de paznicii ruşi. Astfel, a apreciat reclamanta că a fost împiedicată să îşi dezvolte personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional şi să dobândească în timp util un statut corespunzător aşteptărilor sale. Lipsirea de libertate de mişcare a avut repercusiuni şi în planul vieţii private şi profesionale a sa ca persoană deportată din motive politice, inclusiv după momentul întoarcerii la domiciliu, fiindu-i afectate datorită condiţiilor anterioare anului 1989, viaţa familială, imaginea şi chiar sursele de venit. În stabilirea cuantumului a solicitat să se aibă în vedere faptul că orice dislocare pe nedrept produce celor în cauză suferinţe pe plan moral, social şi profesional, că astfel de măsuri lezează demnitatea, onoarea şi de asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte erau cunoscuţi ca o familie deosebită, iar prin îndepărtarea fizică a sa ca măsură administrativă abuzivă a fost lipsită de posibilitatea de a continua activităţile anterioare şi de a obţine venituri corespunzătoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 848 din 17 mai 2010, pronunţată în Dosar nr. 1512/115/2010, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta M.A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
Deoarece, astfel cum rezultă din chiar titlul legii, aceasta vizează perioada cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constatând că legea invocată are scopul de a repara prejudiciile morale şi materiale produse de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945 persoanelor condamnate din motive politice sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic rezultă pe cale de consecinţă că această lege nu se aplică şi persoanelor supuse unor măsuri administrative pe consideraţii de apartenenţă la o anumită etnie, anterior datei de 6 martie 1945.
Prin urmare, este necesar ca măsura administrativă să fi fost dispusă după 6 martie 1945, fapt ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi alin. (3) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 27 din 13 ianuarie 2011, a respins calea de atac ca nefondată, pentru considerentele ce urmează.
Critica reclamantei în privinţa nepronunţării primei instanţe prin dispozitivul sentinţei asupra caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva lor este întemeiată, întrucât în considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut, în baza art. 3 din Legea nr. 221/2009, caracterul politic al măsurii dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne. Prin urmare, constatarea caracterului politic al acestei măsuri administrative, întrucât însăşi Legea nr. 221/2009, prin art. 3 lit. e), recunoaşte caracterul politic al măsurii fostei Miliţii sau Securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, întemeiată pe Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne.
Reclamanta nu poate beneficia de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009, dar nu pentru motivul invocat de pârât, respectiv lipsa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare cu caracter politic.
De altfel, atât din titlul legii, cât şi din întregul conţinut al acesteia, rezultă că măsurile administrative cu caracter politic sunt asimilate condamnărilor cu caracter politic, asimilare care presupune identitatea de tratament în acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Motivul pentru care reclamanta nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii ei, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, solicitând, în esenţă, admiterea acţiunii, faţă de motivele ce urmează.
Chiar şi după pronunţarea şi publicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1354/2010 şi nr. 1358/2010, prevederile Legii nr. 221/2009 subzistă, deoarece lipsirea de libertate a avut repercusiuni în planul vieţii private şi profesionale, ceea ce a condus la crearea unui prejudiciu nepatrimonial.
Criticile formulate pot fi invocate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât se invocă în fapt neretroactivitatea legii, aşa încât excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticii formulate, va constata caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Prima instanţă a constatat, prin interpretarea corespunzătoare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, că legea nu este aplicabilă situaţiei de fapt dedusă judecăţii, astfel cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel, învestită cu critici referitoare la modul de aplicare al legii de către tribunal, îşi motivează Decizia prin raportare la efectele Deciziei Curţii Constituţionale cu nr. 1358/2010, prin care dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale.
Faţă de conţinutul deciziei, reclamanta a formulat critici doar cu referire la inaplicabilitatea deciziilor instanţei de contencios constituţional.
Criticile sunt nefondate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin recursul în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicat în M. Of. la 7 noiembrie 2011, a stabilit ca urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Dezlegarea dată probelor de drept printr-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe conform art. 329 C. proc. civ.
Aşadar, cum problema de drept supusă dezbaterii în recurs a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-un recurs în interesul legii, criticile formulate nu pot fi primite.
Înalta Curte, faţă de motivele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva Deciziei nr. 27/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 8288/2011. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8286/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
